Concession contract dispute; cassation appeal declared inadmissible against final appellate decision

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi evoluţia procesuală a cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Oraşului Breaza, Primarul Oraşului Breaza, Oraşul Breaza şi Primăria Oraşului Breaza, în principal constatarea nulităţii absolute a Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007 şi a Actelor adiţionale la acesta: nr. 1657/10.02.2010, nr. 1155/28.01.2011, nr. 7161/03.06.2011, pentru existenta erorii obstacol la încheierea contractului (consimţământului reclamantei fiind viciat), şi, în subsidiar, rezilierea Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007 şi a Actelor adiţionale la acesta; în cazul ambelor capete de cerere, obligarea pârâţilor la plata daunelor interese pentru prejudiciile aduse societăţii reclamante, reprezentând preţul reactualizat, contravaloarea reactualizată a investiţiilor şi cheltuielilor (inclusiv contravaloare garanţie reţinuta conform contract concesiune) efectuate de societatea reclamantă pentru terenul ce a făcut obiectul Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007, care, la data de 21.08.2014, erau în cuantum de 1.195.391,27 RON (1.298.634,27 RON conform adresei nr. x/21.08.2014 - 103.243 RON c/v redevenţă achitată), reactualizată cu indicele de inflaţie; restituirea contravalorii redevenţei achitate de societate pe perioada concesionarii, respectiv suma totală de 103.243 RON, reactualizată cu indicele de inflaţie, precum şi obligarea paraţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1200 din data de 8 iunie 2018, Tribunalul Prahova a respins cererile formulate de reclamanta - pârâtă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Breaza şi Oraşul Breaza prin Primar, ca neîntemeiate; a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de reclamanta - pârâtă; a admis cererea reconvenţională; a dispus rezilierea contractului de concesiune încheiat la 25.06.2007, din culpa exclusivă a reclamantei - pârâte; a obligat reclamanta - pârâtă să plătească pârâtului - reclamant Oraşul Breaza suma de 71.921,12 RON reprezentând redevenţe şi suma de 22.975,06 RON reprezentând majorări de întârziere.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând:

- în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate si, rejudecând. admiterea cererile de chemare în judecata conexate, precizate si, pe cale de consecinţa, respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiata, respectiv sa se dispună:

În principal, în temeiul art. 953 şi urm. C. civ., art. 969 şi urm. C. civ., constatarea nulităţii absolute a Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007si a Actelor adiţionale la acesta nr. 1657/10.02.2010, nr. 1155/28.01.2011, nr. 7161/03.06.2011, pentru existenta erorii obstacol la încheierea contractului, consimţământul nostru fiind viciat

În subsidiar, rezilierea Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007 şi a Actelor adiţionale la acesta în conformitate cu dispoziţiile art. 57lit. d) din O.U.G. nr. 54/2006 şi art. 58 din Normele metodologice privind aplicarea O.U.G. nr. 54/2006.

2. Hotărârea instanţei care a soluţionat recursul

Prin decizia nr. 1703 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 1200 din data de 8 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Breaza şi Oraşul Breaza prin Primar.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1703 din 18 decembrie 2019, a Curţii Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal de a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând în principal casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare să se admită cererile de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citaţi, intimaţii-pârâţi Oraşul Breaza prin Primar şi Consiliul Local Breaza a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat în cauză, invocând în principal excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 02 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 07 iunie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimaţii-pârâţi Consiliul Local Breaza şi Oraşul Breaza prin Primar, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte în ceea ce priveşte evoluţia procesuală, constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi depusă de recurenta-reclamantă la Tribunalul Prahova, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a soluţionat-o conform competenţei ce îi revenea, în condiţiile în care nicio parte şi nici instanţa nu a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei secţii, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Din acest considerent, C. proc. civ. a stabilit termene pentru invocarea excepţiilor, în vederea asigurării stabilităţii circuitului juridic.

In aceste împrejurări, în mod legal soluţia pronunţată de instanţa de fond a fost supusă recursului, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a fost soluţionat de Curtea de Apel Ploieşti, potrivit art. 96 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că prezintă relevanţă pentru soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de recurs şi faptul că, recurenta-reclamantă a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1200/2018, iar la acel moment nu a făcut nicio referire privitoare la procedura de soluţionare a cauzei, astfel cum îşi formulează apărarea prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 1703 din 18 decembrie 2019.

Aşadar la data formulării cererii de recurs împotriva sentinţei nr. 1200 din data de 8 iunie 2018 a Tribunalului Prahova, recurenta-reclamantă nu a pus în discuţie calificarea căii de atac ca fiind apel în loc de recurs, astfel cum îşi motivează apărarea în prezentul recurs.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă la acest moment a formulat o cerere de recurs, împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, ceea ce echivalează cu inadmisibilitatea unei asemenea cereri.

Înalta Curte în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. privind principiul legalităţii căii de atac, reţine că:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) şi art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă" şi, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită."

În considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2016 date în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 457 alin. (4) din C. proc. civ., în care legiuitorul vorbeşte expres despre recalificarea căii de atac, s-au reţinut următoarele:

"Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, posibilitatea ca părţile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] şi fiind, astfel, de strictă aplicare.

Ca atare, recalificarea căii de atac este operaţiunea pe care o face instanţa sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanţă de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.

În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalităţii căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziţie cu eventualele menţiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Aşa cum se reţine în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenţei unei menţiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 şi 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.".

Prin dispozitivul deciziei menţionate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis următoarele:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanţei supreme.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că se răspunde indirect şi primului motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.. şi anume cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deşi nu este intenţia instanţei de recurs să facă acest lucru, în condiţiile în care cererea de recurs este apreciată ca fiind inadmisibilă.

Cu toate acestea raţionamentul în baza căruia se poate califica o cale de atac prezentat în considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2016 date în recursul în interesul legii prezintă relevanţă şi pentru analiza excepţiei de inadmisibilitate invocate în acest moment procesual şi având o aplicabilitate generală.

Revenind strict la argumentele pentru care Înalta Curte apreciază că actuala cerere de recurs este inadmisibilă reţine următoarele:

Cu privire al obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv solicitarea de anulare a Contractului de concesiune nr. x/25.06.2007 şi a Actelor adiţionale subsecvente acestuia, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată este de competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal. În acest sens cauza a fost soluţionată pe fond prin sentinţa nr. 1200 din data de 8 iunie 2018 de către Tribunalul Prahova, iar în recurs de către Curtea de Apel Ploieşti prin decizia nr. 1703 din 18 decembrie 2019.

Prin urmare, prezenta cerere de recurs vizează o hotărâre definitivă a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care această instanţă a soluţionat recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1200 din data de 8 iunie 2018, pronunţată de către Tribunalul Prahova

Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

Aceste dispoziţii delimitează, expres şi exclusiv, categoria hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul căii de atac a recursului.

Înalta Curte reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 634 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Sunt hotărâri definitive: (…) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."

Având în vedere dispoziţiile exprese din textele legale citate mai sus, coroborate cu situaţia de speţă, potrivit căreia, decizia nr. 1703 din 18 decembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal are caracter definitiv, Înalta Curte constată că această hotărâre nu mai poate face obiectul căii de atac a recursului.

În concluzie, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este împiedicată, din punct de vedere procedural, să analizeze cererea de recurs, fiind învestită cu o cale de atac inadmisibilă.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1703 din 18 decembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2022.