Failure to publish ministerial order for property removal from historical monuments list: appeal allowed and order annulled

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 22.04.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâţilor la îndeplinirea procedurii legale de publicare în Monitorul Oficial al României, partea I, a "Ordinului Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 2612/11.06.2019 privind îndreptarea de eroare materială în Lista monumentelor istorice a monumentului istoric clasat cu denumirea Situl Urban B-dul x, respectiv radierea imobilului situat la adresa poştală I.C. Brătianu nr. 54, municipiul Piteşti, judeţul Argeş", în temeiul art. 2 alin. (2), art. 8, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 202/1998;

- stabilirea unui termen de executare de 5 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, termen în care pârâţii să efectueze procedura legală de publicare, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004;

- stabilirea pentru fiecare zi de întârziere în executarea dispoziţiilor instanţei a unei penalităţi de 1.000 RON/zi de întârziere, în sarcina pârâţilor obligaţi la efectuarea procedurii de publicare, în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

II Hotărârea instanţei de fond

2. Prin sentinţa nr. 83/F-CONT din 14 septembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministrul Culturii, prin întâmpinare;

- a calificat drept apărări de fond excepţia inadmisibilităţii, invocată de Ministerul Culturii, prin întâmpinare;

-a respins acţiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL CULTURII ŞI IDENTITĂŢII NAŢIONALE şi MINISTRUL CULTURII ŞI IDENTITĂŢII NAŢIONALE, ca neîntemeiată.

III Recursul formulat de reclamantă

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8) din C. proc. civ.,

În motivarea recursului recurenta a arătat că în esenţă, cererea adresată instanţei a fost aceea de obligare a pârâţilor la finalizarea procedurilor administrative în vedere soluţionării cererii din 11.04.2019, respectiv la efectuarea procedurii de publicare a Ordinului de ministru în referinţă, pe considerentul de drept că există obligaţia emitentului ca, odată emis ordinul, actul să fie şi publicat, dar şi pe motivul de fapt, acela că la aproape 1 an de la emiterea sa, actul administrativ nu fusese nici revocat, nici publicat, ceea ce i-a creat un prejudiciu constând în neclarificarea situaţiei juridice aparente date de menţionarea eronată a imobilului proprietatea societăţii în lista monumentelor istorice, dar mai ales în refuzul nejustificat de a soluţiona cererea de îndreptare eroare materială din 11.04.2019, prin publicarea Ordinului de ministru emisia 11.06.2019.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta afirmă că retragerea de la publicare a ordinului nu echivalează cu o conduită de revocare şi nu poate reprezenta nici "o expresie" a principiului revocabilităţii, ci demersul de retragere de la publicare a vizat, mai degrabă, o suspendare a procedurii de publicare în Monitorul Oficial a actului administrativ deja emis, decât de revocare a acestuia. Chiar dacă recunoaşte autorităţii publice o astfel de posibilitate, recurenta arată că în cazul de faţă timpul material a fost de cel puţin 10 luni (şi continuă), în condiţiile în care toată documentaţia şi avizele necesare au durat 2 luni. Dintr-o măsură temporară şi provizorie, ea a devenit una cvasi-definitivă, prejudiciind societatea.

Motivul invocat de Ministerul Culturii pentru retragerea de la publicare, aşa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. x/05.03.2020, a fost existenţa unui litigiu aflat pe rolul instanţei, cu privire la imobilul ce facea obiectul OMCIN 2612/2019 . În raport de această motivare, recurenta afirmă că nu ne aflăm în faţa unei justificări legale a retragerii de la publicare a Ordinului nr. 2612/11.06.2019, în condiţiile în care dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat iniţial la Tribunalul Argeş şi, ulterior, strămutat la Tribunalul Vâlcea, data înregistrării acestui dosar fiind anterioară cererii de constatare a erorii materiale nr. 2414/11.04.2019.

