Eligibility of "linked enterprises" under rural development funds: artificial conditions and autonomous status of separate legal entities

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.01.2014 întocmit de pârâta A.P.D.R.R, anularea Deciziei nr. 13.361/22.04.2014 (prin care pârâta A.P.D.R.R a respins contestaţia împotriva procesului-verb al anterior menţionat), menţinerea în vigoare a Contractului de finanţare Nr. x din 03.05.2010 şi obligarea pârâtei A.P.D.R.P. la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamantă în prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 496 din 24 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. şi a dispus anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.01.2014 şi a Deciziei nr. 13.361/22.04.2014 şi a obligat pârâta AFIR la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 3483 din 23.10.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul formulat de către pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a fost casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.02.2019 sub nr. x/2014*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1417 din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a anulat Decizia nr. 13.361/22.04.2014 de soluţionare a contestaţiei administrative şi Procesul-verbal nr. x/20.01.2014 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, cu consecinţa menţinerii în vigoare a contractului de finanţare nr. x/03.05.2010.

A luat act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. În susţinerea acestui caz de casare a arătat că instanţa de fond a încălcat atât dispoziţiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR, cât şi prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul european nr. 65/2011, precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, a subliniat că, în hotărârea atacată, instanţa de fond nu a argumentat şi nici nu a indicat prevederile legale încălcate de AFIR în emiterea actelor administrative contestate şi nici nu a analizat situaţia de fapt expusă în actele administrative.

De asemenea, nu a arătat motivele pentru care nu a luat în considerare toate elementele detaliate în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare ori care este raţiunea pentru care multitudinea de elemente prezentate în titlul executoriu a fost apreciată ca fiind lipsită de relevanţă.

Totodată, în opinia recurentei pârâte, instanţa de fond a ignorat ansamblul de indicatori, elemente şi legături evidenţiate în titlul executoriu şi a analizat doar dintr-o perspectivă limitată legătura dintre intimata reclamantă şi celelalte trei societăţi comerciale beneficiare ale finanţării nerambursabile în cadrul Măsurii 312.

În plus, recurenta pârâtă a precizat că judecătorul fondului a ignorat faptul că în procesul-verbal de constatare s-a reţinut că, încă de la data depunerii cererii de finanţare de către intimata reclamantă, aceasta avea numeroase legături cu B. I.I., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., astfel că au fost încălcate inclusiv clauzele contractuale care dispun în sarcina beneficiarului prezentarea de declaraţii exacte, corecte, reale. Or, în contextul în care aceasta era întreprindere legată cu societăţi comerciale şi a bifat în declaraţia pe proprie răspundere că nu este întreprindere legată ci una autonomă, declaraţia intimatei reclamante este nereală, inexactă şi a fost de natură a induce în eroare Autoritatea contractantă.

Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 44 din Legea nr. 346/2004, deşi microîntreprinderile erau legate prin intermediul asociatului unic şi nu a coroborat acest fapt cu dispoziţiile legale şi clauzele contractuale care sancţionează beneficiarul în cazul prezentării de declaraţii incorecte, nereale sau incomplete.

Mai mult, instanţa de fond nu a dat nicio valoare legăturilor multiple şi pe diferite paliere ale intimatei reclamante cu B., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L.

În plus, instanţa de fond nu a indicat care sunt elementele care lipsesc procesului-verbal de constatare astfel încât să nu poată fi stabilită existenţa neregulii denumită condiţii artificiale. Cu alte cuvinte, în hotărârea atacată nu au fost arătate normele legale încălcate de AFIR prin emiterea actelor administrative anulate, nu s-au indicat elementele care lipsesc actele administrative contestate de temeinice.

În ceea ce priveşte neregula denumită condiţii artificiale, în jurisprudenţa europeană s-a statuat că, pentru constatarea acestei nereguli, sunt necesare a fi configurate în actul administrativ elementul obiectiv şi cel subiectiv. Or, în hotărârea atacată nu a fost indicat care element obligatoriu pentru constatarea neregulii nu este configurat în actele administrative emise de AFIR. De asemenea, nu s-a menţionat dacă actul administrativ are configurat suficient ori insuficient unul sau ambele elemente obligatorii. Prin urmare, recurenta pârâtă a susţinut că nu poate deduce, din parcurgerea motivării, normele legale încălcate prin emiterea actului administrativ ori elementele care lipsesc actele administrative de temeinicie.

