Seconded magistrates' salary rights and exclusion of Art. 39 Law 153/2017 equalization under Art. 58(3) Law 303/2004

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de la data de 16.04.2018 pe rolul Curţii dt apel Bucureşti, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Şcoak Naţională de Grefieri a formulat plângere împotriva hotărârii nr. 12/06.03.2018 Consiliului de conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri solicitând:

- anularea Deciziei Directorului Şcolii Naţionale de Grefieri nr. 20/31.01.2011 şi emiterea unei noi decizii de stabilire a drepturilor salariate prin recalcularea ş stabilirea acestora prin raportare la o funcţie similară aflată în plată în cadrul SNG;

- obligarea pârâtei la plata diferenţei (respectiv restituirea pentru fiecare lunt cu începere din data de 1 ianuarie 2018) dintre venitul pe care l-ar fi obţinut pri: raportare la indemnizaţia de încadrare şi sporurile aferente unei funcţii similare ţ venitul efectiv plătit, diferenţă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care s va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecăn obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2053 pronunţată în data de 20.06.2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauza împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

In motivarea recursului recurenta a arătat că este nelegal argumentul instanţei de contestat. In opinia recurentei, în aplicarea etapizata a Legii 153/2017, angajatorul era obligat să emită, în temeiul art. 36 alin. (1) din lege, decizii de reîncadrare a personalului începând cu data de 1 iulie 2017, urmând ca, începând cu data de 1 ianuarie 2018, să fie emise noi decizii de stabilire a drepturilor salariale, prin aplicarea unui spor de 25% la drepturile salariale stabilite anterior, conform deciziilor de reîncadrare.

Pârâta nu a procedat la reîncadrarea personalului Şcolii, potrivit Legii 153/2017, pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38 din lege, astfel cum impuneau dispoziţiile art. 36 alin. (1) din lege. In aceste condiţii, primele acte administrative emise de pârâtă prin care se stabileau drepturile salariale în temeiul noii legi de salarizare sunt deciziile de salarizare emise în luna ianuarie 2018 şi care, din punctul de vedere al recurentei au avut un dublu rol pe de o parte, acela de a reîncadra personalul în temeiul noii legi de salarizare, conform art. 36 alin. (1) din lege, potrivit celor decise în cadrul grupului de lucru constituit la nivelul Şcolii, şi, pe de alta parte, de a aplica sporul de 25%, începând cu 1 ianuarie 2018.

în ceea ce priveşte necontestarea deciziei nr. 197/29.11.2017, recurenta apreciază că, date fiind considerentele emiterii acestei decizii (stricta preluare a drepturilor salariale stabilite prin OMJ nr. 3014/C/01.11.2017, fără aplicarea directă a dispoziţiilor din Legea nr. 153/2017, în contextul lipsei clarificării, la acel moment, la nivelul ordonatorului de credite, a modului de stabilire a drepturilor salariale potrivit noii legi de salarizare), la data emiterii acesteia (dar şi în prezent) nu justifica niciun un interes şi niciun motiv întemeiat pentru a contesta legalitatea acesteia, întrucât aceasta nu stabilea drepturile salariale ce i se cuvin în calitate de personal de instruire propriu în cadrul SNG, în temeiul noii legi de salarizare.

Referitor la respingerea ca nefondat de către instanţa de fond a motivului privind discriminarea cauzată prin plata unor drepturi salariale mai mici decât cele stabilite pentru o funcţie similară din cadrul SNG, recurenta arată că prin plângerea formulată a invocat neaplicarea de către ordonatorul de credite a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din noua lege-cadru de salarizare.

În opinia recurentei, este eronat argumentul instanţei de fond în sensul că s-ar opune puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1234/12.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a în dosarul nr. x/2015 (definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 4205/28.11.2018). In legătură cu acest aspect recurenta arată că motivele de fapt şi de drept invocate în prima cerere, care au la bază dispoziţiile legale în vigoare la acel moment în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 71/2015), sunt diferite de motivele de fapt şi de drept invocate prin prezenta acţiune, care au în vedere reglementările aplicabile salarizării personalului de instruire al SNG, odată cu intrarea în vigoare a noii legi de salarizare (Legea nr. 153/2017), în principal neaplicarea dispoziţiilor art. 39 din lege care obligau angajatorul să îi stabilească drepturile salariale prin raportare la o funcţie similară.

