Challenge to Supreme Court Governing Board Decisions: Lack of Individualized Interest and Inadmissible Principal Intervention by Representative

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.02.2019, reclamanta A., prin mandatar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Colegiul de conducere, anularea Hotărârii nr. 25/08.12.2016, a Hotărârii nr. 80/12.12.2017, respectiv a Hotărârii nr. 145/13.11.2018 şi a celor anterioare similare, a actelor administrative ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie publicate ulterior datei de 16.01.2019, respectiv a Hotărârii nr. 161/17.12.2018 şi a Hotărârii nr. 170/18.12.2018.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 74 de la data de 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de intervenţie principală formulată de B., ca inadmisibilă.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 161/17.12.2019, nr. 170/2012 şi a celor "anterioare similare", invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind respinsă cererea de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 161/17.12.2019, nr. 170/2012 şi a celor "anterioare similare", ca inadmisibilă.

A admis excepţia lipsei de interes a cererii de anulare a hotărârilor Colegiului De Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 şi nr. 145/13.11.2018, invocată din oficiu de instanţă şi a respins cererea de anulare a hotărârilor colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 şi nr. 145/13.11.2018, ca lipsită de interes.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au declarat recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 reclamanţii A., prin mandatar B., şi B., în nume personal, solicitând admiterea cererii, cu casarea sentinţei civile atacate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată.

Au susţinut, în esenţă, recurenţii - reclamanţi faptul că, în mod nelegal, a fost respinsă de către prima instanţă cererea de intervenţie principală formulată în cauză, cu motivarea că petentul nu pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii şi nici nu ar avea cum să dezvolte o astfel de pretenţie în raport de obiectul concret al cererii de chemare în judecată.

Ulterior, cu privire la soluţia instanţei de respingere a cererii de anulare a hotărârilor de Colegiu de Conducere contestate, au susţinut aceleaşi părţi faptul că au formulat o asemenea cerere în virtutea unei continue nelegalităţi deduse din corelarea informaţiilor făcute publice cu privire la Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie nr. 80/12.12.2017.

Pentru toate aceste motive, au concluzionat părţile recurente că se impune admiterea căii de atac.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenţii - reclamanţi, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, în principal, ca fiind nulă pentru nesemnare, şi în subsidiar, ca nefondată, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A., prin mandatar B., şi de B., în nume personal, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlul prealabil, analizând actele dosarului, reţine Înalta Curte că se impune a fi respinsă excepţia lipsei dovezii de reprezentare a reclamantei A. de către mandatarul B., având în vedere conţinutul procurii de la filele x ale dosarului în care se menţionează faptul că dreptul de reprezentare este acordat şi pentru cauza nr. 123/39/2019.

În continuare, se constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, recurentul - reclamant B., a solicitat în calitate de mandatar al d-nei A., anularea Hotărârilor Hotărârii nr. 25/08.12.2016, a Hotărârii nr. 80/12.12.2017, respectiv a Hotărârii nr. 145/13.11.2018 şi a celor anterioare similare, a actelor administrative ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie publicate ulterior datei de 16.01.2019, respectiv a Hotărârii nr. 161/17.12.2018 şi a Hotărârii nr. 170/18.12.2018.

Totodată, în cadrul acestui dosar mandatarul B. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, întemeiată pe disp. art. 61 C. proc. civ.

Prima instanţă a respins cererea de intervenţie în interes propriu a mandatarului şi a respins acţiunea principală, pentru o parte din actele contestate, ca fiind inadmisibilă, şi pentru restul, ca fiind lipsită de interes.

În continuare, nemulţumit de soluţia primită la fondul cauzei, a formulat cerere de recurs mandatarul B., în nume propriu şi pentru reclamanta A., criticând soluţia din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ. ., atât cu privire la soluţia dată cererii de intervenţie în nume propriu cât şi cu privire la soluţia pronunţată pe fondul pricinii.

