Restitution denial upheld; res judicata bars re-litigation of donation's validity despite new statutory presumption.

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21 mai 2020, sub nr. de mai sus, reclamanta Parohia Reformată II Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, anularea Deciziei nr. 9061 din 30.03.2020, emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de admitere a cererii nr. x/27.02.2003, prin care să dispună restituirea în natură a imobilului pavilion de patinaj aflat pe terenul proprietate a reclamantei şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu privire la terenul în suprafaţă de 4.830 mp, situat iniţial la adresa din Cluj-Napoca, Bd. x, jud. Cluj, înscris iniţial în CF nr. x Cluj, nr. top. x, transcris în CF nr. x Cluj, convertită în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x, sistată ca urmare a dezmembrării imobilului identificat cu nr. cad. x în imobilul identificat cu nr. cad. x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, şi în imobilul identificat cu nr. cad. x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, adresa administrativă actuală fiind Cluj-Napoca, str. x nr. 24, jud. Cluj, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 102/2020 din 3 august 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Reformată II Cluj, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 102/2020 din 3 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Parohia Reformată II Cluj prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare să i se admită cererea sa de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici:

Recurenta apreciază că în conformitate cu punctul 8 de la aliniatul 1 de la art. 488 C. proc. civ. hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind ignorate şi aplicate greşit:

1) prevederile art. 1 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 94/2000, conform căreia "se prezumă ca fiind preluate in mod abuziv, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donaţie. Prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7)".

Alineatul mai sus citat a modificat O.U.G. nr. 94/2000 prin Legea nr. 103/2016 la data de 27 mai 2016.

Decizia nr. 9061 a fost emisă la data de 30 martie 2020 în cadrul unei proceduri administrative. Intimata-pârâtă a respins cererea sa de retrocedare într-o procedură admnistrativă ţinând cont de hotărârile judecătoreşti anterioare pronunţate în anii 2004-2006.

Chiar Instanţa de fond a reţinut, "cu titlu preliminar că puterea de lucru judecat, reglementată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, reprezintă o chestiune de ordine publică, ce are drept scop apărarea securităţii juridice".

Puterea de lucru judecat este o apărare pur procesuală. Puterea de lucru judecat se invocă într-un al doilea proces, nu într-o procedură administrativă, de către o entitate care nu a fost parte în prima cauză.

Cu ocazia soluţionării dosarului său administrativ Comisia nu avea dreptul şi puterea să înlăture prezumţia preluării abuzive. Comisia nu avea temei legal pentru a respinge cererea invocând lucrul judecat.

În cauza ce a fost pierdută, recurenta-reclamantă a precizat că a făcut toate demersurile şi probaţiunea, şi nu deţinătorul imobilului a înlăturat preluarea abuzivă, aşa cum prevedea şi cerea legea.

Art. 1 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că prezumţia preluării abuzive are loc după emiterea deciziei de retrocedare, decizie ce trebuie atacată în condiţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 şi de către deţinătorul imobilului, adică de către Clubul Sportiv Şcolar "Viitorul".

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. este o prevedere generală, faţă de care art. 1 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 94/2000 este o reglementară specială, restrânsă, în aplicarea căreia trebuie întrunite cumulativ condiţiile tratate mai sus pentru răsturnarea preluării abuzive.

Prin introducerea alineatului mai sus amintit s-a creat un cu totul alt cadru legal pentru soluţionarea cererilor care privesc acte de donaţie. Procesul anterior s-a judecat pe drept comun. Cererea actuală de retrocedare şi prezenta cauză se judecă în baza prevederilor Art. 1 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 94/2000 care reprezintă cadrul legal impus de legiuitor în acest moment.

2) Prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. conform căreia lucrul judecat priveşte dispozitivul şi considerentele, însă în speţa de faţă hotărâri judecătoreşti au fost pronunţate înainte de intrarea în vigoare a C. proc. civ. nouă.

Conform art. 163 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. puterea de lucru judecat nu poate viza considerentele, doar dispozitivul. Faţă de considerente nu există nici putere şi nici autoritate de lucru judecat.

In speţă, hotărârile pronunţate în litigiul anterior nu sunt de natura să paralizeze acţiunea sa ce vizează restituirea imobilelor solicitate în prezentul litigiu, fiind pronunţate anterior intrării în vigoare alin. (1)1 de la art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, într-un alt context legal şi judiciar, şi într-un alt context faptic.

3) prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În primul rând prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu pot retroactiva faţă de hotărârile judecătoreşti pronunţate în anii 2004-2006 sub imperiul vechiul C. proc. civ.

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. se poate invoca doar referitor la hotărâri pronunţate anterior, sub imperiul noului C. proc. civ.

