Judicial review of refusal to disclose state-classified intelligence data: applicability of specific declassification procedure versus general administrative action for unjustified refusal

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 06.05.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.), a solicitat:

1) Obligarea pârâţilor la soluţionarea cererilor adresate celor doi pârâţi, având în vedere refuzul nejustificat al acestor pârâţi de a soluţiona cererile formulate, şi anume:

a) Să comunice reclamantului nota informativă sau suportul scriptic, emis de pârâtul S.R.I. în anul 2013, suport transmis pârâtului D.N.A. în anul 2013 şi ulterior stocat de acest pârât. Nota informativă/suportul scriptic conţine date şi informaţii cu caracter personal, vizând viaţa privată a subsemnatului, colectate de S.R.I. ca urmare a utilizării nelegale de către S.R.I. de mijloace automatizate de colectare a datelor personale, respectiv a monitorizării şi supravegherii reclamantului, fără mandat de la judecător şi în afara unui proces penal declanşat în mod legal, în perioada august 2012- decembrie 2012;

b) Să precizeze pârâţii, S.R.I. ce a colectat datele (şi încă le deţine, ca operator de date cu caracter personal) şi D.N.A. ce a stocat aceste date (pe care pârâtul le deţine), dacă aceste date şi informaţii cu caracter personal au fost obţinute ca urmare:

- a accesării sistemelor informatice deţinute sau utilizate de reclamant, fie personale, fie aparţinând autorităţii publice în care activa acesta (Consiliul Superior al Magistraturii) şi pe care le folosea în calitatea pe care o deţinea, de membru al Consiliului;

- a supravegherii video, audio sau fotografiere a reclamantului;

- a localizării sau urmăririi dispozitivelor pe care le deţinea sau le utiliza reclamantul, fie personale, fie aparţinând autorităţii publice în care activa (Consiliul Superior al Magistraturii) şi pe care le folosea în calitatea pe care o deţinea, de membru al Consiliului. Să precizeze pârâţii dacă accesul la terminalele telefonice pentru perioada mai sus ¬menţionată au fost obţinute fie prin folosirea în mod nemijlocit de către Serviciul Roman de Informaţii a propriilor sisteme tehnice, fie ca urmare a folosirii ori obţinerii de date de la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice.

c) Să precizeze ambii pârâţi dacă datele sau informaţiile privind monitorizarea şi supravegherea efectivă a reclamantului s-au realizat ca urmare a autorizării date de judecătorul competent, conform art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului (în forma în vigoare la data culegerii informaţiilor, respectiv anul 2012) sau a unei autorizări date de judecătorul competent în conformitate cu dispoziţiile art. 91 indice 1 şi următoarele din C. proc. pen. din anul 1968 (în forma aflată în vigoare la data obţinerii acestor date);

d) Dacă strângerea acestor date informative, respectiv nota informativă sau suportul scriptic ce conţineau aceste date şi informaţii, şi care au fost transmise Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au avut în vedere una din situaţiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, şi anume situaţii sau o situaţie ce s-au constituit în ameninţări la adresa securităţii naţionale a României şi în ce au constat în mod concret ameninţările la adresa securităţii naţionale a României de care a fost bănuit reclamantul sau pentru care au existat indicii care au condus la monitorizarea şi supravegherea reclamantului de către Serviciul Român de Informaţii în perioada august 2012 - decembrie 2012.

2) Obligarea pârâţilor, după obţinerea şi accesul reclamantului la datele şi informaţiile cu caracter personal ("dreptul la uitare", art. 17 din Regulamentul UE 2016/679 adoptat de Parlamentul şi Consiliul European), la ştergerea datelor cuprinse în nota informativă emisă de pârâtul S.R.I. şi stocată de pârâtul DNA;

