Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3317/2022 AI generated

EU-funded construction project: omission of cassation grounds and reclassification of procedural vs. substantive defects in extraordinary appeal

Case Number Decizia nr. 3317/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestazione în anulare) filed by a local administrative unit, thereby upholding the appellate court’s rejection of the challenge against administrative acts concerning financial corrections and ineligible expenditures under EU funding. The dispute centered on the annulment of a verification report and subsequent decision that established a budgetary claim for ineligible costs related to an operational regional program project, with the appellant arguing that the lower courts failed to properly examine specific grounds for cassation regarding procedural violations, insufficient reasoning, and misapplication of EU and national regulations on financial corrections and incompatibility. The Supreme Court ruled that the appellate court had not committed an omission in examining any of the stated grounds for cassation, holding that the appellate court’s reclassification of arguments and its reasoned rejection of the claims, including the analysis of the definition of "irregularity" and the nature of financial corrections as administrative measures rather than sanctions, satisfied the requirements of Art. 503(2)(3) of the Code of Civil Procedure, which requires a total failure to examine a ground to trigger the extraordinary remedy; consequently, the decision of 1 November 2021 remains in force, confirming the validity of the administrative acts and the budgetary claims.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 pct. 6 C. proc. civ; EU-funded construction project: omission of cassation grounds and reclassification of procedural vs. substantive defects in extraordinary appeal: Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea solicitând admiterea cererii, anularea deciziei atacate, admiterea recursului declarat împotriva sentinţei nr. 65 din 7 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii şi anulării actelor administrative contestate.

Keywords

AI generated
grounds for cassation construction defects Civil Procedure Code procedural violations administrative sanction challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ
Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea solicitând admiterea cererii, anularea deciziei atacate, admiterea recursului declarat împotriva sentinţei nr.
art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011
18, art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, art.
art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011
20 şi art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, art.
art. 488 pct. 5 C. proc. civ
civ., instanţa de recurs nu s-a pronunţat efectiv asupra motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
civ., concluzionând nelegal că prin argumentele aduse în calea de atac se invocă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce se verifică prin prisma prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
art. 488 pct. 6 C. proc. civ
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., susţine contestatoarea UAT comuna Izvoarele că instanţa de recurs a plasat şi acest motiv în componenta celui subsumat prevederilor art.
art. 425 lit. c) C. proc. civ
Arată contestatoarea că instanţa de recurs s-a referit la prevederile art. 425 lit. c) C. proc. civ., concluzionând nelegal că prin argumentele aduse în calea de atac se invocă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce se verifică prin prisma prevederilor art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine contestatoarea că instanţa de recurs a lăsat nesoluţionat motivul de recurs privind nelegalitatea hotărârii primei instanţe şi a actelor administrative ca efect al încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.08.2016 şi a Deciziei nr. 420/15.11.2016.

1.2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe, sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele, în contradictoriu cu acelaşi pârât, a solicitat şi anularea Procesului-verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare suplimentare nr. x/06.03.2017 şi a Deciziei nr. 62/12.05.2017, această cauză fiind conexată prezentului dosar, în considerarea faptului că procesul-verbal contestat stabileşte o creanţă suplimentară procesului-verbal ce face obiectul dosarului x/2017

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 65 din 7 februarie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererile de anulare a actelor administrative privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

3. Recursul exercitat în cauză şi soluţia instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 65 din 7 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala comuna Izvoarele, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi in principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar in subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii.

Prin decizia nr. 5166 din 1 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele împotriva sentinţei nr. 65 din 7 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4. Contestaţia în anulare

Prin cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, Unitatea Administrativ Teritorială comuna Izvoarele, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Direcţia Generală Programe Europene - Direcţia Autorizare Programe - Serviciul Autorizare Programul Operaţional Regional ("MDLPA"), a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 5166 din 1 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea solicitând admiterea cererii, anularea deciziei atacate, admiterea recursului declarat împotriva sentinţei nr. 65 din 7 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii şi anulării actelor administrative contestate.

