Contractual guarantee insurance: automatic termination when insured risk had already materialized before policy inception

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11.12.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat contestaţie, solicitând anularea ca nelegală şi netemeinică a Deciziei nr. 21709 emisă de pârât la data de 18.11.2019, obligarea pârâtei la plata sumei de 450.000 RON reprezentând limita plafonului de garantare stabilită de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 şi, în egală măsură, parţial despăgubiri ce i se cuvin în temeiul poliţei de asigurare de garanţii contractuale seria x nr. x/07.10.2014 emisă de B. S.A., contractant C. S.R.L. (actualmente D. S.R.L.).

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 598/2020 din 3 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 598/2020 din 3 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi în rejudecare să admită cererea sa de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., dezvoltând următoarele critici:

Recurenta apreciază că instanţa de fond a efectuat o motivare succintă aspect ce face ca hotărârea dată să fie criticabilă din perspectiva legalităţii acesteia, în măsura în care nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care explică şi justifică dispozitivul şi nu arată, la situaţia concretă dedusă judecării, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.

Motivarea sau considerentele unei hotărâri înseamnă expunerea temeiurilor de fapt şi de drept pe care se bazează judecătorul în darea hotărârii. Obligaţia de a motiva hotărârea este impusă de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi constituie garanţia că textele de lege au fost aplicate cu stricteţe iar faptele au fost interpretate obiectiv.

Analiza judecătorului în legătură cu motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea în vederea pronunţării unei anumite soluţii trebuie sa fie clară, simplă, precisă, concisă şi fermă, adică să aibă putere de convingere.

Judecătorul este ţinut să arate în motivarea hotărârii pentru ce a admis o probă sau a respins un alt mijloc de apărare.

Pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, magistratul nu este obligat să răspundă în mod special fiecărui argument invocat de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit.

Raportând aprecierile teoretice şi de practică judiciară evocate prin cererea de recurs, reclamanta a susţinut că sentinţa recurată este cel puţin lapidară, iar judecatorul fondului a pronunţat şi motivat o hotărâre ce nu se circumscrie nicidecum prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă a susţinut că prin sentinţa cu privire la care a înţeles a exercita recursul s-a opinat de către instanţa de fond că:,,... producerea riscului asigurat nu implica doar constatarea neexecutării integrale a obligaţiilor contractuale la împlinirea termenului stabilit prin contract ci, în raport de particularităţile contractului, respectiv de faptul că executarea obligaţiilor C. implica derularea unei perioade de timp, se poate discuta despre producerea riscului şi în situaţia existenţei unei neexecutări considerabile la momentul încheierii poliţei, aspect care face ca executarea obligaţiilor contractuale în viitor să devină improbabilă sau imposibilă.

Astfel, instanţa are în vedere că poliţa de asigurare pentru garantarea executării obligaţiilor contractuale nu a fost încheiată de persoana asigurată la momentul încheierii contractului dintre părţi ci abia la un moment ulterior, la solicitarea expresă a reclamantului, când exista o nerespectare considerabilă a termenelor de executare şi se prefigura o neexecutare a obligaţiilor, deci pentru asigurarea unui risc care se produsese, chiar dacă efectele acestuia încă nu erau încă epuizate."

Această opiniei dar şi identificarea ipotezei statuate de legiuitor în dispoziţiile art. 2.205 C. civ., este criticabilă din două perspective:

După cum ne spun dispoziţiile art. 2.199 alin. (1) C. civ., prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în căzul producerii riscului asigurat (s.n.), să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit.

In acelaşi timp dispoziţiile art. 2201 alin. (1) arată că poliţa de asigurare trebuie să indice, printre altele, riscurile ce se asigură respectiv situaţiile în care ia naştere obligaţia asigurătorului de a-1 despăgubi pe asigurat/beneficiar/terţ păgubit.

