Eligibility for EU non-repayable funding does not create a certain compensation claim without verified project execution

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. x/2018, reclamanta Societatea de Transport Public S.A. Alba - Iulia a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, obligarea acestuia la plata de despăgubiri în valoare de 2.297.151,80 RON, reprezentând valoarea totală eligibilă nerambursabilă, nealocată de autoritate, aferentă cererii de finanţare a proiectului intitulat "Optimizarea activităţii STP S.A. Alba-Iulia, prin implementarea de sisteme informatice modeme", cerere înregistrată sub nr. x/27.01.2012, cu dobânda legală datorata din ziua cauzării prejudiciului - 20.12.2013, pana la plata efectivă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 286 din data de 27 decembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 286 din data de 27 decembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea de Transport Public S.A. Alba Iulia, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, reclamanta arată că a înregistrat la Ministerul pentru Societatea Informaţionala (vechea denumire a pârâtului), sub nr. x din data de 27.01.2012, cererea de finanţare aferenta proiectului "Optimizarea activităţii S.T.P. S.A.. Alba-Iulia prin implementarea de sisteme informatice modeme", în cadrul măsurii de finanţare 3.3.2., "Sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic şi a altor soluţii on-line pentru afaceri".

Proiectul viza ca, prin accesarea fondurilor nerambursabile, să realizeze optimizarea si modernizarea activităţii societăţii, creşterea productivităţii si competitivităţii întreprinderii, valorificarea resurselor umane si utilizarea de noi tehnologii, precum si reducerea costurilor obiective prin achiziţionarea de noi automate de bilete si modernizarea celor existente şi includerea acestora într-un sistem centralizat.

Obiectivele generale şi specifice ale proiectului, precum şi beneficiile estimate prin implementarea acestuia, au fost prevăzute în mod detaliat în cuprinsul cererii de finanţare.

Condiţiile financiare ale proiectului, în valoare totala de 4.658.895,76 RON, astfel cum a fost conceput, vizau o valoare totală eligibilă în suma de 3.757.174 RON, din care sumele nerambursabile asigurate din fondurile europene reprezentau 2.297.151,80 RON, restul de 1.460.022,20 RON fiind co-finantarea rămasă în sarcina reclamantei, ca beneficiar.

Prin Scrisoarea nr. 3367/20.12.2013 emisă de Ministerul pentru Societatea Informaţională, cererea de finanţare înaintată de reclamantă, în suma de 2.297.151,80 RON, a fost respinsă, finanţarea nerambursabilă fiind limitată la suma de 605.071,80 RON, ceea ce era de neconceput şi impropriu pentru fezabilitatea si viabilitatea proiectului.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia în dosar nr. x/2014, a solicitat, in contradictoriu cu Ministerul pentru Societatea Informaţionala, anularea scrisorii emise de minister, înregistrata sub nr. x din 20.12.2013 şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi scrisori de aprobare integrala a proiectului, conform cererii de finanţare amintite.

Acţiunea reclamantei a fost admisă prin sentinţa nr. 47/27.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, rămasă definitivă odată cu respingerea recursului declarat de minister, prin Decizia nr. 1682/25.04.2018 pronunţată de înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si Fiscal.

Prin sentinţa amintită, pârâtul minister, devenit între timp Ministerul Comunicaţiilor si Societăţii Informaţionale, a fost obligat la emiterea unei noi scrisori de aprobare a proiectului depus de reclamantă, în conformitate cu cererea de finanţare şi cu proiectul de buget propus de către societatea reclamantă.

Aşa cum reiese din cererea de finanţare înregistrata la data de 27.01.2012, valoarea totală a proiectului era în suma de 4.658.895,76 RON, valoarea eligibilă nerambursabilă vizată prin proiect fiind în sumă totală de 2.297.151,80 RON, respectiv 1.874.935,30 RON din FEDR, iar 422.216,50 RON din bugetul naţional.

Aşadar, asistenţa financiară solicitată de reclamantă prin proiect a fost în sumă totală de 2.297.151,80 RON.

Sentinţa Curţii de Apel Alba-Iulia nr. 47/27.02.2015 a fost atacată de către pârâtul minister cu recurs, rămânând definitivă la data de 25.04.2018. odată cu respingerea recursului.

După cum recurentul-parat Ministerul Comunicaţiilor si Societăţii Informaţionale a susţinut în cadrul procesual, perioada de finanţare aferentă proiectului nr. 3367/2013 este epuizată.

Chestiunea a fost ridicată de către minister, în faza de recurs, sub forma excepţiei lipsei de interes faţă de acţiunea reclamantei.

Cu alte cuvinte, la aceasta ora, dispozitivul sentinţei, care obliga pârâtul să emită o scrisoare de aprobare integrală a proiectului, conform cererii de finanţare, nu mai poate fi pus în aplicare, executarea sa fiind imposibilă.