A sintetizat contestatoarea-recurentă motivele de recurs pe care le-a formulat în cadrul dosarului nr. x/2017, circumscrise temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8, susţinând că:

- instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 2, lit. a) art. 18, art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 din H.G. nr. 759/2007, art. 2 pct. 7 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006, art. 1, art. 2 şi art. 4 din Regulamentul Euratom nr. 2988/1995;

- instanţa de fond a încălcat dispoziţiile care reglementează activitatea de verificare, evaluare şi stabilire a lucrărilor şi cheltuielilor eligibile şi neeligibile, fapt care contravine normelor interne şi europene, precum art. 2, alin. (1) lit. a), e), h), i), j), n), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 20 şi art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759/2007, art. 2 pct. 7, art. 27, art. 70 pct. 1, art. 98 pct. 2 din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., a susţinut contestatoarea în motivarea căii extraordinare de atac declarate în cauză că acesta a fost invocat pentru că instanţa de fond a încălcat normele imperative ce reglementează judecata, respectiv principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare, modul de administrare a expertizei tehnice şi, contrar prevederilor art. 334-337 C. proc. civ., art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., nu a lămurit obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, nu a răspuns motivelor privind nelegalitatea actelor administrative, derivate din comportamentul autorităţilor administrative care au aprobat anterior cererile de plată, nu a analizat şi stabilit problema juridică privind raportul dintre finanţare şi investiţia în clădirile realizate, deşi a format obiectiv al expertizei judiciare, a preluat menţiuni contradictorii şi nereale din procesele-verbale de creanţă, redate, de asemenea, în expertiza judiciară, fără a răspunde contradicţiilor existente între expertizele tehnice efectuate de către ADRSV Oltenia şi MDRAP.

A pretins contestatoarea UAT comuna Izvoarele că instanţa de recurs nu a analizat acest motiv distinct având în vedere invocarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi cu toate că, prin încălcarea normelor de procedură imperative, instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate a actelor administrative cu care a fost învestită, fondul cauzei fiind doar aparent analizat, prin înglobarea criticilor în cazul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs nu s-a pronunţat efectiv asupra motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., susţine contestatoarea UAT comuna Izvoarele că instanţa de recurs a plasat şi acest motiv în componenta celui subsumat prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., deşi criticile de nelegalitate au vizat motivarea incompletă, înlăturarea nemotivată a motivelor de nelegalitate invocate de recurentă şi a celorlalte obiective ale expertizei tehnice judiciare.

Arată contestatoarea că instanţa de recurs s-a referit la prevederile art. 425 lit. c) C. proc. civ., concluzionând nelegal că prin argumentele aduse în calea de atac se invocă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce se verifică prin prisma prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Se mai afirmă că, deşi a fost redat în cuprinsul deciziei atacate paragraful 20 al Deciziei CEDO în cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României, instanţa de recurs a omis a cerceta motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. prin prisma argumentelor esenţiale ale cauzei ce au fost prezentate în cererea de recurs. Se arată că instanţa de fond a motivat incomplet, ignorând să răspundă şi să analizeze celelalte obiective (3,4,5 şi 7) prin prisma motivelor de nelegalitate a actelor administrative şi a obiecţiunilor relevante pentru soluţionarea litigiului, a analizat incomplet numai dispoziţiile invocate de pârât cu privire la noţiunea de neregulă, fără a răspunde, în concret, criticilor şi dispoziţiilor legale încălcate de pârât în activitatea de verificare şi stabilire a cheltuielilor neeligibile şi de emitere a actelor administrative.

Se mai reclamă de către contestatoare faptul că a invocat în faţa instanţei de recurs o lipsă a motivării hotărârii privind înlăturarea constatărilor şi obiectivelor expertizei tehnice, din care rezulta situaţia lucrărilor executate, a cheltuielilor eligibile şi neeligibile şi a aprobării cererilor de rambursare de către autorităţile competente, motive relevante de nelegalitate a actelor administrative contestate.

Evidenţiază contestatoarea aspectul legat de nemotivarea hotărârii în privinţa înlăturării motivului de nelegalitate privind competenţele autorităţilor, stabilind noţiunea de neregulă, fără a fi avute în vedere prevederile art. 2 alin. (1), lit. a) şi e) din O.U.G. nr. 66/2011, deşi acest motiv a fost prezentat din faza judecăţii de fond prin cererea conexă nr. 1002/54/2017. În referire la pretinsa motivare contradictorie, se arată că instanţa, deşi a susţinut că a motivat hotărârea pe baza clauzelor contractuale, nu a analizat conţinutul acestor concluzii ale raportului de expertiză şi nici dispoziţiile contractuale referitoare la cheltuieli neeligibile estimate de autorităţi, anterior derulării contractului de finanţare. Un alt exemplu de motivare contradictorie se referă la faptul că, deşi instanţa de fond a motivat că nu se poate realiza o cuantificare financiară a cheltuielilor neeligibile, a înlăturat nemotivat obiectivul nr. 8, care prezenta cuantificarea financiară.