Analizând motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-reclamant din această perspectivă sunt nefondate.

Se reţine că aceste dispoziţii sunt incidente "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant B. a invocat încălcarea prevederilor art. 61 C. proc. civ., care, în opinia sa, îi conferea calitate procesuală activă în cauză, justificând acest lucru cu faptul că este căsătorit cu recurenta - reclamantă A..

Apreciază Înalta Curte că soluţia primei instanţe cu privire la respingerea cererii de intervenţie în interes propriu este întemeiată, în contextul în care reclamantul nu solicita pentru sine dreptul dedus judecăţii, şi nici nu putea formula o astfel de pretenţie în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acţiune în anulare. Mai mult decât atât, motivarea recurentului - reclamant în sensul că are calitatea de soţ a d-nei A. nu poate să justifice admiterea cererii de intervenţie în nume propriu atât timp cât nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acesteia prevăzute de textul de lege anterior menţionat.

În continuare, analizând recursul de faţă întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Prin urmare, sunt lipsite de fundament alegaţiile părţii recurente care învederează faptul că a solicitat anularea Hot. Nr. 161/17.12.2018 şi respectiv a Hot. 170/18.12.2018, în mod subsidiar, iar instanţa de fond nu a înţeles care este petitul principal şi subsecvent al cererii de chemare în judecată.

Dimpotrivă, aşa cum se poate constata din motivarea sentinţei civile atacate, judecătorul fondului a identificat corect actele administrative contestate şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în anulare cu privire la Hotărârile Colegiului de Conducere al ÎCCJ nr. 161/17.12.2019, nr. 170/2012 şi a celor "anterioare similare", în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, ca urmare a aceleiaşi analize, a identificat prima instanţă actele administrative pentru care fusese parcursă procedura prealabilă, respectiv hotărârile Colegiului De Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 25/08.12.2016, nr. 80/12.12.2017 şi nr. 145/13.11.2018, şi a evaluat interesul reclamantului în formularea acţiunii în anulare împotriva acestora. Astfel, instanţa a identificat norma legală aplicabilă în cauză, respectiv art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi a apreciat asupra interesului pe care partea petentă îl are cu privire la anularea actelor contestate.

În acest context, în mod corect, a reţinut judecătorul fondului faptul că motivarea recurenţilor-reclamanţi în sensul că prin actele pe care le contestă s-au comis o serie de ilegalităţi nu a putut conduce la anularea acestora în condiţiile în care solicitantul nu a demonstrat care este vătămarea ce i s-as produs prin emiterea respectivelor documente.

Raportat la aceste aspecte, Înalta Curte reţine că recurenţii nu au reuşit să demonstreze interesul în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată.

Ca atare, soluţia emisă de prima instanţă este legală şi temeinică şi nu a avut în vedere caracterul subsidiar al actelor administrative atacate de recurenţi, instanţa procedând, în mod corect şi corespunzător, la analiza acestora în cadrul acţiunii în anulare cu care a fost învestită.

În fine, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută nici incidenţa tezei art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevede că la pronunţarea hotărârii au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material, deoarece sentinţa civilă atacată este expresia aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Astfel, instanţa de fond a identificat în mod corect cadrul legal aplicabil speţei şi a stabilit în mod corespunzător situaţia de fapt în dosarul de faţă, iar soluţia emisă la fondul pricinii nu poate fi considerată rezultatul aplicării greşite a legii în cauză.

Respingerea cererii de chemare în judecată, în parte ca inadmisibilă şi în rest ca lipsită de interes, este soluţia pe care instanţa chemată să efectueze controlul judiciar o apreciază ca fiind legală şi temeinică, sens în care nu identifică elemente care să conducă la reformarea acesteia din perspectiva solicitată de recurenţii - reclamanţi.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanţii A., prin mandatar B., şi B. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenţii B. şi A., prin mandatar B., împotriva sentinţei nr. 74 din 17 septembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2022.