Negligent homicide for failing to reduce speed at tram station despite victim's exclusive fault

Asupra recursului în anulare de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 800/P/2000 din 17 mai 2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 București s-a reținut că, la 9 februarie 2000, inculpatul D.C. conducând autoturismul marca BMW – 73 din direcția bulevardul Gh. Șincai către Șoseaua Pieptănari, s-a înscris pe terasamentul liniei de tramvai aflat în apropierea stației R.A.T.B. A. și ignorând semnificația indicatorului „ocolire obligatorie”, a intrat în depășirea refugiului pietonal prin partea stângă.

La circa 4 – 5 m de capătul refugiului dinspre bulevardul Gheorghe Șincai, întrucât nu a redus corespunzător viteza de deplasare, în condițiile trecerii prin dreptul stației de tramvai, inculpatul a surprins și accidentat pe minorul N.I., în vârstă de 14 ani, ce se angajase în traversarea străzii de la dreapta spre stânga, prin loc nepermis și fără să se asigure. Fiind transportată la spital, victima, în cursul aceleiași zile a decedat.

Judecătoria sector 4 București, prin sentința penală nr. 295 din 3 februarie 2003, reținând aceeași situație de fapt, a condamnat pe inculpatul D.C. la un an închisoare, pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2), cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

Tribunalul București, prin decizia penală menționată, a admis apelul declarat de inculpat și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea acestuia pentru infracțiunea dedusă judecății.

În motivarea soluției de achitare a reținut că, în condițiile unei circulații ce se desfășura în coloană, pe terasamentul liniei de tramvai, viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat fiind sub limita legală, simpla împrejurare că inculpatul nu a redus mai mult viteza, deși nu avea motive să o facă, neavând posibilitatea observării victimei care era „mascată” de o altă persoană, exclude vreo culpă a acestuia.

Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de procuror.

Recursul în anulare este fondat.

În baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei penale nr. 876 din 20 iunie 2003 a Tribunalului București și a deciziei penale nr. 2372 din 23 octombrie 2003 a Curții de Apel București susținând că hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea legii, întrucât achitarea inculpatului este consecința unei erori grave de fapt.

Conform dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanța pronunță condamnarea dacă constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

De asemenea, potrivit art. 63 alin. (2) din același cod, aprecierea fiecărei probe se face de instanța de judecată conform convingerii sale, formată în urma examinării tuturor probelor administrate și conducându-se după conștiința sa probele neavând o valoare dinainte stabilită.

Deși din probele administrate rezultă, cu certitudine, și culpa inculpatului, acesta comițând cu vinovăție infracțiunea dedusă judecății, instanțele de apel și recurs, interpretând unilateral sau parțial materialul probator, au reținut că, în cauză, accidentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a victimei.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 328/1966, republicat (în vigoare la data comiterii faptei), conducătorii de vehicule trebuie să se comporte în așa fel încât să nu constituie un pericol sau o stânjenire pentru circulație.

Totodată, conform art. 16 din același decret, conducătorii de autovehicule trebuie să aibă în permanență controlul asupra vitezei autovehiculelor și să se conformeze restricțiilor de viteză.

Pe de altă parte, potrivit art. 49 alin. (2) lit. i) din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 (modificat și completat prin H.G.R. nr. 890/1998), conducătorii de autovehicule trebuie să reducă viteza la trecerea prin dreptul stațiilor de tramvai.

Toate dispozițiile legale menționate sunt imperative și stabilesc fără echivoc conduita obligatorie a unui conducător de autovehicul.

În motivarea soluției de achitare, instanțele de control judiciar au apreciat fără suport juridic și probator că nu se poate reține și culpa inculpatului în producerea accidentului rutier, în condițiile în care acesta circula în coloană, pe terasamentul liniei de tramvai, viteza de deplasare fiind sub limita legală, și neavând posibilitatea observării victimei care era „mascată” de o altă persoană.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului, încheiat la 9 februarie 2000, rezultă că în preajma producerii accidentului rutier există o stație de tramvai, prevăzută cu un refugiu pe sensul în care circula autoturismul, iar la capătul refugiului se afla instalat indicatorul de obligare „ocolire prin dreapta”.

În cursul procesului penal, inculpatul a susținut, inițial, că din cauza unor lucrări semnalizate în carosabil, a fost nevoit să pătrundă pe terasamentul liniei de tramvai și să continue deplasarea cu autoturismul prin stânga refugiului pietonal, în această situație nerespectând semnificația indicatorului de viteză.

Ulterior, a afirmat că în stația R.A.T.B. se afla oprit un autobuz, probabil defect, care bloca circulația.

A.D.P. sector 4 București a comunicat însă că pentru data și locul producerii accidentului (9 februarie 2000) nu s-au înregistrat lucrări pe carosabil, fiind semnalată o lucrare a SC A.N. SA, în perioada ulterioară: 14 – 18 februarie 2000.

Împrejurarea că circulația se desfășura în coloană pe terasamentul liniei de tramvai, iar victima N.I. a coborât de pe refugiu și s-a angajat în traversarea liniilor de tramvai de la dreapta la stânga, în raport cu sensul de deplasare al autoturismului, prin loc nepermis și fără să se asigure, este confirmată de martorii M.D., Z.C., C.D., B.I., T.V.

Viteza de deplasare a autoturismului în momentele premergătoare impactului cu victima a fost estimată la 40 km/h. Totodată, potrivit concluziilor suplimentului de expertiză tehnică, conducătorul auto a avut posibilitatea prevenirii producerii accidentului, pe de o parte, prin reducerea vitezei de deplasare la trecerea prin dreptul stației de tramvai și, pe de altă parte, prin deplasarea cu autoturismul prin dreapta refugiului stației de tramvai, conformându-se astfel semnificației mijloacelor de semnalizare rutieră instalate pe sectorul de drum respectiv.

Din analiza probelor rezultă că inculpatul avea obligația reducerii vitezei de deplasare a autovehiculului la trecerea prin dreptul stației de tramvai, până la limita evitării oricărui pericol, mai ales în condițiile în care circulația se desfășura în coloană, pe terasamentul liniei de tramvai, nefiind respectată semnificația indicatorului „ocolire prin dreapta”, pericolul fiind previzibil.

Deci moartea victimei este consecința nerespectării de către inculpat a normelor legale privind circulația pe drumurile publice, astfel că acesta nu poate invoca în apărare exclusiv culpa victimei.

Așa fiind, din probele administrate rezultă că instanța de fond, Judecătoria sector 4 București a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului sub forma culpei, conducător auto profesionist.

Întrucât din întreg materialul probator administrat s-a desprins cu certitudine vinovăția inculpatului, Înalta Curte constată că instanța de apel și de recurs au făcut o greșită apreciere a acesteia, pronunțând o soluție de achitare nelegală și netemeinică.

Drept urmare, pentru toate considerentele mai sus enunțate, Înalta Curte va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 876/ A din 20 iunie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală și deciziei penale nr. 2372 din 23 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe condamnatul D.C., va casa cele două decizii recurate și pe fond va menține sentința penală nr. 295 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei sector 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 876/ A din 20 iunie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală și deciziei penale nr. 2372 din 23 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe condamnatul D.C.

Casează deciziile atacate și rejudecând menține sentința penală nr. 295 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei sector 4 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2005.