Retrocession of former religious property: Burden of proof for abusive taking and non-retroactivity of presumption amendments

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu intimata Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania contestaţie împotriva Deciziei nr. 8432/31.01.2019 emisă de Comisia Speciala de Retrocedare, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta Comisia Specială de Retrocedare să emită o nouă Decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente, în subsidiar, să constate calitatea A. de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren situat în municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ (fosta Sinagoga Comercianţilor - Gara Veche), în prezent str. x, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către statul român şi restituirea în natură a acestui imobil, iar în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, să se constate calitatea reclamantei A., de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 114/2019 din data de 13 decembrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei nr. 114/2019 din data de 13 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei a solicitat să admită cererea sa de chemare în judecată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, reclamanta susţine că hotărârea primei instanţe reflectă încălcarea dreptului acesteia la despăgubiri, aşa cum acesta este consacrat prin dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000.

În cauză, soluţia de respingere a cererii de retrocedare a fost motivată de faptul nedovedirii caracterului abuziv al preluării imobilului revendicat de către statul român, prima instanţă apreciind că nu ar fi incidentă prezumţia caracterului abuziv al preluării, instituită de dispoziţiile pct. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Susţine recurenta reclamantă faptul că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile şi în cadrul procedurilor de soluţionare a cererilor formulate în temeiul O.U.G. nr. 94/2002, aspect ce rezultă din cuprinsul prevederilor art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora prevederile legii au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare şi, în cazul în care acestea din urmă conţin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri. Măsurile reparatorii prevăzute de lege prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care fac obiectul acesteia. Astfel, începând cu data intrării în vigoare a legii, imobilele preluate în mod abuziv nu pot intra în averea debitorului în cazul declanşării procedurii falimentului, potrivit prevederilor Legii nr. 64/1995*) privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; indisponibilizările generate de calificarea regimului de proprietate prin actele subsidiare emise în temeiul Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, nu prezintă relevanţă în cursul procedurii administrative de soluţionare a notificărilor.

Astfel, recurenta reclamantă apreciază că dispoziţiile normei metodologice anterior citate instituie, pe de o parte, caracterul de complinire al dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în raport cu dispoziţiile altor cte normative reparatorii şi, pe de altă parte, caracterul derogator al dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în sensul că acestea se vor aplica prioritar, în ipoteza în care actele normative reparatorii anterioare stabilesc alte măsuri reparatorii.

Or, după cum rezultă din sentinţa recurată, prima instanţă nu a sesizat această distincţie, aceasta reţinând, în baza unei interpretări trunchiate, că dispoziţiile art. 1 lit/f) din Normele de aplicare a Legii 10/2001 ar institui un caracter de complinire doar în ceea ce priveşte măsurile reparatorii şi nu şi pe cele referitoare la condiţiile ce trebuie îndeplinite cu privire la dovada proprietăţii şi preluării abuzive.

În al doilea rând, recurenta reclamantă susţine că dovada exproprierii rezultă în mod cert din cuprinsul Matricolei 802 din perioada 1945-1952, al Matricolei 1826 din perioada 1952-1955 si din cuprinsul Matricolelor 1826/346, 347, 349/269, 259/174 din perioada 1955-1975, comunicate de Primăria Municipiului Piatra-Neamţ - Direcţia Taxe si Impozite prin Adresa nr. x/04.11.2013, în cuprinsul căreia se menţionează in mod expres următoarele: " totodată menţionam faptul ca in registrele matricole cu evidenta imobilelor situate pe raza mun. Piatra Neamţ din aceasta perioada, la foaia matricola 269/174 este inscris actut normativ "Decret 425" în baza căruia s-a facut exproprierea acestui imobil, fără a se preciza data acestuia, cu menţiunea ca nu deţinem astfel de documente."

Vorbim aşadar de o confirmare expresă din parte autorităţilor locale ca imobilul ce face obiectul actului administrativ contestat a făcut obiectul unei preluări (expropriere), in prezent fiind ocupat de trotuar si carosabil str. x colţ cu b-dul x si SC. B..

Contrar celor reţinute de prima instanţă, răspunsul primit de la Arhivele Naţionale potrivit căruia Decretele 425/1955-1975 nu se referă la exproprieri în oraşul Piatra Neamţ poate reprezenta un argument in susţinerea ca imobilul nu ar fi făcut obiectul unei preluări abuzive in condiţiile in care, la dosarul cauzei, au fost depuse o serie de documente emise de autorităţile publice existenta in perioada 1941 -1975 care atesta nu doar calitatea de proprietar a Comunităţii Evreilor din Piatra Neamţ, dar si faptul ca imobilul a fost preluat de statul roman în urma unei proceduri de expropriere, în prezent, acesta făcând parte din domeniul public.

La 27.07.2020 a fost înregistrată nota de şedinţă prin care recurenta reclamantă susţine că trebuie avute în vedere de către instanţa de control judiciar modificările legislative aduse O.U.G nr. 94/2000 prin Legea nr. 22/2020, modificări care confirmă susţinerile acesteia, în sensul existenţei prezumţiei caracterului abuziv al preluării în cazul imobilelor pentru care nu se mai poate face dovada formală a preluării.

În concret, recurenta reclamantă arată că prin efectul Legii nr. 22/2020 la articolul 4 din O.U.G. nr. 94/2000 a fost introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins: "în cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispoziţiilor alin. (2)."

