Judicial interpretation of cadastral overlap resolution and evidence assessment as non-disciplinary conduct under Law No. 303/2004

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a

contencios administrativ şi fiscal la data de 10.07.2020, contestatoarea A. a solicitat admiterea contestaţiei împotriva Rezoluţiei Inspectorului-Şef din 18.06.2020, emise în lucrarea x1 prin care a fost respinsă plângerea formulată şi a Rezoluţiei de clasare nr. 521/A/14.02.2020, date de Inspectorul Judiciar în dosarul nr. x al Direcţiei de inspecţie pentru judecători, prin care s-a clasat sesizarea privind conduita necorespunzătoare a judecătorului, B. din cadrul Judecătoriei Buftea, desfiinţarea rezoluţiilor inspectorului-şef şi rezoluţia de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 643 din data de 21 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins formulată de contestatoarea A. împotriva Rezoluţiei Inspectorului-Şef din 18.06.2020, emise în lucrarea x1 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 521/A/14.02.2020 date de Inspectorul judiciar în dosarul nr. x al Direcţiei de inspecţie pentru judecători, în contradictoriu cu intimata, Inspecţia Judiciară.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs contestatoarea A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate, admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat următoarele:

Instanţa de fond nu a analizat absolut nici o critică concretă adusă în plângere, referitoare la încălcarea art. 117 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI şi ale art. 555 şi 563 din C. civ., la nestudierea dosarului nici la momentul acordării cuvântului pe fond, dar nici la momentul pronunţării şi motivării sentinţei;

Considerentele sentinţei lipsesc de conţinut şi aplicare dispoziţiile art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004; prima instanţă nu a analizat sub nici o formă de ce nu s-a putut reţine de către Inspecţia Judiciară încălcarea de către judecătorul vizat de sesizare, a normelor de drept material cuprinse în art. 117 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI, dar şi în art. 555 şi 563 C. civ., şi despre ce raţionament valid poate fi vorba în cauză când judecătorul a refuzat să rezolve suprapunerile cadastrale, deşi legea îl obligă să săvârşească această operaţiune. Judecătorul a afirmat că operaţiunea de grăniţuire şi de rezolvare a suprapunerilor "este imposibilă, având în vedere diferenţele dintre suprafaţa în acte şi cea rezultând din măsurători ale terenurilor aflate în litigiu" .

Legiuitorul a chemat judecătorul să soluţioneze suprapunerile reale constatate, în caz de neînţelegere a părţilor; cu toate acestea, judecătorul a refuzat să soluţioneze suprapunerile şi, pe cale de consecinţă, revendicarea şi grăniţuirea. Practic, judecătorul cauzei se face vinovat de denegare de dreptate. Potrivit art. 5 C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii. Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Judecătorul a nesocotit norma prevăzută în art. 117 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI (care arată că, în lipsa înţelegerii amiabile a părţilor, suprapunerile cadastrale se soluţionează de instanţa de judecată), dar şi art. 555 şi 563 C. civ.

Instanţa de fond a subliniat că interpretarea normei de drept procesual sau material nu poate constitui un element de compunere a unei abateri disciplinare, din moment ce norma respectivă supusă interpretării de judecător constituie, în realitate, o aplicare a legii, exclus a fi supusă controlului administrativ, însă în plîngerea adresată Inspecţiei Judiciare, reclamantanu a pus în discuţie soluţia judecătorului cu privire la probe şi la fondul cauzei, ele fiind supuse căii de atac exercitate.

Abaterile disciplinare pe care le-a imputat judecătorului au fost: necunoaşterea (sau neaplicarea) de către magistrat a unor norme de drept material elementare pentru obiectul cauzei (art. 117 din Regulamentul de avizare, recepţie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciară aprobat prin Ordinul ur. 700/2014 al ANCPI si art. 555 si 563 C. civ., nestudierea dosarului până la ultimul termen de judecată când s-au formulat concluzii pe obiectiunile la raportul de expertiză si pe fondul cauzei, precum si nestudierea completă a dosarului nici chiar la pronunţarea soluţiei si ulterior, la momentul motivării hotărârii.

Deşi dosarul avea o vechime în fond de 4 ani, judecătorul nu citise dosarul la momentul dezbaterii pe fond a cauzei, ceea ce a fost de natură să vatăme drepturile fiindu-i respinse obiectiunile la raportul de expertiză şi fiind privată de o analiză judicioasă a cauzei. Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces. Iar potrivit art. 22 alin. (2) din acelaşi cod, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Reclamanta nu a avut acces la administrarea unui probatoriu util şi pertinent cât timpul judecătorul le-a respins pentru că era în eroare cu privire la conţinutul cererii de chemare în judecată, nestudiind dosarul până la acel moment. In plus, argumentul judecătorului că dosarul are deja o longevitate prea mare ca să mai accepte obiecţiunile, nu poate fi decât unul de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat, soluţionarea judicioasă a cauzei fiind sacrificată în favoarea celerităţii judecării pricinii (abatere prevăzută şi de art. 99 Iit s) din Legea nr. 303/2004.

Dosarul nu a fost citit complet de către judecător nici măcar la momentul motivării, reiese din faptul că motivarea hotărârii sale s-a întemeiat pe răspunsul OCPI nr. 109192 din data de 18.05.2015 (dosar fond voi. I, fila x) care nu constata suprapunere cadastrală, deşi ulterior OCPI a revenit în urma contestaţiei reclamantei şi a stabilit suprapunerile, răspunsuri care se găsesc la filele mai avansate ale dosarului (răspuns OCPI nr. 5373C/04.04.2018 - dosar fond voi. m, filele x şi răspuns OCPI nr. 14669C/03.12.2015 - dosar fond voi. I, filele x).Pe de altă parte, judecătorul afirmă în hotărârea motivată că suprapunerile sunt constatate şi de către experţii din cauză, dar cu toate acestea acţiunea este neîntemeiată, ceea ce reprezintă o motivare complet contradictorie.

