Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2777/2022 AI generated

Tax dispute: validity of administrative suspension pending criminal investigation under Fiscal Procedure Code art. 277(1)(a)

Case Number Decizia nr. 2777/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Agency for the Administration of Public Finance (ANAF), maintaining the lower court's judgment which annulled the administrative decision suspending the resolution of tax appeals and ordered ANAF to settle the administrative complaints on the merits regarding corporate income tax, VAT, and associated penalties. The dispute concerned a company's challenge against ANAF's suspension of the administrative proceedings, which had been halted for over a year; ANAF argued that the suspension was necessary because the tax authority had referred matters to criminal authorities regarding the reality of the company's transactions, citing the risk of conflicting civil and penal outcomes. The court held that ANAF failed to prove the specific statutory precondition for suspension under Article 277(1)(a) of the Fiscal Procedure Code, namely that the tax control body had formally reported the criminal investigation to the competent authorities in accordance with Article 132 of the same Code, as the mere transmission of reports to an anti-fraud directorate did not constitute a valid criminal referral. Consequently, the suspension was deemed unlawful and a violation of the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights, as it unreasonably delayed the company's access to judicial review.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, art. 132 din Legea nr. 207/2015, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Tax dispute: validity of administrative suspension pending criminal investigation under Fiscal Procedure Code art. 277(1)(a): The dispute concerned a company's challenge against ANAF's suspension of the administrative proceedings, which had been halted for over a year; ANAF argued that the suspension was necessary because the tax authority had referred matters to criminal authorities regarding the reality of the company's transactions, citing the risk of conflicting civil and penal outcomes. The court held that ANAF failed to prove the specific statutory precondition for suspension under Article 277(1)(a) of the Fiscal Procedure Code, namely that the tax control body had formally reported the criminal investigation to the competent authorities in accordance with Article 132 of the same Code, as the mere transmission of reports to an anti-fraud directorate did not constitute a valid criminal referral. Consequently, the suspension was deemed unlawful and a violation of the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights, as it unreasonably delayed the company's access to judicial review.

Keywords

AI generated
tax fraud investigation suspension of investigation tax procedure code fiscal law tax authority criminal complaint

Cited Legislation

AI generated
art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
(6) şi art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul litigiu.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015
art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.
art. 132 din Legea nr. 207/2015
- organele penale să fie sesizate, în condiţiile art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de către organul care a efectuat activitatea de control, în situaţia în care în cursul inspecţiei fiscale s-au descoperit indicii privind săvârşirea unei infracţiuni;
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Procedural basis cited in the dispositive for maintaining the lower court's decision and dismissing the appeal.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
(1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural basis cited in the dispositive for maintaining the lower court's decision and dismissing the appeal.

art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the power to review and rule on the appeal under the stated grounds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.04.2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI, ADMINISTRAŢIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CONSTITUITĂ LA NIVELUL REGIUNII PLOIEŞTI - SERVICIUL INSPECŢIE FISCALĂ 2, anularea Deciziei nr. 364/11.10.2017 privind soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Ploieşti - Serviciul Inspecţie Fiscală 2 ("DGRFP Ploieşti - ACMR Ploieşti - SIF") şi înregistrate la Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. A-SLP 1446/15.06.2017 şi sub nr. A-SLP 1944/07.08.2017, precum şi a contestaţiilor împotriva Deciziile de accesorii nr. F-PH 12089/12.04.2017 şi nr. 12755/11.05.2017 - act administrativ-fiscal emis de Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor ("DGSC") din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în ceea ce priveşte Decizia de a suspenda soluţionarea contestaţiilor cu privire la obligaţiile fiscale suplimentare de natura impozitului pe profit şi TVA, precum şi a accesorii în sumă totală de 9.717.716 RON (DSC 364/2017");

În cazul anulării Deciziei parţiale de suspendare nr. 364/11.10.2017, a solicitat obligarea Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la soluţionarea pe fond a acestei secţiuni din contestaţii, într-un termen de executare de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicată conducătorului autorităţii publice competente, în baza art. 18 alin. (6) şi art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul litigiu.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1312 de la data de 05.04.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI, ADMINISTRAŢIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CONSTITUITĂ LA NIVELUL REGIUNII PLOIEŞTI - SERVICIUL INSPECŢIE FISCALĂ 2, şi a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 364/11.10.2017 emise de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Totodată, a dispus obligarea pârâtei ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să soluţioneze contestaţiile administrative formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/27.03.2017 pentru suma de 7.336.718 RON, Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 12089/12.04.2017 pentru suma de 2.315.063 RON şi Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 12755/11.05.2017 pentru suma de 65.935 RON.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii de la fondul cauzei cu consecinţa respingerii, ca neîntemeiate, a cererii de chemare în judecată.

În cadrul motivelor de recurs, recurenta a susţinut că sentinţa civilă atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/27.03.20217 emisă de Administraţia pentru contribuabili mijlocii constituită la nivelul regiunii Ploieşti, respectiv cu încălcarea disp. art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, a susţinut recurenta faptul că aspectele asupra cărora organul fiscal a fost învestit să se pronunţe fac obiectul verificărilor de către organele de urmărire penală, fiind aspecte care ridică problema realităţii unor operaţiuni derulate de intimata-reclamantă.