3) Stabilirea de către instanţă a unui termen rezonabil (30 de zile) de punere în executare de către pârâţi a dispozitivului hotărârii judecătoreşti ce urmează a fi dată în cauză sub sancţiunea unei penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, în sumă de 100 RON în sarcina conducătorului fiecărui pârât potrivit art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa nr. 563 din 8 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23.12.2019, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa nr. 17 din 6 martie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică invocată de reclamant şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.03.2020, sub nr. x/2019.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 20.10.2020 reclamantul a solicitat ca instanţa să dispună:

- obligarea pârâtului S.R.I. la desecretizarea înscrisurilor conţinute în documentele clasificate cu nivelul de secretizare "strict secret" înregistrate sub nr. x/2020 la Curtea de Apel Suceava, documentaţie cu caracter clasificat transmisă de pârâtul S.R.I. prin UM 0198 Bucureşti la termenul din 16.09.2020;

- obligarea pârâtei D.N.A să depună la dosar cele 2 documente clasificate din clasa secret de stat, despre care afirmă că se află in evidenţele sale şi care sunt asociate dosarelor penale x/2014 şi y/2013 ale secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul pârâtului D.N.A. (conform adresei nr. x/2020 depusă la instanţă pentru termenul din 16.09.2020);

- obligarea pârâtei D.N.A. să declasifice cele 2 documente mai sus menţionate şi despre care pârâtul afirmă că le deţine.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 103 din 30 octombrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.)

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 103 din 30 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat în principal, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată având în vedere că instanţa de fond a pronunţat soluţia fără a se judeca fondul, iar, în subsidiar, în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (3), teza I, din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., casarea în tot a hotărârii atacate şi, în rejudecarea pe fond a cauzei, admiterea acţiunii introductive de instanţă.

Recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond, după ce a respins argumentul reclamantului că se aplică mutatis mutandis raţionamentul şi argumentele Deciziei nr. 21/2018 dată de Curtea Constituţională, a respins integral, fără să se pronunţe şi asupra celorlalte capete ale cererii de chemare în judecată (punctele 1 lit. b) - d), 2 - 4), concluzionând că intimaţii nu ar fi săvârşit exces de putere prin refuzul comunicării notei informative.

În ceea ce priveşte motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că, în opinia sa, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor de procedură, precum şi a normelor de drept material, în sensul în care nu s-a pronunţat asupra cererii sale exprese de a admite în probaţiune această declasificare potrivit art. 255 C. proc. civ., încălcând astfel normele de procedură civilă, pe de-o parte, şi nici Ia aplicarea normelor de drept privind declasificarea înscrisului pentru a avea acces la el, de pe poziţii de egalitate procedurală cu cei doi intimaţi. Nu este sub nici o formă un "artificiu" de precizare a acţiunii introductive, ci, dimpotrivă, o precizare în probaţiune pe care a făcut-o pentru a avea acces la documentul solicitat încă în procedura graţioasă şi reiterat la punctul 1 al acţiunii introductive de instanţă.

A mai menţionat că a făcut referire în notele de şedinţă, depuse la prezentul dosar, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 21/2018 pentru că, în opinia sa, are aplicabilitate generală, inclusiv în prezenta cauză.

Or, instanţa de fond este cea care apelează la un "artificiu" pentru refuza soluţionarea cererii sale pretinzând, în considerentele hotărârii atacate, că intimatul S.R.I. i-ar fi comunicat că nota informativă este clasificată ca secret de stat. Din lectura adresei nr. x/18.12.2018 a intimatului S.R.I. nu rezultă că intimatul afirmă că ar exista o astfel de notă de informare care să fi fost comunicată S.R.I., astfel cum a solicitat recurentul şi, pe de altă parte, intimatul în fapt refuză, prin "artificiul" principiului necesităţii de a cunoaşte, de a-i comunica o informaţie la care are dreptul, anume dacă o astfel de notă de informare există - datele indicate de intimatul S.R.I. nu conţin sub nici o formă referiri la posibila existenţă a unei note informative, ci doar generalităţi cu privire la dispoziţii cuprinse în Legea nr. 51/1991 şi în Legea nr. 182/2002.

