Discretionary authority of contest committees in resolving scorecard appeals and determining answer key corrections under judicial promotion regulations

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 martie 2021 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, anularea parţială a Hotărârii CSM nr. 1348 din 17.09.2019, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, (Regulament), respectiv a art. 14 alin. (3) şi alin. (5) din Regulament, anularea parţială a Hotărârii CSM nr. 1404 din 26.11.2020, privind validarea rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie pe loc a judecătorilor, desfăşurat la 25 octombrie 2020, obligarea pârâtei să emită o hotărâre prin care reclamanta să fie declarată admisă şi să fie recunoscută promovarea pe loc în grad profesional de curte de apel, obligarea la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia cuvenită ca judecător cu grad de curte de apel şi cea efectiv încasată, între data emiterii Hotărârii CSM nr. 1404/26.11.2020 şi data punerii în executare a hotărârii prin care reclamanta va fi declarată admisă şi va fi recunoscută promovarea sa pe loc în grad profesional de curte de apel, obligarea pârâtei de rând I la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 162/2021 din 3 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe fond, admiterea acţiunii.

În cuprinsul cererii de recurs a arătat că motivarea sentinţei reflectă încălcarea şi aplicarea greşită a disp. art. 2 din Regulament, art. 124 alin. (3), art. 133 din Constituţie, fiind necesară casarea sentinţei prin prisma următoarelor argumente:

Contrar celor reţinute de instanţă, din analiza art. 14 alin. (3) din Regulament nu rezultă "cu suficientă claritate" la ce se referă acordul subcomisiei de elaborare a subiectelor şi, implicit, care este procedura de soluţionare a contestaţiilor, respectiv la soluţia (răspunsul) care ar trebui să fie considerat corect la întrebarea vizată de contestaţia la barem.

Instanţa a considerat neîntemeiate argumentele reclamantei pornind de la premisa că art. 14 alin. (3) ar face în mod clar referire la existenţa unui acord al subcomisiilor (de elaborare a subiectelor şi de soluţionare a contestaţiilor) cu privire la răspunsul corect ce ar trebui inclus în baremul final şi nicidecum cu privire la soluţiile posibile pentru soluţionarea contestaţiei la barem. Astfel, instanţa reţine relevant faptul că art. 14 alin. (5)-(7) ar reglementa de fapt soluţiile cu privire la punctaj ce se impun a fi acordate (soluţiile cu privire la modul de acordare a punctajului aferent întrebării), astfel că nu ar putea fi pusă în discuţie neclaritatea art. 14 alin. (3). Or, această premisă este greşită, ea demonstrând totodată netemeinicia considerentelor care au stat la baza respingerii acţiunii. În realitate, art. 14 alin. (3) nu face referire doar la stabilirea răspunsului corect cu privire la întrebarea analizată în urma contestaţiei la barem, ci inclusiv la ipoteza anulării respectivei întrebări, fără ca la art. 14, dar nici în cuprinsul altor prevederi, să se clarifice care sunt situaţiile în care se procedează la anularea întrebărilor. Dacă ne raportăm la modul de soluţionare a celorlalte contestaţii la barem, procedură în care au fost implicate aceleaşi comisii, nu poate fi explicat, nici măcar pe baza procesului-verbal de motivare, de ce în toate celelalte cazuri a fost pusă în discuţie anularea întrebării şi în acest caz, nu.

Disp. art. 14 alin. (3) nu pot fi considerate suficient de clare. Dimpotrivă, instanţa ignoră în mod nejustificat referirea la anularea întrebării din cuprinsul acestui alineat, explicând faptul că, în realitate, din cuprinsul acestei prevederi ar rezulta clar că premisa soluţionării contestaţiei în baza acestui temei o constituie acordul subcomisiilor cu privire la faptul că răspunsul menţionat în baremul iniţial nu este corect sau nu este singurul corect. De fapt, la alin. (3) se face referire şi la anularea unei întrebări, fără să se menţioneze în ce situaţii sau în funcţie de ce criterii se pune în discuţie şi/sau se decide anularea întrebării. Or, raportat la modul de soluţionare a contestaţiilor la barem privind întrebările 46 G1 şi 50 G1 proba teoretică, respectiv 50 G1 proba practică, se constată că în toate aceste 3 cazuri s-a pus în discuţie direct anularea întrebărilor, fără nicio motivare cu privire la criteriile sau motivele pentru care acordul subcomisiilor era necesar tocmai cu privire la anulare şi nicidecum cu privire la o eventuală modificare a baremului, după cum s-a procedat în ceea ce priveşte întrebarea 25 G1.

Recurenta a menţionat că la toate aceste 3 întrebări, în procesele-verbale de soluţionare a contestaţiilor, respectiv de motivare, se arată că în privinţa contestaţiilor formulate cu privire la această întrebare, a fost incident art. 14 alin. (4) din Regulament. Or, din art. 14 alin. (4) reiese că nu se face de fapt legătură strict la ipoteza anulării întrebării grilă, aşa cum se reţine în procesul-verbal de soluţionare a contestaţiilor, ci la toate situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (3), deci la toate cele 3 ipoteze. Este relevant faptul că art. 14 din Regulament prevede diferite modalităţi de soluţionare a contestaţiilor la barem şi, mai ales, diferite consecinţe ale corectării baremului, iar aceste variante de soluţionare sunt la discreţia comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi, eventual, şi a comisiei de elaborare a subiectelor.

Este esenţial că în cuprinsul art. 14 din Regulament şi în nicio altă prevedere nu este prevăzută nici măcar o condiţie de motivare efectivă în ceea ce priveşte aplicarea uneia dintre modalităţile de soluţionare, respectiv a unei anumite consecinţe determinate de admiterea unei contestaţii. Or, lipsa unor astfel de criterii, în ceea ce priveşte situaţiile în care se anulează sau nu o întrebare, şi lipsa unei cerinţe privind motivarea are consecinţe directe în privinţa modului de soluţionare a contestaţiilor, comisiile de soluţionare nefăcând nicio menţiune din care să rezulte de ce în cazul contestaţiilor privind întrebarea 25 G1 nu s-a procedat la anularea întrebării, dar în toate celelalte cazuri,3 da.

Nu doar că nu există nici măcar o garanţie de transparenţă şi imparţialitate în ce priveşte soluţionarea contestaţiilor, care să rezulte cel puţin dintr-o cerinţă a motivării aplicării uneia din modalităţile de soluţionare de la art. 14 din Regulament, dar nu există absolut nicio modalitate de cenzurare a eventualelor conduite abuzive ale celor 2 comisii amintite. Astfel, admiterea unei contestaţii se poate realiza în următoarele variante, în funcţie de alegerea comisiei de soluţionare şi, în anumite cazuri, şi a comisiei de elaborare a subiectelor, alegere ce poate fi discreţionară nu doar în abstract, ci şi în concret, raportat la circumstanţele din prezenta speţă, la lipsa unei condiţii de motivare şi chiar şi a oricărui mecanism de control: art. 14 alin. (3), dacă membrii subcomisiei de soluţionare a contestaţiilor apreciază că: răspunsul corect este altul decât cel indicat în barem; răspunsul corect indicat în barem nu este singurul răspuns corect; se impune anularea uneia sau mai multor întrebări din testul grilă, iar membrii subcomisiei de elaborare a subiectelor sunt de acord, subcomisia de soluţionare a contestaţiilor adoptă baremele definitive.

