Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3373/2022 AI generated

Failure to convert presidential order to ordinary action under Art. 1001 CPC as ground for cassation

Case Number Decizia nr. 3373/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s exception regarding lack of interest and granted the appellant’s appeal, vacating the first-instance decision and remanding the case for retrial, thereby allowing the plaintiff’s challenge to proceed. The dispute involved a plaintiff seeking the annulment and suspension of a Government Decision and a National Committee for Emergency Situations Decision that extended the state of alert and mandated mask-wearing and proof of vaccination or testing for participation in public activities. The decisive legal basis was the procedural violation of Article 1001 of the Code of Civil Procedure, which permits the transformation of a presidential order request into a standard civil claim before the closure of hearings; the lower court erroneously rejected the action as inadmissible by refusing to process this transformation and adjudicating solely on the initial procedural form, constituting a nullity under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure that necessitated cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 1001 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ; Failure to convert presidential order to ordinary action under Art. 1001 CPC as ground for cassation: Împotriva sentinţei civile nr. 256 din 17 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi în principal, trimniterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Keywords

AI generated
procedural nullity grounds for cassation action for annulment Civil Procedure Code public order grounds state of emergency

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că a transmis instanţei de fond la data de 11 februarie 2022, a solicitat în temeiul art.
art. 1001 C. proc. civ
civ., recurentul-reclamant a arătat că a transmis instanţei de fond la data de 11 februarie 2022, a solicitat în temeiul art. 1001 C. proc. civ., transformarea ordonanţei preşedinţiale într-o cerere de drept comun, însă judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra cererii sale.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea tuturor dispoziţiilor legale incidente cauzei.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în promovarea recursului invocată pe cale de întâmpinare apreciază că este neîntemeiată şi o va respinge pentru considerentele următoare:
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
civ., se constată că este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin.
art. 33 din C. proc. civ
Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
art. 33 C. proc. civ
Cum interesul de a acţiona al recurentului-reclamant este personal, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la 9 februarie 2022 sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin Prim-Ministru B. şi Ministerul Afacerilor Interne, ca pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună:

- În principal, anularea în întregime a Hotărârii Guvernului nr. 171/03 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 07 februarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COV1D-19 şi a hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 7/03.02.2022 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

- În subsidiar, anularea Hotărârii Guvernului nr. 171/03 februarie 2022 şi a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 7/03.02.2022 în ceea ce priveşte obligativitatea purtării măştii de protecţie şi condiţionarea accesului şi a participării destinatarilor la serviciile şi activităţile menţionate în cadrul hotărârilor şi anexelor la acestea, inclusiv mitinguri, proteste şi demonstraţii, indiferent de persoana fizică sau juridică, de drept privat sau de drept public, care le asigură sau care le organizează, de prezentarea dovezii trecerii prin boală, de prezentarea dovezii realizării schemei complete de vaccinare sau de dovada testării;

- Suspendarea obligativităţii purtării măştii de protecţie, atât în interior, cât şi în exterior, şi a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 171/03 februarie 2022 şi în Anexele la hotărâre, care condiţionează organizarea şi/sau participarea la mitinguri, demonstraţii, proteste de un număr maxim de participanţi şi de prezentarea dovezii trecerii prin boală, de prezentarea dovezii realizării schemei complete de vaccinare sau de dovada testării, precum şi accesul şi participarea destinatarilor la serviciile şi activităţile menţionate In cadrul Anexelor, indiferent de persoana fizică sau juridică, de drept privat sau de drept public, care le asigură sau care le organizează de prezentarea dovezii trecerii prin boală, de prezentarea dovezii realizării schemei complete de vaccinare sau de dovada testării, inclusiv obligativitatea purtării măştii de protecţie, în principal până la încetarea stării de alertă instituită prin H G. nr. 394/2020 şi prelungită prin hotărârile de Guvern subsecvente, iar în secundar, până la data încetării aplicabilităţii actului normativ;

- Publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României în situaţia rămânerii definitive;

- Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 256 din 17 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată pe cale de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin Prim-Ministru B. şi Ministerul Afacerilor Interne, ca inadmisibilă.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 256 din 17 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi în principal, trimniterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că a transmis instanţei de fond la data de 11 februarie 2022, a solicitat în temeiul art. 1001 C. proc. civ., transformarea ordonanţei preşedinţiale într-o cerere de drept comun, însă judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra cererii sale.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea tuturor dispoziţiilor legale incidente cauzei.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârâtă a depus întâmpinare şi, în principal a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 aprilie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 9 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului

II.1. Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în promovarea recursului invocată pe cale de întâmpinare apreciază că este neîntemeiată şi o va respinge pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, recurentul justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac, în condiţiile în care a fost vătămat de respingerea, ca inadisibilă, a cererii de chemare în judecată.

Cum interesul de a acţiona al recurentului-reclamant este personal, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

II.2 Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale, Înalta Curte reţine că recursul este fondat, în limitele şi în considerarea celor în continuare arătate.

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Hotărârea de Guvern nr. 171/03 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 07 februarie 2022 şi Hotărârea C.N.S.U nr. 7/03.02.2022.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, instanţa de fond reţinând că, prin demersul său reclamantul solicită ca instanţa să ordone măsuri definitive şi nu provizorii, încălcând astfel prevederile art. 997 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură, definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă", se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Constată instanţa de control judiciar că, într-un asemenea context de reglementare, aspectele învederate de către recurent în motivarea cererii de recurs referitoare la neobservarea de către instanţa de fond a cererii de modificare a ordonanţei preşedinţiale într-o cerere de drept comun, sunt fondate.

Procedând la verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte, constată că reclamantul a depus la dosarul cauzei, la data de 11 februarie 2022 cerere de transformare a ordonanţei preşedinţiale în cerere pe drept comun, această cerere fiind ataşată la dosarul de fond, fila x purtând data de 17 februarie 2022 şi menţiunea "după şedinţă", deşi observă cu claritate data primirii mail-ului de către grefierul desemnat cu primirea corespondenţei.

Cererea reclamantului de modificare a ordonanţei preşedinţiale într-o cerere de drept comun a fost formulată conform dispoziţiilor art. 1001 din C. proc. civ., potrivit cărora "La solicitarea reclamantului, până la închiderea dezbaterilor la prima instanţă, cererea de ordonanţă preşedinţială va putea fi transformată într-o cerere de drept comun, situaţie în care pârâtul va fi încunoştinţat şi citat în mod expres cu această menţiune".

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a soluţionat litigiul prin raportare la obiectul cauzei astfel cum a fost formulat prin cererea iniţială de ordonanţă preşedinţială, fără a observa că reclamantul formulase o cerere de transformare a ordonanţei preşedinţiale într-o cerere de drept comun de anulare şi suspendare a Hotărârea de Guvern nr. 171/03 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 07 februarie 2022 şi Hotărârea C.N.S.U nr. 7/03.02.2022.

Prin neobservarea cererii de modificare a ordonanţei preşedinţiale în cerere pe drept comun, sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1001 din C. proc. civ.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, având în vedere şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, fără a judeca fondul cauzei, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va soluţiona cauza având în vedere dispoziţiile art. 1001 din C. proc. civ.

În raport cu această soluţie, nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 256 din 17 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu prilejul rejudecării procesului, se vor avea în vedere toate apărările părţilor, regăsite atât în cuprinsul pieselor probatorii existente deja în dosarul instanţei de fond, cât şi criticile regăsite în cuprinsul declaraţiei de recurs, referitoare la modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în judecată şi a refuzului de analizare a fondul raportului litigios dedus judecăţii, cu luarea în considerare a prevederilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în promovarea recursului invocată pe cale de întâmpinare.

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 256 din 17 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 iunie 2022.