În fine, a mai susţinut recurentul că în chiar ipoteza în care a respins petitul de la punctul 1 lit. a) din acţiunea introductivă, cu privire la celelalte petite solicitate în acţiunea introductivă, încălcând dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, instanţa a omis să se pronunţe asupra celorlalte petite principale, formulate în cererea introductivă de instanţă: punctul 1 lit. b) - d), punctul 2 şi 3 din acţiunea introductivă de instanţă.

În acest sens, este de observat că însăşi instanţa de fond constată că există nota informativă, la care a şi avut acces nemijlocit şi care a făcut obiectul punctului 1 lit. a) din acţiunea introductivă.

În măsura în care această notă există, şi nu poate fi contestată existenţa acesteia, atunci instanţa de fond era obligată să se pronunţe şi asupra celorlalte petite din moment ce existenţa acestei note a fost demonstrată.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond a dispus respingerea in integrum a acţiunii introductive de instanţă, implicit a tuturor petitelor acţiunii introductive, deşi în motivarea hotărârii prima instanţă se cantonează doar Ia punctul 1 lit. a) din acţiunea introductivă de instanţă, dispoziţia primei instanţe de respingere a acţiunii in integrum nebazându-se pe motivele, raţionamentele, argumentele instanţei de fond care să fi condus la respingerea tuturor petitelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Serviciul Român de Informaţii a formultat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin răspunsul la întâmpinare recurentul-reclamant a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) şi (6), art. 261 alin. (1), art. 250, art. 255 alin. (1) şi art. 258 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., care formează obiectul dosarului asociat nr. x/2019, prin încheierea pronunţată la data de 19 mai 2022, cererea fiind respinsă ca inadmisibilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, în dosarul penal nr. x/2013, constituit de pârâtul DNA, a fost emisă ordonanţă de clasare faţă de reclamantul A., pe motiv că faptele cercetate nu există. Având în vedere că în procesul-verbal de sesizare din oficiu se face referire la o notă de informare transmisă de pârâtul SRI şi cum în perioada cercetărilor a fost supus unor măsuri de supraveghere tehnică constând în obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de furnizorii de reţele publice şi servicii de comunicaţii electronice, respectiv obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, reclamantul, după emiterea ordonanţei de clasare, a făcut demersuri pentru a obţine informaţii privind supravegherea sa, pe care o bănuieşte nelegală, precum şi pentru a restabili dreptul fundamental la respectarea vieţii private, inclusiv sub aspectul prelucrării datelor cu caracter personal, afectat de măsurile de monitorizare şi urmărire desfăşurate înainte de constituirea dosarului penal.

În acest sens s-a adresat pârâţilor Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie cu cereri formulate pe cale administrativă în soluţionarea cărora pârâtul SRI i-a comunicat că nota informativă este clasificată ca informaţie secret de stat, drept care cererea nu poate fi soluţionată favorabil, refuz exprimat şi de pârâtul DNA care a motivat că drepturile sale au fost exercitate în cursul soluţionării dosarului penal nr. x/2013, prin plângerile împotriva ordonanţelor date în cauză, iar solicitările ulterioare, formulate în afara dosarului penal, sunt inadmisibile, nefiind prevăzute de lege.

În acest context, reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul pretins nejustificat exprimat de cei doi pârâţi, solicitând, în esenţă, comunicarea notei informative a SRI, comunicarea modalităţii şi temeiului supravegherii sale, care a condus la strângerea de date şi informaţii cu caracter personal, cu obligarea pârâţilor la ştergerea lor, după obţinerea accesului la aceste date şi informaţii.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurentul - reclamant a indicat în mod formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neformulând critici cu privire la greşita interpretare ori aplicare a normelor de drept material, astfel că este imposibil de efectuat din această perspectivă controlul privind legalitatea sentinţei recurate.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., aplicabil atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Astfel, aceste prevederi vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate potrivit art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Instanţa de control judiciar constată că recurentul-reclamant nu a invocat o neregularitate procedurală în sensul acestor dispoziţii. În realitate, a invocat aplicarea greşită şi încălcarea dispoziţiilor de procedură, în sensul în care, în opinia sa, instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii sale exprese de a admite în probaţiune această declasificare potrivit art. 255 C. proc. civ., pentru ca reclamantul să aibă acces la înscris.