În opinia recurentei, în motivarea sentinţei, instanţa de fond face trimitere în mod nelegal la anumite aspecte referitoare la analizarea unor informaţii care nu ar fi fost cunoscute la momentul emiterii Ordinului, la necesitatea evaluării unor înscrisuri solicitate şi primite de la Primăria Municipiului Piteşti şi de la Institutul Naţional al Patrimoniului, luând astfel în considerare susţinerile Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale care exced cuprinsului Adresei nr. x/05.03.2020 menţionate anterior. Aceste aspecte invocate ulterior nu puteau fi reţinute mai ales în condiţiile în care, după retragerea de la publicare a Ordinului mai sus menţionat nu s-au mai efectuat verificări suplimentare de natură să justifice prelungirea perioadei de soluţionare a cererii din 11.04.2019. Practic, de la 19.06.2019 (data retragerii de la publicare a Ordinului) şi până în prezent nu au fost efectuate verificări de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, situaţie ce echivalează cu refuzul vădit de a soluţiona cererea recurentei

De altfel, litigiul invocat ca temei al retragerii de la publicare nu are nici o relevanţă cu privire la procedura de constatare a erorii materiale.

Recurenta mai arată că şi în ipoteza în care s-ar fi procedat la o revocare expresă sau tacită, autoritatea publică ar fi fost în culpă întrucât ar fi lăsat nesoluţionată cererea cu nesocotirea obligaţiei de a respecta un termen rezonabil (în lipsa reglementării unui termen explicit în lege).

Recurenta mai afirmă că instanţa nu trebuia să reia fără o analiză proprie, susţinerile pârâtei intimate referitoare la existenţa unor dubii legate de legalitatea ordinului, dubii decurgând din existenţa unor informaţii care nu ar fi fost cunoscute la momentul emiterii actului.

Motivul invocat de autoritate este doar un pretext, pentru că nici măcar nu s-a făcut trimitere la vreo legătură prin care să se susţină sau să se demonstreze în ce mod obiectul respectivului litigiului ar influenţa procedura administrativă de soluţionare a cererii de îndreptare materială Tot un pretext şi tot pentru escamotarea unui abuz în ceea ce priveşte retragerea actului abia emis de la publicare, îl reprezintă şi invocarea unor cereri de informaţii şi documente adresate Primăriei Piteşti şi Institutului Naţional al Patrimoniului, pentru ca nu s-a probat nici rezultatul acestor verificări suplimentare, nici ce documente au făcut obiectul acestor aşa-zise cereri de clarificări, aşa încât instanţa nu a avut ce să analizeze sub aspectul temeiniciei poziţiei exprimate de autoritatea publică.

O altă critică a recurentei se referă la existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul sentinţei. Astfel, recurenta arată că motivarea sentinţei este contradictorie în ceea ce priveşte limitele învestirii instanţei în condiţiile în care, la pag. 12 alin. (6) din sentinţă se arată expres: "Curtea nu este chemată în prezenta cauză să decidă dacă în cauză trebuie urmată procedura de îndreptare a unei erori materiale sau procedura de declasare", pentru ca în aliniatul ultim din aceeaşi pagină, instanţa să reţină ca fiind justificată conduita emitentului Ordinului nr. 2612/2019, în sensul că "Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, se poate susţine, cu argumente, că nu este vorba propriu-zis de o eroare materiala".

În măsura în care se apreciază că o astfel de analiză poate fi făcută, recurenta arată că, potrivit dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 422/2001, un imobil poate fi inclus în categoria monumentelor istorice numai prin Ordin al Ministrului Culturii şi în baza unei documentaţii obligatorii prealabile de clasare. În lipsa unei asemenea documentaţii prevăzute de lege şi a Ordinului emise de Ministrul Culturii, nu se poate include în Lista monumentelor istorice un imobil ca fiind imobil istoric. În cauza de faţă ne aflăm în situaţia în care imobilul în discuţie a fost menţionat în cuprinsul Listei Monumentelor Istorice ca urmare a unei erori la întocmirea acesteia (ca listă de inventar), situaţie în care nu se poate pune problema unei declasări a imobilului respectiv. Aspectele referitoare la inexistenţa documentaţiei de clasare, a Ordinului Ministrului şi a lipsei calităţii de monument istoric a imobilului sunt certe, recunoscute ca atare şi de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi necontestate până în prezent.

Tot astfel, considerentele instanţei de fond referitoare Ia Adresa x/09.04.2019 emisă de Institutul Naţional al Patrimoniului sunt, în opinia recurentei, în afara limitelor investirii instanţei de fond prin acţiunea introductivă.