Excepţia a fost respinsă de către instanţa de recurs care, în mod corect, a calificat incidentul invocat de minister ca fiind o problemă de executare a hotărârii, iar pe de altă parte, în mod just, a reţinut că subzistă interesul reclamantei vis-a-vis de posibilele daune ce pot fi valorificate prin prisma dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, practic, prin decizia instanţei de recurs, s-a legitimat interesul reclamantei în susţinerea prezentei acţiuni în despăgubiri.

Astfel, sprijinul financiar refuzat reclamantei prin scrisoarea nr. 3367/2013, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu mai poate fi acordat în forma iniţială, respectiv prin aprobarea şi finanţarea proiectului.

Prin urmare, în condiţiile epuizării finanţării datorate de pârât faţă de reclamantă, aceasta s-a adresat instanţei cu o cerere în despăgubiri, solicitând obligarea pârâtei la acordarea finanţării cuvenite.

Prin sentinţa civilă nr. 286/27.12.2018 instanţa fondului a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Într-un mod lapidar şi superficial, instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii că pretenţiile reclamantei nu ar fi întemeiate pentru motivul că nu este îndeplinită condiţia ca prejudiciul să fie cert, afirmaţie ce contrazice însuşi dispozitivul sentinţei civile nr. 47/27.02.2015, pe care pârâtul nu l-a pus în aplicare.

Totodată, recurenra arată că în curpisnul hotărârii atacate instanţa fondului argumenetează în sensul că în implementarea proiectului puteau surveni impedimente care ar fi putut duce la aplicarea de corecţii financiare sau chiar la rezilierea contractului de finanţare.

Acest pretins argument pune în discuţie aspecte viitoare, fără legătură cu cererea de finanţare, referitoare la punerea în executare a proiectului, împrejurare incertă şi impredictiblă, care nu afectează cu nimic obligaţia de plată născută în sarcina pârâtului şi care, în cele din urmă, neagă însăşi ideea de prejuduciu, anticipând, fără suport legalşi chiar moral, că reclamanta ar urma să fie angajată în acţiuni de bună seamă culpabile, care ar avea consecinţa ajustării sau chiar retragerii sprijinului financiar.

Corecţiile financiare sunt aspecte pur teoretice, fără absolut niciun temei real, fiind, de altfel, contrazise de datele financiare ale proiectului, iniţial aprobat parţial de pârât, apoi validat în integralitatea sa prin sentinţa civilă nr. 47/2015.

A accepta contrariul ar echivala cu lipsirea de orice efect a proiectului de finanţare, legitimat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, care ar deveni pe această cale total ineficientă.

Prin analogie, ar însemna ca autorul faptei prejudiciabile, prin care a fost afectată, de pildă, sănătatea victimei, să refuze repararea prejudiciului prin plata tratamentului medical, susţinând că victima nu va urma prescripţiile medicale, iar în cele din urmă reparaţia acordată nu va avea finalitatea dorită.

Concluzionând în sensul că în cauză este dovedit caracterul cert al prejudiciului, acesta fiind reprezentat de contravaloarea finanţării nerambursabile refuzate de pârâtă în mod nejusificat, recurentea reclamantă solicită admiterea recursului său, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, nefiind demonstrată nelegalitatea sentinţei civile atacate de recurenta reclamantă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu o acţiune în despăgubiri, formulată în condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, solicitând obligarea pârâtei Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale la plata sumei de 2.297.151,80 RON, reprezentând finanţare nerambursabilă aferentă proiectului intitulat "Optimizarea activităţii STP S.A. Alba-Iulia, prin implementarea de sisteme informatice moderne", precum şi la actualizarea sumei cu dobânda legală cuvenită.

Motivând cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esenţă, că proiectul său a fost parţial aprobat de Ministerl pentru Spcietatea Informaţională, finanţarea nerambursabilă fiind limitată la suma de 605.071,80 RON, context în care a formulat o acţiune în contencios administrativ împotriva scrisorii de informare cu privire la rezultatul analizei cererii de finanţare.

Prin sentinţa nr. 47/2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2014, a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Societatea de Transport Public S.A. Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională; a fost anulată scrisoarea de aprobare a proiectului nr. 3367/2013 şi scrisoarea de respingere a contestaţiei nr. 17/2014, ambele emise de către pârât; a fost obligat pârâtul la emiterea unei noi scrisori de aprobare a proiectului cu nr. SMIS 47076, conform cererii de finanţare formulată de către reclamantă şi proiectului de buget propus de către aceasta; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.850 de RON cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile anterior menţionate a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1682/2018, însă perioada de finanţare aferentă proiectului nr. 3367/2013 depus de reclamantă este epuizată, astfel că sprijinul financiar nu mai poate fi acordat reclamantei prin aprobarea şi finanţarea proiectului.

În atare context recurenta reclamantă a formulat prezenta cerere în despăgubiri, respinsă de prima instanţă ca fiind neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 286/2018 din data de 27 decembrie 2018.

În esenţă, judecătorul fondului a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1531 din noul C. civ., întrucât reclamanta nu probează caracterul cert al prejudiciului, în condiţiile în care aprobarea proiectului nu înseamnă faptul că, automat, întreaga sumă ar fi fost şi atrasă efectiv.

