Repetition of suspension request for identical grounds barred by res judicata and statutory prohibition

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 20 iulie 2021, sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta, A. S.RL. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca, în baza art. 278 şi urm. din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală coroborat cu art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 să se suspende executarea Deciziei de impunere nr. x_120/26.02.2020 şi toate actele administrativ-fiscale subsecvente emise în baza acestei decizii, după cum urmează: Decizia de dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 20294/06.03.2020, Decizia de penalităţi de nedeclarare nr. 20294/06.03.2020, Decizia de dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 25513/06.03.2020, Decizia de penalităţi de nedeclarare nr. 25513/06.03.2020, precum şi alte accesorii calculate şi stabilite în baza Deciziei de impunere.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1221/2021 pronunţată la 13 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 a suspendat, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, executarea următoarelor acte fiscale: decizia de impunere nr. x/26.02.2020, decizia de dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 20294/06.03.2020, decizia de penalităţi de nedeclarare nr. 20294/06.03.2020, decizia de dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 25513/06.03.2020, decizia de penalităţi de nedeclarare nr. 25513/06.03.2020 şi conform art. 278 alin. (3) cod procedură fiscală a constatat suspendată executarea, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, şi a oricăror alte accesorii calculate şi stabilite în baza deciziei de impunere nr. x/26.02.2020.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1221/2021 pronunţată la 13 septembrie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă şi în subsidiar, ca netemeinică.

Instituţia pârâtă critică sentinţa de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii, solicitând admiterea acesteia şi respingerea cererii în principal ca inadmisibilă, din perspectiva art. 15 coroborat art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. cu modificările si completările ulterioare.

Recurenta susţine că instanţa de fond în mod gresit a apreciat că art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nu este incidentă, deşi Curţii de Apel Bucureşti prin sentinţa civila nr. 680/23.07.2020 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. x/10.10.2019 emisa de DGAMC. Sentinţa a rămas definitivă prin nerecurare.

Instituţia pârâtă menţionează că intimata prin acţiunea din prezenta speţa a preluat, aceleaşi motive de nelegalitate, atât în ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, cât şi în ce priveşte condiţia pagubei iminente, astfel că, din analiza situaţiei de fapt coroborat cu dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, opinează ca prin introducerea unei acţiuni în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, fără a aduce motive noi de nelegalitate, se încalcă principiul bunei credinţe prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., precum şi autoritatea de lucru judecata a sentinţei civile nr. 680/23.07.2020.

Legiuitorul prin instituirea interdicţiei formulării, în mod repetat, a cererii de suspendare a executării actului administrativ pentru aceleaşi motive, a consfinţit necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat - respectiv puterea lucrului judecat din cauza x/2020.

Solicită instanţei de judecata să respingă ca inadmisibilă cererea de suspendare prin raportare la prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Cel de-al doilea motiv de recurs vizează faptul că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ şi simultan condiţiile prevăzute în mod expres de lege pentru admisibilitatea cererii de suspendare.

Apreciază că nu există caz bine justificat, întrucât raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, cât şi actul în sine, sunt temeinic motivate în fapt şi în drept, reprezentând un mijloc de probă veritabil, până la proba contrarie, argumentele intimatei-reclamantei reţinute de către Curte în considerentele sentinţei, neputând fi analizate decât în cadrul acţiunii in fond.

Si în ceea ce priveste retinerea instantei referitoare la aparenta contradicţie a constatărilor inspecţiei fiscale cu jurisprudenţa CJUE in materia TVA, solicită a se observa că judecătorul fondului nu se limitează la a analiza limitativ aspecte ce ţin de o eventuala nelegalitate, pipăind doar fondul actelor administrative a căror suspendare se solicita ci analizează fondul raportului de inspecţie fiscala si al actelor emise ca urmare a acestuia, din perspectiva dreptului de deducere TVA, analizând când i-a naştere acest drept, care este forma si fondul înscrisurilor in baza cărora societatea a dedus TVA.