Art. 14 alin. (4) face referire la lipsa unui acord între cele două comisii, situaţie în care baremele definitive se stabilesc de ambele comisii (subcomisiile reunite) cu votul majorităţii; art. 14 alin. (5) prevede situaţia în care răspunsul corect la una din întrebări este în mod evident altul decât cel indicat pe baremul iniţial, situaţie în care baremul se corectează şi punctajul se acordă doar candidaţilor care au indicat această variantă stabilită conform baremului definitiv, totuşi, nicio prevedere nu indică dacă doar în această ipoteză, în care răspunsul corect este considerat ca fiind în mod evident altul, poate fi modificat baremul, iar punctajul să fie acordat doar candidaţilor care au răspuns corect conform baremului definitiv (dat fiind faptul că alin. (3) nu distinge şi nu face trimitere la alin. (5) - membrii subcomisiei de soluţionare a contestaţiilor apreciază că răspunsul corect este altul decât cel indicat în barem, iar membrii subcomisiei de elaborare a subiectelor sunt de acord cu această soluţie).

Art. 14 alin. (6) face referire la anularea grilelor, ca modalitate de soluţionare a contestaţiilor, fără a fi prevăzute condiţiile sau situaţiile în care se dispune anularea. În plus, potrivit art. 14 alin. (1), la soluţionarea contestaţiilor participă de plano şi subcomisiile de elaborare a subiectelor, deşi orice eventuală eroare cu privire la baremele de corectare le este pe deplin imputabilă. Or, vorbim de modalităţi de soluţionare semnificativ diferite, în privinţa consecinţelor aplicabile, iar aplicarea unei anumite variante de soluţionare sau a alteia depinde în mod absurd tocmai de voinţa subcomisiei de elaborare a subiectelor, căreia îi este pe deplin imputabilă eroarea la baremele de corectare, care a determinat contestaţia formulată.

Contrar celor reţinute de instanţă, disp. art. 14 nu fundamentează concluzia că răspunsul (inclus pe baremul iniţial) trebuie apreciat ca fiind în mod evident greşit (şi, consecutiv, s-ar impune modificarea baremului), în două ipoteze: dacă există acordul unanim al subcomisiilor (ipoteză reglementată de alin. (3) teza 1) sau dacă în urma medierii asigurate de preşedintele comisiei de elaborare a contestaţiilor, există votul majorităţii comisiilor reunite (alin. (4). Această interpretare dată de instanţă în ceea ce priveşte disp. art. 14 alin. (5) şi semnificaţia sintagmei "răspunsul este în mod evident altul" nu are niciun fundament, iar instanţa, prin interpretarea dată, adaugă la lege. Acest raţionament este contrazis de plano chiar de conţinutul proceselor-verbale privind soluţionarea contestaţiilor la barem, din care rezultă că în baza art. 14 alin. (4) subcomisiile au pus în discuţie, respectiv şi-au exprimat acordul sau, după caz, dezacordul strict cu privire la anularea întrebărilor 49 G1, 50 G1 - proba teoretică şi 50 G1 - proba practică, fără nicio motivare care să fundamenteze diferenţa de tratament/procedură, raportat la anularea acestor întrebări vs. modificarea răspunsului considerat corect la întrebarea 25 G1.

Contrar celor reţinute de instanţă, existenţa acordului unanim sau al votului majorităţii subcomisiilor reunite nu pot să fie considerate criteriile obiective în funcţie de care se dispune modificarea baremului sau, după caz, anularea. Existenţa acestui acord unanim sau al votului majorităţii comisiilor nu justifică de ce în cazul întrebărilor 49 G1, 50 G1 - proba teoretică şi 50 G1 - proba practică s-a pus în discuţie direct anularea acestor întrebări.

Analizând disp. art. 14 din Regulament se pot face următoarele observaţii: dispoziţiile legale admit existenţa a două ipoteze fundamental diferite: (i) ipoteza în care avem o eroare evidentă, (ii) ipoteza în care nu putem discuta despre o eroare evidentă, fiind necesară o analiză mai aprofundată asupra soluţiei ce se impune a fi luată. Răspunsurile evident eronate pot fi acelea care pot fi asimilate unor erori materiale. În cazul în care se ridică probleme de interpretare a afirmaţiilor/enunţurilor (adevărat sau fals) cuprinse în grilă, nu se mai poate discuta despre "evidenţă". Or, nivelul de dificultate al unei grile este dat, pe de-o parte, de complexitatea problemei juridice pe care o ridică respectiva grilă, iar, pe de altă parte, de modul de formulare a grilei, unde nu se ridică doar probleme exclusiv de interpretare juridică, ci şi probleme de interpretare gramaticală/semantică. În mod "evident", într-o atare ipoteză nu se poate pune problema de evidenţă, ci despre o chestiune care să facă obiectul unei analize aprofundate.

Art. 14 alin. (5), prin maniera în care este redactat, lasă la latitudinea subcomisiei de soluţionare a contestaţiei şi a comisiei de elaborare a subiectelor să stabilească ceea ce este "evident". În mod cert, în lipsa unor repere/criterii obiective care să se regăsească în cuprinsul regulamentului de concurs, aprecierile cu privire la ceea ce este sau nu evident, devin vădit arbitrare.

Pentru ipoteza (ii) nu există niciun fel de indicii referitoare la modalitatea în care această contestaţie se va soluţiona, respectiv prin modificarea baremului sau prin anularea grilei. Din modul de redactare a alin. (3) şi (5) nu rezultă cu claritate dacă aprecierea cu privire la caracterul vădit eronat revine exclusiv subcomisiei de soluţionare a contestaţiei, respectiv atât subcomisiei de soluţionare, cât şi subcomisiei de elaborare. În orice caz, opţiunea pentru una sau alta dintre variante se poate dovedi a fi decisivă pentru rezultatele concursului (modificarea şi anularea), în primul caz punctajul urmând a fi alocat doar candidaţilor care au răspuns corect, iar în al doilea caz, punctajul urmând a fi alocat tuturor candidaţilor. Se poate observa că adoptarea uneia sau alteia dintre soluţii nu este configurată de nicio prevedere cuprinsă în Regulament, ci depinde exclusiv de voinţa subiectivă, imprevizibilă şi discreţionară a subcomisiei de soluţionare a contestaţiilor şi, eventual, fără niciun criteriu obiectiv nici în această privinţă, de voinţa subcomisiei de elaborare a subiectelor.

Modalitatea de luare a deciziilor de către cele două comisii nu poate constitui un contraargument care să invalideze motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în ce priveşte reglementarea cuprinsă în art. 14 alin. (3) şi alin. (5), care permite adoptarea discreţionară, subiectivă, a soluţiilor cu privire la contestaţiile la barem.