Cu alte cuvine, recurenta pârâtă a subliniat că nu cunoaşte raţiunea pentru care instanţa de fond a apreciat că indicatorii relevaţi în titlul executoriu nu sunt suficienţi în a contura elementul obiectiv şi cel subiectiv în stabilirea neregulii de creare de condiţii artificiale şi nu poate stabili care este raţiunea pentru care a apreciat ca nerelevante multitudinea de legături expuse în titlul executoriu.

Pe de altă parte, recurenta pârâtă a susţinut că judecătorul fondului nu a luat în considerare susţinerile şi explicaţiile oferite în cadrul apărărilor depuse la dosarul cauzei.

Deopotrivă, a apreciat că instanţa de fond, cu încălcarea normelor de drept material ale O.U.G. nr. 66/2001, a reţinut că beneficiarul a atins obiectivul măsurii în condiţiile în care AFIR a dovedit că prin accesarea sprijinului financiar prin crearea/simularea în mod artificial a condiţiilor impuse în Ghidul Solicitantului şi legislaţia specifică s-a produs o neregulă.

În continuare, recurenta pârâtă a învederat că motivarea instanţei de fond potrivit căreia situaţia de fapt nu se circumscrie prevederilor art. 44 din Legea nr. 346/2004 încalcă normele de drept material.

Astfel, în susţinerea celor arătate anterior, recurenta pârâtă a avut în vedere dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) şi art. 16 - Neregularităţi din Anexa I - Prevederi Generale a contractul de finantare, art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

În opinia recurentei pârâte, la acest moment există neconcordanţe grave între angajamentele asumate prin Cererea de Finanţare şi situaţia existentă în fapt, ceea ce echivalează cu o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, ce conduce la declararea proiectului ca neeligibil şi la retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat.

Obţinerea sprijinului financiar nerambursabil impune îndeplinirea unor condiţii stabilite şi acreditate de Comisia Europeană, condiţii care sunt obligatoriu de cunoscut şi respectat de către beneficiari.

Recurenta pârâtă a menţionat că, în accepţiunea contractului de finanţare intervenit între părţi, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoaşterea condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile şi de solicitare a finanţării în concordanţă cu aceste condiţii, AFIR având un rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare şi proceduri acreditate de Comisia Europeană. În conformitate cu prevederile contractului de finanţare şi anexele la acesta, beneficiarul este singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului.

De asemenea, a invocat prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului şi hotărârile pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie în cauza C-434/12-Slancheva sila EOOD şi în cauza C-343/12 şi a susţinut că, în speţa dedusă judecăţii, din verificările efectuate şi din cele reţinute în cadrul capitolului 6 din Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare reiese faptul că ambele elemente, atât cel obiectiv cât şi cel subiectiv sunt îndeplinite.

Astfel, în ceea ce priveşte elementul obiectiv, recurenta pârâtă a susţinut că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, nu este îndeplinit deoarece s-a constatat că beneficiarul, prin Anexa 4.1 - declaraţie privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor potrivit art. 4 din Legea nr. 346/2004, a menţionat că se încadrează în categoria de microîntreprindere (mai puţin de 10 salariaţi şi o cifră de afaceri mai mica de 2 milioane euro). În consecinţa, beneficiarul nu a completat Cap. II - Calculul pentru întreprinderi partenere sau legate.

Or, în urma verificărilor s-a constatat că trei societăţi, două dintre ele aflate la aceeaşi adresă, Comuna Valea Ciorii, sat Valea Ciorii, Jud. Ialomiţa, Str. x, în acelaşi imobil, în incinte diferite, conform Certificatului constatator, respectiv incinta C, D - S.C. D. S.R.L., incinta A - S.C. C. S.R.L., iar B. I.I. în incinta F, G, H, alături de S.C. A., sunt beneficiare de ajutor financiar nerambursabil în cadrul aceleiaşi măsuri şi au achiziţionate acelaşi tip de utilaje.

De asemenea, s-a constatat că cele trei societăţi au acelasi administrator, doamna E. - administrator la S.C. D. S.R.L., respectiv S.C. C. S.R.L. (procură notarială), S.C. A.(procură notarială, împreună cu F.).

Totodată, doamna E., administrator la S.C. A. S.R.L a fost angajată cu normă întreagă în cadrul S.C. C. S.R.L în funcţia de director general începând cu data de 31.01.2012.

