Judicial Inspectorate closure of report on judge’s promotion contest participation: failure to constitute disciplinary offense and inadmissibility of illegality exception

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, admiterea contestaţiei, desfiinţarea Rezoluţiei Inspectorului-şef din data de 18.03.2019 şi a Rezoluţiei de clasare nr. x/2018 din data de 07.01.2019, respectiv trimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1280 din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1280 din 24 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, arată că la data de 13.11.2018 a formulat sesizare la Inspecţia Judiciară cu privire la încălcarea de către doamna judecător B. de la Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 5 din Hotărârea CSM nr. 621/2006, referitoare la participarea judecătorilor la concursul de promovare în funcţii de execuţii vacante sau pe loc.

Precizează că a reclamat faptul că d-na judecător B., încadrată la Judecătoria Sector 2 Bucureşti, a participat în data de 29.03.2015 la concursul de promovare efectivă pe o funcţie vacantă din cadrul Tribunalul Bucureşti, cu încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 303/2004, întrucât nu îndeplinea condiţiile necesare participării la concurs, în condiţiile în care la data susţinerii examenului, aceasta nu avea vechimea de 5 ani în funcţia de judecător, iar perioada luată în calcul la verificarea existenţei sancţiunilor disciplinare nu a fost cea prevăzută de lege, respectiv cea de 3 ani.

Critică motivarea instanţei de fond, care a reţinut că aspectele invocate în sesizare nu pot constitui elementul material al vreunei abateri disciplinare, cât timp verificarea condiţiilor legale de participare la concursul de promovare este atributul unei comisii constituite la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii.

Arată că d-na judecător B. a promovat examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii în luna mai 2010, fiind numită judecător stagiar la secţia civilă a Judecătoriei Sibiu începând cu luna iulie 2010. Înainte de a împlini termenul de 5 ani de vechime pentru promovarea în funcţia de judecător de tribunal, prevăzut de art. 44 din Legea nr. 303/2004, doamna magistrat s-a înscris cu încălcarea dispoziţiilor legale la concursul de promovare în funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti, concurs care a avut loc la data de 29 martie 2015. Potrivit art. 5 din Hotărârea CSM nr. 621/2006, condiţiile prevăzute de art. 44 menţionat este necesar a fi îndeplinite la data susţinerii probelor scrise, nu la data numirii efective pe postul vacant.

Totodată, arată că nu a fost îndeplinită nici condiţia privind lipsa sancţiunilor disciplinare în ultimii trei ani (martie 2012- martie 2015), în sensul că perioada avută în vedere de organizatorul concursului la analiza acestei cerinţe legale nu a fost cea de 3 ani de raporturi de muncă efective, ignorându-se faptul că d-na magistrat a intrat la data de 15.04.2013 în concediu pentru creştere şi îngrijire copil.

Susţine că relativ la cele precizate anterior, a invocat pertinent excepţia de nelegalitate a actelor administrative reprezentate de Hotărârea nr. 8 din 3 martie 2015 a Comisiei de Organizare a Concursului de Promovare Efectivă în Funcţii de Execuţie a Judecătorilor şi Procurorilor şi Hotărârea nr. 365 din 29 aprilie 2015 a Plenului C.S.M. de promovare efectivă la Tribunalul Bucureşti, secţia Penală a d-nei B..

Astfel, perioada de timp scursă între luna mai 2010 şi 29 martie 2015, a susţinerii examenului este mai mică de 5 ani, fără a lua în calcul şi celelalte întreruperi survenite pe parcurs.

Mai arată că prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti nr. 17/05.04.2013, s-a stabilit ca începând cu data de 15.04.2013, doamna judecător B. să nu mai participe la şedinţele de judecată, având în vedere starea de graviditate avansată a acesteia. Mai mult, perioada în care apare suspendat raportul de muncă, pentru concediu creştere copil, este 17.12.2013 - 14.03.2014, recurenta-reclamantă susţinânbd că în fapt, această perioadă a fost mult mai mare, practic din 15.04.2013 până în 14.03.2014 d-na judecător a avut în mod efectiv suspendate raporturile de muncă.

Consideră că în acest mod au fost încălcate dispoziţiile art. 29 alin. (18) din Regulamentul din 4 octombrie 2007 (republicat) privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor şi cele ale art. 25 alin. (15) din Hotărârea nr. 837 din 30 septembrie 2010 pentru modificarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007.

