Compulsory sale of state-owned assets: discretionary authority under O.U.G. 101/2011 and absence of correlative contractual obligation

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.09.2015sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Regia Autonoma "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Secretariatul General al Guvernului României, a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- constatarea omisiunii SGG de a răspunde solicitării subscrisei in termenul legal si obligarea paratei SGG sa emită aprobarea pentru vânzarea cotelor parti ale Statului Roman din Complexul Muntenia menţionate mai jos, către A., in termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii, sub sancţiunea plaţii unor daune cominatorii in cuantum de 1000 RON pe zi de întarziere;

- constatarea omisiunii RAAPPS de a răspunde solicitării reclamantei in termenul legal si obligarea paratei RAAPPS, prin RAAPPS Triumf, la:

(a) efectuarea operaţiunilor si formalităţilor prealabile vânzării către A. (respectiv stabilirea preţului de vânzare in conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) coroborat cu art. 4 ale O.U.G. nr. 101/2011) a cotelor parti ale Statului Roman din Complexul Muntenia, si anume:

(i) Dreptul de proprietate asupra terenului intravilan in suprafaţa de 10.197 mp, nr. cadastral x;

(ii) Dreptul de proprietate asupra biroului/sala jocuri, nr. cadastral x;

(iii) Dreptul de proprietate asupra bazinului acoperit si anexe, nr. cadastral x;

(iv) Dreptul de coproprietate asupra hotelului/corp garda, nr. cadastral x;

(v) Dreptul de proprietate asupra restaurant clădire centrala, nr. cadastral x;

(vi) Dreptul de proprietate asupra anexei debarcader, nr. cadastral x; si

(b) încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la cele de mai sus, cu A., in termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii, sub sancţiunea plaţii unor daune cominatorii in cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere;

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1033 din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia tardivităţii ca neîntemeiată; s-a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată; s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Secretariatul General al Guvernului României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1033 din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, invocând dispoziţiile art. 20 Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a arătat că este îndeplinită condiţia privind interesul legitim privat.

Cu privire la netemeinicia hotararii instantei de fond, recurenta a susţinut că, în raport cu aprecierea Curtii cum ca "solicitarile reclamantei sunt lipsite de fundament juridic", cererea A. vizeaza cu precadere oportunitatea incheierii actului de vanzare a Complexului Muntenia, avand ca principala consecinta obtinerea unor semnificative sume de bani care se cuvin intimatei RAAPPS (mandatar al Statului Roman) în urma unei atare vanzari, în comparatie cu venitul lunar garantat de catre A..

Referitor la "dreptul discretionar al autoritatilor administrative asupra necesitatii vanzarii sau nu a activelor detinute", a arătat că dreptul reglementat legal nu trebuie exercitat in mod abuziv, iar puterea discretionara nu implica exercitarea dreptului in mod discriminatoriu.

În ceea ce priveste argumentul instantei de fond potrivit caruia "in lipsa asumarii de catre cocontractant a obligatiei corelative, o astfel de mentiune este lipsita de efecte juridice." invocă dispozitiile imperative ale art. 1270 Noul C. civ. care prevad expressis verbis in alin. (1) "Contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante".

Asadar, atunci cand exista dispozitii contractuale si deopotriva norme legale dispozitive in ceea ce priveste un contract, se aplica cu prioritate dispozitiile contractuale, ca fiind legea partilor.

De asemenea, in sustinerea celor reiterate supra a redat interpretarea Curtii Constitutionale a Romaniei privind principiul fortei obligatorii a contractului prin Decizia nr. 1531/2011.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa timbrajului; excepţia nulităţii recursului pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului (societate în insolventă, administratorul judiciar este reprezentant, neexistând există la dosar dovada însuşirii recursului); excepţia nulităţii recursului, pentru neindicarea vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ. excepţia tardivităţii recursului (data înregistrării recursului fiind 26.01.2021).

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

4.2 Intimata-pârâtă RA APPS a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului (societate în insolventă, administratorul judiciar este reprezentant, neexistând la dosar dovada însuşirii recursului) şi excepţia nulităţii recursului, pentru neindicarea vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţiile invocate de intimaţi.

1.1 În ceea ce priveşte excepţia netimbrării recursului, Înalta Curte constată că la dosarul de recurs se află dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

1.2 Referitor la excepţia tardivităţii recursului, instanţa de recurs constată că la dosarul de fond se află dovada de comunicare a sentinţei recurate, la data de 7 ianuarie 2021, iar la dosarul de recurs se află dovada înregistrării recursului la data de 21 ianuarie 2021, astfel că a fost respectat termenul de 15 zile pentru declararea căii de atac prevăzut de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

1.3 În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, Înalta Curte constată că în şedinţa publică, la termenul din 19 mai 2022, apărătorul ales al recurentei a depus la dosar dovada confirmării de către administratorul judiciar B. a mandatului dat Cabinetului Individual de avocat C. în vederea reprezentării S.C. A. S.R.L. - în insolvenţă .