Achiesând la soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că este nefondată susţinerea recurentei reclamante, în sensul că prima instanţă a nesocotit efectul sentinţei civile nr. 47/27.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2014.

Contrar celor susţinute de recurenta reclamantă, Înalta Curte subliniază faptul că prin hotărârea judecătorească anterior menţionată nu a fost consfinţit un drept de creanţă al reclamantei pentu suma de 2.297.151,80 ci a fost constatat caracterul eligibil al proiectului depus de reclamantă în vederea accesării finanţării nerambursabile.

Luând în considerare particularităţile mecanismului de acordare a finanţării nerambursabile, Înalta Curte subliniază faptul că numai cheltuielile a căror legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii este demonstrată faptic îndrituiesc beneficiarul cererii de finanţare la rambursare, astfel că declararea proiectului ca fiind eligibil nu constituie izvorul unei creanţe certe în favoarea beneficiarului finanţării nerambursabile.

În aceeaşi ordine de idei, O.U.G. nr. 66/2011 prevede obligaţia autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene de a exclude integral sau parţial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare, în situaţia în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existenţa unor astfel de cheltuieli precum şi pe aceea de a recupera cehltuielile afectate de nereguli, când se constată existenţa acestora în controlul "a posteriori."

Este adevărat că nu se poate prezuma neexecutarea sau executarea culpabilă a obligaţiilor asumate de către beneficiarul finanţării nerambursabile însă ceea ce este esenţial de reţinut este faptul că beneficiarul devine titularul unui drept de creanţă, reprezentat de finanţarea nerambursabilă, numai în condiţiile realizării obiectivelor sau indicatorilor proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, declararea proiectului ca fiind elgibil născând doar vocaţia beneficiarului la atragerea finanţării nerambursabile.

Circumstanţiat cauzei de faţă, Înalta Curte observă că prin documentaţia aferentă cererii de finanţare s-a prevăzut, în cadrul graficului estimativ al cererilor de rambursare, posibilitatea acordării prefinanţării reprezentând maxim 30% din Grant, posibilitate la care reclamanta nu a achiesat, această prefinanţare fiind singura situaţie în care beneficiarul accesează sprijinul financiar anterior realizării obiectivelor sau indicatorilor de rezultat asumaţi prin proiectul declarat eligibil.

În rest, graficul în discuţie prevede un calendar în privinţa datei depunerii cererilor de rambursare, cu menţionarea sumei estimative de rambursat, ceea ce presupune, fără putinţă de tăgadă, realizarea obiectivelor sau indicatorilor aferenţi fiecărei cheltuieli pretins a fi rambursate.

De aceea, afirmaţia recurentei reclamane, în sensul că valoarea totală a sprijinului financiar nermabursabil constituie un prejudiciu cert în patrimoniul său, întrucât este titulara acestei creanţe în virtutea efectelor sentinţei civile nr. 47/27.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2014, nu are suport, cât timp hotărârea anterior menţionată nu constituie un titlu de creanţă împotriva debitorului intimat în cauza de faţă.

Sigur că neimplementarea proiectului asumat de recurenta reclamantă este un fapt culpabil autorităţii cu competenţe în gestionarea finanţării nerambursabile, ce poate constitui izvorul unei obligaţii de dezdăunare a beneficiarului finanţării nerambursabile pentru prejudiciul astfel încercat, dar acest prejudiciu nu poate fi constituit, aşa cum s-a arătat mai sus, de contravaloarea sumelor la care reclamanta ar fi fost îndreptăţită la rambursare, pentru că o atare rambursare are loc numai în cazul realizării obiectivleor sau indicatorilor asumaţi în cadrul proiectului finanţat nerambursabil.

Cât priveşte raportarea recurentei reclamante la prevederile art. 1351 alin. (3) C. civ., potrivit cărora prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanţa de judecată, Înalta Curte subliniază faptul că aceste dispoziţii nu constituie un temei pentru a se reţine nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, dat fiind faptul că limitele învestirii acesteia au fost precise, reclamanta susţinând că prejudiciul necesar a fi acoperit de pârâtă este exact contravaloarea sprijinului financiar nerambursabil ce nu a mai fost accesat din culpa pârâtului.

În acord cu principiul disponibilităţii, aplicabil şi în cauzele de contencios administrativ, instanţa fondului a verificat existenţa prejudiciului reclamat în cauză, stabilind, după cum s-a arătat mai sus, că acesta nu există în coordonatele trasate de titularul acţiunii civile, subliniind instanţa de recurs, totodată, că dispoziţiile art. 1351 alin. (3) C. civ. sunt aplicabile numai atunci când probatoriul administrat confirmă existenţa prejudiciului afirmat de reclamant însă nu este posibilă cuantificarea obligaţiei de dezdăunare, or nu aceasta este premisa în cauza de faţă.

Concluzionând în sensul că nu a fost demonstrată încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea de Transport Public S.A. Alba Iulia împotriva sentinţei nr. 286/2018 din data de 27 decembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2022.