Collective dismissal worker's bid to extend coal-miner compensation to railway staff rejected as inadmissible.

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acestuia la acordarea de plăţi compensatorii şi venituri de completare timp de 48 luni (în mod similar cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă din 24.06.2021 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 69 din 2019 în ceea ce priveşte minerii disponibilizaţi colectiv de la CEH şi CEO şi cu prevederile contractului colectiv de munca de la CEH şi CEO), urmare a concedierii sale în cadrul disponibilizării colective de la SNTFM "CFR Marfa" S.A. din luna iulie 2021, când a primit ca indemnizaţie doar 6 salarii minime pe economie.

Ulterior, prin precizările pe care le-a făcut la cererea iniţială reclamantul a precizat că renunţă la cererea iniţială, solicitând obligarea Guvernului României să includă salariaţii disponibilizaţi din cadrul CFR Marfă printre beneficiarii O.U.G. nr. 60/2021 şi, în subsidiar, anularea O.U.G. nr. 60/2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 87 din 20 octombrie 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A..

În susţinerea recursului, s-a arătat - în esenţă - că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care recurentul reclamant se consideră persoană vătămată în dreptul de egalitate în muncă ca urmare a emiterii O.U.G. nr. 60/2021.

În opinia recurentului, la emiterea acestui act normativ, emitentul trebuia să aibă în vedere şi salariaţii disponibilizaţi de la CFR Marfă, pentru a beneficia de aceleaşi drepturi care au fost prevăzute pentru minerii disponibilizaţi.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant a învestit instanţa de contencios cu o cerere vizând modificarea O.U.G. nr. 60/2021 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene. În subsidiar, a solicitat anularea O.U.G. nr. 60/2021, invocând dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă, reţinând că instanţa de judecată nu îşi poate depăşi atribuţiile judiciare conferite de către Constituţie şi lege şi nu poate să legifereze în locul Parlamentului României ori Guvernului României. Totodată, a reţinut că ordonanţele guvernamentale nu pot fi anulate de către instanţa de contencios administrativ, ci se pot anula doar actele emise în temeiul Ordonanţei.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

Reglementarea cuprinsă în art. 9 din Legea nr. 554/2004 trimite la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege, în sensul că acţiunea în contencios administrativ trebuie să privească în mod necesar o vătămare într-un drept sau interes legitim aparţinând unei persoane, tocmai datorită caracterului subiectiv al unei asemenea acţiuni întemeiate pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Vizând obiectul acţiunii, un obiect complex, textul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune existenţa unei cereri principale, specifică contenciosului administrativ, de tip subiectiv (şi anume anularea unui act administrativ care aduce o vătămare concretă a unui drept sau interes legitim, iar actul administrativ este emis sau adoptat în baza ordonanţei guvernului, atacată, în cauză), iar în secundar, textul impune formularea excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă în acest scop la instanţa de judecată, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

Instanţa de recurs constată că în mod corect a apreciat prima instanţă că nu este admisibil nici capătul de cerere privind obligarea Guvernului României la includerea salariaţilor disponibilizaţi de la CFR Marfă printre beneficiarii O.U.G. nr. 60/2021.

Modificarea şi completarea textelor de lege reprezintă atribuţii ce intră în competenţa exclusivă a puterii legislative, originare sau delegate. În condiţiile în care ordonanţa de urgenţă reprezintă un act normativ emis ca urmare a unei delegări legislative ce urmează regulile constituţionale instituite de către art. 115 din Constituţia României, Parlamentul sau Guvernul României sunt singurele instituţii în măsură să aprecieze oportunitatea şi necesitatea modificării sau completării acestui act.

Instanţa de contencios administrativ nu poate să modifice sau să completeze textele ordonanţelor de guvern, întrucât acest demers ar echivala cu înfrângerea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 87 din 20 octombrie 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2022.