Critică faptul că instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, motivând că nu este îndeplinită condiţia ca soluţionarea litigiului pe fond să depindă de actele administrative a căror nelegalitate s-a invocat, recurenta-reclamantă susţinând că aprecierea asupra acestei excepţii de nelegalitate ar fi condus la stabilirea caracterului legal sau nelegal al actelor contestate şi implicit asupra temeiniciei susţinerilor sale.

Susţine că, întrucât prin Rezoluţiile atacate Inspecţia Judiciară nu a respins sesizarea ca fiind inadmisibilă, instanţa de fond ar fi trebuit să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate şi nu să o respingă ca inadmisibilă.

Recurenta-reclamantă mai susţine că în esenţă, condiţiile prevăzute de lege privind promovarea judecătorilor sunt necesare pentru asigurarea ocupării funcţiei de judecător la o instanţă superioară de către magistraţi care să deţină experienţa şi maturitatea necesară a judeca cauze cu o complexitate sporită, fiind menite a asigura calitatea actului de justiţie şi respectarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum prevede art. 6 pct. l din CEDO.

De asemenea, critică faptul că instanţa de fond a reţinut că situaţia din speţă nu constituie o abatere disciplinară ce ar putea fi reţinută în sarcina magistratului, cât timp nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, ulterior reţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), din Legea nr. 303/2004, deşi, dacă se stabileşte că participarea la concursurile de promovare a fost făcută cu desconsiderarea legii, atunci nu se poate susţine că d-na judecător nu avea cunoştinţă de nerespectarea dispoziţiilor legale, astfel că nu se mai poate reţine că atitudinea sa ar fi fost de bună-credinţă.

Totodată, precizează că faţă de încălcările actelor normative precizate, trebuie cercetat dacă acestea nu întrunesc clementele constitutive ale unor infracţiuni, săvârşite la momentul la care aceste acte normative au fost adoptate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că nu este incident în cauză, dat fiind faptul că în cauză nu se evidenţiază vreuna dintre ipotezele prevăzute de acest text de lege.

Pe de altă parte, arată că, raportat la obiectul dosarului, soluţionarea cauzei nu depinde de legalitatea respectării condiţiilor de înscriere la examenul de promovare a magistratului vizat de sesizarea iniţială, aceste aspecte fiind analizate de către inspectorul judiciar chiar în cuprinsul rezoluţiilor contestate, motiv pentru care apreciază că solicitarea recurentei - reclamante este inadmisibilă.

De asemenea, în acord cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, efectul admiterii excepţiei de nelegalitate nu îl constituie anularea actului administrativ în sine, ci doar neluarea în seamă a acestuia cu ocazia judecăţii, raportul de drept administrativ existent între autoritatea emitentă şi destinatar nefiind nici modificat şi nici stins, astfel că excepţia de nelegalitate invocată nu putea conduce la anularea hotărârilor atacate, indiferent de soluţia adoptată de instanţă în privinţa excepţiei de nelegalitate.

În acest sens, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat restituirea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor, este evident că excepţia de nelegalitate nu putea avea vreo influenţă, neavând ca efect anularea actelor a căror nelegalitate se solicită pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederează că nu sunt incidente nici ipotezele reglementate de acest text de lege.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reţine că, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, faptul că se impunea ca instanţa de fond să stabilească cu prioritate faptele sesizate.

Pe de altă parte, din modalitatea de formulare a motivelor de recurs, reiese că recurenta-reclamantă a avut în vedere şi o motivare insuficientă a soluţiei instanţei de fond.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs indicat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a prezentat, faţă de ansamblul prevederilor care reglementează răspunderea disciplinară a magistraţilor, argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic, concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reţine că sesizarea formulată de către recurenta-reclamantă a fost clasată în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, prin Rezoluţia nr. x/2018 din 07.01.2019.

Împotriva rezoluţiei de mai sus a formulat plângere contestatoarea A., care a fost respinsă prin Rezoluţia nr. C19-750 din 18.03.2019 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, reţinându-se în esenţă faptul că petenta nu a formulat critici concrete cu privire la rezoluţia de clasare, aceasta solicitând reanalizarea împrejurării potrivit căreia doamna judecător B. nu ar fi avut dreptul să participe la concursul de promovare în funcţie de execuţie, susţinut în anul 2015.

De asemenea, prin aceeaşi rezoluţie s-a reţinut că rezoluţia de clasare este motivată, răspunzând punctual tuturor aspectelor invocate în sesizare, cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de către inspectorul judiciar.

Potrivit art. 45 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"(1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. (...)

