Appeal over COVID-19 movement restrictions quashed as inadmissible; lower ruling upheld with substituted reasoning.

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 26.05.2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI să se constate că dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 410/18.05.2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 sunt discriminatorii prin raportare la art. 16 alin. (1) şi (2), art. 25, art. 53 alin. (2) din Constituţia României şi obligarea pârâtului Guvernul României să le modifice, astfel încât să fie eliminată discriminarea creată. De asemenea, să se dispună suspendarea art. 2 alin. (2) şi (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 88 pronunţată la 9 septembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii cererii, invocate de pârât, ca nefondate, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, în interesul pârâtului, ca rămasă fără obiect, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI şi intervenientul accesoriu MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 88 pronunţată la 9 septembrie 2020 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a susţinut că în mod greşit instanţa a reţinut că în perioada 18-22 mai 2020, prin intrarea în vigoare a Hotărârii nr. 394/2020 nu a suferit nici o vătămare, întrucât i s-au încălcat drepturile constituţionale prin restricţionarea libertăţii de mişcare.

În cuprinsul motivelor de recurs a menţionat că în perioada 18 - 22 mai 2020 a fost obligată să completeze declaraţia pe proprie răspundere pentru a se putea deplasa din localitatea de domiciliu Mărăcineni până la Buzău. Astfel, ori de câte ori a părăsit comuna Mărăcineni, a completat declaraţia pe propria răspundere, în functie de nevoile pe care le-a avut. Având o atitudine conformă prevederilor Hotărârii nr. 394/18.05.2020, nu a primit nicio amendă contravenţională, dar a apreciat că în ipoteza în care comportamentul său ar fi fost unul derogatoriu de la cadrul legal, era pasibilă de amendă. Pe de altă parte, este neîntemeiat să se considere că vătămarea poate consta doar în aplicarea în concret a unei amenzi contravenţionale, în opinia sa, vătămarea constând chiar în încălcarea drepturilor prevăzute de Constituţia României.

Este eronată precizarea instanţei conform căreia la dosar nu există nicio adresă sau răspuns prin care pârâtul sau instituţiile abilitate cu executarea Hotărârii nr. 394/18.05.2020 să-i fi impus completarea unei declaraţii pe propria răspundere pentru deplasarea între localitatea Mărăcineni şi mun. Buzău, întrucât în data de 18 mai 2020 a primit un răspuns din partea Secretariatului General al MAI, pe care însă nu l-a depus întrucât conţine o clauză de confidenţialitate.

Apreciază că a fost discriminată întrucât drepturile sale (libertatea de mişcare, egalitatea în drepturi) au fost restricţionate.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că există discriminare ori de câte ori deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa au ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilşor Interne a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 22 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 14 aprilie 2022, prin încheierea de şedinţă din data de 3 martie 2022.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat să se constate că dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 410/18.05.2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 sunt discriminatorii prin raportare la art. 16 alin. (1) şi (2), art. 25, art. 53 alin. (2) din Constituţia României şi obligarea pârâtului Guvernul României să le modifice, astfel încât să fie eliminată discriminarea creată. De asemenea, să se dispună suspendarea art. 2 alin. (2) şi (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată reţinând că instituţia pârâtă nu a creat o vătămare reclamantei, prin adoptarea actului normativ atacat, că vătămarea rezultă dintr-o apreciere proprie dată constituţionalităţii dispoziţiilor menţionate, că nu există nicio adresă sau răspuns la dosar prin care pârâtul sau instituţiile abilitate cu executarea H.G. nr. 394 din 2020 să fi impus reclamantei completarea unei declaraţii pe propria răspundere pentru deplasarea între localitatea Mărăcineni şi mun. Buzău .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta care a solicitat a se constata că în mod nelegal prima instanţă nu a reţinut caracterul discriminatoriu al dispoziţiilor 2 alin. (2) şi (3) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 394/18.05.2020 şi faptul că i s-au încălcat drepturile constituţionale prin restricţionarea libertăţii de mişcare.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte apreciază că toate criticile pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că soluţia de respingere a acţiunii este corectă, impunându-se doar substituirea motivării acesteia conform celor arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate că dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020 sunt discriminatorii şi să fie obligat pârâtul Guvernul României să le modifice, astfel încât să fie eliminată discriminarea creată.

Înalta Curte constată că acţiunea este inadmisibilă, având în vedere dispoziţiile art. 1-8 din Legea 554/2004, iar instanţa de fond în mod greşit, deşi a respins acţiunea, a motivat soluţia pe fondul cauzei.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte că "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; . . . . . . . . . ., iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol sunt asimilate actelor administrative unilaterale "şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înţelege "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Trebuie precizat că art. 8 din Legea nr. 554/2004 (cu denumirea marginală "Obiectul actiunii judiciare") impune limitele acţiunii în contencios administrativ. Potrivit art. 8 persoana vătămata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumita de răspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vătămat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Prin urmare persoana poate fi vătămată fie prin emiterea unui act administrativ, fie prin nesoluţionarea unei cereri sau prin neefectuarea unei operaţiuni. Or, niciuna din aceste ipoteze nu se regăseşte în cauză, reclamanta solicitând constatarea unor dispoziţii legale ca fiind discriminatorii şi modificarea lor, apreciind că actul prin simpla sa existenţă îi încalcă drepturile.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod eronat a soluţionat fondul cauzei, deşi din cererea de chemare în judecată rezultă că în cauză nu se contestă un act administrativ şi nici un refuz nejustificat al autorităţii, ci a fost învestită în principal cu o acţiune în constatare a faptului că dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) din Anexa nr. 3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18.05.2020 sunt discriminatorii şi să fie obligat pârâtul Guvernul României să le modifice, astfel încât să fie eliminată discriminarea creată, ambele petite inadmisibile pe calea procedurii speciale a contenciosului administrativ.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat, menţinând soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii, însă conform considerentelor arătate mai sus.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de către recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 88 din 9 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 iunie 2022.