IV Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale au depus întâmpinare prin care au invocat în excepţia nulităţii motivului de recurs prevăzut la pct. 5 din art. 488 alin. (1) Cod procedură, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

V. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 7 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

VI Considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond, aceasta arătând că reclamanta este titulara autorizaţiei de construire nr. x/18.03.2018 pentru imobilul din str. x, Piteşti, imobil cu privire la care, anterior obţinerii autorizaţiei, Ministerul Culturii, prin adresa nr. x/3.04.2003 a comunicat că "nu este monument istoric." În cadrul unui litigiu în care s-a solicitat anularea autorizaţiei de construire de mai sus s-a invocat faptul că terenul proprietatea reclamantei ar fi situat în situl urban menţionat în Lista monumentelor istorice (LMI), cod LMI x, descris ca fiind "...str. x front vest (nr. 27-39 şi nr. 49-55), respectiv nr. 32-38 bis şi 54-62 (front est) - până la limita posterioară a loturilor, cu menţiunea că delimitarea se face conform PUG avizat", împrejurare în care ar fi fost necesară, sub sancţiunea nulităţii, obţinerea prealabilă eliberării autorizaţiei de construire a avizului eliberat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. În dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, s-au solicitat relaţii DJCPN Argeş, INP şi MCIN, din al căror cuprins a rezultat o situaţie contradictorie.

În acest context, reclamanta a depus o cerere de radiere din Lista monumentelor istorice a imobilului situat în Bld. I.C. Brătianu nr. 54, Piteşti, jud. Argeş, înregistrat la MCIN sub nr. x/11.04.2019. Prin răspunsul MCIN nr. 1999/22.04.2019, reclamantei i s-au comunicat următoarele: " vă informăm că nu am identificat până în această dată detalii cu privire la derularea unei proceduri de clasare aşa cum era aceasta prevăzută de normele în vigoare în perioada 1996-2004 (...) Având în vedere că din verificările efectuate există suspiciunea existenţei unei erori materiale la înscrierea imobilului în LMI, la nivelul MCIN se derulează în prezent o activitate de identificare şi avizare a procedurii legale pentru soluţionarea cererii dvs. de radiere a imobilului (...). documentaţia urmând a fi supusă analizei Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi conducerii Ministerului (...)"

La data de 24.04.2019, solicitarea de radiere din LMI a fost analizată de Biroul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, la pct. 8.1 din Ordinea de zi fiind expuse următoarele:

"Biroul CNMI consideră că imobilul nu este monument istoric."

La data de 06.05.2019, solicitarea a fost analizată şi de Plenul Comisiei naţionale a Monumentelor Istorice, la pct. 7 din Ordinea de zi fiind expuse următoarele:

"Comisia consideră că imobilul nu este monument istoric."

Pe baza acestei documentaţii a fost emis Ordinul Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 2612/11.06.2019, ordin prin care s-a constatat existenţa erorii materiale şi s-a dispus radierea imobilului din LMI. . Ordinul de Ministru a fost înaintat spre publicare în Monitorul Oficial în data de 18.06.2019, prin Adresa nr. 2089/Cab. SG/18.06.20I9.

La 19.06.2019, Ordinul de Ministru a fost retras de la publicarea în Monitorul Oficial prin adresa nr. 2089/Cab. SG/19.06.2019., acesta fiind restituit către emitent cu adresa nr. 6147/25.06 2019 eliberată de Monitorul Oficial, aspect comunicat Tribunalului Vâlcea cu adresa nr. x/01.08.2019, prin care se aduce la cunoştinţă instanţei faptul că "(...) Ordinul în referinţă a fost retras de la publicarea în M.Of, întrucât este necesară analizarea unor informaţii care nu au fost cunoscute la momentul emiterii ordinului, aşteptând răspunsul Primăriei Piteşti" şi reconfirmat prin adresa nr. x/12.09.2019, prin care acelaşi minister comunica Tribunalului Vâlcea faptul că Ordinul nr. 2612/11.06.2019 nu a fost publicat în Monitorul Oficial şi în aceste condiţii nu produce efecte.

