Integrity incompatibility assessment of mayor upheld: appeal dismissed and evaluation report confirmed as legal

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei. Hotărârea primei instanţe

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.04.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x/29.03.2017, urmând să se dispună: în principal, constatarea nulităţii tuturor actelor efectuate în lucrarea nr. x/10.06.2016, inclusiv a raportului de evaluare nr. x/29.03.2017; anularea raportului de evaluare nr. x/29.03.2017; obligarea pârâtei la acoperirea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5593/04.10.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4182 de la data de 18.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE - ANI şi OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei pe fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurentul - reclamant a susţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit disp. art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010 care instituie o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare pentru această incompatibilitate sens în care se impune anularea raportului de evaluare contestat.

A susţinut că prima instanţă trebuia să analizeze atât sancţiunile la care s-ar expune recurentul şi care au fost menţionate expres în cuprinsul raportului de evaluare cât şi eventualele cauze de înlăturare a răspunderii prevăzute de norma legală anterior arătată.

Prima instanţă a apreciat că în mod greşit faptul că actele efectuate de intimata Agenţia Naţionala de Integritate sunt întocmite în mod legal în condiţiile în care nu a fost avută în vedere garanţia procedurală instituită de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, s-a invocat de recurent încălcarea dispoziţiilor legale relative la informarea persoanei evaluate şi la invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere cu privire la informaţiile ce au fost folosite la întocmirea raportului de evaluare şi care nu sunt publice.

Astfel, a apreciat partea recurentă că sunt lovite de nulitate actele întocmite de inspectorul de integritate prin raportare la informaţiile care nu sunt publice, fără ca persoana evaluată să fie invitată şi informată.

Nelegalitatea actului contestat se poate releva şi prin raportare la evoluţia legislaţiei aplicabile speţei de faţă, având în vedere că normele de drept sunt echivoce, neclare şi greu de înţeles. În acest sens au fost citate de către recurent disp. legale de la art. 87 din Legea nr. 161/2003 şi respectiv art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Totodată, a susţinut recurentul - reclamant că sentinţa civilă atacată este nelegală şi prin prisma faptului că instanţa nu a făcut în cauză aplicarea legii penale mai favorabile şi a principiului de drept in dubio pro reo având în vedere că procedura de constatare a incompatibilităţilor reprezintă o procedură "penală" în lumina disp. art. 6 din CEDO.

A mai invocat în susţinerea cererii de recurs şi jurisprudenţa CEDO în cauza C-201/2014 în care a fost soluţionată problema transmiterii şi prelucrării datelor cu caracter personal fără informarea persoanei vizate.

Sentinţa civilă atacată este pronunţată cu încălcarea principiului egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării, având în vedere identitatea problemei de drept din cauza de faţă cu cea din cauza Bara, în această cauză CEDO anulând actul administrativ emis cu încălcarea dispoziţiilor de drept unional privind datele cu caracter personal.

Mai mult, a precizat recurentul reclamant că sentinţa civilă atacată este dată cu încălcarea normelor de drept unional, având ca temei de drept dispoziţii legale caduce, care nu mai pot produce efecte juridice ulterior datei de 1 decembrie 2009, dată a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Pentru toate aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinţei civile atacate, iar în urma rejudecării să se dispună admiterea contestaţiei şi anularea raportului de evaluare cu nr. x, urmând a fi obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul - pârât Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a solicitat respingerea cererii de recurs cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate.

În esenţă, a arătat partea intimată - pârâtă că accesarea datelor cu caracter personal de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate se face ca urmare a unui protocol de colaborare încheiat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare. Prin urmare, soluţia prime instanţe de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a Protocolului nr. 105683 este o soluţie legală şi temeinică.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, nefiind de altfel dezvoltate de către recurenta reclamantă nici măcar formal argumente care să justifice invocarea sa.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că reclamantul a supus controlului de legalitate a instanţei de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât a deţinut calitatea de primar al comunei Iablaniţa, jud. Caraş-Severin, şi de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Iablaniţa, simultan, în perioada 24.09.2012 - 29.06.2014. Raportul menţionat a fost contestat de persoana evaluată, reclamantul A., fiind criticat pentru nelegalitate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor legale amintite.

Soluţionând contestaţia, curtea de apel a respins acţiunea reclamantului, apreciind că sunt neîntemeiate toate argumentele de nelegalitate invocate.

Instanţa de recurs constată că este nefondată susţinerea potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. (3) teza a ll-a din Legea 176/2010, care instituie o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare pentru această incompatibilitate şi, în consecinţă, se impune anularea acestui Raport.

