Collaborator status of former Securitate: admissibility of evidence based solely on agency records and the requirement of specific fundamental rights restrictions under O.U.G. No. 24/2008

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.05.2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1001 din 13 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1001 din 13 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

În motivarea recursului arată că hotărârea recurată este nelegală şi că instanţa a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, în condiţiile în care în considerentele sentinţei atacate s-a reţinut că pârâtul a afirmat că a semnat angajamentul de colaborare cu Securitatea.

Arată că instanţa de fond a distins acolo unde art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu distinge, întrucât în ipoteza colaborării cu Securitatea prin furnizarea de informaţii (teza I a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008), legiuitorul a considerat relevante exclusiv conţinutul şi posibilele efecte ale informaţiei furnizate, iar nu existenţa angajamentului, conţinutul acestuia ori împrejurările semnării sale.

Astfel, în jurisprudenţă s-a constatat calitatea de colaborator al Securităţii, în mod definitiv, şi în lipsa unui angajament.

Critică faptul că prima instanţă a reţinut că denunţarea unui cetăţean care aparţinea unei minorităţi naţionale, pentru că avea opinii "naţionaliste", nu ar reprezenta denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, întrucât regimul dictatorial a fost unul naţional-comunist, precum şi faptul că referirea la concepţia naţionalistă a persoanei vizate poate fi considerată ca reprezentând o denunţare a unei manifestări potrivnice regimului comunist, de natură să atragă consecinţe în privinţa celui vizat.

Consideră că în speţă considerentele instanţei de fond pornesc de la o confuzie vădită între naţionalismul de paradă şi sentimentele naţionale ale minorităţilor, care erau reprimate de regim, pe de altă parte.

Susţine că în condiţiile în care prima instanţă a reţinut că atitudinile denunţate de intimatul-pârât nu se înscriu în sfera extremismului, a şovinismului sau a iredentismului, era firesc ca prima instanţă să reţină că denunţarea unor astfel de atitudini, neagreate de regimul totalitar comunist, reprezenta denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, apte să prejudicieze persoana denunţată prin încălcarea dreptului la viaţă privată.

De asemenea, susţine că este eronată şi concluzia primei instanţe potrivit căreia instituţia noastră ar valida abordarea organelor de Securitate care îi tratau în mod similar pe cei care aveau opinii naţionaliste şi pe cei care promovau iredentismul, în condiţiile în care interpretarea recurentului s-a bazat tocmai pe distincţia dintre naţionalism şi iredentism şi pe aspectul că în speţă persoana denunţată de intimat nu manifestase opinii extremiste, xenofobe ori iredentiste, ci opiniile denunţate de intimat sunt compatibile cu valorile democratice, dar veneau în contradicţie cu rigorile impuse de regimul comunist.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, susţine că acţiunea nu s-a întemeiat pe consemnările ofiţerilor de Securitate, ci pe nota scrisă de intimat, iar împrejurarea că a făcut referire şi la un document în care s-a consemnat că, pe baza informaţiilor intimatului, o persoană a fost avertizată, alte două au fost atenţionate, iar trei cetăţeni s-au aflat în atenţia Securităţii, a avut exclusiv scopul de a prezenta instanţei tabloul complet al documentelor identificate de CNSAS cu privire la intimatul-pârât.

Recurentul-reclamant susţine că prin acţiunea de faţă nu s-a încălcat Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012.

Mai arată că este lipsită de relevanţă, din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, împrejurarea că şi despre intimat au fost furnizate note informative, întrucât informatorii Securităţii erau monitorizaţi pentru a li se verifica loialitatea, iar prevederile amintite nu disting din această perspectivă, iar pe de altă parte, în cauză nu sunt incidente prevederile tezei a doua a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care stabilesc situaţia de excludere a calităţii de colaborator al Securităţii.

Astfel, arată că pentru a nu se reţine calitatea de colaborator al Securităţii unei persoane care a furnizat informaţii în sensul primei teze a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ar trebui să fie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ: informaţiile să fie cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare şi să fie date în timpul anchetei sau procesului; ancheta sau procesul să fi fost motivate politic; informaţiile să nu se îndepărteze de motivul anchetei, ci să vizeze cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată.

