Confiscation reduced to 5.5/10 share as appeal over asset verification partially succeeds

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi parcursul cauzei în primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2015, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia constituită la Curtea de Apel Suceava conform Legii nr. 115/1996, prin Raportul de evaluare nr. x/28.05.2015, pentru cercetarea averii dobândite de A.. Curtea de Apel Suceava-Comisia de Cercetare a Averilor prin Ordonanţa nr. 2 a admis sesizarea formulată de Agenţia Naţională de Integritate, a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Suceava pentru a dispune cu privire la confiscarea sumei de 107.987,94 RON, presupus a fi dobândită în mod nejustificat de persoana cercetată, în perioada 2005-2011.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 280 din 23 noiembrie 2016, a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost închis dosarul privind persoana cercetată A..

1.3. Prin decizia civilă nr. 3831 din 8 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de Agenţia Naţională de Integritate şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva sentinţei nr. 280 din 23 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

2. Hotărârea instanţei de fond

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 106 din 15 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis sesizarea formulată în baza Legii nr. 115/1996 de petenta Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti, împotriva pârâtului A. , intimaţii fiind Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. A constatat prima instanţă că pârâtul A. nu justifică dobândirea unei cote-părţi de 9/10 din apartamentul nr. x situat în Siret, str. x (fosta Teiului), nr. 8, jud. Suceava, obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2007, drept pentru care a dispus confiscarea cotei-părţi nejustificate, obligând pârâtul şi la achitarea sumei de 3890 RON reprezentând diferenţă onorariu expert, în termen de 5 zile de la înştiinţare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2. de mai sus a declarat recurs pârâtul A.. Prin calea de atac exercitată, invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488, alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ., raportate la art. 460 alin. (3) şi art. 995 alin. (3) C. proc. civ., recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, în raport de dispoziţiile art. 18, alin. (3) din Legea nr. 115/1996, închiderea dosarului faţă de acesta, instanţa urmând a constata că valoarea veniturilor a depăşit valoarea cheltuielilor, neexistând o valoare de depăşire a cheltuielilor care să reprezinte o diferenţă semnificativă, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, iar provenienţa bunurilor (imobilul situat în Siret, str. x, jud. Suceava şi autoturismul x) este justificată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că au rămas necercetate apărări decisive invocate, omisiune care a condus în final la o soluţie întemeiată pe argumente străine de natura pricinii, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului pricinii de către Curtea de Apel Suceava.

În practica sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că evaluarea trebuie realizată pe fiecare an în parte, cu luarea în considerare, pe de o parte, a cheltuielilor realizate de persoana cercetată, şi pe de alta parte, a veniturilor obţinute în respectivul an şi a economiilor efectuare de-a lungul timpului şi a căror existenţă la data efectuării cheltuielilor a fost demonstrată prin probe certe şi indubitabile.

Astfel, la dosarul cauzei există probe care să ateste că la data efectuării cheltuielilor în anul 2007, persoana cercetată dispunea de economii din care să se justifice efectuarea acestor cheltuieli.

O eroare săvârşită de instanţa de fond care a condus la reţinerea caracterului nejustificat al averii persoanei cercetate, o reprezintă faptul că în calculul final al averii dobândite în comparaţie cu veniturile realizate nu s-a procedat la raportarea la un moment temporal fix.

Având în vedere că perioada supusă evaluării o reprezintă intervalul temporar al anilor 2005-2011, cel mai adecvat era a se folosi ca reper temporal fix în determinarea existenţei sau inexistenţei "diferenţelor semnificative", finele anului 2011, respectiv data de 31.12.2011.

Dacă nu s-ar fi folosit raportarea la acest reper temporal fix, care este tocmai capătul intervalului temporal al perioadei supuse evaluării, determinarea respectivelor disponibilităţi băneşti ar fi fost imposibilă sau, în orice caz ar fi eronată, având în vedere fluxul retragerilor şi depunerilor de numerar în conturile bancare ale persoanei cercetate perioada 2005-2011.