Părţile sunt diferite, obiectul dosarului este cu totul altul (instanţa are altceva de analizat, raportăndu-se la alte "coordonate" juridice), cauza este cu totul alta, prin urmare nu poate fi analizată problema prin prisma unor prevederi anerioare din alt act normativ.

Curtea de Apel Cluj a reţinut "că prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiul anterior s-a stabilit fără putinţă de tăgadă că contractul de donaţie având ca obiect imobilele solicitate în prezentul litigiu nu a fost atins de niciun viciu, fiind pe deplin valabil, ... şi că reiese cu claritate că ceea ce s-a judecat se referă la lipsa lui animus donandi", şi că "se răstoarnă prezumţia relativă legală de preluare abuzivă".

Dacă se analizează hotărârile invocate se identifică cu claritate că de fapt nu s-a analizat această voinţă de a dona. Doar s-a presupus că dacă s-a prezentat în faţa notarului pentru semnat, a avut intenţia de a dona. Chiar dacă s-ar accepta faptul că ar exista puterea de lucru judecat (care ţinând cont de aspectele procedurale menţionate mai sus, încălcate de instanţa de fond, nu are cum să existe), instanţa trebuie să verifice dacă s-a analizat în 2004 voinţa de a dona. De fapt, instanţele atunci nu au analizat, ci doar au respins pretenţiile sale pentru că nu ar fi dovedit lipsa voinţei de a dona (un fapt negativ, care de fapt nu poate fi probat).

Ca obiect al cauzei, recurenta-reclamantă a susţinut că este o mare diferenţă între condiţiile de valabilitate ale contractului de donaţie (chiar şi dacă se reţine că exista animus donandi) şi preluarea abuzivă a imobilelor în speţă.

In acest sens se poate cu uşurinţă remarca faptul că prin actul de donaţie discutat Statul Român a luat în proprietate imobilul cu nr. top. x în suprafaţă de 4.830 mp pe care se află Pavilonul de patinaj, însă din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de Doamna expert ing. A. în dosar nr. x/2003 (ce se află depus la dosar) reiese că după preluare Statul în loc de 4830 mp a îngrădit şi a folosit suprafaţa de 5.055 mp, adică cu 225 mp mai mult, în centrul Clujului 225 mp de teren, aspect ce semnifică că Statul a luat cât şi-a dorit, această conduită având un caracter abuziv.

4) Prevederile art. 6 C. proc. civ. care prevede principiul echităţii şi prevederile art. CEDO care prevede examinarea cauzei în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, Recurenta-reclamantă apreciind că echitabil ar fi să se ia în considerare întreaga istorie şi toate demersurile efectuate şi să se ţină cont de faptul că statul şi-a recunoscut culpa prin reglementarea adusă prin art. 1 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 94/2000, prin care a scutit persoanele îndreptăţite de o probă diabolică.

5) Prevederile art. 7 C. proc. civ. care prevede principiul legalităţii. Prin hotărârea atacată s-a ignorat atât litera legii dar şi intenţia legiuitorului, scopul pentru care s-au adus modificările legale invocate. Raţiunea juridică avuta în vedere de legislativ ghidează instanţele judecătoreşti în aplicarea legii. Puterea de lucru judecat nu se poate invoca decât în condiţii legale similare, ori, în momentul emiterii deciziei atacate prevederile legale creează un cadru juridic diferit, care nu pot fi ignorate.

6) Prevederile art. 1 din protocolul adiţional 1 CEDO

Recurenta apreciază că prezenta cauză trebuie examinată în mod echitabil cu respectarea dreptului său de proprietate, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţie.

Imobilul teren nu se poate restitui în natură pentru că este ocupat de o construcţie ridicată în imediata vecinătate a Bisericii cu două turnuri (monument istoric).

Construcţia, pavilionul de patinaj trebuie demolat, aşadar nu are valoare, deoarece deţinătorul a lăsat-o să se degradeze.

Soluţionarea cererii sale prin admitere înseamnă repararea după o vreme îndelungată a nedreptăţilor suferite din partea Statului autoritar şi ateist.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 07 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în considerarea celor ce urmează:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 9061 din 30.03.2020, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, a fost respinsă cererea de retrocedare formulată de reclamanta Parohia Reformată II Cluj cu privire la restituirea imobilului compus din pavilion şi teren în suprafaţă de 4.830 mp, situat iniţial la adresa din Cluj-Napoca, jud. Cluj, înscris iniţial în CF nr. x Cluj, nr. top. x, transcris în CF nr. x Cluj, convertită în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x, sistată ca urmare a dezmembrării imobilului identificat cu nr. cad. x în imobilul identificat cu nr. cad. x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, şi în imobilul identificat cu nr. cad. x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, adresa administrativă actuală fiind Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că, în anul 2003, reclamanta a pornit un litigiu pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie în temeiul căruia bunurile solicitate au trecut în proprietatea statului şi că acţiunea sa a fost respinsă, reţinându-se că nu există niciun motiv de nulitate a contractului. Prin urmare, s-a apreciat că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 1892/2004 a Tribunalului Cluj a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta din prezentul litigiu în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Consiliul Local Cluj-Napoca, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Clubul Sportiv "Viitorul" Cluj-Napoca.