Faţă de aceste considerente recurenta reclamantă a solicitat casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare la data de 07.07.2020 prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul declarat împotriva sentinţei civile pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte constată că este nefondat, nefiind demonstrată nelegalitatea hotărârii din perspectiva motivului de casare invocat de reclamantă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva deciziei nr. 8432/31.01.2019 emisă de Comisia Speciala de Retrocedare, decizie prin care a fost respinsă cererea de retrocedare a imobilului teren situat în municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ şi a clădirii fosta Sinagoga Comercianţilor - Gara Veche, în prezent str. x, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către statul român.

Prin sentinţa civilă nr. 114/2019 din data de 13 decembrie 2019 instanţa fondului a respins acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Luând act de faptul că reclamanta a înţeles să conteste parţial soluţia pronunţată de Comisie, respectiv art. 1 din Decizia nr. 8432/2019 cu privire la imobilul teren situat în municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, limite în care a fost analizată hotărârea organismului administrativ, curtea de apel a constatat că este legală decizia emisă de pârâtă sub acest aspect, în contextul în care reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a imobilului notificat.

Constată Înalta Curte că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, acestea fiind cele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000, care prevede, aşa cum a subliniat judecătorul fondului, întrunirea cumulativă a condiţiei ca imobilele revendicate de cultele religioase să fi fost proprietatea acestora şi să fi fost preluate abuziv de statul român sau de către oricare din celelalte entităţi menţionate în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, în intervalul de referinţă prevăzut de actul normativ în discuţie.

Examinând cele două condiţii prevăzute de actul normativ anterior menţionat, instanţa fondului reţine că reclamanta nu a demonstrat faptul preluării abuzive a imobilului revendicat, subliniind că dovada deţinerii bunului în proprietate la un moment dat nu este suficientă pentru admiterea cererii de restituire.

Constată instanţa de control judiciar că această concluzie a instanţei de fond, în sensul inexistenţei dovezii privind preluarea abuzivă a imobilului în intervalul 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, este consecinţa unei juste evaluări a probatoriului administrat în cauză.

Astfel, pornind de la susţinerea reclamantei potrivit căreia dovada exproprierii rezultă în mod cert din cuprinsul Matricolei 802 din perioada 1945-1952, al Matricolei 1826 din perioada 1952-1955 şi al Matricolelor 1826/346, 347, 349/269, 269/174 din perioada 1955-1975 situaţie comunicată de către Primăria Piatra-Neamţ cu adresa nr. x/2013 în cuprinsul căreia se menţionează că la foaia matricolă 269/174 este înscris actul normativ Decret 425 în baza căruia s-a făcut exproprierea, instanţa fondului constată că prin adresa aflată la dosar, înregistrată la reclamantă sub nr. x/9.01.2019, Arhivele Naţionale comunică A. că Decretele 425/1955-1975 ale Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nu se referă la exproprieri în oraşul Piatra-Neamţ, ultimele decrete prezidenţiale având nr. 273/27.12.1974 şi nr. 299/31.12.1975.

În al doilea rând, instanţa fondului a înlăturat just concluzia reclamantei, potrivit căreia în cauză operează prezumţia caracterului abuziv al preluării imobilului, observând instanţa de control judiciar că recurenta reclamanta se prevalează de dispoziţiile pct. 1 lit. f) cap. 1 din H.G. nr. 205/2007 sub acest aspect, dispoziţii ce nu pot constitui temei pentru extinderea regimului probatoriu al îndeplinirii condiţiilor pentru restituirea bunurilor ce au aparţinut cultelor religioase dincolo de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi a normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanţe.

Constatând că prin dispoziţiile pct. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se prevede faptul că în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăseşte în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluţionarea notificării se va face în funcţie şi de acest element - faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă, Înalta Curte subliniază, cum a făcut-o şi judecătorul fondului, că dispoziţiile pct. 1 lit. f) cap. 1 din H.G. nr. 205/2007 nu instituie măsuri complementare cu privire la sarcina probei preluării bunurilor ce fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, reglementând exclusiv măsurile reparatorii şi nu şi pe cele referitoare la condiţiile ce trebuiesc îndeplinite cu privire la dovada proprietăţii şi a preluării abuzive a imobilului.

Astfel cum a arătat instanţa fondului, O.U.G. nr. 94/2000, în forma aplicabilă la data soluţionării cererii de retrocedare, nu cuprinde o dispoziţie de natură a caracteriza ca fiind abuziv preluat orice imobil ce a aparţinut cultelor religioase, prezumţie ce era instituită numai în privinţa imobilelor dobândite prin acte de donaţie.

Referitor la dispoziţiile Legii nr. 22/2020, Înalta Curte constată că prin efectul acestui act normativ O.U.G. nr. 94/2000 a fost completată, între altele fiind introdus alin. (6) la articolul 4, cu următorul cuprins:

"în cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispoziţiilor alin. (2)".

Aceste dispoziţii nu sunt relevante pentru soluţionarea prezentei cauze, constatând Înalta Curte că acestea au intrat în vigoare la 21 martie 2020, aşadar după soluţionarea cererii de retrocedare nr. x/04.02.2003.

Raportat la principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, explicitat în cuprinsul prevederilor art. 6 C. civ., este evident că dispoziţiile art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 nu sunt aplicabile decât în privinţa cererilor de retrocedare nesoluţionate la data intrării în vigoare a acestor prevederi legale.

Mai mult, particularizat stadiului procesual al prezentei cauze, Înalta Curte subliniază faptul că examinarea conformităţii hotărârii instanţei de fond cu regulile de drept aplicabile exclude raportarea instanţei de recurs la alte chestiuni litigioase decât cele ce au fost deduse analizei instanţei de fond şi apoi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 114/2019 din data de 13 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2022.