Recurenta-reclamantă apreciază că întârzierile înregistrate de asigurat în aducerea la îndeplinire a obiectului contractului nu pot fi asimilate nicidecum neexecutării/neaducerii la îndeplinire a aceloraşi obligaţii, existând, pe de o parte, posibilitatea ca părţile semnatare să fi procedat la prelungirea perioadei de valabilitate a contractului prin semnarea de acte adiţionale şi, pe de altă parte, chiar în condiţiile apariţiei de întârzieri, posibilitatea ca asiguratul să se fi mobilizat şi să-şi îndeplinească integral obligaţiile înainte de data la care a expirat perioada de valabilitate a contractului, respectiv data de 17.11.2014, în oricare dintre cele două situaţii nemaiputându-se vorbi despre apariţia riscului asigurat aşa cum este acesta definit de Condiţiile de asigurare, respectiv neexecutarea obligaţiilor contractuale.

În accepţiunea recurentei, instanţa de fond a asimilat, în mod nepermis şi în totală contradicţie cu prevederile art. 1.9, 2.1 şi 3.1 din Condiţiile de asigurare şi cele ale art. 3 şi 15 din Clauza de garantare privind buna execuţie a contractului mai sus evocate, întârzierile înregistrate de Asigurat în executarea obligaţiilor asumate contractual cu neexecutarea aceloraşi obligaţii.

Este evident că opinia instanţei de fond este una ce vine în totală contradicţie cu preyederile consacrate de art. 1350 alin. (1) şi (2) C. civ.:

"(1) Orice persoană trebuie sa îşi execute obligaţiile pe care Je-a contractat.

(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şl este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii."

Este de netăgăduit natura obligaţiei asumate de Asigurat (C. S.R.L) prin contractul încheiat cu recurenta-reclamantă respectiv una de rezultat şi nicidecum una de mjjloace, relevante sub acest aspect fiind prevederile art. 1481 alin. (1) C. civ.: "în cazul obligaţiei de rezultat, debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis." .

Obligaţia de rezultat este aceea în care obiectul şi scopul urmărite de părţi sunt bine precizate astfel încât debitorul se obligă ca prin acţiunea sau inacţiunea sa să obţină un anumit rezultat în favoarea creditorului său. Obligaţia se consideră a fi executată numai dacă rezultatul la care s-a obligat debitorul a fost obţinut. Dacă nu se obţine rezultatul dorit se presupune că debitorul s-a aflat în culpă şi este răspunzător de urmările cauzate, în sarcina acestuia operând o prezumţie legală de culpă ce rezultă natural din neobţinerea rezultatului la care s-a obligat.

În raport de prevederile contractuale, recurenta susţine că obligaţia de rezultat era una ce trebuia adusă la îndeplinire până la o dată certă (17.11.2014), această dată certă fiind momentul limită până la care Asiguratul (C. S.R.L.) era ţinut a-şi îndeplini obligaţiile asumate, neîndeplinirea obligaţiilor până la împlinirea acestui termen reprezentând, conform Condiţiilor de asigurare, riscul asigurat pe care asigurătorul a înţeles a-1 prelua prin încasarea primei de asigurare şi emiterea poliţei de asigurare.

Opinia conform căreia, la momentul încheierii poliţei de asigurare, dată fiind existenţa unor întârzieri faţă de calendarul obligaţiilor asumate de Asigurat, ar fi devenit improbabilă ducerea la bun sfârşit a contractului evidenţiem faptul că acestea vin în totală şi evidentă contradicţie cu însăşi definiţia noţiunii de risc asigurat, una dintre caracteristicile acestuia fiind tocmai aceea că este un eveniment care s-a petrecut deja pentru că altfel nu ne regăsim în prezenţa unei obligaţii de dezdăunare a asigurătorului .