Mai mult, conform Contractelor de prestări servicii, S.C. A. S.R.L., B. I.I., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., având acelaşi administrator în persoana doamnei E., au prestat servicii cu utilatele achiziţionate prin proiect, către aceiaşi clienţi - S.C. G. S.R.L., S.C. H.., S.C. I., J., K., S.C. L. S.R.L.

În opinia recurentei pârâte, elementele arătate sunt suficiente pentru a conduce la ipoteza că cele trei societăţi sunt legate.

Recurenta pârâtă a mai precizat că doamna E. figurează ca acţionar sau administrator la următoarele societăţi: M. S.R.L., Brăila cota 50%; N. S.R.L. Brăila cota 10%; O. S.R.L. Brăila cota 80%; P. S.R.L. Brăila cota 55%; Q. S.R.L. Brăila cota 60%; R. S.R.L. BRAILA cota 50%; I.. Aşadar, aceasta a prestat servicii către societăţile în care era acţionar sau administrator.

Pe de altă parte, recurenta pârâtă a susţinut că, prin depunerea cererii de finanţare, beneficiarul a declarat în mod eronat că tipul întreprinderii este acela de întreprindere autonomă care poate să-şi desfăşoare activitatea în mod independent fără aportul altei societăţi legate sau partenere. În plus, prin această declaraţie, beneficiarul şi-a asumat condiţia de a respecta tipul întreprinderii pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanţare.

În opinia recurentei pârâte, deşi elementele mai sus menţionate, analizate individual, par legale, analizate în totalitatea lor au condus la suspiciunea de neregulă, respectiv crearea de condiţii artificiale în scopul obţinerii sprijinului. De altfel, în vederea îndeplinirii elementului obiectiv s-au analizat şi celelalte elemente reale existente, astfel că nu este suficient ca beneficiara unui proiect să îndeplinească elementul obiectiv (finalitatea proiectului), ci este urmărit şi modul în care acesta s-a îndeplinit, respectiv prin prestarea de servicii doar către o anumită societate comercială unde beneficiara a fost angajată, fiind aşadar, încălcat obiectivul măsurii 312.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, recurenta pârâtă a susţinut că acesta poate însemna şi situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin prin FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte.

Existenţa unui element subiectiv constă în urmărirea, în exclusivitate, a obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei anterior menţionate.

În cauza dedusă judecăţii, recurenta pârâtă a apreciat că, din analiza aspectelor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de constatare rezultă în mod evident o coordonare deliberată între asociaţii societăţilor cu scopul evident de a obţine fonduri nerambursabile peste limita legală admisă de lege.

De asemenea, a subliniat că, la verificarea prezentei finanţări, s-a avut în vedere depistarea de indicatori, ca şi elemente subiective, care să aducă dovezi cu privire la crearea de condiţii artificiale, fiind identificaţi următorii indicatori: indicatori fizici (3 din cei 4 beneficiari aveau la depunerea cererii de finanţare sediul în aceeaşi locaţie, având încheiate contracte de comodat cu acelaşi comodant; după semnarea Contractului de finanţare toate cele 3 societăţi şi-au schimbat sediul social şi terenul pentru gararea utilajelor pe amplasamente alăturate; toate cele 4 societăţi au aceeaşi firmă de consultantă; reprezentantul legal al unui proiect apare în comisiile de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de achiziţie pentru alt proiect), indicatori funcţionali (pe parcursul implementării celor patru proiecte reprezentanţii legali, prin procuri notariale, s-au mandatat între ei "pentru a face totul pentru a reprezenta cât mai complet societatea în orice relaţie cu Fondul European Agricol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."; locurile de muncă nou create pentru care s-a acordat punctaj nu respectă fişa măsurii, angajaţii fiind şi din mediul urban); indicatori economici (cele 4 societăţi, S.C. A., S.C. D. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi B. I.I. au clienţi comuni, respectiv S.C. S. S.R.L., S.C. G. S.R.L. - asociat şi administrator B. -, S.C. I. - administrator fiind doamna E. până în decembrie 2013 -, T., K., S.C. L. S.R.L.).

Aşadar, în opinia recurentei pârâte, aspectele anterior menţionate indică faptul că există atât elemente obiective, cât şi subiective care indică premisele creării de condiţii artificiale pentru a beneficia de plăţi prin Măsura 312.

În susţinerea neregulilor constatate a învederat şi faptul că, prin accesarea mai multor finanţări nerambursabile prin societăţi comerciale care sunt legate s-a procedat la încălcarea unei reguli esenţiale a Măsurii 312, respectiv încălcarea regulii "de minimis".