Dacă s-ar determina existenţa sau inexistenţa "diferenţelor semnificative", în mod separat pentru fiecare an în arte, făcând abstracţie de corelaţiile şi interdependenţele dintre diferiţi ani din acest interval temporal în ceea ce priveşte provenienţa veniturilor şi utilizarea averii, concluziile ar fi eronate.

Prima instanţă a omis să valideze sumele dobândite de persoana cercetată cu titlu de venituri salariale, sumele gratificate de rude, pentru întreaga perioadă evaluată 2005-2011, pentru a le putea pune în balanţă cu cheltuielile persoanei cercetate efectuate în aceeaşi perioadă, în vederea identificării existenţei unor eventuale diferenţe semnificative.

Raţionamentul instanţei de fond, în rejudecare, în mod nelegal, s-a limitat la doar la anul 2007, pentru a putea constata diferenţe semnificative dintre venituri şi cheltuieli.

De asemenea, este greşit modul de abordare al A.N.I. în privinţa calculării sumelor, care în opinia A.N.I. ar reprezenta diferenţă semnificativă în perioada 2005-2011, abordare însuşită nelegal de instanţa de fond. Faptul că este greşită această abordare rezultă din alcătuirea rubricilor din tabelul prin care se evidenţiază modul de calcul a sumei în discuţie.

Astfel, în acest tabel, pentru fiecare an în parte din perioada evaluată, există o rubrică a veniturilor şi o altă rubrică a cheltuielilor, de asemenea există o rubrică a descrierii veniturilor sau cheltuielilor iar în final se evidenţiază şi o rubrică dedicată calculării diferenţei pretins nejustificată, pe baza diferenţei dintre sumele indicate în rubrica "venituri" şi sumele indicate în rubrica "cheltuieli".

Această abordare este în plan conceptual greşită, întrucât determinarea existenţei sau inexistenţei diferenţelor semnificative în accepţiunea prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010 presupune compararea averii dobândite cu veniturile realizate într-un anumit interval de timp. Însă în tabelul în discuţie, integrat în raportul de evaluare întocmit de către A.N.I., nu este cuprinsă nici o rubrică destinată descrierii averii dobândite.

Astfel, doar compararea veniturilor cu cheltuielile nu este relevantă în determinarea existenţei sau inexistenţei diferenţelor semnificative în accepţiunea prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010. Chiar dacă într-un anumit interval de timp totalul cheltuielilor ar fi mai mare decât totalul veniturilor (cu mai mult de 10.000 euro), aceasta nu ar implica în mod automat existenţa unei diferenţe semnificative în accepţiunea prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Instanţa de fond nu motivează înlăturarea probelor administrate care ar conduce la concluzia reţinerii caracterului justificat al averii pârâtului. Astfel, se consideră fără suport probator inclusiv pretinsa contribuţie de 35000 RON oferită de tată pentru cumpărarea apartamentului.

Este nelegală concluzia instanţei de fond că suma de 100.000 RON, reprezentând preţul apartamentului situat în oraşul Siret, str. x, at. 2, nu ar proveni din resursele băneşti ale pârâtului, ale părinţilor şi bunicului acestuia, în condiţiile în care verificarea conturilor bancare ale părinţilor şi bunicului pârâtului în anii 2005-2011 nu evidenţiază obţinerea de venituri impozabile care să fi făcut posibilă efectuarea plăţii preţului apartamentului.

Mai mult decât atât, instanţa de fond include nelegal în masa cheltuielilor aferente anului 2007 şi valoarea cheltuielilor de consum pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană, anume 519,72 RON/lunar în anul 2005, 560,92 RON/lunar în anul 2006 şi 664,05 RON lunar în anul 2007, în total 9.906,96 RON.

Nu s-a luat în considerare că părinţii şi bunicul pârâtului deţin resurse băneşti şi suprafeţe importante de teren agricol, că banii daţi pârâtului proveneau din economii ce nu erau plasate în conturi bancare şi că, încă din anii 1970-1980 s-au ocupat cu creşterea de animale, ale căror produse le comercializau pe piaţa liberă. De asemenea, părinţii pârâtului au arătat că banii daţi pârâtului au fost economisiţi cu ani în urmă, având în vedere că B. a fost angajat al BCR şi a economisit importante sume de bani.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-petentă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea, drept nefondat, a recursului promovat de pârâtul A. şi menţinerea sentinţei civile nr. 106 din 15 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, drept temeinică şi legală.