În referire la considerentele instanţei de fond în sensul că:,,... exista o nerespectare considerabilă a termenelor de executare şi se prefigura o neexecutare a obligaţiilor, deci pentru asigurarea unul risc care se produsese, chiar dacă efectele acestuia încă nu erau încă epuizate.", invederează recurenta că, nu se poate susţine nicidecum că prefigurarea unei situaţii (a unui posibil risc asigurat) ar fi de natură a atrage după sine o obligaţie de dezdăunare în sarcina asigurătorului, numai apariţia, determinată în concret, a riscului asigurat (eveniment asigurat) fiind momentul definitoriu cu privire la naşterea unei obligaţii de dezdăunare a asigurătorului.

Recurenta mai arată că a învederat instanţei de fond faptul că în condiţiile în care s-ar subscrie opiniei FGA în sensul că riscul asigurat (eveniment cu urmări dăunătoare, posibil să se producă în viitor, împotriva căruia o persoană se asigură) ar fi reprezentat de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către asiguratul/furnizor (C. SRL), alta decât cea privind finalizarea obiectului contractului până la data de 17.11.2014 şi astfel acest risc asigurat s-ar fi produs anterior momentului asumării răspunderii de către asigurător (01.10.2014) şi văzând menţiunea din Nota de la fila x a Referatului conform cu care asigurătorul (B.) avea cunoştinţă despre faptul că între părţi exista un contract în derulare, ia naştere o întrebare, pe deplin justificată, respectiv în ce jmăsură FGA se poate prevala de o atare situaţie în respingerea unei cereri de plată recurate motivele pentru care aceste alegaţii au fost îndepărtate şi astfel s-ar fi apreciat că sunt nefondate.

În opinia recurentei răspunsul la această întrebare nu poate fi decât unul singur anume că FGA nu poate invoca apărări ce vin în contradicţie cu principiul de drept consacrat de adagiul latin nemo auditur propriam turpitudinem aliegans şi potrivit căruia, nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa vină, incorectitudine, necinste, şi nici să se apere valorificând un asemenea temei şi spunem aceasta motivat de faptul că este mai mult decât evident că într-un litigiu ce s-ar fi purtat între compania noastră şi asigurător acesta din urmă nu ar fi fost în măsură a formula apărări în contra principiului de drept mai sus evocat.

Deşi legiuitorul român nu a consacrat în legislaţie în mod expres aplicarea acestui principiu el transpare cu suficienţă din interpretarea dispoziţiilor art. 1351, 1354, 1360 şi 1361 C. civ. care enumera, restrictiv, cauzele exoneratoare de răspundere civilă, indiferent de natura acesteia.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 05 noiembrie 2020 s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 07 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat pentru cele în continuare arătate:

Înalta Curte în ceea ce priveşte situaţia litigioasă dintre părţi, apreciază ca fiind relevantă situaţia de fapt din care reţine următoarele:

Între recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi Ministerul pentru Societatea Informaţională la data de 17.12.2013 s-a încheiat contractul de finanţare nr. x având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru implementarea proiectului cod SMIS 46419 "Eficientizarea activităţii A. prin implementarea unor soluţii TIC moderne"

La data de 20.03.2014 între reclamantă şi C. S.R.L. s-a încheiat contractul de furnizare produse şi servicii nr. x având ca obiect vânzarea şi punerea la dispoziţie de către furnizor, a licenţelor de utilizare a soluţiilor software E. (soluţie de gestiune a resurselor unei companii), F. (aplicaţie de management a depozitelor) şi AM (aplicaţie de management a mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar), data limită asumată de furnizor pentru aducerea la îndeplinire a obiectului contractului fiind 17.11.2014 .

La data de 07.10.2014 între B. S.A. în calitate de asigurător, C. S.R.L. în calitate de contractant şi recurenta-reclamantă A. S.R.L. în calitate de beneficiar garanţie s-a încheiat poliţa de asigurare de garanţii contractuale seria x nr. x/07.10.2014 având drept anexă Garanţia de bună execuţie nr. x/07.10.2014 emisă de B. S.A.