În privinţa argumentelor vizând faptul că art. 14 din Regulament permite subcomisiei de soluţionare a contestaţiilor să acţioneze discreţionar şi cu exces de putere, instanţa de fond a reţinut eronat că criteriile în funcţie de care este pusă în discuţie sau nu anularea unei întrebări, deşi nereglementate explicit, ar rezulta din interpretare. În acest sens, se menţionează că atunci când nu sunt incidente teza I şi II ale art. 14 alin. (3) (respectiv răspunsul corect este altul sau răspunsul din baremul iniţial nu este singurul corect), se impune anularea întrebării (respectiv în toate celelalte cazuri se impune anularea întrebării). Or, această interpretare pretins logică dată de instanţă nu rezultă din articolul analizat, instanţa de fond adăugând din nou la lege. În realitate, soluţionarea contestaţiilor, respectiv aplicarea uneia dintre modalităţile şi consecinţele de la art. 14, este la alegerea discreţionară a comisiei de soluţionare, nefiind stabilite nici criterii clare pentru anularea unei întrebări, modificarea baremului sau completare şi nici obligaţia motivării efective cu privire la inaplicabilitatea consecinţei fireşti, a anulării întrebării în privinţa căreia există o eroare cu privire la baremul de corectare.

Este esenţial faptul că Regulamentul nu impune motivarea opţiunii pentru una sau alta dintre soluţii, fiind vorba despre motivele pentru care în anumite situaţii se optează pentru anularea grilei, iar în alte situaţii pentru modificarea baremului. Or, în atare situaţie, vorbim despre o lipsă de previzibilitate şi transparenţă evidente. Deciziile comisiilor/subcomisiilor cu privire la soluţiile date contestaţiilor influenţează în mod decisiv rezultatele concursului, astfel că nu pot fi ocultate.

Echivocitatea şi nelegalitatea art. 14 alin. (3) şi (5) din Regulament, respectiv faptul că prevederile contestate permit comisiilor de soluţionare o conduită discreţionară şi arbitrară, în lipsa unei proceduri clare, bazate pe criterii obiective, a fost recunoscută, cel puţin implicit, chiar şi de pârât, prin modificarea recentă a Regulamentului, prin Hotărârea CSM nr. 426 din 1 aprilie 2021, prin care a fost introdus alin. (8)1 la art. 14. Astfel, se introduce o nouă ipoteză de anulare a unei întrebări, potrivit acestei noi reglementări primând voinţa comisiei de soluţionare a contestaţiilor, independent de opinia subcomisiei de elaborare a subiectelor în ceea ce priveşte anularea întrebării. Această modificare reprezintă în mod clar o recunoaştere a caracterului echivoc al procedurii de soluţionare a contestaţiei şi a faptului că, potrivit reglementării iniţiale, i se permitea comisiei de soluţionare a contestaţiilor să adopte discreţionar o anumită soluţie în cazul admiterii contestaţiei.

Recurenta a mai susţinut că nu există niciun motiv indicat în procesul-verbal din 03.11.2020 prin care să se motiveze de ce nu s-a procedat ca şi în celelalte cazuri în care s-au admis contestaţiile la barem, dar nici nu există o motivare cu privire la aplicarea art. 14 alin. (3) şi/sau alin. (5) din Regulament.

Nelegalitatea modului de soluţionare a contestaţiilor cu privire la baremul la întrebarea 25 G1 (23 G2, 32 G3, 33 G4) şi a modificării discreţionare (şi, oricum, greşite) a baremului rezidă în primul rând din nelegalitatea prevederilor art. 14 ale Regulamentului, fiind o dispoziţie normativă vădit neclară şi interpretabilă, întrucât:

- nu sunt prevăzute condiţiile în care se dispune anularea grilelor, rezultatul fiind acela al aplicării acestei măsuri în mod aleatoriu;

- din modalitatea de formulare a art. 14 alin. (3) teza I şi art. 14 alin. (5) nu rezultă dacă modificarea baremului şi neacordarea punctajului aferent întrebării acelor candidaţi care au răspuns corect potrivit baremului iniţial se poate dispune doar în acele cazuri în care "se apreciază că răspunsul corect la una dintre întrebări este în mod evident altul decât cel indicat în barem";

- nu rezultă nici care este modalitatea în care se ia hotărârea inaplicabilităţii măsurii anulării grilei, conform art. 14 alin. (5), respectiv, cum şi cine decide cu privire la modificarea baremului şi neacordarea punctajului aferent întrebării acelor candidaţi care au răspuns corect potrivit baremului iniţial, întrucât, potrivit art. 14 alin. (3), subcomisia de soluţionare a contestaţiilor adoptă baremele definitive;

- totuşi, potrivit art. 14 alin. (3) teza finală trebuie să existe acordul membrilor subcomisiei de elaborare a subiectelor, fără a se specifica dacă acest acord trebuie să vizeze (i) doar faptul că răspunsul indicat în baremul iniţial e greşit şi că ar fi corect doar răspunsul indicat de subcomisia de soluţionare a contestaţiilor, (ii) sau/inclusiv motivele pentru care este considerată corectă numai altă variantă de răspuns, (iii) sau/inclusiv dacă se modifică baremul şi punctajul se aplică doar candidaţilor care au indicat varianta modificată de răspuns, (iv) nu se impune anularea întrebării pentru că ar fi vorba de un răspuns evident eronat indicat în baremul iniţial, respectiv de un răspuns evident corect, indicat de subcomisia de soluţionare a contestaţiilor; în plus, nu se prevede în ce modalitate trebuie exprimat acest acord şi cui aparţine decizia privind soluţionarea contestaţiei şi remediul aplicabil, mai ales că la art. 4 al aceluiaşi articol se face referire la faptul că atunci când nu există acordul prevăzut la art. 14 alin. (3) teza finală, decizia o iau ambele comisii reunite.

Exprimarea acordului subcomisiei de elaborare a subiectelor, conform art. 14 alin. (3) teza finală, echivalează cu invocarea nepermisă a propriei culpe, din moment ce eroarea din baremul iniţial este pe deplin imputabilă subcomisiei de elaborare a subiectelor. Din acest motiv, modalitatea de soluţionare a contestaţiilor şi efectele care se răsfrâng asupra notelor candidaţilor nu ar trebui să fie la latitudinea subcomisiei căreia îi este imputabilă incorectitudinea baremului iniţial/modalitatea de formulare a întrebării. În sprijinul argumentului potrivit căruia este nepermisă şi abuzivă exprimarea voinţei subcomisiei de elaborare a subiectelor cu privire la modul de soluţionare a contestaţiilor sunt relevante disp. art. 14 alin. (10) din Regulament, care stabilesc răspunderea acestora pentru erorile stabilite cu privire la baremul iniţial. Sunt prevederi vădit deficitare, care permit o soluţionare neuniformă a contestaţiilor la barem şi, implicit, şi o alterare a rezultatelor concursului de promovare din moment ce, de o manieră care poate fi considerată subiectivă, în urma admiterii contestaţiilor, se dispune:

- anularea anumitor întrebări şi acordarea punctajului aferent tuturor candidaţilor, indiferent de răspunsul indicat, fără ca disp. art. 14 alin. (3) sau alin. (7) să indice ipotezele în care se dispune anularea, deci punctajul aferent întrebării anulate devine punctaj din oficiu pentru toţi candidaţii;

- completarea baremului, inclusiv cu exprimarea voinţei comisiei căreia îi este imputabilă eroarea din baremul iniţial, baremul definitiv va cuprinde atât punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de elaborare a subiectelor în baremul iniţial, cât şi punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de contestaţii;