Cea de-a a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind Legea contenciosului administrativ, respectiv prevenirea unei pagube iminente, nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu a făcut dovada ca organul fiscal a iniţiat procedurile de executare silită în baza actelor administrative şi s-a limitat la simple afirmaţii privind eventuala pagubă produsa de organul fiscal.

Instanţa de fond a apreciat in mod greşit ca fiind îndeplinită de către intimata condiţia producerii unei pagube iminente şi ireparabile întrucât societatea nu a făcut dovada acestui aspect, nu a dovedit o situaţie de excepţie şi nici pericolul producerii unui prejudiciu imposibil sau greu de înlăturat.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. s-a fixat termen de judecată la data de 9 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, potrivit considerentelor în continuare arătate.

Instanţa de contencios administrativ a fost investită cu o cerere de suspendare executare a Deciziei de impunere nr. x_120/26.02.2020 şi a tuturor actelor administrativ-fiscale subsecvente emise în baza acestei decizii, prin care s-a constatat un TVA suplimentar de plată în cuantum de 2.849.056 RON în sarcina reclamantei.

Instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată, constatând că îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrativ fiscale contestate şi că, " speţa nu se găseşte în ipoteza art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nefiind formulate mai multe cereri de suspendare pentru aceleaşi motive; motivele prezentate de reclamantă în cauză fiind diferite de acelea care au format obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti. Prin interzicerea formulării mai multor cereri de suspendare succesive întemeiate pe aceleaşi motive, art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 are ca scop sancţionarea exercitării abuzive a drepturilor procedurale ale reclamantului, căruia i s-a respins o prima cerere de suspendare a executării. Hotărârea judecătorească are insa o autoritate de lucru judecat provizorie, astfel ca partea poate cere din nou suspendarea pentru motive noi, apărute sau identificate după pronuntarea primei hotarari".

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta DGAMC care a susţinut că sentinţa atacată conţine motive contradictorii, fiind dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material incidente, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, soluţia instanţei de fond fiind expresia interpretării şi aplicării eronate a prevederilor legale.

În fapt, reclamanta A. S.R.L. a formulat două cereri de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x_120/26.02.2020 şi a tuturor actelor administrativ-fiscale subsecvente emise în baza acestei decizii.

O primă cerere de suspendare a executării actului administrativ fiscal în discuţie a fost promovată în condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 680 din 23 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, soluţie rămasă definitivă prin nerecurare.

O a doua cerere de suspendare a dispoziţiei de măsuri a fost formulată în prezentul dosar şi întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte apreciază că este fondată critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta pârâtă a susţinut că hotărârea dată de judecătorul fondului în cauza de faţă este nelegală, întrucât există identitate de motive între cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2020 şi cea supusă analizei în cadrul prezentului recurs, chiar dacă prima cerere a fost formulată în condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar cea de a doua este întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult existând identitate a motivelor avansate pentru conturarea cazului bine justificat şi a preveniri pagubei iminente şi faptul că hotărârea nr. 680/2020 a devenit definitivă sub acest aspect, analiza trebuia să pornească de la premisa existenţei identităţii de motive în privinţa celor două cereri de suspendare.

Considerând admisibilă noua cerere de suspendare a executării judecătorul fondului a făcut o confuzie între noţiunea de motive (cauza cererii de chemare în judecată) şi cea de condiţii, asimilând, practic, o condiţie procedurală cu una de fond, cu consecinţa denaturării scopului avut în vedere de legiuitor cu prilejul edictării finelui de neprimire prevăzut de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc că, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

Conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

În timp ce art. 14 alin. (6) din legea privind contenciosul administrativ statuează că nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive, norma inserată la art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege trimite la dispoziţiile art. 14 alin. (2) - (7), precizând că acestea se aplică în mod corespunzător.

Noţiunea de motive, utilizată de legiuitor în cuprinsul ambelor articole de lege, nu vizează altceva decât cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente, noţiuni ce sunt explicitate prin dispoziţiile cuprinse la art. 2 din Legea nr. 554/2004.

În sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin cazuri bine justificate se înţelege acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ iar, potrivit art. 2 lit. ş) din aceeaşi lege, paguba iminentă este reprezentată de prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Prin urmare, indiferent de calea procesuală aleasă subiectul de sezină (art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004), motivele cererii de suspendare a executării actului administrativ sunt cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente, acestea nefiind altceva decât o particularizare a cererii de chemare în judecată, aşa cum aceasta este prevăzută prin dispoziţiile art. 194 lit. d) din C. proc. civ. (arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea).

În aceeaşi ordine de idei, obiectul cererii de chemare în judecată, formulate în condiţiile art. 14 sau, după caz, art. 15 din Legea nr. 554/2004 este acelaşi, respectiv solicitarea de suspendare a executării actului administrativ, legiuitorul configurând astfel, un mijloc de protecţie provizorie a subiectului de sezină, pentru a-l proteja de consecinţele păguboase ale executării unui act administrativ vădit nelegal, până la soluţionarea definitivă a litigiului vizând constatarea nelegalităţii actului administrativ fiscal în discuţie.

Este necesar a preciza faptul că prin obiect al cererii de chemare în judecată, în accepţiunea dispoziţiilor art. 194 lit. c) din C. proc. civ., se înţelege pretenţia concretă dedusă judecăţii, or, particularizat cauzei de faţă, această pretenţie nu reprezintă altceva decât solicitarea de acordare a măsurii de protecţie provizorie, constând în suspendarea executării actului administrativ.

Prin urmare, instituind interdicţia formulării, în mod repetat, a cererii de suspendare a executării actului administrativ pentru aceleaşi motive, legiuitorul nu face altceva decât să consfinţească necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat, fiind evident că, în cazul în care s-ar recunoaşte subiectului de sezină posibilitatea de a formula o nouă cerere de suspendare a executării, pentru aceleaşi motive dar în alte condiţii procedurale ce nu vizează cauza şi obiectul cererii de chemare în judecată, necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat rămâne un principiu doar la nivel declarativ.

Apreciind că este admisibilă cererea de suspendare a executării, formulată în cauza de faţă în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, dar pentru aceleaşi motive pentru care a mai fost formulată o cerere de suspendare a executării actului administrativ în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respinsă prin nerecurare în mod definitiv de instanţă (după cum s-a arătat mai sus), judecătorul fondului a permis repunerea în discuţie a autorităţii de lucru judecat ce a intervenit în cauză, ca efect al sentinţei civile nr. 680/2020, cu privire la faptul că argumentele invocate pentru reliefarea cazului bine justificat şi a necesităţii prevenirii unei pagube iminente nu au suport, fiind neîntemeiată astfel cererea de suspendare a executării deciziei nr. 120/2020 şi a actelor subsecvente ei.

În cauză, acţiunile formulate în cadrul dosarelor nr. x/2020 şi y/2021 au acelaşi obiect, autoritatea de lucru judecat între cele două pricini existând cel puţin în privinţa modalităţii de dezlegare a chestiunii litigioase privind motivele cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii pagubei iminente.

Mai mult, există efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, pentru incidenţa căruia nici nu este necesară tripla identitate prevăzută de legiuitor pentru excepţia autorităţii de lucru judecat, ci doar dovada faptului că o chestiune litigioasă a fost tranşată între părţi într-un litigiu anterior, chiar dacă acest din urmă litigiu nu a avut acelaşi obiect.

Astfel cum s-a arătat mai sus, problema existenţei cazului bine justificat şi a necesităţii prevenirii pagubei iminente a făcut obiectul analizei instanţei de contencios administrativ în cadrul dosarului nr. x/2020, purtat între aceleaşi părţi şi soluţionat pe fond în mod definitiv, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ ca fiind neîntemeiată.

Or, formularea unei cereri de suspendare a actului administrativ fiscal, pentru aceleaşi motive, chiar în condiţii procedurale diferite, nu mai permite repunerea în discuţie a temeiniciei motivelor de fapt şi de drept invocate pentru demonstrarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat şi a prevenirii pagubei iminente, pentru că altfel s-ar nesocoti efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, efect consacrat explicit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

De aceea, chiar dacă instanţa fondului nu a reţinut incidenţa autorităţii de lucru judecat, ca excepţie procesuală, pentru motivul că nu ar exista identitatea de obiect, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 680 din 23 iulie 2020 în privinţa chestiunii litigioase vizând inexistenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente nu mai permite repunerea în discuţie a condiţiilor de fond pentru suspendarea executării actului administrativ în discuţie, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare.