În continuare, a precizat partea recurentă faptul că suspendarea soluţionării contestaţiei administrative se se impunea pentru a nu se crea o contrarietate între hotărârea penală şi cea civilă ce ar fi urmat a se pronunţa în cauză.

În aceste condiţii, a apreciat partea recurentă că aspectele asupra cărora organul fiscal era chemat să se pronunţe fac obiect al verificărilor dispuse de organele de cercetare penale şi vizează problema realităţii unor operaţiune efectuate de intimata - reclamantă.

A mai precizat aceeaşi parte că, având în vedere ceea ce a fost reţinut în decizia de suspendare a contestaţiei administrative, soluţia primei instanţe apare ca fiind netemeinică în contextul în care soluţia din dosarul penal avea o înrâurire hotărâtoare cu privire la cauza civilă de faţă câtă vreme viza realitatea unor operaţiuni înregistrate în contabilitate de către intimata - reclamantă A..

În susţinerea aceluiaşi punct de vedere, organul fiscal a invocat jurisprudenţa europeană în cauza Halifax şi alţii, C -131/13, C- 163/13 conexat la C-164/13 în care s-a statuat că instanţa naţională are sarcina de a efectua o apreciere globală a tuturor împrejurărilor de fapt pentru a stabili dacă o societate a acţionat cu bună-credinţă şi a luat toate măsurile care îi pot fi impuse pentru a se asigura că operaţiunea realizată nu conduce la o participare la fraudă fiscală iar dacă se dovedeşte contrariul şi persoana nu luase măsurile rezonabile pentru a evita frauda, acesteia ar trebui să i se refuze dreptul de a beneficia de scutirea de TVA.

Pentru toate aceste considerente, a apreciat recurenta că se impune admiterea căii de atac, cu casarea sentinţei civile atacate în prezenta cauză.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - pârâtă, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea în contencios administrativ adresată instanţei intimata - reclamanta a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 364/11.10.2017 emise de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând anularea acesteia, cu obligarea pârâtelor la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea, obligând pârâtele la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative formulate de petenta A. S.R.L..

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei administrative poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

Din cele ce preced, rezultă că pentru intervenţia acestei măsuri procesuale se impun a fi îndeplinite cumulativ, trei condiţii:

- organele penale să fie sesizate, în condiţiile art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de către organul care a efectuat activitatea de control, în situaţia în care în cursul inspecţiei fiscale s-au descoperit indicii privind săvârşirea unei infracţiuni;

- infracţiunea să fie în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare;

- constatarea infracţiunii cu privire la care există indicii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Aşa cum şi prima instanţă a reţinut în mod corect, recurenta - pârâtă nu a reuşit să facă dovada sesizării organului de urmărire penală de către organul fiscal care a efectuat activitatea de control. Deşi adresa nr. x/20.07.2017 a Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Ploieşti, raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.03.2017 şi decizia de impunere NR. F-PH 28/27.03.2017 au fost transmise Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 3 Alexandria în vederea valorificării rezultatelor controlului fiscal, totuşi nu au fost furnizate informaţii privind sesizarea penală formulată împotriva reprezentanţilor legali ai S.C. A. S.R.L. respectiv privind instituţia de profil competentă pentru declanşarea cercetării.

În asemenea circumstanţe, nefiind îndeplinită prima dintre condiţiile necesare pentru a se dispune suspendarea contestaţiei în procedura administrativă, nu se pot confirma nici următoarele două, respectiv infracţiunea stabilită în sarcina intimatei să aibă legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impunere şi nici nu se poate determina legătura de cauzalitate între infracţiunea comisă de societate şi înrâurirea pe care aceasta ar avea-o în privinţa soluţiei date contestaţiei administrative.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei în sensul unei posibile contradicţii între hotărârea penală şi cea civilă pe care instanţa ar pronunţa-o în cadrul soluţionării litigiului fiscal câtă vreme organele fiscale, parte în dosarul de faţă, nu au făcut dovada că acest demers, de sesizare a organelor penale, a avut o finalitate concretă, în sens procesual penal. Instanţa de recurs constată că, prin atitudinea lor, autorităţile fiscale nu au determinat decât amânarea soluţionării contestaţiei administrative o perioadă de timp nerezonabilă, în contextul în care circumstanţele concrete ale cauzei sunt de natură a infirma soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiilor administrative ale intimatei - reclamante.

Înalta Curte reţine şi faptul că amânarea soluţionării cauzei în procedura administrativă, conduce, din perspectiva prevederilor art. 6 alin. (1) din CEDO, la încălcarea dreptului părţii la un proces echitabil în considerarea faptului că, în lipsa deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, partea nu se poate adresa instanţei de contencios fiscal pentru anularea actelor fiscale pretins vătămătoare.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1312 din 5 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2022.