- modificarea baremului, inclusiv cu exprimarea voinţei comisiei căreia îi este imputabilă eroarea din baremul iniţial, cu lezarea drepturilor candidaţilor care au indicat varianta stabilită de comisia de elaborare a subiectelor, din moment ce baremul definitiv cuprinde doar punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Contrar celor reţinute de instanţă, reclamanta a indicat textele legale încălcate, raportat la art. 14 din Regulament, aceleaşi argumente fiind incidente şi în ceea ce priveşte nelegalitatea implicării subcomisiei de elaborare a subiectelor. În primul rând, a făcut referire la inadmisibilitatea invocării propriei culpe, potrivit regulii "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", exprimarea acordului cu privire la admiterea contestaţiei, inclusiv, dar fără a se limita la anularea unei întrebări, echivalând cu recunoaşterea propriei culpe, ce are efecte în ce priveşte drepturile candidaţilor, influenţând clasamentul stabilit în baza baremului final şi lezând drepturile şi interesele legitime ale candidaţilor, născute în baza baremului iniţial. Din moment ce, potrivit art. 2 din Regulament, era obligatorie organizarea concursului pe baza unor criterii obiective de apreciere a performanţelor profesionale ale judecătorilor, a permite implicarea comisiei de elaborare a subiectelor în procedura de "corectare" a propriului barem lasă loc de subiectivism în ce priveşte soluţionarea contestaţiilor, alterând obiectivitatea concursului.

Referirile reclamantei la art. 14 alin. (10) şi 11 nu pot fi considerate nici speculative şi nici eronate, aşa cum pretinde instanţa arătând că angajarea răspunderii ar fi condiţionată de reaua credinţă sau grava neglijenţă şi ar putea fi pusă în discuţie mai degrabă în cazul neexprimării acordului comisiei de elaborare a subiectelor, nicidecum în cazul în care acesta este exprimat. Aprecierile instanţei nu sunt corecte şi nu invalidează argumentele privind lipsa de obiectivitate a implicării comisiei de elaborare a subiectelor în soluţionarea contestaţiilor la barem, mai ales în lipsa unor criterii clare în baza cărora să se stabilească dacă se impune modificarea baremului pentru că ar fi vorba de o eroare evidentă sau s-ar impune anularea întrebării. În plus, art. 14 alin. (10) face referire şi la sancţionarea subcomisiilor pentru anularea unor subiecte. Or, urmând raţionamentul instanţei, care pretinde că sancţionarea nu poate fi pusă în discuţie din moment ce subcomisia de elaborare a subiectelor şi-a exprimat acordul cu privire la modul de soluţionare a contestaţiilor, apreciază că acest raţionament este contrazis tocmai de disp. alin. (10). Astfel, comisia de elaborare a subiectelor poate avea o poziţie vădit subiectivă în particular, în ce priveşte anularea unor întrebări sau cel puţin să fie reticentă să îşi exprime opinia în sensul necesităţii anulării unei grile, întrucât, în ipoteza anulării unei grile, este posibilă angajarea răspunderii, grava neglijenţă a comisiei de elaborare a subiectelor fiind de altfel uşor de argumentat.

Este vorba despre exces de putere, din moment ce modalitatea de reglementare a soluţionării contestaţiilor prevede de plano un drept de apreciere discreţionar, necenzurabil, al subcomisiei de soluţionare a contestaţiilor şi al subcomisiei de elaborare a subiectelor, fără să existe criterii clare şi obiective cu privire la aplicarea sau pretinsa inaplicabilitate a măsurii anulării întrebărilor în privinţa cărora s-a stabilit un barem iniţial eronat şi cu privire la aplicarea altor soluţii ce au finalitate vătămătoare în ce priveşte clasamentul la concursul de promovare şi ierarhia în baza căreia se stabileşte nota cu care concursul este promovat şi se obţine gradul profesional de curte de apel. Vătămarea produsă prin modalitatea de reglementare a procedurii de soluţionare a contestaţiilor la barem este subliniată de raţionamentul juridic vădit eronat care a dus la modificarea baremului pentru întrebarea 25 G1.

Instanţa, în mod greşit, nu analizează criticile reclamantei apreciind că sunt inadmisibile, raportat la caracterul definitiv al baremului stabilit conform art. 14 din Regulament, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. Astfel, prin cererea introductivă a descris detaliat în ce a constat în concret soluţionarea contestaţiei la barem, evidenţiind că soluţia anulării acestei întrebări era necesară nu doar pentru a asigura respectarea drepturilor şi intereselor candidaţilor, prin neaplicarea discreţionară şi discriminatorie a unor soluţii diferite în privinţa contestaţiilor admise, dar şi raportat la caracterul vădit eronat al variantei de răspuns de la lit. A) indicată pe baremul definitiv ca fiind cea corectă, contravenind regulilor din Regulament în ce priveşte cerinţele de elaborare şi stabilire a subiectelor de concurs. Astfel, elaborarea unei întrebări al cărei răspuns corect este rezultatul unei interpretări precum cea din procesul-verbal de soluţionare a contestaţiilor la barem contravine cerinţei de la art. 2 din Regulament, care stabileşte în mod imperativ şi generic în privinţa tuturor aspectelor ce ţin de concursul de promovare că acesta trebuie să fie organizat pe baza unor criterii obiective de apreciere a performanţelor profesionale ale judecătorilor.

Întrucât vorbim de o întrebare formulată deficitar şi de variante de răspuns ce nu pot fi indicate ca fiind corecte, fără ca un astfel de răspuns să fie interpretabil, singura soluţie corectă ar fi trebuit să fie cea a anulării întrebării, fiindu-i pe deplin imputabilă subcomisiei de elaborare a subiectelor maniera deficitară de formulare. Aşadar, nu a solicitat instanţei să modifice baremul definitiv stabilit în condiţiile art. 14 din Regulament, ci să constate că era necesară anularea întrebării, din moment ce modul de formulare, prin raportare la răspunsul pretins corect conform baremului definitiv, este fără dubiu deficitar şi vădit interpretabil. Firesc că anularea grilei, ca singura soluţie acceptabilă în soluţionarea contestaţiei, ar fi echivalat cu recunoaşterea culpei subcomisiei de elaborare a subiectelor nu doar cu privire la indicarea răspunsului în barem, dar şi cu privire la modul de redactare a întrebării.

Recurenta a expus pe larg argumentele pentru care consideră că varianta de la lit. A) nu poate fi considerată corectă şi a apreciat că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii a fost în mod corect învestită să verifice în ce măsură modul în care s-a procedat la soluţionarea contestaţiilor la barem este discreţionar şi în concordanţă cu prevederile Regulamentului. În mod greşit s-a reţinut caracterul inadmisibil al acestor critici, iar analiza lor nu presupunea o depăşire a limitelor atribuţiilor judecătoreşti, întrucât instanţa nu a fost învestită să cenzureze modul de interpretare a prevederilor legale la care se referă întrebarea 25 G1 sau să stabilească varianta corectă de răspuns, invalidând baremul definitiv.