La data de 10.10.2014 s-a întocmit un raport intermediar de audit tehnic pentru determinarea stadiului de implementare a proiectului şi a gradului de realizare a obligaţiilor asumate, care a constatat că sistemul informatic nu era funcţional fiind livrate de către furnizor doar livrabilele din faza de analiză a proiectului.

Între părţi a existat o corespondenţă privind executarea obligaţiilor contractuale, respectiv:

- notificare nr. x/14.04.2014 prin care se atrage atenţia că potrivit graficului de implementare aferent contractului nr. x din 20.03.2014etapa de analiză pentru modulul F. avea ca termen data de 07.04.2014 şi solicită comunicarea motivelor întârzierii;

- notificare nr. x/16.05.2014 prin care se atrage atenţia că potrivit graficului de implementare aferent contractului nr. x din 20.03.2014 etapa de analiză pentru modulul E. avea ca termen data de 09.05.2014 şi solicită comunicarea motivelor întârzierii;

- notificare nr. x/01.09.2014 prin care se atrage atenţia că potrivit graficului de implementare aferent contractului nr. x din 20.03.2014 etapa de analiză pentru modulul AM avea ca termen data de 29.08.2014 şi solicită comunicarea motivelor întârzierii;

- adresa nr. x/09.10.2014 se solicită C. constituirea unei poliţe de garanţie de bună execuţie pentru întreaga valoare a contractului.

Prin adresa nr. x/10.12.2014 C. a comunicat imposibilitatea de a finaliza ultima etapă a proiectului, aspect care a determinat reclamantul să recurgă la serviciile altor două societăţi (G. S.R.L. şi Altimate SRL).

Ulterior acestei relaţii comerciale dintre recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi C. S.R.L., la data de 23.02.2017, în temeiul poliţei de asigurare de garanţii contractuale seria x nr. x/07.10.2014 recurenta-reclamantă s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu o cerere de plată solicitând acordarea sumei de 450.000 RON (limita plafonului de garantare stabilit de Legea 213/2015), care a fost respinsă de intimatul-pârât prin decizia nr. 21709/18.11.2019 .

Înalta Curte, în ceea ce priveşte sentinţa recurată din perspectiva primului motiv de casare invocat prin cererea de recurs de către recurenta-reclamantă, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. apreciază că acesta este neîntemeiat.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect elementele de fapt care au condus la respingerea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea ca nelegală şi netemeinică a Deciziei nr. 21709 emisă de intimatul-pârât la data de 18.11.2019.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de fond nu a prezentat transparenţă asupra silogismului judiciar care explică şi justifică dispozitivul şi nu arată parcursul logic al concluziei exprimate.

Înalta Curte constată sunt nefondate criticile emise de recurenta-pârâtă, deoarece instanţa de fond a reţinut cum s-a arătat şi mai sus cronologia relaţiei comerciale dintre recurenta-reclamant şi S.C. C. S.R.L. din perspectiva situaţiei litigioase rezultate între recurentă şi intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, nefiind relevate argumente contradictorii ori străine de natura pricinii, care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, instanţa de fond a reţinut prin raportare la prevederile art. 2199 alin. (1) şi art. 2205 alin. (1) din C. civ., că producerea riscului asigurat nu implica doar constatarea neexecutării integrale a obligaţiilor contractuale la împlinirea termenului stabilit prin contract ci, în raport de particularităţile contractului, respectiv de faptul că executarea obligaţiilor C. implica derularea unei perioade de timp, se poate discuta despre producerea riscului şi în situaţia existenţei unei neexecutări considerabile la momentul încheierii poliţei, aspect care face ca executarea obligaţiilor contractuale în viitor să devină improbabilă sau imposibilă.

Astfel fiind, hotărârea recurată respectă condiţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv a avut în vedere stabilirea situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, fără a se putea reţine elemente contradictorii, sau străine de natura pricinii în privinţa considerentelor sentinţei recurate.