Prin urmare, recurenta pârâtă a subliniat că prin procesul-verbal de constatare nr. x/20.01.2014 se indică elementele care constituie premisele creării de condiţii artificiale.

În aceste condiţii, prestarea de servicii către societăţi comerciale în care administratorul S.C. A. este acţionar/administrator, cât şi interdependenţa implicită între cei trei beneficiari ai Măsurii 312 denotă faptul că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabila a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, nu a fost îndeplinit.

În concluzie, recurenta pârâtă a susţinut că prin actele administrative emise de AFIR în legătură cu cele patru proiecte, s-a respectat atât legislaţia comunitară, cât şi legislaţia naţională, toate considerentele CJUE menţionate în cauza C-343/12 fiind pe deplin aplicabile prezentei cauze, judecătorul naţional având la dispoziţie atât elemente subiective, cât şi elemente obiective care demonstrează neeligibilitatea cererilor de finanţare ale celor trei beneficiari.

În continuare, recurenta pârâtă a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 346/2004.

Astfel, în ceea ce priveşte neregula constând în prezentarea unor documente ce nu corespund realităţii, respectiv Anexa nr. 4.1. - Declaraţie privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, recurenta pârâtă a precizat că reclamanta a bifat la statutul de "Întreprindere Autonomă", deşi, având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 coroborate cu art. 44 din acelaşi act normativ, precum şi faptul că societăţile A., D. S.R.L. şi C. S.R.L. sunt societăţi legate, Anexa nr. 4.1 ar fi trebuit completată prin bifarea tipului corect de întreprindere, respectiv "Intreprindere Legată".

În susţinerea acestui argument, recurenta pârâtă a reiterat motivele pentru care a apreciat că, la momentul depunerii cererii de finanţare, beneficiarul S.C. A. avea calitatea de întreprindere legată cu S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.

De asemenea, a subliniat că beneficiarul era obligat să furnizeze către AFIR datele corecte cumulate referitoare la cifra de afaceri şi numărul de salariaţi.

Totodată, a precizat că, la momentul analizei eligibilităţii proiectului, conform prevederilor Manualului de procedură pentru evaluarea şi selectarea cererilor de finanţare pentru proiecte de investiţii, formulare, fişa de verificare a eligibilităţii E3.1, Cod manual M 01-02, Versiunea 06, aprobata prin Decizia MADR 27/2012 nu erau prevăzute verificări suplimentare ale structurii acţionariatului, din punct de vedere al analizării existenţei unor societăţi partenere/legate de societatea solicitantă, singurul document de referinţă în baza căruia s-a constatat încadrarea în categoria beneficiarilor eligibili fiind reprezentat de declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului prin care acesta îşi asumă încadrarea corectă în categoria microîntreprinderilor cu statut autonom.

Prin urmare, recurenta pârâtă a susţinut că declaraţia intimatei reclamante potrivit căreia întreprinderea are statut de Microîntreprindere autonomă conţine informaţii care pot fi catalogate ca neadevărate, false, incomplete, inexacte, astfel că proiectul intră sub incidenta Articolului 11 alin. (11) (3) din Anexa 1 la contractul de finanţare.

Totodată, a susţinut că, în cauză, se aplică hotărârea din 27 februarie 2014 pronunţată de CJUE în Cauza C-110/13, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben, în care s-a statuat că articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, şi de asemenea că se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Recurenta pârâtă a precizat, având în vedere jurisprudenţa CJUE anterior menţionată, că prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile art. 44 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 346/2004.

Prin urmare, în opinia recurentei pârâte, instanţa de fond nu a aplicat în mod corect prevederile alin. (4) şi (5) al art. 44 din Legea nr. 346/2004 şi nu le-a analizat şi prin prisma clauzelor contractuale intervenite între AFIR şi S.C. A.

Recurenta pârâtă a mai susţinut că instanţa de fond, în mod nelegal şi cu interpretarea eronată a dispoziţiilor legale transpuse în Ghidul Solicitantului aferent Măsurii 312, a apreciat că nu există nicio neregulă în situaţia în care o parte din angajaţi provin din mediul urban.

Astfel, a arătat că obligaţia de a încheia contracte individuale de muncă pentru o durată de lucru de 8 h/zi cu persoane din mediul rural pentru a demonstra crearea de noi locuri de muncă (criteriul de selectie S2) revenea beneficiarului în toată perioada de valabilitate a contractului de finanţare.

