Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3183/2022 AI generated

Appeal nullity for failure to develop casation grounds challenging regulator's refusal to offset debts

Case Number Decizia nr. 3183/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the applicant-company, upholding the lower court's dismissal of the case and leaving in force the 2020 judgment that rejected the challenge to the Financial Supervision Authority's adverse opinion on debt compensation; the dispute concerned the legality of the regulator's refusal to approve the offsetting of claims against those of a debtor company in insolvency proceedings. The appellate court declared the appeal null and void based on the procedural requirement that an appeal must contain specific, developed grounds of illegality rather than merely repeating arguments from the lower court or formally citing statutory grounds; specifically, the appellant failed to substantiate claims of erroneous application of law or lack of motivation by the first instance court, rendering the appeal procedurally defective under Articles 486(1)(d), 487, and 489 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Appeal nullity for failure to develop casation grounds challenging regulator's refusal to offset debts: Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural nullity insolvency statutory grounds civil judgment standing to appeal objection to debt enforcement

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019 la data de 11.12.2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea avizului nr. x/25.11.2019, în ceea ce priveşte respingerea cererii de avizare a compensării creanţelor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1159 din 9 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 9 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând, în drept, dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-reclamantă a menţionat faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit împrejurarea că societatea reclamantă nu a invocat niciun motiv de nelegalitate cu privire la avizul contestat.

A precizat recurenta că a depus toate înscrisurile solicitate de A.S.F., astfel că avizul este neîntemeiat în ceea ce priveşte respingerea cererii de avizare a compensării creanţelor S.C. B. cu cele ale societăţii reclamante.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În speţă, este de observat faptul că, deşi a precizat că recursul se întemeiază pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate de prima instanţă, subsumate motivelor de casare invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinţei atacate prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat doar formal, recurenta nefăcând nicio referire cu privire la motivarea sentinţei de fond, iar în privinţa cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este de observat că recurenta a reluat, în esenţă, apărările formulate şi în faţa primei instanţe, referitoare la faptul că respingerea cererii de avizare a compensării creanţelor B. S.A. este nelegală, întrucât a depus toate înscrisurile solicitate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, fără a arăta, însă, în concret, care sunt normele de drept material greşit interpretate şi aplicate de instanţă în pronunţarea soluţiei adoptate, precum şi modalitatea în care a considerat că aceste norme au fost încălcate.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a analizat motivele şi argumentele invocate de reclamantă.

Sentinţa recurată cuprinde, în motivare, argumentele care au format convingerea primei instanţe cu privire la soluţia pronunţată, raportat, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Prima instanţă a apreciat că susţinerile reclamantei nu reprezintă veritabile critici cu privire la legalitatea avizului, că avizul A.S.F. are doar un caracter consultativ, iar judecătorul sindic nu era obligat să ţină cont de conţinutul acestuia. Tototată, cu privire la faptul că reclamanta s-a conformat solicitărilor ASF, iar lichidatorul judiciar nu a răspuns solicitărilor, Curtea de apel a arătat că aceste aspecte nu au nicio relevanţă, întrucât, în final, doar judecătorul-sindic este competent să soluţioneze cererea de compensare.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este acesta prevăzut în textul de lege corespunzător, simpla nemulţumire a recurentei-reclamante cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă prin sentinţa de fond atacată nefiind suficientă pentru a analiza legalităţii acesteia.

Or, modalitatea de motivare a cererii de recurs adoptată de recurentă constă, practic, în redarea fidelă a susţinerilor din cererea de chemare în judecată, nefiind formulate niciun fel de critici raportat la conţinutul concret al sentinţei atacate.

Din această perspectivă, este important a se reţine că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată de instanţa de fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.

În egală măsură, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză şi la reiterarea situaţiei de fapt reţinute, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate instanţei, o minimă argumentare a criticilor în fapt şi în drept.

Întrucât recurenta-reclamantă nu a arătat, în concret, de ce consideră că sentinţa de fond este nemotivată, care sunt normele de drept material greşit interpretate sau aplicate şi modul în care normele de drept incidente în cauză au fost încălcate ori greşit aplicate de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei contestate, simpla indicare formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestora, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487, şi art. 489 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamanta A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 9 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.