Prin Decizia nr. 471/A/2005 a Curţii de Apel Cluj s-a arătat că nu poate fi reţinută susţinerea potrivit căreia Bisericii Reformate i-ar fi lipsit cu totul intenţia de a dona imobilul şi că donaţia respectă toate condiţiile de validitate prevăzute de lege şi că nu s-a dovedit că acest contract ar fi întemeiat pe o cauză ilicită, astfel respingându-se apelul formulat de Parohia Reformată.

Prin decizia civilă nr. 1046/R/2006 a Curţii de Apel Cluj s-a respins recursul declarat de Parohia Reformată, reţinându-se că donaţia în cauză se prezintă ca un act juridic posibil şi pe deplin credibil, şi că susţinerile privind lipsa intenţiei de liberalitate datorită încheierii actului sub imperiul exercitării unor constrângeri din partea regimului comunist nu au fost dovedite şi că cel care a dispus de bun este chiar proprietarul.

Faţă de această situaţie, recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei nr. 9061 din 30.03.2020, emisă de intimata-pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de admitere a cererii nr. x/27.02.2003, prin care să dispună restituirea în natură a imobilului pavilion de patinaj aflat pe terenul proprietate a reclamantei şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu privire la terenul în suprafaţă de 4.830 mp, situat iniţial la adresa din Cluj-Napoca, jud. Cluj.

Instanţa de fond, apreciind că în cauză, efectul puterii de lucru judecat confirmă existenţa lui animus donandi la momentul încheierii contractului de donaţie cu Statul Român, răstoarnă în cauză prezumţia relativă legală privitoare la preluare abuzivă a imobilelor solicitate, astfel că a respins cererea de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de fond a interpretat în mod greşit situaţia dedusă judecăţii şi a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 94/2000 prin raportare la existenţa unor hotărâri judecătoreşti anterioare care au confirmat legalitatea actului de donaţie. Tot în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând criticile invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

În speţă, prezintă relevanţă soluţia definitivă, reprezentată de Decizia nr. 1046/R/2006 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în Dosarul nr. x/2003 prin care s-a constatat că contractul de donaţie nr. x/06.02.1964 încheiat între Statul Român şi Parohia Reformată din Cluj şi care a avut ca obiect imobilul pentru care recurenta-reclamantă a formulat cerere de restituire în natură şi cerere de acordare de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 4830 mp.

În condiţiile în care, există o hotărâre definitivă anterioară, pronunţată în cadrul unui litigiu prin care Parohia Reformată Cluj a solicitat tocmai anularea contractului de donaţie nr. x/06.02.1964 în temeiul căruia Statul Român deţine imobilul pentru care recurenta-reclamantă a formulat cererea nr. x/27.02.2003, prin care s-a stabilit în mod definitiv că acest contract de donaţie îndeplineţte condiţiile de validitate instituite de lege, Înalta Curte apreciază că analiza instanţei de fond este corectă.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 94/2000:,,... se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donaţie. Prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7)."

Existenţa unei analize anterioare efectuate în cadrul unui litigiu care a vizat tocmai legalitatea actului de donaţie, finalizată printr-o hotărâre judecătorească definitivă în considerentele căreia se confirmă legalitatea contractului de donaţie, cenzurează instanţa de fond, investită cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 94/2000, aşa cum este şi în prezenta cauză să efectueze o nouă analiză a actului în temeiul căruia s-a făcut donaţie, pentru a stabili dacă acest titlu are un caracter abuziv.

Aşadar, cum în cauză, la baza emiterii deciziei nr. 9061 din 30.03.2020, emisă de intimata-pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase s-a avut în vedere existenţa contractului de donaţie faţă de care s-a constatat anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă legalitatea sa, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, preluarea nu mai poate fi considerată una abuzivă. Stabilirea legalităţii contractului de donaţie, prin constatarea îndeplinirii tuturor condiţiilor de validitate din partea unei instanţe de judecată printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, confirmă implicit că a existat intenţia proprietarului de a dona bunul către stat, prezumţia preluării abuzive a imobilelor fiind practic răsturnată de această situaţie.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamanta Parohia Reformată II. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 102/2020 din 3 august 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Parohia Reformată II. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 102/2020 din 3 august 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2022.