Or, în speţă, nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile de mai sus.

Prin urmare, consideră că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

În esenţă, arată că prima instanţă a respins în mod corect acţiunea reclamantului, având în vedere că recurentul a recunoscut faptul că nu există în materialitatea lor cele 11 materiale informative furnizate de informatorul "B.", care se referă la manifestări naţional iredentiste ale unor elemente de pe raza comunei, în baza cărora alte 6 persoane ar fi fost avertizate, atenţionate şi păstrate în atenţie.

Susţine că nu a întocmit cele 11 note informative, iar cu privire la nota întocmită, arată că aceasta nu conţine şi nu se referă la comentarii injurioase cu privire la cetăţeanul C. referitoare la politica partidului, iar pe de altă parte, arată că recurentul nu a adus nicio probă din care să rezulte că asupra acestei persoane s-ar fi desfăşurat acţiuni de investigare din partea Securităţii, însă este cert şi rezultă din probele depuse la dosar, că acţiuni de investigare a Securităţii s-au desfăşurat împotriva sa, fără să-l califice drept colaborator al Securităţii.

Arată că din Raportul cu propunerea de recrutare reiese că prezenta interes pentru organele de securitate faptul că lucra la un liceu, însă era foarte posibil să nu accepte colaborarea, caz în care s-a şi pregătit o variantă de retragere privind contactarea sa.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Înalta Curte constată că intimatul-pârât a fost recrutat în calitate de colaborator al Securităţii la data de 09.05.1985, conform angajamentului dat de acesta şi depus la dosar fond, a raportului cu propunerea de recrutare, precum şi a raportului privind modul cum a decurs recrutarea, depuse la dosar fond.

Recrutarea s-a făcut în vederea cunoaşterii, prevenirii şi neutralizării faptelor şi fenomenelor care pot să apară în mediul tinerilor şi cadrelor didactice şi pot să aducă atingere Secutităţii statului.

Analizând actele de la dosar, se reţine că din nota de constatare depusă la dosarul de fond, întocmită de către recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - Direcţia Investigaţii, reiese că intimatul-pârât a furnizat un număr de 11 materiale informative, iar în baza informaţiilor primite de la recurentul-pârât prin aceste materiale, au fost supravegheate persoane, o persoană a fost avertizată, două persoane au fost atenţionate, iar altele trei s-au aflat în atenţie.

De asemenea, prin aceeaşi notă de constatare s-a reţinut că intimatul-pârât a dat o notă informativă, în legătură cu cetăţeanul C., responsabil la cinematograful D., cu privire la care a arătat că în urmă cu câţiva ani a avut nişte manifestări naţionaliste, a cântat cântece şi este o persoană în aparenţă măgulitoare, binevoitoare, atentă, dar în realitate este tot de concepţie naţionalistă.

Intimatul-pârât a recunoscut că a dat această din urmă notă, nu şi cele 11 materiale informative la care a făcut referire recurentul-reclamant şi care au fost invocate în susţinerea calităţii de colaborator al Securităţii a intimatului-pârât.

Examinând actele de la dosar, Înalta Curte constată că în şedinţa publică din 17.10.2019, în faţa instanţei de fond, reprezentantul pârâtului a invocat faptul că cele 11 materiale informative nu i-au fost comunicate, cauza fiind lăsată la a doua strigare în vederea verificării acestui aspect, iar la reluarea cauzei, avocatul pârâtului a arătat că cele 11 materiale informative nu au fost indicate în cuprinsul acţiunii, ci în documentul intitulat "apreciere", aflat la dosar.

În acest context, Înalta Curte constată că singurul înscris depus la dosar în susţinerea calităţii intimatului-pârât de colaborator al Securităţii îl reprezintă nota din 10 mai 1985, dată cu ocazia recrutării, cu privire la cetăţeanul C..

