Constitutionality referral refusal upheld in challenge to judicial-board panel-composition decisions; exception deemed irrelevant.

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.02.2019, reclamanta A. prin mandatar B. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Colegiul de conducere a solicitat instanţei anularea Hotărârii nr. 25/08.12.2016, a Hotărârii nr. 80/12.12.2017, respectiv a Hotărârii nr. 145/13.11.2018 şi a celor anterioare similare, a actelor administrative ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie publicate ulterior datei de 16.01.2019, respectiv a Hotărârii nr. 161/17.12.2018 şi a Hotărârii nr. 170/18.12.2018, precum şi obligarea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să facă public momentul din care completurile ÎCCJ au fost constituite cu încălcarea prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 corelat cu art. 126 alin. (4) din Constituţia României.

La data de 07.05.2019, B. a formulat cerere de intervenţie principală, având în vedere că este soţul reclamantei şi că doreşte să-şi susţină soţia, nu doar ca mandatar, ci şi în nume propriu. A mai arătat că această cerere este dată şi prin prisma faptului că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ultimele adrese i s-a adresat exclusiv.

Prin sentinţa civilă nr. 74 din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de intervenţie principală formulată de B., ca inadmisibilă, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 161/17.12.2019, nr. 170/2012 şi a celor "anterioare similare", invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins cererea de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 161/17.12.2019, nr. 170/2012 şi a celor "anterioare similare" ca inadmisibilă.

Totodată, a admis excepţia lipsei de interes a cererii de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 şi nr. 145/13.11.2018, invocată din oficiu de instanţă şi a respins cererea de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 şi nr. 145/13.11.2018 şi nr. 145/13.11.2018 ca lipsită de interes.

Împotriva sentinţei nr. 74 din 17 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a formulat recurs de către petenta A. - prin mandatar B. şi B.. Prin aceeaşi cerere, s-a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 3 din Legea nr. 310/2018.

2. Hotărârea atacată

Prin încheierea din 23 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, pct. 3 din Legea nr. 310/2018, formulată de petenta A. - prin mandatar B..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii de şedinţă din 23 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a formulat recurs de către reclamanta A. - prin mandatar B. şi B..

În motivarea recursului se arată că încheierea din data de 23.02.2022 emisă în dosarul nr. x/2019 a fost dată, pe de o parte, de o instanţă necompetentă absolut (NEMO IUDEX IN CAUSA SUA), incidente fiind dispoziţiile art. 176, pct. 4. noul C. proc. civ. iar, pe de altă parte, a fost dată numai în contradictoriu cu "A. - prin mandatar B.", incidente fiind dispoziţiile art. 176, pct. 6, astfel că ridică excepţia nulităţii necondiţionate a actelor de procedură, solicitând, implicit constatarea nulităţii încheierii precizate.

Interesul asupra sesizării CCR cu această excepţie este nu numai personal ci şi de interes public. Având în vedere faptul că în dosarul nr. x/2019 nu a avut loc, până-n prezent, pronunţarea pe excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru propria soţie, în care s-a insistat în mod absurd, consideraţiile completului pendinte sunt nu numai nefondate, ci şi vădit părtinitoare, în contextul în care s-ar pronunţa o soluţie de respingere a acelei excepţii în dosarul de bază, într-adevăr, situaţia ar fi alta, susţinerile ÎCCJ ar fi întemeiate în arealul stabilit tot de ÎCCJ anterior şi anume cel care impune demonstrarea unui interes personal ca o condiţie sine qua non în vederea ridicării unei chestiuni de interes public.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând încheiară recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin încheierea din 23 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, pct. 3 din Legea nr. 310/2018.

S-a formulat recurs împotriva acestei încheieri, soluţia fiind criticată din perspectiva necompetenţei materiale a instanţei care a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate, a faptului că hotărârea a fost dată în contradictoriu doar cu A. şi a interesului asupra sesizării Curţii Constituţionale.

Referitor la prima critică, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul recursului, nu se dezvoltă efectiv motivele pentru care se consideră că instanţa nu era competentă să se pronunţe cu privire la cererile de sesizare a Curţii Constituţionale. Motivul privind necompetenţa Înaltei Curţi de Casaţie de a soluţiona cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este nefondat, Înalta Curte pronunţând soluţia în limitele competenţei trasate de art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, care conferă instanţei de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate atributul verificării admisibilităţii acestei excepţii.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că hotărârea a fost pronunţată numai în contradictoriu cu A., prin mandatar B., Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 3 din Legea nr. 310/2018, constată că a fost invocată prin cererea de recurs, formulat de B. în nume propriu, precum şi în calitate de mandatar al soţiei A.. În ceea ce îl priveşte pe B., este de observat că prin sentinţa recurată în cauză a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de acesta.

Motivele invocate nu sunt de natură să conducă la nelegalitatea încheierii atacate, în condiţiile în care recurentul B. a fost prezent personal şi a pus concluzii la termenul de judecată din data de 22 februarie 2022, când s-a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Se susţine, totodată, faptul că interesul asupra sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este nu numai personal, ci şi de interes public, cu trimitere la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui B. pentru A., excepţie invocată în dosarul nr. x/2019, asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat.

Prin susţinerile referitoare la interesul asupra sesizării Curţii Constituţionale, nu se formulează critici de nelegalitate cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare, prin încheierea recurată, prin care s-a reţinut, pe de parte, faptul că nu există legătură între soluţia ce se va da în cadrul litigiului şi cea care va fi pronunţată de Curtea Constituţională, având în vedere obiectul cauzei (anularea hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 şi nr. 145/13.11.2018) şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 3 din Legea nr. 310/2018, iar pe de altă parte, faptul că susţinerile formulate prin cererea de sesizare nu sunt veritabile critici de neconstituţionalitate, ci reprezintă, în realitatea, nemulţumirea faţă de modul de aplicare a dispoziţiilor criticate şi de soluţiile pronunţate în cauză, aspecte care nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate, întrucât sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului,

Prin urmare, susţinerile şi criticile invocate sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. -prin mandatar B. împotriva încheierii din 23 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.