Appeal dismissed for lack of legal merit in dispute over eligibility of EU-funded social economy project expenditures

Şedinţa publică din data de 07 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche), la data de 07.08.2017, reclamanta Asociaţia - Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Durabila, în contradictoriu cu pârâţii Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia şi Ministerul Fondurilor Europene (succesor în drepturi al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în urma reorganizării administraţiei publice centrale potrivit O.U.G. nr. 1/2018) a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei emisă de OIR sub nr. x/27.01.2017 şi a procesului-verbal nr. x/31.01.2017, precum şi a oricăror acte subsecvente deciziei, dar şi constatarea caracterului eligibil al cheltuielilor în cuantum de 2.676.263,70 RON, efectuate în cadrul proiectului x - JSBS - Incluziune pe piaţa muncii prin structuri de economie socială.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2660 din 19 decembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a decis următoarele:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. şi sediul procesual ales în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia, cu sediul în Călăraşi, şi Ministerul Fondurilor Europene (succesor în drepturi al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) cu sediul în Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei nr. 2660 din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei admiterea acţiunii şi anularea parţială a actelor atacate, respectiv anularea tuturor sancţiunilor cu excepţia cheltuielilor neeligibile în suma de 4.784,814 RON (suma care depăşeşte valoarea bugetului aprobat

În drept, recurentul-reclamantul a invocat motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat, în esenţă, următoarele critici: instanţa a considerat ca sunt fundamentate constatările organelor de control, menţinând actele administrative emise de OIE. S-a înlăturat proba judiciara cu expertiza contabila care arata ca toate cheltuielile stabilite ca neeligibile au la baza documente justificative si sunt legal emise.

A susţinut recurenta că nu există niciun temei legal pentru a stabili ca data limita a implementării Contractului de finanţare, data de 31.12.2015, trebuie ca, nu doar ca SES sa fi încasat banii de la A., ci trebuie ca SES sa fi cheltuit aceşti bani, şi, să existe ca documente justificative inclusive procese-verbal de receptive a serviciilor/produselor achiziţionate de SES. Stabilind că la 31.12.2015 trebuie sa existe astfel de documente, instanţa a încălcat legea şi a adăugat condiţii suplimentare, inexistente în legea aplicabilă sau în Contractul de finanţare (s.n. legea nu menţionează ca documente justificative procesele-verbale de recepţie încheiate de SES cu furnizorul său).

Instanţa a încălcat dispoziţiile contractului de finanţare, planurile de afaceri şi bugetele stabilite între OIE şi recurentă, atunci când a stabilit ca anumite cheltuieli nu s-au dovedit necesare. Cat timp o cheltuiala este prevăzuta in planul de afaceri si in buget, atunci ea devine obligatorie. Necesitatea şi oportunitatea se apreciază la data la care se validează planul de afaceri. Chiar dacă a admis ca unele din cheltuieli sunt eligibile (fiind şi incluse în buget şi în planul de afaceri), OIE a procedat la reducerea lor fara a oferi vreun temei legal sau logic. Menţinerea acestei soluţii nu are temei legal şi înfrânge Contractul de finanţare.

3) Stabilirea încălcării contractului aferent SES 11, are la bază o interpretare doar a titlului planului de afaceri, neţinând cont însă de conţinutul planului de afaceri, bugetul aprobat, echipamentele achiziţionate. Interpretând titlul proiectului, instanţa încalcă grav Contractul de finanţare, planul de afaceri si bugetul stabilit intre părţi.

În ceea ce priveşte încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit dispoziţiilor art. 488, alin. (1), punctul 8 C. proc. civ., susţine recurenta că în legislaţia invocată de către instanţă nu se instituie drept criteriu de eligibilitate a unei cheltuieli, obligaţia ca SES -ul să fi efectuat acea achiziţie.

Condiţiile de eligibilitate sunt prezentate clar în articolul 2 din H.G. nr. 759/2007, iar instanţa a reprodus în considerente doar lit. c), deşi, în esenţă, cât priveşte momentul plăţilor, este aplicabila lit. a) din acelaşi articol.

O altă critică vizează încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor contractului de finanţare, planurile de afaceri şi bugetele stabilite între OIE şi societatea recurentă, atunci când a stabilit că anumite cheltuieli nu s-au dovedit necesare.