În consecinţă, susţine contestatoarea că instanţa de recurs nu a făcut decât o recapitulare a motivării hotărârii primei instanţe cu privire la respingerea obiecţiunilor, dar nu a răspuns argumentelor esenţiale privind nemotivarea înlăturării acestora, nelămurirea contradicţiilor între conţinutul şi concluziile expertizei tehnice extrajudiciare şi obiectivul nr. 1 al expertizei judiciare, în raport de concluziile expertizei tehnice extrajudiciare efectuate de către autorităţi la data de 14.11.2014, în condiţiile în care acest raport nu a fost contestat de nici una dintre părţi în etapa administrativă a verificării lucrărilor care au stat la baza aprobării cheltuielilor eligibile şi neeligibile.

A mai arătat contestatoarea UAT comuna Izvoarele că motivarea deciziei de recurs prin prisma raportului de expertiză extrajudiciară A. semnifica, în opinia sa, neanalizarea motivelor de recurs referitoare la art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât unul dintre argument ele esenţiale privind nemotivarea hotărârii a fost neanalizarea contradicţiei dintre concluziile expertizelor tehnice, având în vedere că sumele stabilite ca neeligibile anterior aprobării cererilor de plată nu au fost achitate de pârâtul MDRAP-expertiza tehnică judiciară, răspuns obiectiv 6-"astfel cum rezultă din centralizatorul de plăţi sumele declarate neeligibile au fost achitate de reclamanta UAT comuna Izvoarele".

Tot nemotivată apare, în opinia contestatoarei, şi înlăturarea concluziilor raportului de expertiză tehnică, obiectivul 5, din care rezultă că din valoarea totală a cheltuielilor decontate solicitate, conform facturilor în sumă de 7119708, sumele neeligibile, reprezentând lucrări neexecutate sau executate necorespunzător sunt de 905 605,94 RON şi nu au fost achitate, iar sumele constatate eligibile aprobate din facturile emise de executanţi sunt de 6.213.472,06 RON.

Se mai reproşează instanţei de recurs că nu a analizat ordonanţa de clasare nr. 115/2019.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine contestatoarea că instanţa de recurs a lăsat nesoluţionat motivul de recurs privind nelegalitatea hotărârii primei instanţe şi a actelor administrative ca efect al încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 21 raportat la art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011 privind incompatibilitatea autorităţii care a aprobat cheltuielile la plată şi a efectuat ulterior acţiunile de verificare şi control. Contestatoarea opinează că simpla menţiune din decizia de recurs potrivit căreia aspectele privind incompatibilitatea reprezintă chestiuni noi, invocate în recurs, nu echivalează cu analiza şi judecata recursului, dat fiind faptul că acest motiv de nelegalitate a fost invocat încă de la judecata pe fond a cauzei prin cererea introductivă adresată instanţei în dosarul conexat nr. x/2017, nefiind analizat nici pe fond, nici în recurs.

Mai arată contestatoarea că instanţa de recurs nu a analizat şi cercetat motivul de recurs privind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind noţiunea de neregulă referitor la autorităţile competente care au aprobat cererile de plată şi de rambursare în derularea contractului de finanţare nr. x/2010, dar şi a dispoziţiilor art. 70 pct. 1 din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului, iar simpla motivare a deciziei de recurs că această responsabilitate se poate manifesta doar în sensul prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 şi al prevederilor contractuale nu reprezintă analiza motivului de recurs prin incidenţa art. 70 pct. 1 din Regulamentul nr. 1083/2006.

Arată contestatoarea că acest motiv, raportat la temeiul juridic indicat anterior, a fost susţinut în cererea de recurs prin mai multe argumente, privitoare la faptul că neregula aparţine, după aprobarea cererilor de rambursare, autorităţilor competente, care au procedat la verificarea şi aprobarea acestor cereri, iar instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 189 din tratatul UE (deşi actele administrative contestate au fost emise cu interpretarea abuzivă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, contrar Regulamentului nr. 1083/2006), iar în raport şi de prevederile art. 27 din Regulamentul nr. 1083/2006, în aplicarea art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 7 din O.U.G. nr. 66/2011 (pe lângă dispoziţiile art. 70 pct. 1 din Regulamentul nr. 1083/2006). Totodată, se susţine că nu a fost analizată de instanţa de recurs situaţia cererilor de rambursare precizate în actele de control, astfel cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei- având în vedere că toate cheltuielile neeligibile declarate anterior nu au fost achitate de pârât.