Cu alte cuvinte, obligaţia de a avea 8 contracte de muncă încheiate pentru norma întreaga de 8 h/zi cu persoane care locuiesc şi provin din mediul rural îi incumbă beneficiarului atât pe toata perioada de implementare a proiectului, cât şi ulterior, în perioada de monitorizare.

Or, în cauză, s-a constatat că doar 4 contracte au fost încheiate pentru prestaţii cu normă întreagă cu persoane din mediul rural, contrar celor asumate şi stabilite de beneficiar în Cererea de Finanţare.

În aceste condiţii, recurenta pârâtă a apreciat că este evidentă neîndeplinirea, la data controlului, a criteriului de selecţie "S.2 - Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 Euro investiţi în funcţie de tipul solicitantului".

De asemenea, a precizat că, în ipoteza în care beneficiarul, la depunerea cererii de finanţare, ar fi menţionat că nu intenţionează să încheie 8 contracte de muncă pentru normă întreagă cu 8 persoane din mediul rural, acesta nu ar mai fi primit punctajul aferent criteriului de selecţie S2, situaţie în care cererea sa de finanţare nu ar mai fi fost selectată în vedere finanţării.

Totodată, a subliniat că obligaţia de a crea, în exclusivitate, locuri de muncă în mediul rural, respectiv angajarea persoanelor care au domiciliul în mediul rural, este inserată în Fişa Măsurii 312, precum şi în Ghidul Solicitantului, unde, în primul capitol, este precizată obligaţia de a crea locuri de muncă în spaţiul rural.

Prin urmare, recurenta pârâtă a apreciat că, în mod temeinic s-a reţinut prin procesul-verbal de constatare că nu se menţine eligibilitatea proiectului x, pentru co-finanţarea Comunităţii în sensul că nu a suferit o modificare substanţială ulterior plăţii finale realizate de APDRP.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond potrivit căreia realităţile economice ivite pe parcursul implementării proiectului şi desfăşurării contractului de finanţare au impus modificarea structurii locurilor de muncă, recurenta pârâtă a subliniat că, potrivit contractului de finanţare, beneficiarul are obligaţia anunţării autorităţii despre orice modificare care schimbă condiţiile apreciate îndeplinite la momentul selectării cererii de finanţare.

Or, în cauză, beneficiarul a prezentat o anumită structură a locurilor de muncă prin memoriul justificativ, în virtutea căreia a fost punctat şi a obţinut un scor ce a determinat acordarea finanţării nerambursabile.

În acest context, beneficiarul avea obligaţia, potrivit art. 9 din Anexa I la contractul de finantare, de a anunţa AFIR şi de a amenda contractul de finanţare în vederea schimbării structurii locurilor de muncă. Cu alte cuvinte, AFIR a prevăzut că, pe perioada valabilitătii contractului de finanţare, datorită unor factori extrinseci beneficiarului pot fi necesare modificări ale cererii de finanţare depuse şi selectate iniţial, astfel că art. 9 din Anexa la contractul de finanţare prevede tocmai obligaţia beneficiarului de a anunţa orice modificare şi, implicit, posibilitatea modificării condiţiilor de accesare a finanţării.

Pentru aceste motive, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei civile nr. 1417/11.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, reţinerea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul cauzei respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare in judecată prin care S.C. A. solicită anularea actelor administrative reprezentate de Procesul-verbal de constatare nr. x/20.01.2014 şi Decizia nr. 13361/22.04.2014.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă S.C. A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.01.2014 emis de recurenta pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, s-a stabilit în sarcina intimatei reclamante A., în calitate de beneficiar al contractului de finanţare nr. x din data de 03.05.2010, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului "sprijin pentru crearea şi dezvoltarea microîntreprinderii S.C. A.", obligaţia de plată a unui debit în sumă de 746.983 RON, reprezentând finanţarea nerambursabilă acordată în cadrul măsurii 312 F.E.A.D.R., pentru nerespectarea de către intimata reclamantă a angajamentelor asumate prin semnarea cererii de finanţare şi a contractului de finanţare.

Contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal nr. x/20.01.2014 a fost respinsă prin Decizia nr. 13.361/22.04.2014 emisă de autoritatea pârâtă.