Astfel cum s-a reţinut şi în practica judiciară, atunci când se constată nerespectarea Regulamentului, ca urmare a stabilirii de întrebări ce vizează probleme controversate, este necesară anularea respectivei întrebări, urmând ca punctajul să fie acordat, conform art. 14 alin. (7) din Regulament, tuturor candidaţilor, indiferent de răspunsul indicat pentru acea întrebare. Întrucât a indicat ca fiind corect răspunsul de pe baremul iniţial, ar fi trebuit să-i fie acordat punctajul aferent întrebării 25 G1 şi, raportat la nota corectă ce i se cuvenea, să fie declarată admisă.

În privinţa capătului de cerere vizând anularea parţială a hotărârii secţiei pentru Judecători a CSM nr. 1404 din data de 26.11.2020, privind validarea rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie pe loc a judecătorilor, desfăşurat la data de 25 octombrie 2020, a susţinut că sunt greşite considerentele reţinute de instanţă. Astfel, instanţa invocă art. 28 alin. (2) din Regulament, susţinând că invalidarea concursului poate fi dispusă doar în cazul nerespectării unor dispoziţii legale sau din Regulament. Or, reclamanta a invocat tocmai nerespectarea unor dispoziţii constituţionale (art. 124 alin. (3) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie), precum şi ale art. 2 şi 13 din Regulament, acest capăt de cerere fiind menit să asigure cenzurarea modalităţii abuzive de soluţionare a contestaţiilor la barem şi să asigure repararea vătămării cauzate reclamantei.

4. Apărări formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond, întrucât recurenta nu aduce critici modului de soluţionare a cauzei în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

4.2. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta deţine funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie pe loc a judecătorilor, desfăşurat la data de 25 octombrie 2020, fiind declarată respinsă.

În litigiu este răspunsul dat la întrebarea 25 G1 proba teoretică, disciplina Drept Procesual Civil. În ce priveşte situaţia acestei întrebări contestate potrivit procedurii prevăzute de art. 14 din Regulament se reţine că, deşi potrivit baremului iniţial răspunsul corect a fost apreciat cel prevăzut la lit. B), urmare a soluţionării contestaţiilor la barem s-a apreciat, dimpotrivă, că răspunsul corect este cel prevăzut la lit. A), cu consecinţa acordării punctajului aferent întrebării doar candidaţilor care au dat răspunsul stabilit potrivit baremului final.

Această soluţie a fost fundamentată pe art. 14 alin. (3) şi (5) din Regulament, reclamanta solicitând anularea acestor prevederi ale Regulamentului, anularea parţială a Hotărârii CSM nr. 1404 din 26.11.2020, privind validarea rezultatelor concursului de promovare, obligarea pârâtei să emită o hotărâre prin care reclamanta să fie declarată admisă şi să fie recunoscută promovarea sa pe loc în grad profesional de curte de apel, obligarea la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia cuvenită ca judecător cu grad de curte de apel şi cea efectiv încasată.

Instanţa de fond a respins acţiunea, iar reclamanta a invocat în recursul declarat împotriva sentinţei motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, înainte de a trece la analiza efectivă a criticilor din recurs, Înalta Curte precizează că multe dintre aspectele menţionate în cererea de recurs reprezintă o redare fidelă a unora dintre susţinerile din cererea de chemare în judecată.

Astfel, paragrafele de la pagina 7 a cererii de recurs (cea de-a doua jumătate a paginii) şi cele de la pagina 8 (până la ultimul paragraf) sunt preluate de la paginile 7 şi 8 ale acţiunii (până la pct. 2.3. al acţiunii); paragraful 4 de la pagina 11 a cererii de recurs este preluat de la pagina 8 a acţiunii (al doilea paragraf de la pct. 2.4. al acţiunii); ultimul paragraf de la pagina 13 a cererii de recurs, paragrafele de la paginile 14, 15, 16 (până la pct. iii) sunt preluate de la paginile 8, 9 şi 10 din acţiune; cele două paragrafe de la pagina 17 a cererii de recurs (pct. iv) sunt preluate de la pagina 11 a acţiunii (primele două paragrafe).

Faţă de această împrejurare, instanţa de control judiciar constată că nu se impune examinarea acestora şi, în consecinţă, expunerea unor argumente punctuale ca răspuns la respectivele susţineri, din moment ce ele au fost deja analizate de instanţa de fond, iar exercitarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri judecătoreşti presupune formularea unor critici concrete de nelegalitate cu privire la hotărâre şi nu preluarea susţinerilor din cererea de chemare în judecată, care au format obiectul analizei primei instanţe.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de instanţa de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, iar potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, în soluţionarea căii de atac a recursului, instanţa nu poate proceda la o reanalizare a susţinerilor din cererea de chemare în judecată, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menţionate în cererea de recurs, în conformitate cu disp. art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care stabilesc că cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că au fost greşit aplicate disp. art. 2 din Regulament, precum şi art. 124 alin. (3), art. 133 din Constituţie.

Cu privire la această critică, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nelegalitatea disp. art. 14 alin. (3) şi (5) din Regulament, a căror anulare se solicită în litigiul de faţă, nu ar putea fi invocată prin prisma nerespectării altor prevederi din acelaşi Regulament, câtă vreme analizarea legalităţii unui act administrativ se face prin raportarea actului respectiv la actul juridic având o forţă juridică superioară, inclusiv legea, presupunând deci verificarea respectării dispoziţiilor în temeiul cărora şi pentru a căror punere în executare a fost emis şi nu a respectării unor alte prevederi din actul administrativ contestat. Rezultă deci, că nelegalitatea unor prevederi ale unui act administrativ nu poate fi reţinută în raport cu încălcarea altor prevederi din acelaşi act administrativ, astfel încât critica recurentei privind pronunţarea sentinţei cu aplicarea greşită a disp. art. 2 din Regulament nu poate fi circumscrisă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe de altă parte, referitor la pretinsa aplicare greşită a disp. art. 124 alin. (3) şi art. 133 din Constituţie, Înalta Curte subliniază că aceasta nu poate atrage incidenţa motivului de casare pe care reclamanta şi-a întemeiat recursul, întrucât prevederile Constituţiei nu fac parte din categoria normelor de drept material, ele fiind norme de drept constituţional având ca obiect de reglementare relaţii sociale de o importanţă deosebită ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii. În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1758/24.03.2022). Prin urmare, instanţa de control judiciar va examina acele critici din cererea de recurs care combat soluţia primei instanţe şi pot fi încadrate în disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că reclamanta nu a invocat prin cererea de chemare în judecată încălcarea disp. art. 2 din Regulament şi nici a prevederilor constituţionale sus menţionate, la acestea făcând referire pentru prima dată în cererea de recurs, fiind corectă aprecierea pârâtului CSM potrivit căreia reclamanta nu a relevat dispoziţii din legislaţia primară care să fi fost încălcate prin emiterea prevederilor regulamentare ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a solicitat anularea art. 14 alin. (3) şi (5) din Regulament, art. 14 stabilind că "(1) Subcomisiile de soluţionare a contestaţiilor, constituite pentru fiecare materie de concurs pentru care s-au formulat opţiuni, examinează, sub coordonarea preşedintelui comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi cu consultarea subcomisiilor de elaborare a subiectelor, în limita motivelor invocate de candidaţi, contestaţiile la bareme.