Înalta Curte consideră că nu este împlinit termenul de 3 ani menţionat în textul de lege menţionat, deoarece raportul a fost întocmit la data de 29.03.2017, iar faptele reclamantului au fost săvârşite în perioada 24.09.2012 - 29.06.2014.

Cu privire la critica formulată sub aspect procedural, Înalta Curte constată că este nefondată, prima instanţă reţinând în mod corect că au fost respectate prevederile Legii nr. 176/2010 referitoare la informarea persoanei evaluate.

În concret, recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a nesocotit dispoziţiile legale menţionate conform cărora Agenţia Naţională de Integritate putea solicita şi prelucra informaţii care nu sunt publice numai după invitarea sa pentru a-şi prezenta punctul de vedere în legătură cu situaţia de incompatibilitate constatată, apreciind astfel că Raportul de evaluare este nelegal întrucât a fost întocmit pe baza unor informaţii/date cu caracter privat.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001, prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.

În raport de definiţia legală enunţată, Înalta Curte reţine că sunt de interes public informaţiile solicitate de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în procedura administrativă.

Pe de altă parte, din actele şi lucrările dosarului reiese că informaţiile ce-l privesc pe recurentul-reclamant rezultă din activitatea unei instituţii publice, fiind astfel informaţii de interes public conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 544/2001. Mai mult, informaţiile respective conţin numele şi prenumele unor persoane din conducerea unor autorităţi sau instituţii publice, ce reprezintă informaţii de interes public ce se comunică din oficiu potrivit art. 5 lit. c) din Legea nr. 544/2001. Prin urmare, informaţiile referitoare la ocuparea de către recurentul - reclamant a funcţiei de primar şi la desemnarea sa ca reprezentant în consiliul de administraţie al unei unităţi şcolare reprezintă informaţii publice, ce au fost obţinute de către inspectorul de integritate anterior informării reclamantului, cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (1) şi art. 13 din Legea 176/2010.

Aşadar, pornind de la prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, instanţa de control judiciar constată că verificările efectuate până la informarea recurentului - reclamant nu au avut la bază alte informaţii decât cele publice, împrejurarea că s-au întocmit adrese către diversele instituţii pentru comunicarea oficială a informaţiilor referitoare la funcţiile deţinute de recurent nefiind de natură a le schimba natura de informaţii publice în aceea de informaţii cu caracter privat, cum în mod greşit susţine partea.

În aceste condiţii, Înalta Curte sunt nefondate susţinerile recurentului reclamant privind încălcarea procedurii de evaluare prevăzute de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, câtă vreme din probatoriul administrat în procedura administrativă şi în cea judiciară rezultă că acesta a fost informat cu privire la declanşarea procedurii de evaluare şi i s-a solicitat punctul de vedere conform prevederilor art. 20 alin. (1)-(4) din Legea 176/2010, punct de vedere pe care acesta l-a exprimat, fiind menţionat în cuprinsul raportului de evaluare, cu respectarea deci a prevederilor art. 20 alin. (3) pct. b) din Legea nr. 176/2010.

Înalta Curte mai reţine că din interpretarea coroborată a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu art. 13 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, conform cărora: "După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice" reiese că voinţa legiuitorului în materia conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor a fost aceea ca procedura de evaluare să fie demarată chiar anterior informării persoanei vizate, o atare activitate cu caracter administrativ implicând obţinerea de date şi informaţii cu caracter public, tocmai în procesul de evaluare a declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii.

Or, în prezenta cauză recurentul-reclamant a fost informat cu privire la identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, fiind invitat la sediul intimatei-pârâte pentru a prezenta un punct de vedere, pe care, de altfel, l-a şi formulat şi înaintat Agenţiei, fiind înregistrat sub nr. x.

Nefondate sunt şi criticile recurentului-reclamant derivând din caracterul nelegal al procedurii de comunicare a informaţiilor cu caracter personal în ceea ce îl priveşte, mai exact alegaţiile referitoare la prelucrarea de către intimata - pârâtă a unor date personale fără informarea prealabilă a persoanei evaluate, pornind de la statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-201/14 Bara şi alţii.

O primă observaţie care se impune a se face din această perspectivă este aceea că Hotărârea CJUE invocată nu se poate aplica mutatis mutandis în prezenta cauză, ţinând cont de particularitatea cauzei evocate, aspectul care a antrenat concluzia neconformităţii cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995, a procedurii de transmitere a datelor cu caracter personal vizând nepublicarea Protocolului, astfel cum rezultă din paragrafele 37-41 ale hotărârii menţionate care reflectă premisa adoptării acesteia. Or, în prezenta cauză nu este vorba despre aceeaşi premisă.