Actele administrative anterior menţionate au fost anulate prin hotărârea instanţei de fond, constatându-se că acestea nu reflectă corecta aplicare a legii la situaţia de fapt existentă în cauză şi că, pe baza aspectelor invocate, nu se putea concluziona în sensul că intimata reclamantă nu era o entitate de sine stătătoare, dimpotrivă, rezultând din probe, că toate societăţile menţionate în procesul-verbal erau autonome, şi nu "întreprinderi legate" în sensul art. 44 din Legea nr. 346/2004, cum greşit se reţinuse de către autoritatea pârâtă, sau că elementele comune ori legăturile existente între aceste societăţi confirmă pretinsa conduită ilicită din partea intimatei reclamante în obţinerea unui avantaj necuvenit prin crearea artificială a condiţiilor necesare acordării acestuia.

În analiza efectuată, instanţa de fond a avut în vedere inclusiv criteriile de evaluare desprinse din jurisprudenţa CJUE în ceea ce priveşte noţiunea de "condiţii artificiale" din cuprinsul art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, astfel cum aceasta a fost interpretată prin Hotărârea din 12.09.2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD.

Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind întemeiate atât soluţia de anulare a deciziei nr. 13361/22.04.2014 de soluţionare a contestaţiei administrative şi a procesului-verbal nr. x/20.01.2014 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, cât şi considerentele expuse în susţinerea ei, argumentaţie însuşită de instanţa de control judiciar.

Astfel, contrar celor susţinute de recurenta pârâtă, sentinţa atacată cuprinde o analiză pertinentă a tuturor elementelor relevante, instanţa de fond concluzionând în mod judicios că proiectul de investiţii al intimatei reclamante era unul autonom, care asigura şi îndeplinea obiectivele Măsurii 312, fără să fi existat o acţiune de coordonare deliberată în scopul obţinerii unui avantaj financiar necuvenit.

Analizând, aşadar, susţinerile recurentei pârâte referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 4 alin. (8) şi art. 5 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 65/2011 şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, contractul de finanţare şi Ghidul solicitantului pentru Măsura 312, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 8 şi art. 5 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, iar în cazul efectuării unei plăţi necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia.

De asemenea, conform art. 44 din Legea nr. 346/2004, "întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi: a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia; d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective".

Totodată, alin. (4) al art. 44 din Legea nr. 346/2004 prevede că întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise anterior, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţe adiacente. Cu alte cuvinte, art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 are ca premisă existenţa unor întreprinderi între care să existe oricare dintre raporturile descrise la alin. (1) lit. a)-d), iar alin. (5) al aceluiaşi articol defineşte piaţa adiacentă ca fiind acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză.

Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurenta pârâtă, că, în cauză, nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 44 din Legea nr. 346/2004, în sensul în care intimata reclamantă S.C. A. nu deţinea şi nici nu deţine majoritatea drepturilor de vot ale asociaţilor S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi/sau B. I.I.; nu avea drept de numire sau de revocare a majorităţii membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a vreuneia dintre societăţile anterior menţionate şi nu putea exercita o influenţă dominantă asupra acestora, în statutul niciuneia dintre entităţi neexistând vreo prevedere în acest sens şi neexistând niciun contract ale cărui clauze să prevadă sau să lase să se deducă acest fapt; nu deţinea şi nici nu deţine părţi sociale în cadrul S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi/sau B. I.I. şi nici nu a încheiat vreodată un acord cu asociatii acestor societăţi în vederea deţinerii unei majorităţi în ceea ce priveşte dreptul de a decide în numele şi pe seama respectivelor entităţi.

De asemenea, fiecare dintre entităţile menţionate în procesul-verbal contestat, respectiv S.C. A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi B. I.I. au ca titular ori administrator câte o persoană fizică distinctă. Conform certificatului constatator şi extraselor de informare eliberate de O.N.R.C., intimata reclamantă S.C. A. are unic asociat şi administrator pe domnul U., S.C. D. S.R.L. are unic asociat şi administrator pe doamna E., S.C. C. S.R.L. are unic asociat şi administrator pe domnul F., iar B. I.I. are ca reprezentant legal pe doamna B..