Refuzul de a soluţiona suprapunerea care i-a fost prezentată spre rezolvare şi, pe cale de consecinţă cererile de revendicare şi grăniţuire, este susceptibil de sancţiune disciplinară, deoarece judecătorul este singurul care, potrivit legiuitorului, prin exercitarea funcţiei poate rezolva suprapunerea reală a unor terenuri.

Prin necunoaşterea dosarului, a îndatoririlor de serviciu şi a legilor în vigoare, judecătorul B. afectează prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.

Refuzul nejustificat al magistratului de a soluţiona suprapunerile terenurilor în litigiu şi cererile de revendicare şi grăniţuire prin hotărârea pronunţată, este de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat, abatere prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004. Prin conduita pe care a adoptat-o, judecătorul B., a dovedit dacă nu rea-credinţă, cel puţin gravă neglijenţa aşa cum am explicat anterior, abatere prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, recurenta-reclamantă a invocat pe cale de excepţie nulitatea absolută (art. 174 C. proc. civ.) a rezoluţiei x1 a Inspectorului şef C., întrucât rezoluţia se bazează pe Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărior de inspecţie aprobat prin Ordinul Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11 dec 2018, dată la care dl. Inspector şef C. avea calitatea de interimar (în perioada 5 septembrie 2018 - 14 mai 2019), numit politic în baza O.U.G. nr. 77/2018. În acest sens, a solicitat admiterea excepţiei invocate, constatarea inaplicabilitaţii prevederilor legale cuprinse în O.U.G. nr. 77/2018 privitoare la interimatul funcţiei de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, întrucât acestea contravin normelor obligatorii ale dreptului Uniunii Europene (art. 19 din Tratatul pentru Uniunea Europeană şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene) şi, în consecinţă, constatarea nulităţii absolute a rezoluţiei x1.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei x1 a Inspectorului şef C., calificată de instanţă în şedinţa publică din 04.05.2022, drept cerere, nu a fost formulată la momentul iniţial la care s-a formulat acţiunea în fond, deşi era o chestiune care exista la momentul formulării acţiunii, astfel că nu poate fi examinată direct în recurs, întrucât se opun prevederile art. 494 coroborate cu cele ale art. 478 din C. proc. civ.

Prin urmare, recursul va fi supus controlului de legalitate al Înaltei Curţi doar din perspectiva pretinsei încălcări de către instanţa de fond a prevederilor art. 99 lit. s) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Prin sesizarea adresată autorităţii publice intimate, recurenta-reclamantă a arătat că prin conduita pe care a adoptat-o judecătorul B. a dovedit rea-credinţă sau cel puţin gravă neglijenţă, pe motiv că nu a studiat dosarul cauzei şi a refuzat să judece cauza, nesocotind prev. art. 555 şi 563 din C. civ. şi art. 117 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI.

Sesizarea recurentei-reclamante a fost clasată prin rezoluţia nr. 521/A/14.02.2020, motivat de faptul că nu au rezultat indicii de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Împotriva rezoluţiei de clasare recurenta-reclamantă a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia Inspectorului Şef din 18.06.2020 emisă în lucrarea nr. x1.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu contestaţie împotriva rezoluţiei Inspectorului Şef din 18.06.2020 emisă în lucrarea nr. x1 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 521/A/14.02.2020, apreciind că este netemeinică, iar prima instanţă a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată reţinând, în esenţă, că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice.

Analizând criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită de către prima instanţă a normelor de drept material, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Recurenta-reclamantă a reluat o parte din susţinerile formulate în sesizarea şi plângerea adresate Inspecţiei Judiciare, fiind nemulţumită de neîmpărtăşirea punctului său de vedere, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptelor de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îl priveşte pe judecătorul ce a făcut obiectul verificărilor.

Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul primei instanţe, apreciază că inspectorii judiciari, în soluţionarea sesizării, au efectuat verificări în raport de susţinerile petentului din perspectiva prevederilor art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004 forma în vigoare la data emiterii actului.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare, potrivit lit. s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat şi potrivit lit. t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Totodată, la art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege sunt definite noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă. Astfel, "(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraţilor, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de faţă.

Or, în cauza de faţă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că, Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul verificat a acestor abateri, în condiţiile prezentate.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare au vizat, de fapt, raţionamentul logico-juridic al magistratului care a stat la baza respingerii cererii de chemare în judecată, respectiv modul în care a interpretat probele administrate în cauză, precum şi soluţia de respingere a obiecţiunilor formulate de reclamantă în ceea ce priveşte raportul de expertiză efectuat în cauză.

Or, aceste nemulţumiri pot fi supuse exclusiv controlului judiciar exercitat în cadrul căilor de atac şi nu controlului administrativ, neputându-se reţine un refuz cu rea-credinţă al judecătorului fondului, de soluţionare a cauzei, cum pretinde recurenta-reclamantă.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că lipsesc elementele care să ateste reaua-credinţă sau grava neglijenţă a magistraţilor în legătură cu modul de soluţionare a demersului judiciar iniţiat de reclamantă, şi că nu poate fi pusă în discuţie legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti prin intermediul verificărilor cu caracter administrativ efectuate de Inspecţia Judiciară.

Aşadar, Inspecţia Judiciară a efectuat toate verificările necesare, în raport cu atribuţiile sale legale, în limitele şi cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, potrivit cărora "hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale", dar şi ţinând cont de dispoziţiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeaşi Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.

Potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate. Modul în care magistraţii instrumentează, apreciază probatoriul, califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 643 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2022.