Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3363/2022 AI generated

Effect of res judicata on third-party claim for equal salary bonus reduction despite lack of party identity

Case Number Decizia nr. 3363/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the request for review, annulled the appellate court’s 2020 decision, and remanded the case to the Timișoara Court of Appeal for retrial, effectively overturning the dismissal of the employees' claims against the National Agency for the Administration of Fiscal Resources. The dispute centered on a challenge to individual administrative orders that reduced the risk and neuropsychological overexertion bonus from 25% to 5% of the gross salary, a reduction that the first instance and appellate courts had previously upheld. The decisive legal basis was the violation of the positive effect of res judicata and the principle of non-discrimination, as the earlier appellate decision had incorrectly failed to assess whether a prior final judgment annulling similar orders applied with general effect (*erga omnes*) to identical situations, thereby denying the requesting employees the right to equal treatment and legitimate expectations despite their status as third parties to that earlier proceeding.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 435 alin. (2) din C. proc. civ, art. 513 alin. (4) din C. proc. civ, art. 23 din Legea nr. 554/2004, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2016; Effect of res judicata on third-party claim for equal salary bonus reduction despite lack of party identity: The dispute centered on a challenge to individual administrative orders that reduced the risk and neuropsychological overexertion bonus from 25% to 5% of the gross salary, a reduction that the first instance and appellate courts had previously upheld. The decisive legal basis was the violation of the positive effect of res judicata and the principle of non-discrimination, as the earlier appellate decision had incorrectly failed to assess whether a prior final judgment annulling similar orders applied with general effect (*erga omnes*) to identical situations, thereby denying the requesting employees the right to equal treatment and legitimate expectations despite their status as third parties to that earlier proceeding.

Keywords

AI generated
res judicata reduction of salary effects of an annulling judgment third-party claim equal treatment and non-discrimination legal status

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 513 alin. (4), raportat la art. 509 alin. (8) C. proc. civ.

Cited in the dispositive to establish the legal basis for admitting the request for review and annulling the prior decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Arad sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, au solicitat obligarea pârâtei la anularea Ordinelor nr. 835/01.03.2017, nr. 836/01.03.2017 şi nr. 1021/27.03.2017, emise de Preşedintele ANAF şi plata către reclamanţi a drepturilor salariale constând din procentul de 20%, ce reprezintă diferenţa dintre cuantumul cuvenit al sporului pentru risc şi solicitare neuropsihică, de 25%- suma aferentă sporului fiind inclusă în cuantumul brut al salariilor, şi cuantumul acordat din acest spor, de 5%, aplicat la salariul brut lunar. De asemenea, solicită actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, cu dobânzi legale de la data de 1.03.2017, şi până la data plăţii efective, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 42/22.01.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, având ca obiect anularea Ordinelor nr. 835/01.03.2017, nr. 836/01.03.2017 şi nr. 1021/27.03.2017, emise de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi plată drepturi salariale.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 42/22.01.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, de Tribunalul Arad au formulat recurs recurenţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, modificarea în întregime a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii, apreciind că prima instanţă a interpretat greşit normele de drept material şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

4. Hotărârea instanţei de recurs.

Prin decizia civilă nr. 592 din data de 14.07.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de recurenţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., împotriva sentinţei civile nr. 42/22.01.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, de Tribunalul Arad, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

5. Cererea de revizuire.

Împotriva deciziei civile nr. 592 din data de 14.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal au formulat cerere de revizuire reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5.1. În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire se arată că decizia nr. 592 din 14.07.2020 încalcă decizia definitivă nr. 3085 din data de 20.11.2018 a Curţii de Apel Suceava pronunţată în dosarul nr. x/2017 prin care s-au respins recursurile promovate contra sentinţei civile nr. 402/2018 a Tribunalului Suceava.