Tot în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare a susţinut UAT comuna Izvoarele că instanţa de recurs nu a analizat şi cercetat motivul de recurs privind nelegalitatea hotărârii primei instanţe referitoare la încălcarea dispoziţiilor legale ce instituie aplicarea criteriilor prevăzute de art. 98 pct. 2 din Regulamentul nr. 1083/2006.

În dezvoltarea acestui motiv s-a arătat că, încălcând dispoziţiile anterior menţionate, instanţa a reluat menţiunile din procesele-verbale de creanţă şi a stabilit, în mod nelegal, ca fiind neeligibile toate sumele plătite în baza contractului de finanţare, fără să aibă în vedere criteriile stabilite în norma de drept, respectiv:

1. gravitatea neregularităţii;

2. pierderile efective financiare din fondurile europene, care trebuie să fie raportate la indicatorii stadiului execuţiei fizice a lucrărilor şi calităţii tehnice;

3. interpretarea clauzelor contractului de finanţare, în privinţa cheltuielilor neeligibile.

Se reproşează instanţei de recurs, în calea prezentei contestaţii în anulare, motivarea sumară preluată din actele administrative şi din motivarea primei instanţe, în care s-a arătat că nu au fost realizate obiectivele proiectului în integralitate sau măcar într-o mare parte care să fie considerată esenţială, iar instanţa de recurs nu a analizat nici critica de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond privind încălcarea dispoziţiilor art. 2 lit. n) şi art. 98 pct. 2 din Regulamentul nr. 1083/2006 sub aspectul neclarificării cuantificării financiare a raportului dintre stadiul de execuţie şi resursele angrenate, inclusiv fonduri proprii.

Tot în prezenta cale extraordinară de atac susţine contestatoarea că instanţa de fond nu a analizat motivul de recurs privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6, 7 şi 9 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 2 din H.G. nr. 759/2004, care reglementează corecţiile financiare aplicate de către autorităţi ca măsuri administrative, dar şi dispoziţiile art. 4 (1) din Regulamentul nr. 2988/95, care arată că "măsurile prevăzute în acest articol nu sunt considerate sancţiuni".

Se arată de către UAT comuna Izvoarele că a susţinut acest motiv de recurs prin argumente referitoare la încălcarea, de către prima instanţă, a prevederilor anterior menţionate, iar motivarea sumară a instanţei de recurs, în sensul că nu se putea reţine o aplicare retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011 în cazul unui contract de finanţare încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ nu echivalează cu analiza motivului de recurs, deoarece O.U.G. nr. 66/2011 a avut aplicabilitate pentru toate contractele de finanţare în curs de derulare la data intrării în vigoare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul MDLPA nu a depus întâmpinare faţă de contestaţia în anulare declarată de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Izvoarele.

II.1. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând contestaţia în anulare formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Izvoarele, în raport de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Calea extraordinară de atac pe care a promovat-o UAT comuna Izvoarele a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503, alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

În cuprinsul contestaţiei în anulare a susţinut UAT comuna Izvoarele că nu s-a pronunţat instanţa de recurs asupra motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În privinţa criticilor subsumate temeiului de drept regăsit la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că instanţa de recurs nu a analizat efectiv acest motiv distinct, fondul cauzei fiind doar aparent analizat, prin înglobarea criticilor în cazul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, în calea contestaţiei în anulare nu se poate cenzura soluţia instanţei de recurs de reîncadrare a criticilor într-un alt temei de drept decât cel indicat de titularul căii de atac, urmând a se verifica doar dacă hotărârea dată în recurs a fost pronunţată cu omisiunea de a cerceta sau nu un anumit motiv de casare. O astfel de reîncadrare nu echivalează cu o atitudine omisivă a instanţei de control judiciar, care să determine o retractare într-o astfel de cale de atac precum cea a contestaţiei în anulare.

În decizia contestată se regăsesc argumentele avute în vedere de instanţa de recurs, care a arătat că, în raport de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a analizat şi criticile formulate în cadrul motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., ce nu fuseseră anterior cercetate, fiind expusă motivarea instanţei în referire la pretinsa încălcare a principiului contradictorialităţii, prin faptul că nu a lămurit instanţa de fond obiectivul nr. 1 al expertizei, la încălcarea dreptului la apărare, prin necomunicarea către recurentă a raportului de expertiză extrajudiciară nr. 51/2015, precum şi la modalitatea de administrare a probei cu expertiza tehnică şi la prevalenţa sub aspect probator a acestui raport, comparativ cu alte înscrisuri.