Recurenta mai arată că este nefondat argumentul primei instanţe în sensul că dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 nu sunt aplicabile acesteia întrucât nu face parte din categoria personalului nou încadrat. In opinia recurentei, dispoziţiile art. 39 alin. (1) din lege sunt aplicabile inclusiv personalului care era deja numit în funcţie, la data de 1 iulie 2017, în cadrul aceleiaşi instituţii, si nu exclusiv personalului care urmează sa fie numit sau promovat in funcţii sau in grade/trepte profesionale, pe funcţii similare, ulterior intrării în vigoare a legii.

In plus, recurenta apreciază că ignorarea aplicării dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care dau eficienţă principiilor nediscriminării şi egalităţii avute în vedere de legiuitor, şi stabilirea drepturilor salariale exclusiv pe baza coeficienţilor de multiplicare (diferiţi pentru judecătorii şi procurorii detaşaţi pe funcţia de personal de instruire în cadrul SNG cu o vechime în funcţie mai mare de 8 ani), prevăzuţi de dispoziţii legale abrogate la data intrării în vigoare a acesteia (lit. A) pct. 13 şi pct. 19 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006), menţin situaţia discriminatorie creată între judecătorii şi procurorii detaşaţi pe o funcţie de personal de instruire cu o vechime în funcţie mai mare de 8 ani şi reprezintă o interpretare a dispoziţiilor legale, contrară scopului urmărit de legiuitor prin noua leae a salarizării.

Considerentele instanţei de fond referitoare la diferenţele dintre funcţia de judecător şi cea de procuror sunt considerate eronate, recurenta arătând ca funcţia similară în raport de care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 39 o constituie funcţia de personal de instruire în cadrul SNG, şi nu funcţiile de judecător sau procuror. Sunt considerate relevante în acest sens dispoziţiile art. 7 lit. g) din lege care definesc funcţia similară, stabilind că funcţia similară reprezintă o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă.

Se mai arată că noua lege de salarizare (ca de altfel şi Legea nr. 284/2010), reglementează în mod distinct salarizarea pentru funcţia specifică de personal de instruire de specialitate juridică la Şcoala Naţională de Grefieri, pentru care indemnizaţia de încadrare se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 11 lit. j) din Secţiunea a Ii-a, capitolul VIII, anexa V a legii, conform anexei, cap. I lit. A), nr. crt. 3, prin raportare la aceeaşi indemnizaţie, de judecător de tribunal, potrivit vechimii în funcţie, indiferent dacă personalul de instruire de specialitate juridică SNG are calitatea de judecător sau procuror detaşat în cadrul Şcolii. De altfel, în procesul de aplicare a limitării la care se referă dispoziţiile art. 38 alin. (6) din lege, raportarea se face avându-se în vedere nivelul la care ar ajunge în anul 2022 drepturile salariale pentru această funcţie, potrivit vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărei persoane.

Având în vedere faptul că personalul de instruire propriu al Şcolii reprezintă o categorie de personal distinctă în statele de funcţii ale SNG, iar atribuţiile funcţiei de personal de instruire sunt identice, chiar dacă posturile sunt ocupate de către judecători detaşaţi pe aceste funcţii ori de către procurori detaşaţi pe acestea, recurenta apreciază că prin raportare la această funcţie, angajatorul era obligat ca, odată cu reîncadrarea în funcţie conform Legii-cadru nr. 153/2017 şi, ulterior, odată cu stabilirea drepturilor salariale ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime în funcţie şi vechime în magistratură, să facă aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din lege, prin aplicarea aceloraşi drepturi stabilite pentru o funcţie similară aflată în plată în cadrul SNG. In acelaşi sens ar fi şi concluziile consemnate în minuta întâlnirii din data de 16 ianuarie 2018, de la sediul CSM, având ca obiect aplicarea Legii nr. 153/2017.