La data de 14.02.2020, prin adresa nr. x/14.02.2020, reclamanta a solicitat Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale să comunice motivele pentru care Ordinul nr. 2612/11.06.2019 a fost retras de la publicarea în Monitorul Oficial, iar prin Răspunsul nr. x/05.03.2020 i s-a comunicat că motivul retragerii de la publicare a Ordinului nr. 2612/11.06.2019 a fost existenţa unui litigiu aflat pe rolul instanţei cu privire la imobilul ce făcea obiectul Ordinului.

La data de 01.10.2019, prin adresa nr. x/01.10.2019, reclamanta a solicitat Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale comunicarea datei la care Ordinul de Ministru nr. 2612/2019 va fi publicat în Monitorul Oficial, iar la data de 19.11.2019, a înaintat adresa nr. x/19.11.2019, prin care a solicitat pârâţilor să efectueze demersurile necesare publicării în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 2612/11.06.2019 emis de Ministru.

La data de 06.05.2020, reclamanta a înaintat adresa nr. x/06.05.2020, prin care a solicitat Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale să dispună revocarea măsurii de retragere de la publicare a Ordinului Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 2612/11.06.2019, precum şi a adresei nr. 2089/Cab. SG/19.06.2019, înregistrată la Secretarul General al Camerei Deputaţilor sub nr. x/21.06.2019, adresă prin care a fost solicitată retragerea de la publicare a Ordinului nr. 2612/11.06.2019 privind îndreptarea de eroare materială din Lista monumentelor istorice a monumentului istoric clasat cu denumirea "Situl urban B-dul x", cod LM1 AG-1I-S-b-13432, respectiv radierea imobilului situat la adresa poştală I.C. Brătianu nr. 54, municipiul Piteşti, judeţul Argeş şi, pe cale de consecinţă, urmând a fi dispusă publicarea Ordinului în Monitorul Oficial al României.

Întrucât pârâţii nu au comunicat un răspuns la aceste solicitări, reclamanta a formulat prezenta acţiune.

Instanţa de fond a apreciat că demersul autorităţii publice de retragere de la publicare a ordinului este un demers legal în condiţiile în care există o îndoială cu privire la legalitatea acestuia.

Înalta Curte constată că criticile recurentei sunt întemeiate, sentinţa fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit art. 1 alin. (1) din legea nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

Art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că "Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal."

Art. 2 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ prevede că nesoluţionare în termenul legal a unei cereri reprezintă "faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;" De asemenea, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;"

Recurenta reclamantă a formulat o cerere întemeiată pe art. 19 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 prin care a solicitat să fie radiat imobilul său din lista monumentelor istorice, apreciind că menţionarea acestui imobil în Listă este rezultatul unei erori materiale.

Or, deşi această cerere a fost formulată la data de 11.04.2019, autoritatea publică pârâtă nu a dat o soluţie acestei cereri întrucât, deşi a emis un ordin prin care, constatând eroare materială, a dispus radierea imobilului proprietatea reclamantei din Lista monumentelor istorice, ordinul nu a fost publicat, fiind retras de la publicare.

Trebuie observat faptul că procedura de emitere a unui ordin presupune, în principiu, trei etape: o etapă prealabilă, care constă în realizarea unor operaţiuni materiale prealabile (ex. obţinerea de acorduri, avize etc.), etapa propriu-zisă de emitere a actului, care constă în deliberare şi manifestarea de voinţă a organului competent, şi o etapă ulterioară care constă în realizarea unor operaţiuni materiale ulterioare necesare pentru ca actul să poată produce efecte (în primul rând operaţiuni de aducere la cunoştinţa celor interesaţi şi, în cazul concret al emiterii unui ordin al Ministrului Culturii, publicarea actului în Monitorul Oficial).

În speţă, se constată că au fost parcurse primele două etape de emitere a ordinului solicitat, fiind obţinute avizele necesare şi fiind emis ordinul de către Ministrul Culturii. Procedura s-a blocat în etapa ulterioară emiterii ordinului, refuzându-se înaintarea lui spre publicare.

