Forfeiture of insurance claims against insolvent insurer: application of 90-day deadline in guaranty fund proceedings

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. a formulat contestaţie faţă de Decizia nr. 20621/16.07.2019 a Fondului de Garantare al asiguraţilor, relativă la cererea de plată nr. x/30.05.2017, prin care a solicitat obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei totale de 199.999 RON, din care: 192.999 RON, reprezentând daune morale şi 7000 RON reprezentând daune materiale (reprezentând contravaloarea spitalizării, medicamentaţiei, recuperărilor medicale, consultaţii etc).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 888 din 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare Asiguraţilor

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 888 din 3 decembrie 2019a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat casarea sentinţei recurate, admiterea recursului şi reţinerea cauzei spre judecare cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta a susţinut următoarele:

Nu avea cum să depună cererea de despăgubire în termenul menţionat de către FGA în cadrul deciziei, întrucât în acea perioada, dosarul se afla in fata de urmărire penala si a fost finalizat abia in data de 4.10.2017 (iar abia ulterior am putut sa ma adresez instanţei de judecata, chemând in judecata atât B. cat si FGA, in cadrul dosarului cu nr. x/2017 al Judecătoriei Constanta).

Recurenta-reclamantă a susţinut că abia prin ordonanţa procurorului din data de 4.10.2017 s-a stabilit, cine este persoana vinovată de producerea accidentului şi practic atunci i s-a născut dreptul de creanţă. Apreciază că de la acest moment trebuie a se calcula termenul de 90 de zile, relativ la depunerea cererii de despăgubire, termen care s-ar fi împlinit la data de 4.01.2018 (având in vedere ordonanţa din 4.10.2017).

Recurenta apreciază că în speţă este aplicabil principiu de drept, conform căruia prescripţia extincţivă nu curse împotriva celui care nu poate acţiona (contra non valentem agere non currit praescriptio), iar pe acelaşi principiu nu poate funcţiona nici tardivitatea invocată.

În contextul în care A., în termenul legal de 90 de zile, a formulat cerere de chemare in judecata si a FGA, in cauza cu nr. x/2017 a Judecătoriei Constanta, prin care solicita aceleaşi pretenţii fata de FGA, urmează să se constate că aceasta acţiune este cel puţin echivalentul cererii de despăgubire invocată de către FGA, care însă a fost depusă la instanţa de judecată.

De subliniat este şi atitudinea FGA, care în respectiva cauza şi-a invocat lipsa calităţii procesual pasive, pentru ca in prezenta sa invoce tardivitatea, iar in cele din urma A. sa nu poată fi despăgubită, ceea ce este injust.

În concluzie, faţă de criticile aduse de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, aceasta apreciază că sentinţa civilă recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

În drept, criticile recurentei se subscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 01 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte reţine că prin cererea de plată depusă la Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 30.05.2019 şi înregistrată sub nr. x, petenta a solicitat plata sumei de 192.999 RON daune morale şi 7000 RON daune materiale ca urmare a vătămărilor suferite în urma evenimentului rutier din data de 11.09.2015.

Prin Decizia nr. 20621/16.07.2019, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată formulată de recurenta-reclamanta A. pentru suma de 192.999 RON daune morale şi 7000 RON daune materiale, reţinând, în esenţă, prin raportare la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, că reclamanta a formulat şi depus cererea de plată după expirarea termenului legal de 90 de zile de depunere a cererilor de plată la FGA pentru asigurătorul B. S.A. în faliment.

Înalta Curte, în ceea ce priveşte criticile invocate de recurenta-reclamantă, suscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care aceasta susţine că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că cererea de despăgubire a fost depusă tardiv, apreciază că acestea sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015:

"(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Iar potrivit, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în vigoare la data producerii accidentului, menţionează:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări".

În speţă, se are în vedere faptul că dreptul de creanţă s-a născut la momentul producerii evenimentului rutier, respectiv data de 11.09.2015, eveniment rutier în urma căruia recurenta-reclamantă a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, aşa cum rezultă din Avizul Comisiei de Avizare şi Control al INML Mina Minovici nr. E2/2218/2017 .

Cum dreptul de creanţă s-a născut anterior momentului deschiderii procedurii falimentului, recurenta-reclamantă putea formula cerere de despăgubire în temeiul art. 1381 C. civ.. Conform acestui text de lege:

"1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. (2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor."

Pe de altă parte, odată cu deschiderea procedurii de faliment faţă de B. S.A. prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, definitivă la data de 28.04.2016, termenul de la care ar fi putut formula cererea de plată de către recurenta-reclamantă era de 90 zile de la această dată (pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive), conform prevederilor mai sus menţionate, acest termen încheindu-se în data de 28.07.2016.

Aşadar, critica recurentei conform căreia a fost ţinută pentru formularea unei cereri de despăgubire de faptul că nu s-a soluţionat dosarul de urmărire penală şi astfel nu putea cunoaşte în totalitate întinderea prejudiciului prin raportare la prevederile textului de lege anterior citat este neîntemeiată. Iar pasivitatea manifestată de către recurenta-reclamantă nu poate fi justificată de niciun temei legal. În speţă, pentru prejudiciile cauzate de accidente rutiere cererea de despăgubire se poate face începând cu ziua în care prejudiciul a fost produs (art. 1381 C. civ.), iar în condiţiile intervenirii falimentului asiguratorului, cererea de despăgubire se poate face în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Faţă de situaţia de fapt, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, termenul de 90 de zile, reprezintă un termen de decădere şi priveşte situaţii excepţionale stabilite prin norme speciale. În asemenea situaţii, în conformitate cu prevederile art. 2545 alin. (2) C. civ.: "Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor."

În speţă, recurenta-reclamantă a formulat cererea de plată la 30.05.2019, la 4 ani de la producerea evenimentului (11.09.2015) astfel că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că soluţia adoptată de către intimatul-pârât prin care s-a apreciat că cererea de plată este tardiv formulată este legală.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 888 din 3 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 888 din 3 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2022.