În motivare, intimata-petentă Agenţia Naţională de Integritate a arătat că este neîntemeiată critica recurentului întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. deoarece aceasta vizează nemulţumiri privind modalitatea de interpretare a probelor de către instanţa de fond, recurentul făcând o confuzie între noţiunea de "argument" folosit în motivarea sentinţei şi noţiunea de "nemotivare a sentinţei". Faptul că recurentul este nemulţumit de modalitatea de interpretare a probelor nu îi acordă acestuia un temei legal să susţină că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu privire la criticile recurentului întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - achiziţia apartamentului situat în Siret cu preţul de 100.000 RON, achitat integral la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. x/17.05.2007, în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că, faţă de data încheierii contractului - 17.05.2007, veniturile de care se putea prevala recurentul pentru a justifica disponibilităţile băneşti necesare achitării bunului sunt cele obţinute în perioada 01.12.2005-30.04.2007.

Nu pot fi primite criticile recurentului constând în faptul că instanţa trebuia să se raporteze la situaţia generală pe întreaga perioada 2005-2011 deoarece:

- este evident că persoanele cercetate au efectuat cheltuieli în anul 2007 (când a fost identificată diferenţa nejustificată) din banii pe care îi deţineau la acel moment neputând cheltuieli sume de bani pe care nu le deţineau, sume care au intrat în patrimoniul lor chiar şi după 4 ani de la data efectuării cheltuielilor;

- dacă s-ar accepta că persoanele supuse controlului averii îşi pot justifica cheltuielile avute cu venituri obţinute ulterior efectuării cheltuielilor, pe o perioadă nelimitată de timp, ar însemna că întreaga procedură de cercetare a averilor ar fi golită de conţinut şi lipsită de orice formalitate.

În mod corect, instanţa de fond a reţinut faptul că din totalul veniturilor obţinute trebuie dedusă valoarea cheltuielilor de consum pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană, anume 519,72 RON/lunar în anul 2005, 560,92 RON/lunar în anul 2006 şi 664,05 RON lunar anul 2007, în total 9.906,96 RON, deoarece nu se poate omite vârsta recurentului, pregătirea sa, statutul de tânăr necăsătorit şi fără copii, circumstanţe care fac să se prezume în mod rezonabil afectarea anumitor sume din venit către activităţi de divertisment şi recreere, în plus faţă de necesităţile zilnice de alimente şi întreţinere.

Este lipsită de suport probator pretinsa contribuţie de 35.000 RON oferită de tată pentru cumpărarea apartamentului. Astfel, deşi tatăl B. justifică posesia acestor bani în vara anului 2007, momentul este ulterior achiziţionării apartamentului al cărui preţ a fost achitat la momentul încheierii contractului, anume luna mai 2007. Notarul a luat la cunoştinţă de declaraţia de achitare a preţului, menţiunea corespunzătoare face dovada până la înscrierea în fals şi ca atare, declaraţia olografă ulterioară a vânzătorului în care se afirmă primirea unui rest de preţ de 35.000 RON la momentul august 2007, apare ca fiind întocmită pro causa.

Astfel, criticile recurentului în sensul achitării preţului din donaţii oferite de bunic şi tată, persoane cu interes personal afectiv în cauză, sunt lipsite de suport probator, iar probele certe existente la dosar infirmă aceste concluzii.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 15 iunie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat, deoarece sentinţa recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază, aceste motive nu sunt străine de natura cauzei şi nu sunt contradictorii.