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor."

De asemenea, potrivit art. 451 alin. (1) din aceeaşi lege:

"(1) Împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare (...)".

În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante referitoare la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată.

Astfel, excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, cum este cel din speţă, poate fi invocată în condiţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părţii interesate".

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) "Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul."

În temeiul art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual de care depinde soluţionarea litigiului pe fond, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părţii interesate.

Aşadar, excepţia de nelegalitate tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidenţă într-o cauză aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de obiect sau de stadiu procesual.

Condiţia de admisibilitate a existenţei unei legături de dependenţă între soluţionarea litigiului pe fond şi actul administrativ vizat de excepţia de nelegalitate se apreciază în funcţie de contextul particular al litigiului, prin prisma interesului procesual concret pe care îl poate asigura o rezolvare prealabilă a incidentului procedural.

Înalta Curte constată, astfel cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei legături de dependenţă între soluţionarea litigiului pe fond şi actele administrative vizate de excepţia de nelegalitate, câtă vreme obiectul prezentului litigiu priveşte anularea unei rezoluţii de clasare emise de Inspecţia Judiciară şi a rezoluţiei Inspectorului şef prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de clasare, vizând existenţa indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare, iar excepţia de nelegalitate vizează Hotărârea nr. 8 din 3 martie 2015 a Comisiei de organizare a Concursului de Promovare Efectivă a Judecătorilor şi Procurorilor şi Hotărârea nr. 365 din 29 aprilie 2015 a Plenului CSM de promovare efectivă la Tribunalul Bucureşti a doamnei B..

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală, instanţa de fond reţinând în mod corect că aspectele invocate în sesizare şi reiterate în acţiune, referitoare la participarea magistratului la concursul de promovare, nu pot constitui elementul material al vreunei abateri disciplinare, cât timp verificarea condiţiilor legale de participare la concursul de promovare este atributul unei comisii constituite la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, comisie care a constatat că magistratul îndeplinea toate cerinţele pentru a susţine concursul de promovare în funcţii de execuţie, respectiv magistratul nu putea săvârşi o abatere disciplinară prin simpla exprimare a intenţiei de participa la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, intenţie materializată prin formularea şi depunerea unei cereri de înscriere.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că sesizarea la care face referire art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi pe care s-au întemeiat demersurile recurentei-reclamante vizează în mod exclusiv abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori şi, cum sesizarea şi plângerea petentei nu au vizat aspecte care să poată fi circumscrise unor abateri disciplinare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că rezoluţiile atacate nu pot fi desfiinţate, fiind legale din această perspectivă.

Cu alte cuvinte, în lipsa identificării unor elemente apte să contureze o abatere disciplinară, nu se poate vorbi de desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi nici de casarea hotărârii recurate.

Mai mult, astfel cum corect a reţinut prima instanţă, inspectorul judiciar, în vederea emiterii rezoluţiei de clasare, a efectuat verificări asupra aspectelor sesizate de către recurenta-reclamantă, respectiv cercetări administrative cu privire la participarea magistratului la concursul de promovare, concluzionând în sensul că din verificările prealabile efectuate a reieşit faptul că, la data înscrierii la concursul de promovare, doamna judecător B. îndeplinea toate condiţiile legale, contrar calculului eronat al petentei şi interpretării date de către aceasta, într-o manieră personală, a unor informaţii accesibile publicului.

De altfel, singura critică pe care recurenta-reclamantă a formulat-o, atât în faţa Inspecţiei Judiciare, cât şi a instanţelor sesizate, a constat în neîndeplinirea, în opinia sa, de către doamna judecător B., a condiţiilor de promovare, ipoteză care nu se circumscrie unei abateri disciplinare, câtă vreme respectarea condiţiilor de participare la concurs este verificată de către comisia constituită în acest scop la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, recurenta-reclamantă nu a formulat critici pertinente la adresa rezoluţiilor contestate, care să poată fi analizate de către instanţa de fond şi supuse cenzurii instanţei de control judiciar, în condiţiile în care, potrivit art. 451 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în cazul admiterii plângerii de către Inspectorul-şef din cadrul Inspecţiei Judiciare, se poate dispune doar completarea verificărilor, iar potrivit alin. (4) lit. b) din acelaşi articol, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti poate dispune, în ipoteza admiterii contestaţiei şi desfiinţării rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare, trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt nefondate şi nu pot conduce la casarea hotărârii instanţei de fond.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1280 din 24 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.