În atare context, trebuie subliniat şi faptul că, diferenţele de ordin procedural prevăzute la art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 nu vizează obiectul sau motivele cererii ci numai condiţiile în care pot fi formulate cele două categorii de cereri, acestea fiind hotărâtoare pentru circumstanţierea întinderii măsurii suspendării executării actului administrativ.

Astfel, dacă acţiunea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 presupune, din perspectiva admisibilităţii cererii, simpla dovadă a formulării plângerii prealabile, cererea de suspendare a executării actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din aceeaşi lege presupune dovada faptului că subiectul de sezină a formulat cererea de anulare a actului administrativ însă, aşa cum s-a arătat mai sus, motivele pentru care se poate solicita suspendarea executării actului administrativ, indiferent de calea procesuală aleasă, sunt cele privind cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii pagubei iminente.

Fiind evident că simpla formulare a acţiunii în contencios administrativ nu are nicio conotaţie din perspectiva analizei îndeplinirii condiţiilor existenţei cazului bine justificat şi a celei privind necesitatea prevenirii pagubei iminente, este imposibil de justificat pe tărâm juridic admisibilitatea reluării analizei judiciare asupra motivelor invocate după ce acestea au fost definitiv tranşate între aceleaşi părţi în cadrul unei cereri anterioare formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, numai pentru motivul că solicitarea nou introdusă ar fi formulată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Faptul că suspendarea executării actului administrativ, dispusă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, durează până la pronunţarea instanţei de fond iar cea dispusă în condiţiile art. 15 din aceeaşi lege dăinuie până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond, nu atestă nicidecum existenţa unor cereri cu obiect diferit ci este urmarea firească a condiţiilor de procedură în care poate fi formulată cererea de suspendare.

Aşa cum s-a arătat mai sus, obiectul cererii de suspendare a executării actului administrativ este reprezentat de măsura protecţiei provizorii solicitate de subiectul de sezină până la clarificarea legalităţii actului administrativ criticabil, pe toată durata contestaţiei asupra legalităţii actului în discuţie, iar o analiză atentă a prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 pledează pentru concluzia interdependenţei normelor consacrate de legiuitor în acest sens.

Astfel, măsura suspendării executării actului administrativ, dispusă în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de dovada depunerii plângerii prealabile împotriva actului administrativ în discuţie, introducerea plângerii marcând, în realitate, debutul contestării legalităţii actului administrativ, plângerea fiind o condiţie prealabilă sesizării instanţei de contencios administrativ, a cărei nerespectare atrage inadmisibilitatea acţiunii în anulare.

Măsura suspendării executării actului administrativ, dispusă în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, durează până la pronunţarea instanţei de fond, însă, este de subliniat faptul că, dacă acţiunea de fond este admisă, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege.

De aceea, faptul că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 recunosc subiectului de sezină posibilitatea solicitării suspendării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a acţiunii prin care se solicită anularea actului nu constituie un argument pentru a trage concluzia că ne aflăm în prezenţa unei cereri de suspendare cu obiect diferit, pentru că, aşa cum s-a arătat anterior, în ipoteza admiterii acţiunii pe fond se consolidează concluzia instanţei de contencios administrativ cu privire la nelegalitatea actului administrativ şi efectul păgubitor al acestuia iar suspendarea dispusă în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se întinde, automat, până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond.

În raport de aceste considerente, durata măsurii suspendării nu poate constitui un criteriu de diferenţiere a obiectului cererilor prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, nefiind în măsură a justifica formularea succesivă de cereri de suspendare a executării pentru aceleaşi motive.

În concluzie, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nesocotite de către reclamantă, prin formularea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale pentru aceleaşi motive ce au fost deduse judecăţii şi în dosarul nr. x/2020.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi rejudecând cauza, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 1221/2021 din 13 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 iunie 2022.