Referitor la susţinerile recurentei pârâte potrivit cărora societăţile anterior menţionate au acelaşi administrator, respectiv doamna E., Înalta Curte constată că, atât domnul U. (asociat unic şi administrator al S.C. A. SRL), cât şi reprezentanţii legali ai societăţilor C. S.R.L. şi B. I.I. au întocmit procuri notariale prin care au împuternicit-o pe doamna E. (asociat unic şi administrator al S.C. D. SRL) să acţioneze în numele şi pe seama lor în relaţia cu A.P.D.R.P., inclusiv în ceea ce priveşte îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare în vederea obţinerii de fonduri financiare şi încheierea oricăror contracte necesare în acest scop cu Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală şi desfăşurarea finanţării acestora. Aceste aspecte nu demonstrează însă existenţa unei decizii comerciale unice care să fi stat la baza activităţii economice desfăşurate la nivelul societăţilor între care s-a invocat pretinsa legătură de tipul întreprinderilor afiliate, inclusiv prin faptul că funcţionează pe aceeaşi piaţă relevantă, întrucât nu a rezultat că mandatul acordat numitei E. în baza procurilor notariale anterior menţionate să fi fost exercitat de manieră care să implice prerogative de administrare deplină a întreprinderilor, dimpotrivă, în unele cazuri rezultând folosirea limitată a mandatului şi în activităţi fără legătură cu puterea de decizie comercială.

Faptul că intimata reclamantă A. S.R.L şi celelalte entităţi au înţeles să apeleze fiecare la ajutorul celeilalte în mod transparent, prin procuri notariale, şi liber, conform propriei voinţe, demonstrează că demersul realizat nu s-a bazat pe intenţii ilicite, ci exclusiv pe dorinţa de a se ajuta reciproc. De altfel, nu există vreun text legal care să interzică beneficiarilor Măsurii 312 FEADR posibilitatea de a mandata reprezentanţi legali ai altor beneficiari ai aceleiaşi măsuri în ceea ce priveşte obţinerea de ajutoare FEADR.

Aşadar, cum în mod corect a reţinut instanţa de fond şi contrar celor susţinute de recurenta pârâtă, doamna E. nu este administrator al societăţii A. S.R.L şi din niciun înscris nu reiese împrejurarea că o societate le-ar coordona pe celelalte ori că societăţile s-ar fi înfiinţat aparent distinct însă ar funcţiona în temeiul unui comportament coordonat, din care ar lipsi autonomia proprie fiecărei societăţi comerciale.

În legătură cu îndeplinirea de către doamna E. a funcţiei de director general la S.C. C. S.R.L s-a pronunţat Decizia nr. 3708 din 17.06.2021 în Dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul AFIR împotriva sentinţei nr. 117 din 15 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că doamna E. "nu este asociat la firma reclamantă, astfel că nu deţine, prin intermediul directorului general controlul asupra acestei societăţi, persoana fizică nu are dreptul să numească sau să revoce membrii consiliului de administraţie al reclamantei, nu există încheiat niciun contract cu scopul de a exercita o influenţă dominantă, persoana fizică nu deţine majoritatea drepturilor de vot ale societăţii reclamante."

De asemenea, atât prin hotărârea anterior menţionată, cât şi prin Decizia nr. 3824 din 04.12.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal (prin care s-a respins recursul AFIR împotriva sentinţei civile nr. 850 din 24.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal) s-a statuat că societăţile D. S.R.L., C. şi I. nu sunt întreprinderi legate.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei pârâte referitoare la sediul societăţilor comerciale, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, cele trei societăţi indicate de către recurentă, respectiv S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi B. - Întreprindere Individuală şi intimata reclamantă S.C. A. având sediul la aceeaşi adresă (comuna Valea Ciorii, sat Valea Ciorii, jud. Ialomiţa, str. x), în acelaşi imobil, însă în incinte diferite (S.C. A. şi B. I.I. în incintele F, G şi H; S.C. D. S.R.L. în incintele C şi D; S.C. C. S.R.L. în incinta A). De altfel, însăşi recurenta pârâtă arată în mod explicit că societăţile anterior menţionate funcţionează doar în acelaşi imobil, dar nu au sediu comun.

Faţă de aspectele anterior menţionate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, nu are relevanţă faptul că societăţile îşi desfăşoară activitatea pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente sau că există şi clienţi comuni.

În plus, trebuie subliniat că şi prin Decizia nr. 2065 din 31.05.2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respins recursul formulat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 651 din 09 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a statuat că B. - Întreprindere Individuală, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. A. nu sunt întreprinderi legate.

Referitor la critica recurentei pârâte privind completarea în mod necorespunzător a Anexei nr. 4.1. - Declaraţie privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere aspectele anterior menţionate din care rezultă că relaţiile dintre intimata reclamantă S.C. A. şi S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi B. - Întreprindere Individuală nu conduc la îndeplinirea condiţiilor legale impuse de dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 346/2004, întreprinderile nefiind legate, ci autonome. Aşadar, între intimata reclamantă şi celelalte societăţi nu există legături care să afecteze declaraţia privind autonomia societăţii.