Recurenta mai arată că, "noua lega a salarizării nu vizează aplicarea coeficientului de multiplicare", iar "textele legale nu prevăd uniformizarea salariilor judecătorilor şi procurorilor", astfel cum reţine instanţa de fond, însă prin plângerea formulată nu a invocat, în principal, motive ce ţin de aplicarea coeficientului de multiplicare prevăzut de lit. A) pct. 13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei (în prezent, abrogată), ci neaplicarea de către ordonatorul de credite a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din noua lege-cadru de salarizare, prin egalizarea drepturilor salariale pentru judecătorii şi procurorii, cu aceeaşi vechime în magistratură, detaşaţi pe funcţia similară de personal de instruire în cadrul SNG.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata- pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului

Analizând probele administrate in cauză, înalta Curte constată ca recursul este nefondat.

Prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, fiind detaşată pe o funcţie de personal de instruire (propriu) în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri, prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1500/2016.

Prin decizia nr. 197/29.11.2017 emisă de Directorul Şcolii Naţionale de Grefieri i-au fost stabilite drepturile salariale prin raportare la funcţia de judecător cu grad de curte de apel.

Prin decizia nr. 20/31.01.2018 emisă de Directorul Şcolii Naţionale de Grefieri s-au stabilit drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.01.2018, menţionatul act fiind emis în temeiul art. 38 alin. (3) lit. a), alin. (6) şi (7) din Legea nr. 153/2017 coroborat cu art. 8 alin. (2) şi art. 11 lit. j) din Anexa nr. V -Capitolul VIII, Secţiunea a 2-a din legea indicată.

Prin hotărârea nr. 12/06.03.2018 emisă de Consiliul de Conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 20/31.01.2018.

Obiectul litigiului îl constituie decizia nr. 20/31.01.2018 emisă de Directorul Şcolii Naţionale de Grefieri şi hotărârea nr. 12/06.03.2018 emisă de Consiliul de Conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri.

Din analiza actelor de mai sus, înalta Curte constată că drepturile salariale ale recurentei au fost stabilite cu aplicarea art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia "In perioada detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat. Când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este detaşat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti."

In raport de aceste prevederi legale, prin decizia nr. 197/29.11.2017 emisă de Directorul Şcolii Naţionale de Grefieri drepturile salariale ale recurentei au fost stabilite prin raportare la indemnizaţia lunară şi celelalte drepturi băneşti aferente funcţiei de bază a acesteia- aceea ce judecător cu grad de Curte de apel. Tot prin raportare la aceste drepturi băneşti a fost calculată, prin decizia nr. 20/31.01.2018 emisă de Directorul Şcolii Naţionale de Grefieri, majorarea reglementată de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

In mod similar, drepturile băneşti ale persoanei în raport cu care recurenta-reclamanta se consideră discriminată au fost stabilite, prin Decizia nr. 24/2018 a Directorului Şcolii Naţionale de Grefieri, tot cu aplicarea art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în sensul că pentru persoana respectivă s-au avut în vedere drepturile aferente funcţiei de bază a acesteia, aceea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de apel.

Este adevărat că ambele persoane sunt detaşate pe aceeaşi funcţie în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri, însă prevederile art. 58 alin. (3) din Legea 303/2004 fac posibilă salarizarea diferită a unor persoane detaşate pe funcţii similare dacă acestea beneficiau de drepturi salariale diferite în cadrul funcţiei de bază. în măsura în care o astfel de situaţie este considerată discriminatorie ea decurge din lege. Or, Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

De altfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, recurenta a mai încercat să obţină în instanţă o egalizare a drepturilor sale băneşti invocând prevederi legale incidente în cazul procurorilor detaşaţi, cererea acesteia fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 1234/12.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a în dosarul nr. x/2015 (definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 4205/28.11.2018).