Instanţa de fond arată motivele pentru care:

- ia în considerare veniturile şi cheltuielile din perioada 01.12.2005-30.04.2007, şi nu din perioada 2005-2011, aşa cum susţine recurentul-pârât;

- pârâtul poate justifica un nivel de economisire afectat cumpărării apartamentului de cel mult jumătate din cuantumul veniturilor obţinute, sumă corespunzătoare unei zecimi din preţul achitat pentru imobil;

- donaţia sumei de 65.000 RON folosită pentru cumpărarea apartamentului, făcută de bunicul pârâtului nu poate fi luată în considerare;

- donaţia sumei de 35.000 RON făcută pârâtului de către tatăl acestuia, folosită pentru cumpărarea apartamentului, nu poate fi luată în considerare la dobândirea apartamentului;

- s-a dispus confiscarea unei cote-părţi de 9/10 din apartamentul nr. x situat în Siret, str. x (fosta Teiului), nr. 8, jud. Suceava, obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2007.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte observă că prin actul de sesizare al Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Suceava, respectiv ordonanţa nr. 2/22.09.2015 s-a constatat că pârâtul A. nu justifică dobândirea sumei de 107.987,94 RON. În considerentele acestei ordonanţe, se reţine că este dovedită primirea sumei de 35.000 RON de către pârât de la tatăl acestuia, sumă folosită la achiziţionarea apartamentului, ca urmare a corelaţiei declaraţiei martorului B. cu extrasele de cont depuse la dosar, documente ce atestă faptul că martorul s-a aflat în posesia sumei menţionate la un moment aflat în imediata proximitate a înmânării banilor către fiul său.

Contrar acestor considerente, instanţa de fond a considerat că donaţia de 35.000 RON oferită pârâtului de tatăl său pentru cumpărarea apartamentului este lipsită de suport probator.

Înalta Curte consideră că instanţa de fond a depăşit limitele actului de învestire a instanţei, ordonanţa nr. 2/22.09.2015 a Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Suceava. Considerentele şi dispozitivul ordonanţei nr. 2/22.09.2015 formează un tot unitar, astfel încât limitele învestirii instanţei sunt date nu numai de dispozitivul acesteia, ci şi de considerentele pe care se întemeiază măsura din dispozitiv.

În aceste condiţii, concluzia instanţei de fond că donaţia de 35.000 RON oferită pârâtului de tatăl său pentru cumpărarea apartamentului este lipsită de suport probator fiind contrară concluziei Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Suceava care a apreciat că este dovedită primirea sumei de 35.000 RON de către pârât de la tatăl acestuia (suma fiind folosită la achiziţionarea apartamentului), încalcă limitele actului de învestire al instanţei.

Dacă nu ar fi aşa, s-ar ajunge la situaţia în care suma dobândită nejustificat ar fi de 107.987,94 RON, la care s-ar adăuga suma de 35.000 RON (suma donată de tată pârâtului), depăşindu-se suma de 107.987,94 RON, menţionată în ordonanţa nr. 2/22.09.2015 a Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Suceava.

Din acest motiv, Înalta Curte consideră dovedită primirea sumei de 35.000 RON de către pârât de la tatăl acestuia, sumă folosită la achiziţionarea apartamentului.

Cu privire la perioada supusă evaluării, Înalta Curte observă că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2007, recurentul-pârât a dobândit apartamentul situat în Siret, str. x (fosta Teiului), nr. 8, jud. Suceava, cu preţul de 100.000 RON, achitat integral la momentul încheierii contractului, conform menţiunii exprese din cuprinsul acestuia.

Având în vedere că preţul de 100.000 RON a fost plătit integral la data încheierii contractului, în mod legal, instanţa de fond a examinat disponibilităţile băneşti ale pârâtului la data încheierii contractului, 17.05.2007, analizând veniturile obţinute de pârât în perioada 01.12.2005-30.04.2007, şi nu pe perioada 2005-2011, aşa cum afirmă recurentul-pârât în cererea de recurs. Numai dacă apartamentul ar fi fost dobândit cu plata preţului în rate, ar fi fost relevante veniturile obţinute de pârât pe durata plăţii ratelor până la data încetării funcţiei sale publice. Este evident că recurentul-pârât nu putea plăti preţul apartamentului cu sume obţinute ulterior încheierii contractului în perioada iunie 2007- 2011, sume de care nu dispunea la data plăţii preţului apartamentului.