Astfel, informaţiile solicitate de către Agenţia Naţională de Integritate în privinţa recurentului sunt informaţii publice, care se referă la funcţiile pe care acesta le-a deţinut în perioada de referinţă, respectiv funcţia de primar simultan cu cea de membru al consiliului de administraţie la şcoala gimnazială.

Pe de altă parte Înalta Curte reţine că în cuprinsul hotărârii preliminare adoptate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 01.10.2015 s-a statuat în sensul că prelucrarea datelor cu caracter personal fără informarea prealabilă a persoanelor vizate este permisă, în virtutea Directivei 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, în măsura în care este în mod expres permisă printr-o dispoziţie legală, reţinându-se însă că în cazul particular acest transfer de date a operat doar în baza unui protocol încheiat între autorităţi publice, nepublicat, şi nu în baza unei prevederi legale exprese.

Pornind de la acest raţionament, în cauza de faţă intimata-pârâtă avea posibilitatea de a solicita, fără acordul reclamantului, datele cu caracter personal care îl vizau pe acesta, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 176/2010, aşadar, în temeiul unei prevederi legale exprese.

În speţă însă intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a respectat prevederile legale incidente în materie, îndeplinindu-şi obligaţia de a-l informa pe reclamant cu privire la prelucrarea datelor personale, aşa încât nu poate susţine cu suficient temei că ar fi vorba despre o încălcare a drepturilor sale, cu atât mai puţin vreuna care să determine nulitatea procedurii de informare, astfel cum se pretinde.

Recurentul a mai susţinut că raportul contestat este nelegal, având în vedere evoluţia legislaţiei aplicabile în prezenta speţă. Recurentul a considerat că sentinţa recurată este nelegală, având în vedere că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că Raportul contestat are temei legal, deşi acesta se întemeiază pe o serie de dispoziţii echivoce, neclare şi greu de înţeles, imprevizibilitatea acestora pentru reclamant reprezentând o cauză care înlătură o eventuală răspundere juridică întemeiată pe acestea.

Aceste critici sunt nefondate.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în forma în vigoare în perioada de referinţă şi în temeiul cărora s-a constatat starea de incompatibilitate, prevăd următoarele:

"În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar;".

Aceste dispoziţii legale au fost modificate prin art. I pct. 21 din O.U.G. nr. 49/2014, în sensul că din consiliul de administraţie a unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial, face parte, printre alţii, şi primarul sau un reprezentant al acestuia.

Prevederile legale aplicabile perioadei evaluate sunt anterioare modificărilor aduse legii prin O.U.G. nr. 49/2014, iar, la momentul adoptării, art. 96 din Legea nr. 1/2011 nu a prevăzut posibilitatea primarului de a face parte din consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, intenţia legiuitorului fiind clară în sensul că funcţia de primar este incompatibilă cu cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Nu se pot aplica prin analogie a dispoziţiile art. 96 alin. (2) forma în vigoare începând cu iunie 2014, când prin Ordonanţa nr. 49 din 26 iunie 2016 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative au fost modificate unele prevederi ale Legii nr. 1/2011, inclusiv prevederile art. 96 alin. (2), întrucât prin raportul de evaluare contestat a fost constatată starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant în perioada 24.09.2012 - 29.06.2014, perioadă în care, potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (2) - în forma în vigoare la acea dată, în consiliul de administraţie al şcolii trebuia să fie membru un reprezentant al primarului şi nu primarul însuşi.

În acest context, Înalta Curte constată că este nefondată şi susţinerea recurentului referitoare la nelegalitatea sentinţei de fond din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, considerând partea că pârâta Agenţia Naţională de Integritate a emis raportul de evaluare cu încălcarea normelor de drept european privind aplicarea legii penale favorabile şi a principiului in dubio pro reo. Prin urmare, reţine instanţa de control judiciar netemeinicia criticii din recurs care vizează aplicarea legii penale mai favorabile în contextul în care în speţă este dedusă judecăţii o cauză în materie civilă în care se solicită anularea unui act administrativ presupus vătămător, partea care se consideră vătămată în drepturile sale putând contesta acest act şi aducând dovezi în răsturnarea prezumţiei de legalitate a respectivului act.

Totodată, independent de alegaţiile recurentului privind evoluţia legislativă şi caducitatea dispoziţiilor legale incidente speţei, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale aplicabile situaţiei deduse judecăţii nu sunt neclare sau lipsite de sens şi nici nu pot fi considerate caduce. Astfel, Legea nr. 176/2010 este un act normativ în vigoare, ce nu a fost declarat neconstituţional ori neconvenţional, fiind obligatoriu a fi aplicat şi respectat într-un stat de drept, în temeiul art. 5 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4182 din 18 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2022.