Recurenta susţine că nu îi sunt opozabile considerentele din respectivele hotărâri judecătoreşti întrucât cadrul legislativ actual s-a modificat, fiind invocat, în acest sens, în mod deosebit, art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

Potrivit acestui text de lege "Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autoritafii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată."

Este vorba, după cum se poate observa, de o normă menită să reglementeze situaţiile tranzitorii ivite în procesul de punere în aplicare a actului normativ şi, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, articolul citat nu poate fi interpretate în sensul reglementării unei egalizări între drepturile salariale ale judecătorilor şi cele ale procurorilor detaşaţi pe funcţii similare. Articolul invocat nu exclude posibilitatea ca, în condiţiile în care salarizarea aferentă funcţiei pe care este detaşat este inferioară salarizării aferente funcţiei de bază, magistratul detaşat să păstreze drepturile salariale ale funcţiei de bază adică indemnizaţia de bază şi drepturile aferente funcţei de judecător, respectiv de procuror, în condiţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Nu doar că ar fi lipsită de temei legal o interpretare care să conducă la înlăturarea de la aplicare, printr-o normă tranzitorie, a prevederilor din legea nr. 303/2004, dar nici nu i-ar putea profita recurentei întrucât, într-o astfel de situaţie,nici procurorul detaşat nu ar putea păstra drepturile salariale aferente funcţiei sale de bază, ci ar trebui să fie salariat prin raportare strictă la normele care reglementează salarizarea personalului de instruire din cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri situaţie în care, atât drepturile salariale ale acestuia, cât şi ale recurentei ar fi egalizate la un nivel inferior corespunzător funcţiei de judecător de tribunal.

De altfel, norma invocată de recurentă nu este nouă, ci, ca normă tranzitorie, s-a regăsit şi în alte legi de salarizare anterioare, inclusiv în O.U.G. nr. 83/2014, în vigoare la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 1234/12.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a faţă de care instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat. Astfel, art. 5 alin. (1) din acest act normativ prevedea că În anul 2015, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publica pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată." Instanţa de judecată a analizat acest text de lege în cadrul litigiului în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1234/12.04.2016, arătând că prevederile O.U.G. nr. 83/2014, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015 au în vedere "doar diferenţele salariale între judecători aflaţi în aceeaşi treaptă de vechime şi gradaţie, diferenţe rezultate din calculul diferit al vechimii în raport de fluctuaţiile legislative intervenite, iar nu la diferenţele între categorii diferite de personal, respectiv judecători şi procurori." Aşadar, reglementările legale în vigoare în prezent nu conţin diferenţe faţă de momentul la care a fost pronunţată sentinţa nr. 1234/12.04.2016 care să justifice o soluţie diferită de cea din anul 2016.

în concluzie nu se poate reţine că, în temeiul Legii nr. 153/2017, salarizarea personalului de instruire din cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri trebuia să se facă unitar, cu excluderea prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 şi, cu atât mai puţin, că toate persoanele încadrate pe funcţii similare ar fi putut pretinde drepturile salariale aferente funcţiei de bază a unui coleg detaşat de la un parchet pe considerentul că acestea sunt mai avantajoase decât cele aferente propriei funcţii de baza, aşa cum încearcă recurenta.

In ceea ce priveşte faptul că recurenta-reclamantă nu a atacat Decizia nr. 197/2017, susţinerile acesteia nu doar că sunt lipsite de finalitate în condiţiile în care prima instanţă s-a aplecat şi asupra fondului problemei supuse dezbaterii, dar sunt şi neîntemeiate. Astfel, aşa cum am arătat mai sus, atât prin Decizia nr. 197/2017 cât şi prin Decizia nr. 20/2018 drepturile salariale ale reclamantei au fost stabilite prin raportare la funcţia de bază a acesteia. In aceste condiţii, nemulţumirile recurentei ar fi trebuit să fie aceleaşi atât la momentul emiterii primei decizii cât şi la momentul emiterii celei de a doua decizii, ambele fiind ulterioare intrării în vigoare a legii nr. 153/2017.

Faţă de toate aceste considerente, înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2053 din 20 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 18 mai 2022.