(2) În cazul în care subcomisia de soluţionare a contestaţiilor respinge toate contestaţiile, baremele iniţiale de evaluare şi notare devin definitive.

(3) În cazul în care membrii subcomisiei de soluţionare a contestaţiilor apreciază că răspunsul corect este altul decât cel indicat în barem sau că răspunsul corect indicat în barem nu este singurul răspuns corect ori că se impune anularea uneia sau mai multor întrebări din testul-grilă, iar membrii subcomisiei de elaborare a subiectelor sunt de acord cu această soluţie, subcomisia de soluţionare a contestaţiilor adoptă baremele definitive.

(4) În situaţiile prevăzute la alin. (3), dacă membrii subcomisiei de soluţionare a contestaţiilor şi cei ai subcomisiei de elaborare a subiectelor nu ajung la un acord, baremele de evaluare şi notare definitive se stabilesc de către aceste subcomisii reunite, cu votul majorităţii membrilor. În scopul realizării majorităţii, preşedintele comisiei de soluţionare a contestaţiilor asigură medierea. Dacă membrii comisiilor au mai mult de două opinii, cei ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură opinie.

(5) În situaţia în care, în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se apreciază că răspunsul corect la una dintre întrebări este în mod evident altul decât cel indicat în barem, fără a fi incidente dispoziţiile alin. (6), se corectează baremul şi se va acorda punctajul corespunzător întrebării respective numai candidaţilor care au indicat răspunsul corect stabilit prin baremul definitiv.

(6) În ipoteza în care, în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se apreciază că răspunsul indicat ca fiind corect în baremul iniţial nu este singurul răspuns corect, baremul definitiv va cuprinde atât punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de elaborare a subiectelor în baremul iniţial, cât şi punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de contestaţii.

(7) În situaţia în care, în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se anulează una sau mai multe întrebări din testul-grilă, punctajul corespunzător întrebărilor anulate se acordă tuturor candidaţilor.

(8) În situaţiile prevăzute la alin. (4), în ipoteza în care nu se poate realiza majoritatea, baremul definitiv va cuprinde atât varianta de răspuns stabilită de comisia de elaborare a subiectelor în baremul iniţial, cât şi varianta de răspuns stabilită de comisia de contestaţii, punctajul corespunzător întrebării respective acordându-se pentru ambele variante.

(9) Contestaţiile la barem se soluţionează şi se motivează în termenul prevăzut de calendarul concursului. Baremele definitive stabilite în urma soluţionării contestaţiilor se publică de îndată pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii.

(10) secţia pentru judecători poate să dispună sancţionarea, cu reducerea drepturilor băneşti cuvenite pentru activitatea prestată, a membrilor comisiilor care sunt răspunzători pentru anularea unor subiecte sau modificarea unor bareme, în măsura în care se reţine reaua-credinţă sau grava neglijenţă a acestora. Acestor persoane le poate fi interzisă şi participarea în comisii similare pe o perioadă de până la 3 ani.

(11) Sancţiunile prevăzute la alin. (10) se aplică în funcţie de circumstanţele concrete şi proporţional cu consecinţele produse.

(12) Subcomisiile de soluţionare a contestaţiilor reevaluează lucrările scrise ale căror note iniţiale au fost contestate şi acordă note conform baremelor de evaluare şi notare definitive."

Recurenta a susţinut că art. 14 alin. (3) din Regulament nu face referire doar la stabilirea răspunsului corect cu privire la întrebarea analizată în urma contestaţiei la barem, ci inclusiv la ipoteza anulării respectivei întrebări, fără ca la art. 14 din Regulament, dar nici în cuprinsul altor prevederi să se clarifice care sunt situaţiile în care se procedează la anularea întrebărilor. Dacă ne raportăm la modul de soluţionare a celorlalte contestaţii la barem, procedură în care au fost implicate aceleaşi comisii, nu poate fi explicat, nici măcar pe baza procesului-verbal de motivare, de ce în toate celelalte cazuri a fost pusă în discuţie anularea întrebării şi în acest caz, nu.

Referitor la soluţia de anulare a unei întrebări, instanţa de fond a reţinut că este reglementată de disp. art. 14 alin. (3) teza finală şi, respectiv, de disp. alin. (7) (care vizează modul de repartizare a punctajului), fără a se indica în mod explicit ipotezele în care aceasta ar putea fi adoptată. Această împrejurare nu poate însă conduce la concluzia lipsei de claritate a textului regulamentar, ipoteza vizată putând fi dedusă pe cale de interpretare, în condiţiile în care alin. (3) conţine un număr de trei ipoteze ce atrag soluţii graduale şi în mod evident sunt menite să se completeze între ele, anume: ipoteza în care răspunsul corect este apreciat de comisia de contestaţii ca fiind altul decât cel indicat în barem (cu consecinţe diferite în funcţie de caracterul evident greşit al răspunsului, potrivit evaluării comisiilor de soluţionare şi de elaborare a subiectelor, respectiv de caracterul greşit neacceptat de comisia de elaborare); ipoteza în care răspunsul indicat în barem nu este singurul corect; ipoteza anulării întrebării.

Or, având în vedere sfera de acoperire a ipotezelor vizate de teza I şi II a alin. (3) al art. 14, rezultă că anularea întrebării se dispune în toate celelalte situaţii care nu au acoperire expresă, respectiv ipoteza în care niciun răspuns din cele indicate în variantele propuse nu este corect sau, după caz, întrebarea excede tematicii şi bibliografiei de concurs sau cuprinde probleme controversate în doctrină sau practică, sau alte ipoteze imaginabile care atrag neconformitatea subiectelor cu cerinţele impuse de art. 13 pct. 1 din Regulament. Astfel fiind, nu se poate susţine cu temei lipsa de claritate a textului regulamentar, cu atât mai mult cu cât premisa factuală a prezentei acţiuni este fundamental diferită de ipoteza anulării întrebării.

Înalta Curte reţine că, într-adevăr, din interpretarea dispoziţiilor Regulamentului în discuţie în acest litigiu, se pot stabili situaţiile în care se impune anularea întrebării şi acordarea punctajului corespunzător întrebării anulate tuturor candidaţilor. Este vorba despre situaţiile care nu intră sub incidenţa primelor două ipoteze din art. 14 alin. (3), respectiv cele în care răspunsul corect este altul decât cel indicat în barem sau răspunsul corect indicat în barem nu este singurul răspuns corect, instanţa de fond exemplificând câteva dintre situaţiile ce pot justifica anularea unei întrebări.

Susţine recurenta că această interpretare pretins logică, dată de instanţă, nu rezultă din articolul analizat, instanţa de fond adăugând la lege. În realitate, soluţionarea contestaţiilor, respectiv aplicarea uneia dintre modalităţile şi consecinţele de la art. 14, este la alegerea discreţionară a comisiei de soluţionare, nefiind stabilite nici criterii clare pentru anularea unei întrebări, modificarea baremului sau completare şi nici obligaţia motivării efective cu privire la inaplicabilitatea consecinţei fireşti, a anulării întrebării în privinţa căreia există o eroare cu privire la baremul de corectare.