Nu se poate reţine vreo omisiune a instanţei de recurs de a se pronunţa pe criticile ce au fost subsumate unui anume motiv de casare, atunci când acestea au fost luate în considerare şi respinse motivat, chiar în noua reîncadrare făcută în calea controlului judiciar.

Simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată în recurs şi de argumentele avute în vedere de instanţă nu îndreptăţeşte pe cel interesat să uzeze de calea contestaţiei în anulare prin care urmăreşte, în realitate, repunerea în discuţie a unor chestiuni tranşate printr-o hotărâre judecătorească deja pronunţată în recurs.

Referitor la pretinsa omisiune de a cerceta motivul de casare subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut contestatoarea UAT comuna Izvoarele că a invocat în recurs, în esenţă, motivarea incompletă, înlăturarea nemotivată a motivelor de nelegalitate invocate de recurentă şi a celorlalte obiective ale expertizei tehnice judiciare, precum şi motivarea contradictorie a primei instanţe, referitor la cuantificarea financiară a cheltuielilor neeligibile.

Verificând considerentele hotărârii ce formează obiectul prezentei contestaţii în anulare, se observă că instanţa de recurs a sistematizat criticile recurentei UAT comuna Izvoarele referitoare la preluarea de către prima instanţă a menţiunilor din actele administrative emise de pârât şi redarea răspunsului la obiectivul nr. 1 din conţinutul raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, cu ignorarea celorlalte obiective, răspunsuri, motive de nelegalitate a actelor administrative şi obiecţiunile susţinute de recurenta UAT comuna Izvoarele, precum şi criticile şi dispoziţiile legale încălcate de pârât în activitatea de verificare şi stabilire a cheltuielilor neeligibile şi la emiterea actelor administrative.

Subsecvent acestei sistematizări, instanţa de recurs a analizat din perspectiva cerinţelor reglementate de art. 425 C. proc. civ. criticile referitoare la nemotivarea/motivarea contradictorie a hotărârii primei instanţe, iar aspectele reîncadrate în temeiul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au fost avute în vedere în cuprinsul hotărârii pronunţate în recurs, fiind expuse considerente referitoare la evaluarea materialului probator, precum şi la examinarea noţiunii de neregulă din perspectiva textelor legale incidente.

În mod cert, nu se relevă o omisiune a instanţei de recurs de a cerceta vreun motiv de casare, ci doar nemulţumiri ale contestatoarei privind soluţia pronunţată în recurs, pe care încearcă să o reformeze prin exercitarea unei căi extraordinare de atac al cărei temei de drept indicat în cauză nu se regăseşte în argumentele dezvoltate în prezenta contestaţie în anulare.

A mai susţinut contestatoarea UAT comuna Izvoarele că a avut loc o omisiune a instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unor critici referitoare la nelegalitatea hotărârii primei instanţe şi a actelor administrative ca efect al încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 21 raportat la art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011, privind incompatibilitatea autorităţii care a aprobat cheltuielile la plată şi a efectuat ulterior acţiunile de verificare şi control, instanţa de recurs afirmând doar că aspectele privind incompatibilitatea reprezintă chestiuni noi invocate în recurs.

Deşi contestatoarea afirmă că aceste argumente au fost prezentate în cererea conexă, iar instanţa de control judiciar a omis a le analiza, faptul că această instanţă le-a avut în vedere, chiar şi în maniera de a le considera motive invocate pentru prima dată în recurs, exclude de la aplicare prevederile art. 503, alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., neputând fi vorba despre o omisiune de a cerceta un motiv de recurs, ci de existenţa unor considerente ce sprijină o soluţie nefavorabilă părţii, pe care UAT comuna Izvoarele insistă să o reformeze prin exercitarea unui nou control judiciar asupra unei hotărâri pronunţate în recurs.

A mai afirmat contestatoarea că a omis instanţa de recurs să se pronunţe asupra unor critici privind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind noţiunea de neregulă, a prevederilor art. 70 pct. 1 din Regulamentul nr. 1083/2006, simpla motivare a deciziei din recurs în care s-a arătat că responsabilitatea autorităţilor competente se poate manifesta doar în sensul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 şi al prevederilor contractuale, respectiv al recuperării finanţărilor nu reprezintă analiza motivului de recurs prin incidenţa prevederilor art. 70 pct. 1 din Regulamentul nr. 1083/2006.