Prin decizia civilă nr. 1044 din data de 03.11.2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

5.2. Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Suceava

Prin cererea înregistrată la data de 04.07.2017 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanţii O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat anularea Ordinelor nr. 835/01.03.2017, nr. 836/01.03.2017 şi nr. 1021/27.03.2017, toate emise de către Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, menţinute în procedura prealabilă potrivit Adresei nr. x/24.05.2017 a ANAF, precum şi a Ordinului nr. 1394/03.04.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi a Ordinului nr. 1753/23.05.2017 al Procurorului General al M.P. - Parchetul de pe lângă ICCJ, de soluţionare a procedurii prealabile, cu obligarea intimatei Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ la plata în favoarea fiecărui reclamant începând cu data de 01.03.2017 a sumelor constând în drepturile sala riale aferente procentului de 20 % reprezentând diferenţa dintre cuantumul cuvenit al sporului pentru risc şi solicitare neuropsihică, de 25 % - suma aferentă sporului fiind inclusă în cuantumul brut al salariilor, şi cuantumul acordat al acestui spor, de 5 %, aplicat la salariul brut lunar, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobândă legală de la exigibilitatea diferenţelor de drepturi şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 402 din data de 29 martie 2018, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti; a admis acţiunea având ca obiect "litigiu privind funcţionarii publici" formulată de reclamanţii O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anulat ordinile contestate şi a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ să plătească fiecărui reclamant, începând cu data de 01.03.2017 sumele constând în drepturile salariale în procent de 20 % aplicat la salariul brut lunar, reprezentând diferenţa neacordată aferentă sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobânda legală de la exigibilitatea diferenţelor de drepturi şi până la data plăţii efective.

Împotriva sentinţei nr. 402 din data de 29 martie 2018, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal au promovat recurs pârâţii Ministrul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Prin decizia nr. 3085 din data de 20 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal s-au respins recursurile promovate de pârâţii Ministerul Public - Pachetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 402 din 29 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, intimaţi fiind reclamanţii O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X., toţi cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Y., ca nefondate.

Prin decizia nr. 3540 din data de 09.06.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuenţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. împotriva deciziei nr. 592 din 14 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.

Împotriva deciziei nr. 3540 din data de 09.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs revizuenţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N..

Prin decizia civilă nr. 369 din data de 06.12.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, a admis recursul, a casat decizia nr. 3540 din data de 09.06.2021 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că în mod greşit s-a reţinut tardivitatea cererii de revizuire, având în vedere că data depunerii plicului a fost 13.08.2021 şi nu 18.08.2021.

6. Examinând cererea de revizuire în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Revizuienţii s-au adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal cu cererea de revizuire de faţă, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, potrivit art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., şi arătând că Decizia nr. 592 din 14.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, este potrivnică Deciziei definitive nr. 3085 din data de 20.11.2018 a Curţii de Apel Suceava pronunţată în dosarul nr. x/2017 prin care s-au respins recursurile promovate împotriva sentinţei civile nr. 402/2018 a Tribunalului Suceava.

Preliminar, constată Înalta Curte că, cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 42/22.01.2020, de Tribunalul Arad rămasă definitivă prin Decizia nr. 592 din 14.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ce face obiectul cauzei de faţă, a fost formulată la data de 23.10.2019, după intrarea în vigoare a art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, care a modificat art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.

În esenţă, problema de drept este dacă sentinţa civilă nr. 402 29.03.2018 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, menţinută în calea de atac prin Decizia nr. 3085/20.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava este opozabilă doar părţilor litigante, prin efectul său a generat reintrarea în vigoare Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 964/2015 care prevede sporul specific pentru risc şi suprasolicitare neuro - psihică în cuantum de 25 % aplicat la salariul brut lunar şi dacă considerentele din cele două hotărâri (…) se impun cu efect "erga omnes".

Hotărârile judecătoreşti, sentinţa instanţei de fond şi decizia instanţei de recurs prin care soluţia de anulare a ordinelor care au dispus diminuarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică de la 25% la 20% rămase definitive, dată fiind natura de act administrativ cu caracter individual al ordinelor anulate, nu beneficiază de efectul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Considerentele împreună cu dispozitivul au intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât personalul aflat în aceeaşi situaţie care nu a fost parte în proces, având în vedere principiul relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti, au totuşi având posibilitatea să solicite majorarea cu 25% a sporului, invocând principiul nediscriminării şi a speranţei legitime, urmând ca în eventualitatea unui refuz să se adreseze instanţei de contencios administrativ competente.