Susţinerea este nefondată, modalitatea de soluţionare a contestaţiilor la barem nefiind rezultatul unei alegeri discreţionare a subcomisiei învestite cu aceste contestaţii, ci rezultatul respectării regulilor stabilite de art. 14 din Regulament prin prisma cărora se alege soluţia, în funcţie de situaţia fiecărui răspuns contestat. Astfel, de exemplu, dacă răspunsul indicat ca fiind corect în baremul iniţial nu este singurul răspuns corect, baremul definitiv va cuprinde atât punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de elaborare a subiectelor în baremul iniţial, cât şi punctajul corespunzător variantei de răspuns stabilite de comisia de contestaţii, aceasta din urmă neputând să aleagă după bunul său plac să anuleze întrebarea sau să acorde punctaj doar candidaţilor care au indicat ca fiind corect răspunsul din baremul definitiv. Sau dacă răspunsul corect la una dintre întrebări este în mod evident altul decât cel indicat în barem, comisia de soluţionare a contestaţiilor nu va putea să anuleze întrebarea ori să acorde punctaj candidaţilor care au indicat oricare dintre răspunsuri - cel din baremul iniţial şi cel din baremul definitiv, astfel că nu se poate vorbi despre o alegere discreţionară a modalităţii de soluţionare a contestaţiei, aceasta fiind impusă de situaţia în care se încadrează fiecare răspuns contestat.

Faptul că Regulamentul nu stabileşte, în mod detaliat, condiţiile în care intervine anularea unei întrebări, respectiv nu menţionează în ce situaţii sau în funcţie de ce criterii se pune în discuţie şi/sau se decide anularea întrebării, nu înseamnă că aceste condiţii nu se pot desprinde din interpretarea dispoziţiilor ce reglementează modalităţile de soluţionare a contestaţiilor la barem.

Se mai face referire în cererea de recurs la procesul-verbal de motivare a soluţiilor dispuse în privinţa contestaţiilor la barem pentru disciplina Drept Procesual Civil, din data de 3.11.2020, susţinându-se că, dacă ne raportăm la modul de soluţionare a celorlalte contestaţii la barem, procedură în care au fost implicate aceleaşi comisii, nu poate fi explicat, de ce în toate celelalte cazuri a fost pusă în discuţie anularea întrebării şi în acest caz nu.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că în procesul-verbal invocat se menţionează, în privinţa contestaţiilor formulate cu privire la întrebarea 25 G1, că a fost incident art. 14 alin. (3) din Regulament, în cazul dat obţinându-se acordul membrilor subcomisiei de elaborare a subiectelor, astfel că subcomisia de soluţionare a contestaţiilor a aplicat art. 14 alin. (5) din Regulament, potrivit căruia, în ipoteza în care în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se apreciază că răspunsul corect la una dintre întrebări este în mod evident altul decât cel indicat în barem, fără a fi incidente dispoziţiile alin. (6), se corectează baremul şi se va acorda punctajul corespunzător întrebării respective numai candidaţilor care au indicat răspunsul corect stabilit prin baremul definitiv.

Rezultă că a fost motivată soluţia de acordare a punctajului corespunzător întrebării respective numai candidaţilor care au indicat răspunsul corect stabilit prin baremul definitiv, fiind incidentă ipoteza în care răspunsul corect a fost în mod evident altul decât cel indicat în barem, fiind obţinut acordul membrilor subcomisiei de elaborare a subiectelor, ceea ce a permis stabilirea baremului definitiv de către subcomisia de soluţionare a contestaţiilor.

Este de reţinut şi faptul că, în ceea ce priveşte această ipoteză, a unui răspuns corect care în mod evident a fost altul decât cel indicat în barem, recurenta expune în cererea de recurs susţineri care nu se regăsesc în cererea de chemare în judecată. Astfel, arată că, analizând disp. art. 14 din Regulament, se pot face următoarele observaţii: dispoziţiile legale admit existenţa a două ipoteze fundamental diferite: (i) ipoteza în care avem o eroare evidentă, (ii) ipoteza în care nu putem discuta despre o eroare evidentă, fiind necesară o analiză mai aprofundată asupra soluţiei ce se impune a fi luată. Răspunsurile evident eronate pot fi acelea care pot fi asimilate unor erori materiale. În cazul în care se ridică probleme de interpretare a afirmaţiilor/enunţurilor (adevărat sau fals) cuprinse în grilă, nu se mai poate discuta despre "evidenţă". Or, nivelul de dificultate al unei grile este dat, pe de-o parte, de complexitatea problemei juridice pe care o ridică respectiva grilă, iar, pe de altă parte, de modul de formulare a grilei, unde nu se ridică doar probleme exclusiv de interpretare juridică, ci şi probleme de interpretare gramaticală/semantică. În mod "evident", într-o atare ipoteză nu se poate pune problema de evidenţă, ci despre o chestiune care să facă obiectul unei analize aprofundate. Art. 14 alin. (5), prin maniera în care este redactat, lasă la latitudinea subcomisiei de soluţionare a contestaţiei şi a comisiei de elaborare a subiectelor să stabilească ceea ce este "evident". În mod cert, în lipsa unor repere/criterii obiective care să se regăsească în cuprinsul regulamentului de concurs, aprecierile cu privire la ceea ce este sau nu evident, devin vădit arbitrare. Pentru ipoteza (ii) nu există niciun fel de indicii referitoare la modalitatea în care această contestaţie se va soluţiona, respectiv prin modificarea baremului sau prin anularea grilei. Din modul de redactare a alin. (3) şi (5) nu rezultă cu claritate dacă aprecierea cu privire la caracterul vădit eronat revine exclusiv subcomisiei de soluţionare a contestaţiei, respectiv atât subcomisiei de soluţionare, cât şi subcomisiei de elaborare.

Aceste argumente nu au fost prezentate în cererea de chemare în judecată, astfel că ele nu pot fi supuse analizei instanţei, pentru prima dată în calea de atac a recursului.

Recurenta a menţionat că la celelalte 3 întrebări contestate, în procesele-verbale de soluţionare a contestaţiilor, respectiv de motivare, se arată că a fost incident art. 14 alin. (4) din Regulament. Or, din art. 14 alin. (4) reiese că nu se face de fapt legătură strict la ipoteza anulării întrebării grilă, aşa cum se reţine în procesul-verbal de soluţionare a contestaţiilor, ci la toate situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (3), deci la toate cele 3 ipoteze.

Într-adevăr, 14 alin. (4) nu se referă doar la ipoteza anulării întrebării grilă, ci la toate situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (3), deci la toate cele 3 ipoteze şi anume: răspunsul corect este altul decât cel indicat în barem; răspunsul corect indicat în barem nu este singurul răspuns corect; se impune anularea uneia sau mai multor întrebări din testul-grilă, reglementând ipoteza în care cele două subcomisii nu au ajuns la un acord. În cazul întrebării 25 G1 nu a fost însă incident alin. (4) al art. 14 întrucât s-a realizat acest acord, astfel încât subcomisia de soluţionare a contestaţiilor a stabilit baremul definitiv.