1.4 Referitor la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-reclamantă privesc greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv a prevederilor O.U.G. nr. 101/2011, privind înstrăinarea activelor aflate în proprietatea privată a statului şi care din diverse motive au ajuns să greveze bugetul de stat şi să nu contribuie la majorarea acestuia, cererea reclamantei, în opinia acesteia, vizând oportunitatea încheierii actului de vânzare cumpărare, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., cu trimitere la art. 12.2 din Contractul de asociere în participaţiune, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Între Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, în calitate de asociat prim, şi S.C. A. S.R.L., în calitate de asociat secund, a fost încheiat pentru o durată de 10 ani Contractul de asociaţiune în participaţiune nr. x/11.11.2004, în scopul desfăşurării în comun a următoarelor activităţi:

- exploatarea în comun a obiectivului Complex "Muntenia", aflat în administrarea RA-APPS, situat în comuna Snagov, pentru desfăşurarea de activităţi hoteliere şi de turism;

- reabilitarea, modernizarea şi dotarea activului Complex "Muntenia" în vederea ridicării gradului de confort şi exploatării în condiţii de profitabilitate;

- realizarea de către S.C. A. S.R.L. a unor lucrări de investiţii pentru reabilitatea, modernizarea şi dotarea activului, în sumă de 2.130.000 Euro, ce reprezintă sursa de finanţare a lucrărilor de investiţii eşalonate e o perioadă de 2 ani, iar primul an de la finalizarea investiţiei va fi afectat pentru reclamă, publicitate şi studii de marketing;

- orice alte activitate profitabilă în domeniu.

Aportul RA-APPS a constat în folosinţa activului Complex "Muntenia", iar cel al S.C. A. S.R.L. în suma de 2.130.000 EURO.

Ulterior, au fost încheiate două acte adiţionale prin care au fost modificate durata contractului, aportul asociaţilor şi venitul minim garantat .

Conform afirmaţiilor celor două părţi, reclamanta şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile contractuale asumate.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat constatarea omisiunii pârâtului Secretariatul General al Guvernului şi a RA-APPS de a răspunde solicitării formulate de reclamantă în sensul întreprinderii demersurilor în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare a cotelor părţi aparţinând Statului Român din Complexul Muntenia, precum şi obligarea pârâtei RAPPS prin RAPPS Triumf la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere.

Temeiul juridic invocat de reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată este reprezentat de art. 6 alin. (2) coroborat cu art. 4 din O.U.G. nr. 101/2011.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Instanţa de control judiciar aminteşte că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii, în speţă nefiind identificată o astfel de situaţie.

Astfel, Înalta Curte constată că din preambulul O.U.G. nr. 101/2011, invocată de reclamantă drept izvor de drept al pretenţiilor sale, rezultă că scopul emiterii actului normativ menţionat este acela de a crea un cadru juridic pentru înstrăinarea activelor aflate în proprietatea privată a statului şi care, din diverse motive, au ajuns să greveze bugetul şi nu să contribuie la majorarea acestuia.

Cu alte cuvinte, categoriile de imobile care pot fi înstrăinate în temeiul O.U.G. nr. 101/2011 sunt cele care nu mai prezintă eficienţă economică şi care constituie, în realitate, o sursă de cheltuieli pentru bugetul de stat.

În acord cu opinia primei instanţe, se reţine că din maniera în care este redactat textul ordonanţei, rezultă cu claritate faptul că autorităţile administrative au un drept de apreciere discreţionară asupra necesităţii vânzării sau nu a activelor, instanţa de contencios administrativ neputând statua într-un domeniu rezervat de lege exclusiv autorităţilor administrative.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine cu precădere caracterul facultativ al vânzării activelor aflate în proprietatea privată a statului şi care, din diverse motive, au ajuns să greveze bugetul şi nu să contribuie la majorarea acestuia, proprietarul fiind cel care decide dacă doreşte să vândă sau nu, neexistând o obligaţie în acest sens, astfel că susţinerile recurentei-reclamante în sensul că dreptul reglementat legal nu trebuie exercitat in mod abuziv ori că puterea discretionara nu implica exercitarea dreptului in mod discriminatoriu sunt lipsite de suport, argumentele privind faptul că cererea A. vizeaza cu precadere oportunitatea incheierii actului de vanzare a Complexului Muntenia, de asemenea, neputând fi primite.

Dincolo de aceste aspecte, în mod corect a apreciat prima instanţă că nici inserarea în cuprinsul acordului de asociere a menţiunii că asociatul secund are dreptul de a cumpăra imobilul nu poate duce la pronunţarea unei soluţii contrare celei recurate, întrucât, pe de o parte, reclamanta nu şi-a întemeiat acţiunea pe răspunderea contractuală, iar, pe de altă parte, în lipsa asumării de către cocontractant a obligaţiei corelative, o astfel de menţiune este lipsită de efecte juridice, motiv pentru care nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a interpretarii Curtii Constitutionale a Romaniei privind principiul fortei obligatorii a contractului prin Decizia nr. 1531/2011, invocată de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs, prin care, în realitate, recurenta-reclamantă îşi manifestă nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţiile netimbrării şi tardivităţii recursului, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs şi excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile netimbrării şi tardivităţii recursului, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs şi excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 1033 din 18 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.