Înalta Curte constată că motivele pentru care intimata refuză înaintarea spre publicare a Ordinului nr. 2612/11.06.2019 nu sunt întemeiate, acest refuz fiind rezultatul unui exces de putere din parte emitentului.

Este adevărat că, în condiţiile în care ordinul nu a produs efecte juridice autoritatea emitentă are posibilitatea să procedeze la revocarea actului dacă consideră că emiterea acestuia a fost nelegală. În speţă, însă, nu s-a procedat la revocarea ordinului emis (situaţie în care persoana interesată ar fi putut lua cunoştinţă de motivele care au condus la respingerea cererii sale şi ar fi avut posibilitatea să conteste ordinul de revocare), ci autoritatea publică pârâtă a procedat la retragerea de la publicare a ordinului emis care, însă, nu a fost revocat.

Aşa cum a arătat şi recurenta, în măsura în care există îndoieli cu privire la legalitatea unui act emis, dar nepublicat, autoritatea publică poate întârzia publicarea pentru a reanaliza condiţiile de emitere a actului însă, în speţă, nu se poate vorbi de o simplă amânare a publicării ordinului emis întrucât această situaţie persistă din anul 2019. O asemenea întârziere nu poate fi justificată de îndoielile invocate de emitent referitoare la legalitatea procedurii de radiere a imobilului reclamantei din Lista monumentelor istorice şi tinde la permanentizarea situaţiei, fiind, astfel, încălcat dreptul recurentei la soluţionarea cererii sale într-un termen rezonabil.

De altfel, autoritatea publică emitentă nu a prezentat argumente pertinente pentru refuzul său de a proceda la publicarea Ordinului nr. 2612/11.06.2019, îndoielile acesteia referitoare la legalitatea procedurii de constatare a erorii materiale neavând nicio bază factuală. Oricum dacă au existat unele îndoieli cu privire la inexistenţa unui act prin care imobilul recurentei să fi fost clasat acestea ar fi trebuit să se lămurească în intervalul de timp extrem de lung de la emiterea ordinului până în prezent. Or, nici la momentul judecării recursului intimata nu a prezentat date concrete care să conducă la concluzia că ar fi existat un ordin de clasare care să fi stat la baza includerii imobilului proprietatea reclamantei în lista monumentelor istorice. Mai mult, aşa cum a arătat şi recurenta, după retragerea de la publicare a ordinului nu au mai fost întreprinse demersuri concrete pentru lămurirea situaţiei, refuzul de publicare a ordinului fiind, şi din această perspectivă, materializarea unui exces de putere.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că procedura de soluţionare a cererii recurentei de constatare a faptului că imobilul său a fost menţionat în Lista monumentelor istorice din eroare, cu consecinţa înlăturării acestuia din Listă nu a fost parcursă în totalitate, ci au fost parcurse doar primele două etape, respectiv etapa prealabilă emiterii actului şi etapa de emitere propriu-zisă a actului, refuzându-se, fără un motiv întemeiat, publicarea ordinului emis.

În consecinţă, în condiţiile în care autoritatea publică pârâtă refuză, cu exces de putere, să dispună publicarea Ordinului nr. 2612/11.06.2019, se impunea admiterea capătului principal de cerere.

Cât priveşte stabilirea, în această fază procesuală, a unui termen de executarea sub sancţiunea plăţii de penalităţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererea nu este întemeiată, oportunitatea unor astfel de măsuri urmând să fie analizată în situaţia în care hotărârea judecătorească nu este executată în termenele reglementate de normele generale.

De asemenea, nu se impune analizarea distinctă a legalităţii adresei de retragere de la publicare a Ordinului nr. 2612/11.06.2019, aceasta nefiind un act administrativ propriu-zis care să impună o soluţie explicită de anulare, ci doar una dintre formele în care s-a manifestat refuzul autorităţii de soluţionare a cererii reclamantei.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa în parte sentinţa şi, rejudecând cauza, va admite capătul principal de cerere şi va obliga autoritatea publică pârâtă să înainteze spre publicare Ordinul nr. 2612/11.06.2019, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 83/F-CONT din 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte, sentinţa atacată şi, în rejudecare, admite în parte acţiunea.

Obligă pârâta să înainteze spre publicare Ordinul nr. 2612/11.06.2019.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.