De asemenea, în mod legal instanţa de fond a reţinut faptul că din totalul veniturilor obţinute trebuie dedusă valoarea cheltuielilor de consum pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană, anume 519,72 RON/lunar în anul 2005, 560,92 RON/lunar în anul 2006 şi 664,05 RON lunar anul 2007, în total 9.906,96 RON, deoarece nu se poate omite vârsta recurentului, pregătirea sa, statutul de tânăr necăsătorit şi fără copii, circumstanţe care fac să se prezume în mod rezonabil afectarea anumitor sume din venit către activităţi de divertisment şi recreere, în plus faţă de necesităţile zilnice de alimente şi întreţinere.

În aceste condiţii, ţinând seama de data cumpărării apartamentului, 17.05.2007, suma pe care recurentul-pârât o putea folosi din veniturile sale la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând preţul apartamentului se calculează scăzând din 21.051 RON, reprezentând suma veniturilor recurentului-pârât obţinute în perioada 01.12.2005-30.04.2007 (1.227 RON în anul 2005, 13.452 RON în anul 2006 şi aproximativ 6372 RON, calculat proporţional din venitul realizat în anul 2007 pentru perioada ianuarie- aprilie 2007), suma de 9.906,96 RON (reprezentând valoarea cheltuielilor de consum pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană, anume 519,72 RON/lunar în anul 2005, 560,92 RON/lunar în anul 2006 şi 664,05 RON lunar în anul 2007), rezultând suma de 11.144,04 RON.

În consecinţă, din preţul apartamentului de 100.000 RON, pârâtul a obţinut, conform celor menţionate anterior, aproximativ 10.000 RON din veniturile sale şi 35.000 RON din donaţia de la tatăl său, în total 45.000 RON (rămânând de justificat diferenţa de 55.000 RON, pe care recurentul-pârât a afirmat că a primit-o de la bunicul său în cadrul donaţiei sumei de 65.000 RON).

Înalta Curte apreciază că donaţia sumei de 65.000 RON făcută recurentului-pârât de bunicul său C. nu poate fi luată în considerare la plata preţului apartamentului, contrar declaraţiilor martorilor D. şi E. deoarece:

- recurentul-pârât recunoaşte că această donaţie nu a existat, de vreme ce nu a menţionat-o în declaraţiile de avere anuale

- bunicul recurentului-pârât nu a făcut nicio retragere a sumei menţionate din bancă

- intenţia bunicului recurentului-pârât, aşa cum rezultă din testamentul autentificat în februarie 2007, a fost de a-l gratifica mortis causa pe recurentul-pârât, şi nu de a-i remite această sumă înainte de moartea sa.

- nu există nicio dovadă că B. a economisit importante sume de bani din salariul pe care l-a primit în calitate de angajat al BCR sau din comercializarea unor produse agricole (aşa cum afirmă recurentul-pârât în cererea de recurs), sume pe care să le fi folosit pentru donaţia făcută recurentului-pârât.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât a justificat suma de 45.000 RON din preţul apartamentului de 100.000 RON, rămânând nejustificată suma de 55.000 RON, respectiv cota-parte de 5,5/10 din apartament.

De aceea, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va constata că pârâtul A. nu justifică dobândirea unei cote-părţi de 5,5/10 din apartamentul nr. x situat în Siret, str. x (fosta Teiului), nr. 8, jud. Suceava, obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2007, va dispune confiscarea contravalorii acestei cote-părţi nejustificate, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

În baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimaţii la plata către recurent a sumei de 4000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 106 din 15 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Constată că pârâtul A. nu justifică dobândirea unei cote-părţi de 5,5/10 din apartamentul nr. x situat în Siret, str. x (fosta Teiului), nr. 8, jud. Suceava, obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.05.2007, drept pentru care dispune confiscarea contravalorii acestei cote-părţi nejustificate.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Obligă intimaţii la plata către recurent a sumei de 4000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2022.