Contestatoarea UAT comuna Izvoarele invocă în mod consecvent aspecte care ţin de modalitatea în care instanţa de recurs s-a pronunţat şi a expus considerentele care susţin soluţia pronunţată, iar nu în referire la o omisiune de a examina vreun motiv de recurs. Omisiunea presupune a trece cu vederea, a nu observa un motiv de casare, însă, în prezenta contestaţie în anulare, partea nemulţumită de respingerea recursului pe care l-a declarat, încearcă să repună în discuţie felul în care instanţa de control judiciar şi-a fundamentat soluţia adoptată, prin considerente care, deşi răspund criticilor recurentei, nu sunt în sensul urmărit de titulara căii de atac, fără a fi vorba de o simplă omisiune, ipoteză ce se situează în afara ariei de incidenţă a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

S-a mai afirmat de contestatoarea UAT comuna Izvoarele că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor critici privind nelegalitatea hotărârii primei instanţe referitoare la încălcarea dispoziţiilor legale ce instituie aplicarea criteriilor prevăzute de art. 98 pct. 2 din Regulamentul nr. 1083/2006, stabilind, în mod nelegal, ca fiind neeligibile toate sumele plătite în baza contractului de finanţare, fără a avea în vedere prevederile anterior menţionate, precum şi cele ale art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 4 (1) din Regulamentul Euratom nr. 2988/95.

Însăşi contestatoarea recunoaşte că a existat o pronunţare a instanţei de recurs asupra acestor critici, pe care o apreciază ca fiind sumară, întrucât nu a examinat criteriile prevăzute de art. 98 pct. 2 din Regulamentul nr. 1083/2006.

Înalta Curte reţine că reglementarea motivului de contestaţie în anulare pe care l-a invocat UAT comuna Izvoarele nu se referă la omisiunea de a cerceta fiecare normă legală enunţată în susţinerea criticilor formulate în calea de atac, fiind sancţionată doar lipsa oricărei examinări a unui motiv de recurs, în scopul de a da posibilitatea părţii prejudiciate prin această omisiune să supună controlului judiciar respectivul motiv omis, pentru respectarea garanţiilor aferente unui proces echitabil.

În acest context, nici pretinsa omisiune a instanţei de recurs de a examina criticile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6, 7 şi 9 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 din H.G. nr. 759/2004 şi ale art. 4 alin. 1 din Regulamentul nr. 2988/95 nu poate fi considerată drept omisiune de pronunţare asupra unui motiv de recurs, întrucât instanţa de recurs a examinat chestiunea privind calificarea corecţiilor financiare ca măsuri administrative, iar nu ca sancţiuni, precum şi cea referitoare la aplicarea în timp a O.U.G. nr. 66/2011, fără a fi necesar să existe o analiză expresă asupra fiecărui text de lege invocat în cuprinsul unei cereri de recurs.

Instanţa de control judiciar se poate pronunţa asupra unui motiv de casare prin gruparea tuturor argumentelor şi temeiurilor pretins încălcate în cadrul unor motive de casare dintre cele prevăzute la art. 488, ulterior fiind luate în examinare aceste motive, iar nu asupra fiecărui argument utilizat de parte pentru a susţine motivul respectiv.

Totodată, omisiunea de a se pronunţa asupra unui motiv de casare, ca temei de drept în calea contestaţiei în anulare, nu se poate confunda cu acţiunea deliberată a instanţei de recurs de a răspunde unor motive de casare prin examinarea reunită a tuturor argumentelor care se circumscriu unei noţiuni a cărei analiză se solicită, raportat la cazul de casare pe care se întemeiază.

Cât priveşte nepronunţarea instanţei de recurs asupra ordonanţei de clasare emisă la data de 18 aprilie 2019 în dosarul penal nr. x/2015, acest aspect nu vizează un motiv de recurs din cadrul celor formulate în calea de atac depusă la dosar la data de 28 martie 2019, fiind amintită respectiva ordonanţă de clasare în cuprinsul solicitării de probatorii depuse la dosar de recurenta-reclamantă la data de 19.10.2019.

II.2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru aceste considerente, întrucât nu au fost identificate în calea extraordinară a contestaţiei în anulare omisiuni ale instanţei de recurs de a se pronunţa asupra vreunuia dintre motivele de casare invocate în calea de atac declarată de parte, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia formulată de recurenta UAT comuna Izvoarele împotriva deciziei nr. 5166/1.11.2012 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Izvoarele împotriva deciziei nr. 5166 din 1 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.