În acest context, instanţa de recurs apreciază ca fiind nefondate susţinerile recurentului-reclamant din cererea de recurs, în sensul că pe baza informaţiilor intimatului, o persoană a fost avertizată, alte două au fost atenţionate, iar trei cetăţeni s-au aflat în atenţia Securităţii, câtă vreme aceste aspecte ar fi trebuit să reiasă din cele 11 materiale informative, pe care recurentul-reclamant nu le-a prezentat în materialitatea lor şi, prin urmare, aceste susţineri nu au suport probatoriu şi nu pot fi valorificate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte nota informativă din 10 mai 1985, dată de către intimatul-pârât cu ocazia recrutării, cu privire la cetăţeanul C., Înalta Curte constată că aceasta nu are aptitudinea, prin ea însăşi, de a contura cu suficient temei caracterul de colaborator al intimatului, în condiţiile în care singurul element negativ în constituie acela de "naţionalist".

Raportat la aceste aspecte, prima instanţă a reţinut în mod corect că există o diferenţă foarte mare între conţinutul Notei redactate de pârât la data de 09.05.1985 şi chestiunile luate în considerare de ofiţerul de Securitate prin măsurile dispuse pe aceeaşi notă, iar din conţinutul Notei redactate de pârât la data de 09.05.1985 nu se poate concluziona în sensul îndeplinirii, în mod cumulativ, a celor trei condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind îndeplinite condiţiile doi şi trei, întrucât informaţiile furnizate prin acea notă nu au aptitudinea de a fi considerate, în raport cu contextul istoric în care au fost formulate, ca denunţând activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi nici nu se poate considera că prin furnizarea informaţiilor cuprinse în notă, pârâtul A. ar fi vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Aceasta pentru că furnizarea de informaţii cu privire la activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, trebuia în mod obligatoriu să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securităţii este "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor."

Or, măsurile dispuse de către ofiţerul de Securitate pe aceeaşi notă au caracter general, astfel că nu se poate considera că în acest mod au fost îngrădite drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în condiţiile în care îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului trebuia să vizeze în mod concret anumite persoane.

În consecinţă, Înalta Curte reţine, de pe o parte, că cele 11 materiale informative la care a făcut referire recurentul-reclamant nu au fost depuse la dosar, astfel că nu pot face dovada celor afirmate de către acesta, respectiv nu pot constitui temei pentru reţinerea calităţii intimatului-pârât de colaborator al fostei Securităţi, iar pe de altă parte, nici Nota redactată de pârât la data de 09.05.1985, prin conţinutul său, nu este aptă să facă o asemenea dovadă, câtă vreme informaţiile furnizate de către intimatul-pârât nu au vizat în concret denunţarea unor atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi nici nu au fost luate măsuri concrete care să îngrădească drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

În acord cu cele reţinute de către prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu întotdeauna denunţarea unor manifestări naţionaliste echivalează cu denunţarea unor atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, o asemenea situaţie evidenţiindu-se şi în litigiul de faţă.

Sub acest aspect, se constată că în privinţa celor 11 materiale informative invocate de către recurentul-reclamant, prima instanţă a reţoinut în mod corect că, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012, se aduce atingere dreptului persoanei la un proces echitabil dacă se constată calitatea de colaborator al Securităţii doar pe baza consemnărilor efectuate de organele de Securitate, astfel că, în lipsa celor 11 materiale informative la care se referă, documentul intitulat "Apreciere privind activitatea informaţională a colaboratorului B.; pe anul 1987" nu are aptitudinea de a fi considerat suficient pentru constatarea existenţei calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului A., în condiţiile în care acesta neagă că ar fi întocmit cele 11 materiale informative sau orice alt material informativ în afara Notei din data de 09.05.1985. Astfel, interpretarea contrară ar conduce, după cum se arată şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012, la încălcarea principiului egalităţii armelor, având în vedere că reclamantul nu a putut prezenta cele 11 materiale informative pentru ca pârâtul să le poată combate sau contesta în concret, astfel că ea este inacceptabilă.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 1001 din 13 decembrie 2019 - a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 1001 din 13 decembrie 2019 - a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.