Cu privire la incidenţa în speţa dedusă judecăţii a hotărârii CJUE pronunţată în cauza C-484/12 - Slancheva sila Eood, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurenta pârâtă, că prima instanţă a analizat în mod corect atât elementele obiective, cât şi cele subiective care au condus la constatarea inexistenţei creării de condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării.

Astfel, împrejurarea că atât intimata reclamantă S.C. A., cât şi S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi B. - I.I. au beneficiat de consiliere din partea aceluiaşi consultant fonduri europene nu constituie un motiv sau o dovadă de suspiciune de neregulă sau de existenţă a unor condiţii artificiale create în scopul accesării necuvenite a unei finanţări FEADR, în condiţiile în care nu s-a demonstrat influenţa acesteia asupra societăţilor anterior menţionate.

De asemenea, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, participarea reprezentantului legal al unui proiect în comisiile de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de achiziţie pentru alt proiect nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la pct. 4.5 din Anexa 4 la Contractul de finanţare. Cu alte cuvinte, această situaţie indicată de recurenta pârâtă nu reprezintă un element care să configureze un posibil conflict de interese, întrucât norma anterior menţionată prevede presupuse legături între beneficiar şi ofertanţi, ceea ce nu este cazul în speţă, procedurile parcurse fiind avizate şi aprobate de A.P.D.R.P.

Aşadar, elementele obiective enumerate de recurenta pârâtă, respectiv acelaşi sediu, reprezentanţii legali ai societăţilor au contract de muncă încheiat şi cu una dintre celelalte societăţi sau existenţa unor clienţi comuni sunt insuficiente pentru a se reţine existenţa unor indicii în vederea creării de condiţii artificiale, deoarece firmele nu au sediu comun, persoanele fizice nu exercită influenţă dominantă în cadrul celorlalte firme, iar societăţile au atât clienţi comuni, cât şi clienţi diferiţi.

Mai mult, nici pentru elementele subiective, indicatorii utilizaţi de recurenta pârâtă nu conturează intenţia intimatei reclamante de a obţine un avantaj cu încălcarea dispoziţiilor legale.

În acest sens, se observă că obligaţia asumată de intimata reclamantă prin cererea de finanţare, respectiv să creeze opt locuri de muncă, a fost respectată, în cauză făcându-se dovada angajării celor opt salariaţi, precum şi menţinerea locurilor de muncă în mediu rural. De altfel, Înalta Curte constată, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că intimata reclamantă a susţinut că respectivele persoane locuiesc în mediul rural, unde desfăşoară munca, fapt atestat de contractele de comodat încheiate la datele de 09.05.2011 şi de 16.07.2012 şi depuse la dosarul de fond.

În plus, o serie de indicatori sunt identici cu cei prezentaţi la capitolul "elemente obiective", respectiv sediu comun, clienţi comuni, reprezentanţii legali ai societăţilor au contract de muncă încheiat şi cu una dintre celelalte societăţi, aceştia fiind deja consideraţi ineficienţi pentru dovedirea existenţei unor condiţii artificiale.

În concluzie, Înalta Curte reţine că, în speţă, nu este dovedită susţinerea recurentei pârâte în sensul urmăririi fracţionării artificiale a investiţiei.

Referitor la obligaţia asumată de a angaja 2 persoane în funcţia de combiner agricol şi 2 persoane în funcţia mecanic utilaje, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că aceasta a fost respectată, din contractele de muncă înregistrate la ITM, extrasele Revisal şi statele de plată rezultând că intimata reclamantă are angajaţi 2 mecanici agricoli şi 2 combineri.

În ceea ce priveşte atingerea finalităţii schemei de ajutor, Înalta Curte constată că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, a fost atins. Astfel, intimata reclamantă a dovedit implementarea proiectului, a achiziţionat utilajele, a prezentat facturi fiscale şi contracte de prestări servicii cu aceste utilaje, care atestă realitatea prestării serviciilor. De asemenea, au fost depuse contractele individuale de muncă şi statele de plată pentru persoanele angajate, fiind, aşadar, dovedită şi crearea de noi locuri de muncă.

Înalta Curte reţine, totodată, şi îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312, ce constă în diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală, prin existenţa unor contracte de prestări servicii încheiate cu diverşi beneficiari.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 1417 din 11 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2022.