Prin raţionamentul instanţei, susţine recurenta, se ignoră contractul de finanţare şi nu se explică cum poate fi calificată manifestarea de voinţă a OIE de la data încheierii contractului. Dacă un cost era înainte de finanţare nejustificat sau nerezonabil raportat la condiţiile concrete ale activităţii finanţate, astfel cum motivează instanţa, atunci OIE trebuia ab initio să înlăture din bugetul propus respectiva cheltuială.

Prin maniera în care instanţa a tranşat costurile cu serviciile e-commerce, s-a încălcat bugetul aprobat de OIE şi obligatoriu de respectat, chiar şi de OIE, precum şi contractul de finanţare.

Se mai arată de către recurentă, în motivarea recursului, că instanţa a încălcat dispoziţiile contractului de finanţare şi bugetul aprobat privind SES 11 deoarece OIE şi instanţa de fond, în mod eronat, au considerat că se înfiinţa o fabrică de sucuri, şi nu echipamente comparate de B.. În realitate, SES 11 a achiziţionat şi pus în funcţiune o rulotă care producea sucuri naturale prin presare la rece şi astfel instanţa a considerat că s-au încălcat planurile de afaceri.

Considerentele instanţei contravin contractului de finanţare, bugetului şi actului adiţional încheiat privind SES 11.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 20 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1), punctul 8 şi următoarele din C. proc. civ.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs Înalta Curte va analiza, cu precădere, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată sub forma "inadmisibilităţii recursului", prin întâmpinare, de către intimata.

Astfel, intimata-pârâtă a înţeles să invoce excepţia inadmisibilităţii recursului promovat, conform exigenţelor articolului 489 alin. (2) C. proc. civ., neîncadrând recursul în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi neformulând critici susceptibile de încadrare în vreunul dintre aceste motive.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului nu este întemeiată în speţa dedusă judecăţii, recurentul indicând atât formal, dispoziţiile articolului 488 alin. (1) punctul 8, C. proc. civ. ca fiind motivul de recurs invocat, de asemenea, prezentând argumentele pentru care consideră întemeiat acest motiv.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, precum şi a cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:

Reţine Înalta Curte că recurenta-reclamantă a fost beneficiar, parte contractantă, în cadrul x, obiectul contractului fiind acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane pentru implementarea proiectului cu titlul "SES-Incluziune pe piaţa muncii prin structuri de economie socială", pe perioada 05.01.2015-31.12.2015, cu o valoare total eligibilă de 9.236647.36 RON.

Reclamanta-recurentă a promovat acţiunea pendinte în vederea anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/08.12.2016.

Acest proces-verbal a fost întocmit ulterior verificării aspectelor menţionate în suspiciunea de neregulă înregistrată la autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sub nr. x/2016, având la bază sesizarea de neregulă nr. 4377/2016. Neregulile pretins a fi săvârşite sunt: nejustificarea prin cheltuieli a valorii integrale a sumelor reprezentând subvenţii SES-296297,83 RON, cheltuială neeligibilă, cheltuieli realizate după data de 31.12.2015 (data limită a implementării contractului de finanţare) - 203102,36 RON, cheltuială neeligibilă, realizarea unor servicii care nu au fost necesare -1718948.80 RON, efectuarea de cheltuieli care privesc perioada de sustenabilitate a proiectului - 25011 RON sumă neeligibilă, achiziţia de bunuri peste valoarea din buget - 4784,81 RON, realizarea de activităţi după perioada de implementare a proiectului - 262453,56 RON, respectiv nerespectarea contractului de finanţare pentru SES 11 - 220282,97 RON, cheltuială neeligibilă.

Procesul-verbal a fost emis după soluţionarea contestaţiei prin care s-a admis parţial solicitarea contestatoarei, în sensul declarării eligibile a sumei de 545651,15 RON, pentru o creanţă în cuantum de 2676263,70 RON.

În mod corect prima instanţă a respins cererea ca neîntemeiată.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

Din economia dispoziţiilor legale anterior citate rezultă, fără echivoc, faptul că recursul poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie, nefiind posibilă în această cale de atac reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Totodată, trebuie subliniat şi faptul că în materia contenciosului administrativ prima instanţă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, fiind suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, instanţa de recurs neputând să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Aşadar, în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488, alin. (1), punctul 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl găseşte nefondat.

Recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond, din perspectiva greşitei aplicări a normelor de drept material din mai multe perspective .

Consideră recurenta-reclamantă că nu există temei legal pentru a stabili că data limită a implementării contractului de finanţare este 31.12.2015, instanţa de fond încălcând legea şi adăugând condiţii suplimentare.

Înalta Curte împărtăşeşte modul în care instanţa de fond a aplicat normele legale, respectiv dispoziţiile articolului 2 din Contractul de finanţare, durata contractului, potrivit căruia "perioada de implementare a proiectului este de 12 luni dar nu mai târziu de 31 decembrie 2015", precum şi ale H.G. nr. 759/2007, H.G. nr. 678/2015, O.U.G. nr. 64/2009 concluzionând în sensul că pentru a fi eligibile, cheltuielile trebuie să fie efectuate de către structurile de economie socială până la data de 31.12.2015.

Nu este suficient, aşadar, ca transferul subvenţiilor să se realizeze până la această dată, ci trebuie să fie folosite efectiv.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material în ceea ce priveşte acest aspect, iar temeiul legal al deciziei sale rezidă în textele de lege mai sus amintite.

O altă critică vizează pretinsa încălcare de către instanţa de fond a dispoziţiilor Contractului de finanţare, planurilor de afaceri şi bugetelor stabilite între OIE şi recurenta-reclamantă, în momentul în care a stabilit că anumite cheltuieli nu s-au dovedit necesare.

Fără a relua argumentaţia amplă a instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că nici această critică nu este întemeiată, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale la starea de fapt dedusă judecăţii.

Aşadar, prima instanţă a reţinut aplicarea prevederilor articolului 3, alin. (1) din Ordinul nr. 1117/2010, potrivit cărora, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ prevederile articolului 2 alin. (2) din H.G. nr. 759/2007, cât şi o serie de condiţii cu caracter specific, printre care şi aceea potrivit căreia cheltuielile să fie rezonabile, justificate şi să respecte principiile bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce priveşte economia şi eficienţa.

Prima instanţă a făcut, de asemenea, aplicarea dispoziţiilor referitoare la eligibilitatea cheltuielilor existente în Ghidul solicitantului, dispoziţiilor din Regulamentul nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, precum şi ale Ordinului nr. 1120/2013.

Criticile din recurs vizează aspecte legate strict de starea de fapt şi cu o conotaţie îndeobşte teoretică, aspecte care exced controlului de legalitate specific căii extraordinare de atac a recursului.

O ultimă critică vizează împrejurarea potrivit căreia instanţa de fond ar fi avut ca bază pentru a stabili încălcarea contractului aferent SES 11, o interpretare exclusiv a titlului planului de afaceri, fără a ţine cont de conţinutul planului, de bugetul aprobat, echipamentele achiziţionate.

Astfel, susţine recurenta că în mod greşit OIE şi instanţa au înţeles în mod eronat din planul de afaceri şi contractul de finanţare faptul că trebuia înfiinţată o fabrică de sucuri şi nu echipamente cumpărate de B..

Deşi denumirea planului de afaceri a fost fabrica de sucuri, iar codul CAEN privea tot fabricarea sucurilor, în realitate, recurenta susţine că a achiziţionat şi pus în funcţiune o rulotă care producea sucuri naturale prin presare la rece şi, contrar opiniei instanţei, nu s-a încălcat în această modalitate planul de afaceri.

Înalta Curte împărtăşeşte concluzia instanţei de fond, în sensul că prin planul de afaceri s-a avut în vedere organizarea şi funcţionarea S11 ca fiind fabrică de sucuri, or, nu se poate pune semnul egalităţii între o fabrică şi o rulotă, iar aceasta, independent de titulatura existentă.

În consecinţă, apreciind că în cauză nu există nicio încălcare a normelor de drept material, astfel că motivul de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de articolul 488 alin. (1), punctul 8 C. proc. civ., nu subzistă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul promovat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta reclamantă.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2660 din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2022.