În consecinţă, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei considerente pentru care, acest prim motiv de casare este nefondat.

În ceea ce priveşte criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că şi acestea sunt nefondate prin raportare la analiza efectuată de instanţa de fond asupra argumentelor de fapt şi drept relevante speţei.

Aşadar, instanţa de fond în analiza cauzei a avut la dispoziţie elementele privitoare la situaţia de fapt, temeiurile de drept aplicabile contractului de asigurare şi clauzele contractului de asigurare încheiat de B. S.A. în calitate de asigurător, C. S.R.L. în calitate de contractant şi recurenta-reclamantă A. S.R.L. în calitate de beneficiar garanţie.

Potrivit art. 2.1. din condiţiile generale ale Poliţei de asigurare de garanţii contractuale seria x nr. x/07.10.2014 privind asigurarea de garanţii contractuale asiguratorul "garantează faţă de terţul beneficiar îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de asigurat faţă de acesta, în cazul în care asiguratul nu poate onora la data solicitării de plată a despăgubirii transmisă de beneficiar ca urmare a producerii unui eveniment asigurat, în conformitate cu prevederile contractului de bază."

Conform contractului nr. x/20.03.2014 data limită până la care obligaţiile contractuale ar fi trebuit executate era 17.11.2014, însă, astfel cum reiese din conţinutul contractului, din corespondenţa purtată de părţi şi indicată mai sus, dar şi din conţinutul raportului de audit intermediar, executarea obligaţiilor contractuale de către prestator implica o perioadă de timp considerabilă, astfel că chiar părţile au stabilit la momentul încheierii contractului un interval de timp de 8 luni pentru executarea obligaţiilor, iar în cadrul acestui interval au fost îndeplinite o serie de obligaţii, însă, o parte considerabilă au rămas neexecutate.

Astfel în mod corect a reţinut instanţa de fond că, obligaţiile pentru a căror îndeplinire s-a angajat C., nu erau obligaţii care ar fi putut fi executate în integralitate cel mai târziu chiar şi în ultima zi a termenului stabilit prin contract, astfel cum susţine reclamantul, ci îndeplinirea acestora implica mai multe etape de implementare şi ulterior testare.

Din concluziile raportului intermediar de audit din 02.10.2014, practic anterior încheierii poliţei de asigurare seria x nr. x/07.10.2014 s-a reţinut că sistemul informatic nu era în stare de funcţionare fiind livrate de către furnizor şi recepţionate de beneficiar doar livrabilele din faza de analiză a proiectului, în contrast cu calendarul aprobat al proiectului.

Or, potrivit art. 2199 alin. (1) C. civ., "Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit." Iar în conformitate cu prevederile art. 2205 alin. (1) din acelaşi act normativ: "Contractul de asigurare se desfiinţează de drept în cazul în care, înainte ca obligaţia asigurătorului să înceapă a produce efecte, riscul asigurat s-a produs ori producerea acestuia a devenit imposibilă, precum şi dacă, după ce obligaţia menţionată a început să producă efecte, intervenirea riscului asigurat a devenit imposibilă."

Argumentul instanţei de fond care a stat la soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, conform căruia poliţa de asigurare pentru garantarea executării obligaţiilor contractuale nu a fost încheiată de persoana asigurată la momentul încheierii contractului dintre părţi, ci abia la un moment ulterior, la solicitarea expresă a reclamantului, când deja exista o nerespectare considerabilă a termenelor de executare şi se prefigura o neexecutare a obligaţiilor, în contextul situaţiei de fapt prezentate, confirmă că părţile au adoptat o conduită pentru asigurarea unui risc care se produsese, chiar dacă efectele acestuia încă nu erau încă epuizate şi astfel au încălcat prevederile textelor de lege enunţate mai sus.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 598/2020 din 3 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 598/2020 din 3 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2022.