Împrejurarea că în cazul celorlalte contestaţii s-a pus în discuţie anularea întrebărilor nu este de natură să afecteze legalitatea soluţiei date contestaţiei la barem în cazul întrebării în discuţie, câtă vreme aceasta a fost justificată prin prisma faptului că răspunsul corect a fost în mod evident altul decât cel indicat în barem, ipoteză ce nu rezultă că ar fi fost incidentă în cazul celorlalte trei răspunsuri contestate de candidaţi.

Recurenta consideră că prevederile din Regulament pe care le contestă sunt nelegale prin prisma faptului că nu impun condiţia motivării alegerii modalităţii de soluţionare a contestaţiei la barem, nelegalitate pe care instanţa de recurs nu o poate reţine având în vedere, aşa cum s-a arătat, că modalitatea de soluţionare este determinată de situaţia răspunsului la întrebarea vizată de contestaţia la barem, nefiind vorba despre o simplă alegere pe care o are la dispoziţie subcomisia de contestaţii, alegere care nu se întemeiază pe niciun criteriu. În funcţie de ipoteza în care se încadrează răspunsul din baremul iniţial este adoptată modalitatea de soluţionare a contestaţiei.

O altă critică a recurentei vizează inadmisibilitatea invocării propriei culpe de către comisia de elaborare a subiectelor, potrivit regulii "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", exprimarea acordului cu privire la admiterea contestaţiei, inclusiv, dar fără a se limita la anularea unei întrebări, echivalând cu recunoaşterea propriei culpe, ce are efecte în ce priveşte drepturile candidaţilor, influenţând clasamentul stabilit în baza baremului final.

În această privinţă, Înalta Curte constată, pe de o parte, că potrivit art. 14 alin. (1) din Regulament, "(1) Subcomisiile de soluţionare a contestaţiilor, constituite pentru fiecare materie de concurs pentru care s-au formulat opţiuni, examinează, sub coordonarea preşedintelui comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi cu consultarea subcomisiilor de elaborare a subiectelor, în limita motivelor invocate de candidaţi, contestaţiile la bareme."

Rezultă că participarea subcomisiei de elaborare a subiectelor la soluţionarea contestaţiilor la barem, sub forma consultării membrilor acesteia, este reglementată de aceste dispoziţii din Regulament, a căror anulare nu se solicită în prezenta cauză. Critica sus menţionată vizează de fapt aceste prevederi ale Regulamentului, recurenta apreciind că nu se justifică participarea subcomisiei de elaborare a subiectelor la soluţionarea contestaţiilor la barem din moment ce chiar această comisie a greşit atunci când a stabilit varianta de răspuns din baremul iniţial. Or, în lipsa contestării art. 14 alin. (1) din Regulament, aceste susţineri nu pot fi supuse analizei instanţei. În consecinţă, nu se impune examinarea criticilor din cererea de recurs referitoare la interpretarea nelegală de către prima instanţă a disp. art. 14 alin. (10) şi 11 din Regulament, în condiţiile în care acestea sunt subsumate criticii vizând nelegala participare a subcomisiei de elaborare a subiectelor la soluţionarea contestaţiilor la barem, critică ce putea fi analizată de instanţă doar în contextul atacării art. 14 alin. (1) din Regulament prin prezenta acţiune.

Pe de altă parte, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, reclamanta nici nu a indicat prevederile legale încălcate de dispoziţiile care permit consultarea subcomisiilor de elaborare a subiectelor cu ocazia soluţionării contestaţiilor la barem. În consecinţă, critica recurentei vizând inadmisibilitatea invocării propriei culpe de către comisia de elaborare a subiectelor nu poate fi reţinută ca argument în sprijinul soluţiei de admitere a recursului.

Cât priveşte modificarea Regulamentului, ulterioară iniţierii prezentului demers judiciar al recurentei, se reţine că aceasta nu poate reprezenta o cauză de nulitate a actului administrativ contestat, întrucât cauzele de nulitate a actului juridic pot fi anterioare sau concomitente încheierii acestuia şi nu ulterioare.

Recurenta a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu referire la următoarele considerente din sentinţă:

"În ceea ce priveşte criticile aduse soluţiei date contestaţiei la barem, acestea apar ca fiind inadmisibile. Instanţa reţine că deşi acestea sunt formulate sub forma unor critici de nelegalitate derivate din pretinsul caracter nelegal al reglementării, în realitate nemulţumirea reclamantei priveşte soluţia dată pe fondul problemei juridice care a făcut obiectul întrebării nr. 25 G1 proba teoretică Disciplina Procedură Civilă. Or, acestă analiză excede controlului de legalitate a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor adoptată prin Hotărârea CSM nr. 1348/17.09.2019, în realitate solicitându-se instanţei de contencios administrativ să îşi aroge atribuţii rezervate în mod exclusiv comisiei de soluţionare a contestaţiilor, cu consultarea comisiei de elaborare a subiectelor în formele prevăzute de regulament. Această abordare nu poate fi însă acceptată, în condiţiile în care din dispoziţiile art. 14 rezultă cu claritate caracterul definitiv al soluţiilor adoptate cu privire la contestaţiile la barem."

Înalta Curte constată că nu poate fi reţinut acest motiv de casare, prima instanţă prezentând, cu respectarea disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., argumentele pe care şi-a fundamentat concluzia că sunt inadmisibile criticile formulate de reclamantă cu privire la varianta corectă a răspunsului la întrebarea sus menţionată, stabilită în urma soluţionării contestaţiei la barem.

Prin cererea de chemare în judecată şi, ulterior, prin cererea de recurs care a preluat susţinerile din cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat care sunt, din punctul său de vedere, motivele de drept care susţin corectitudinea variantei de răspuns stabilite prin baremul iniţial.

Înalta Curte constată că analizarea de către instanţă a acestor motive ar echivala cu verificarea corectitudinii variantei finale de răspuns, ceea ce reprezintă o imixtiune în atribuţiile comisiilor de concurs cărora le aparţine în exclusivitate prerogativa stabilirii răspunsurilor corecte la întrebări.

Recurenta a susţinut că nu a solicitat instanţei să modifice baremul definitiv stabilit în condiţiile art. 14 din Regulament, ci să constate că era necesară anularea întrebării, din moment ce modul de formulare, prin raportare la răspunsul pretins corect conform baremului definitiv, este fără dubiu deficitar şi vădit interpretabil.

Susţinerea nu poate fi reţinută câtă vreme recurenta arată în mod neîndoielnic că prima variantă de răspuns, cea din baremul iniţial era corectă, făcând referire "la raţionamentul juridic vădit eronat care a dus la modificarea baremului pentru întrebarea 25 G1", iar analizarea de către instanţă a argumentelor pe care recurenta îşi bazează afirmaţia conduce, în mod evident, la verificarea acestui raţionament juridic, ceea ce nu este permis. Mai mult, acceptarea de către instanţă a argumentelor recurentei prezentate sub acest aspect are ca rezultat modificarea baremului definitiv şi stabilirea unei alte variante de răspuns decât cea rezultată din soluţionarea contestaţiei la barem, fiind vorba despre o imixtiune în atribuţiile comisiilor de concurs. În consecinţă, critica nu poate fi subsumată nici motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia primei instanţe de a considera inadmisibile criticile aduse baremului definitiv fiind legală.

2.2. Temeiul juridic al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că sentinţa este legală, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 162/2021 din 3 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 mai 2022.