Or, acest aspect nu poate fundamenta existenţa refuzului de administrare a probatoriului, întrucât priveşte aducerea la dosar a înscrisului care constituie însuşi obiectul litigiului, în condiţiile în care obiectul prezentului demers judiciar îl constituie, în esenţă, comunicarea notei informative a SRI, comunicarea modalităţii şi temeiului supravegherii reclamantului, care a condus la strângerea de date şi informaţii cu caracter personal, cu obligarea pârâţilor la ştergerea lor, după obţinerea accesului la aceste date şi informaţii.

De asemenea, se observă că prima instanţă a expus motivele pentru care a respins solicitarea recurentului privind declasificarea notei respective, căreia îi este aplicabilă procedura prevăzută specială de lege privind solicitarea ca atare a declasificarea notei respective, cu posibilitatea contestării în contencios administrativ a refuzului de declasificare, dacă ar fi fost cazul.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul căruia recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că dispoziţia primei instanţe de respingere a acţiunii in integrum nebazându-se pe motivele, raţionamentele, argumentele instanţei de fond care să fi condus la respingerea tuturor petitelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, în considerarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 20 din Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, Curtea a reţinut că, "în speţă, luând la cunoştinţă în cursul procedurii penale de existenţa unei note informative a SRI, menţionată în procesul-verbal de sesizare din oficiu a DNA, reclamantul s-a adresat celor două instituţii, solicitând comunicarea acesteia. Pârâtul SRI a refuzat soluţionarea favorabilă a cererii pe motivul explicit că informaţia este clasificată şi nu este accesibilă decât în condiţiile Legii nr. 182/2002, circumstanţe în care, într-adevăr, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Se impunea aici ca reclamantul să uzeze de procedura pusă la dispoziţie de lege şi să solicite declasificarea notei informative, cu posibilitatea contestării în contencios administrativ a refuzului de declasificare, dacă ar fi fost cazul. Ajuns în postura de a reclama în procedura generală prevăzută de art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 modalitatea de soluţionare a cererii de comunicare a unor documente despre care i s-a comunicat că sunt clasificate, reclamantul a recurs la un artificiu de precizare a acţiunii introductive, în sensul calificării cererii de declasificare ca fiind mijlocul de realizare a petitelor formulate. Este aici locul de a sublinia că autorităţii care a clasificat informaţia nu i s-a solicitat declasificarea acesteia, după cum niciun moment autoritatea nu şi-a exprimat poziţia faţă de o astfel de cerere.

Totodată, deşi face referiri la desecretizarea notei informative în conţinutul expozitiv al cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a învestit instanţa cu un astfel de capăt de cerere, în condiţiile în care, pe de o parte, completarea cu un nou petit nu mai putea fi primită decât cu învoirea părţilor pârâte, iar, pe de altă parte, prin ipoteză nici nu există un astfel de act administrativ asimilat - refuz soluţionare favorabilă a contestaţiei privind clasificarea notei - care să poată face obiectul controlului jurisdicţional.

În concluzie, fiind vorba de informaţii clasificate sau de date şi informaţii subsecvente, strâns legate de informaţii clasificate, acestea nu pot fi comunicate decât după parcurgerea procedurii de declasificare, procedură specială şi separată care nu a fost urmată de reclamant şi care nu poate fi redusă, cu ignorarea obiectului controlului de legalitate a actelor administrative tipice sau asimilate, la nivelul unei cereri incidentale, formulate intempestiv în litigiul pendinte.(...)

Prin urmare, pârâţii nu au săvârşit un exces de putere refuzând, în condiţiile date, comunicarea notei informative şi a datelor şi informaţiilor legate de aceasta, (...)"

Astfel, judecătorul, s-a pronunţat asupra capetelor de cerere formulate de reclamant şi a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 103 din 30 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.