Puterea de lucru judecat reglementată prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ., sau efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reprezintă o aplicare a principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, ceea ce presupune că o situaţie juridică soluţionată definitiv într-o anumită cauză nu mai poate fi pusă în discuţie într-un alt proces, nu mai pot fi ignorată de o terţă persoană, cel puţin până la momentul în care se va demonstra în justiţie situaţia contrară.

Spre deosebire de efectul negativ al puterii lucrului judecat şi cu referire la principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă. Hotărârea judecătorească pronunţată într-un proces anterior în care nu a participat şi partea ce invocă această hotărâre are valoarea juridică a unui mijloc de probă, ca expresie a principiului general al opozabilităţii efectelor hotărârii judecătoreşti faţă de terţe persoane, care nu mai poate ignora situaţia juridică ce a luat naştere în urma pronunţării ei, într-o etapă procesuală care permite judecata pe fond a litigiului.

Prin urmare, înlăturarea acestei susţineri de către instanţa de recurs în decizia a cărei anulare se solicită, cu argumentaţia că hotărârile nu sunt obligatorii pentru instanţe şi că nu este izvor de drept, este contrară acestor principii.

Aplicarea acestor principii de drept, în contextul soluţionării cererii de revizuire de faţă, presupune identificarea, ca situaţie premisă, a similarităţii situaţiilor, adică în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă ca ceea ce s-a soluţionat anterior, pentru a se evita încălcarea principiilor legalităţii, nediscriminării, egalităţii.

Prin urmare, pentru identificarea funcţiei similare, trebuie ca salariaţii care invocă efectul pozitiv a puterii lucrului judecat, în virtutea celor două principii, al nediscriminării şi tratamentului egal, să dovedească, că ocupă o funcţie de acelaşi fel în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice cu salariatul care a fost parte în cauza la care se raportează, care a dobândit astfel un statut preferenţial şi că respectiva funcţie implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate cu cel care ocupă funcţia ce constituie reperul de comparaţie.

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029/21.12.2016, paragraful 26, "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).".

Aplicând aceste principii şi dezlegări la situaţia concretă dedusă judecăţii, respectiv pentru a stabili efectele hotărârilor judecătoreşti, sentinţa instanţei de fond şi decizia instanţei de recurs pronunţate de Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Suceava, prin care soluţia de anulare a ordinelor care au dispus diminuarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică de la 25% la 20% a rămas definitivă, trebuie ca instanţa în faţa căreia s-a invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat să constatate în primul rând, dacă sporul în litigiu este un drept cu aplicabilitate generală, în sensul că se aplică tuturor inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală a ANAF, dacă cele două hotărâri reprezintă un caz particular, respectiv vizează doar inspectorii detaşaţi la Ministerul Public sau nu este relevant acest aspect şi să verifice respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2016.", necesitatea încadrării în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul A.N.A.F.

Aşadar, Înalta Curte constată că deşi s-a invocat în faţa instanţei de recurs efectul pozitiv al puterii lucrului judecat în virtutea celor două principii, al nediscriminării şi tratamentului egal, faţă de colegii lor care au fost părţi în acestă cauză, fiind opozabilă şi intimatei, instanţa de control judiciar nu a analizat aceste aspecte, astfel cum s-a arătat mai sus.

7. Soluţia instanţei cu privire la cererea de revizuire

Aşadar, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate, având în vedere prevederile art. 513 alin. (4), raportat la art. 509 alin. (8) C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de revizuire va anula Decizia nr. 592 din 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019 şi va trimite cauza Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal spre rejudecarea recursului formulat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 42/22.01.2020 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de revizuenţii D., H., L., B., F., J., N., C., G., K., A., E., I., M..

Anulează decizia nr. 592 din 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Trimite cauza Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal spre rejudecarea recursului formulat de reclamanţii D., H., L., B., F., J., N., C., G., K., A., E., I., M., împotriva sentinţei civile nr. 42/22.01.2020 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr. x/2019.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 Judecători.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.