Invalidity of cassation for lack of substantiation not correctable via annulment appeal

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin decizia nr. 4841 din 1 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu;

(ii) a constatat nulitatea recursului formulat de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei nr. 128 din 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

(iii) a obligat recurentul Ministerul Fondurilor Europene la plata sumei de 1.285,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 4841 din 1 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii atacate şi rejudecarea recursului, în sensul admiterii sale şi respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Contestatorul susţine că dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei erori materiale, în condiţiile în care calea de atac a fost motivată şi criticile formulate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs s-a arătat, în mod expres, că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fundamentat pe faptul că prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, în mod greşit instanţa de control judiciar a reţinut că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi fost indicate doar formal, că recurentul nu ar fi circumstanţiat în niciun mod critica potrivit căreia hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei şi că s-a rezumat la a reitera sub o formă fidelă apărările susţinute prin întâmpinare în faţa instanţei de fond.

Împrejurarea că în cererea de recurs a fost expusă situaţia de fapt pentru o bună înţelegere a speţei sau au fost dezvoltate în susţinerea criticilor la adresa sentinţei atacate şi raţionamente similare cu cele de la fond, nu echivalează cu nemotivarea recursului, cum în mod greşit a reţinut instanţa de control judiciar, simpla parcurgere a cererii de recurs relevând elementele supuse analizei.

Ca atare, apreciază că eroarea materială constă în faptul ca instanţa de recurs a reţinut că recurentul-pârât nu ar fi indicat vreun motiv de nelegalitate pe care să-şi fi întemeiat cererea, ceea ce a determinat instanţa să aprecieze că respectivele critici formulate prin cererea de recurs nu ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deşi, în cuprinsul cererii de recurs a fost menţionat ca motiv de nelegalitate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, împrejurarea reţinută de instanţa a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care au condus la soluţia aplicării de către instanţa de control judiciar a sancţiunii nulităţii recursului formulat de instituţia recurentă.

În opinia contestatorului, neobservarea faptului că în cererea de recurs a fost indicat, în mod expres, ca motiv de casare, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu conduce la constatarea unei greşeli de judecată - de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural, astfel că prin demersul promovat în cauză, nu se urmăreşte învestirea instanţei cu "un recurs la recurs", ci îndreptarea unei erori materiale, care priveşte doar aspecte de ordin formal ale judecăţii recursului.

Contestatorul apreciază că eroarea materială care a condus la soluţia de aplicare a sancţiunii nulităţii recursului formulat de recurentul-pârât este de ordin procedural, însă de o gravitate suficient de mare încât să conducă la o concluzie diferită a instanţei de control judiciar, faţă de concluzia la care instanţa ar fi ajuns în urma analizei motivului de recurs indicat de recurentul-pârât, în speţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concluzie, soluţia de constatare a nulităţii cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este rezultatul unei erori materiale, situaţie de natură a atrage în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

3. Apărările intimatei

Prin întâmpinare, intimata Compania de Apă S.A. Buzău a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.

Prin notele scrise înregistrate la dosar, contestatorul a solicitat înlăturarea apărărilor formulate prin întâmpinare şi respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Specificul contestaţiei în anulare care este o cale extraordinară de atac prin care se urmăreşte desfiinţarea unei hotărâri definitive nu pentru că fondul pricinii nu a fost corect soluţionat, ci pentru că instanţa de recurs a comis greşeli de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, se repercutează şi asupra înţelesului pe care noţiunea de eroare materială o are în această materie, prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizând exclusiv greşeli de fapt, legate de aspecte de formă ale judecăţii recursului, şi nu pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

A da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea în legătură cu modul în care au fost aplicate dispoziţiile de drept material sau procedural, apreciate probele şi stabilite raporturile între părţi, ar însemna să li se deschidă acestora dreptul de a formula recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil în actuala reglementare a căilor de atac.

Prin urmare, se impune a se verifica în ce măsură eroarea materială pe care o invocă contestatorul în susţinerea contestaţiei în anulare se circumscrie noţiunii de eroare materială avută în vedere de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că ceea ce se invocă de către contestator ca motiv de contestaţie în anulare se referă, în realitate, la greşita aplicare de către instanţa de recurs a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în esenţă, contestatorul susţinând că în mod greşit instanţa de recurs a constatat nulitatea recursului, în condiţiile în care motivele din cuprinsul cererii sale se încadrau în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în mod expres în cererea de recurs.

Din considerentele deciziei nr. 4841 din 1 octombrie 2020, contestate, rezultă că instanţa de recurs a făcut propria analiza asupra motivelor dezvoltate de recurent prin cererea de recurs şi a statuat că " recurentul a indicat doar formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a circumstanţia în niciun mod critica potrivit căreia hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei, rezumându-se la a reitera sub o formă fidelă apărările susţinute prin întâmpinare în faţa instanţei de fond. O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs".

Prin urmare, ceea ce se critică de către contestator este modalitate în care instanţa de recurs a apreciat asupra încadrării motivelor invocate în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, raţionamentul logico-juridic efectuat de instanţa de judecată în urma unui demers deliberativ de interpretare a elementelor dosarului, nu poate face obiectul contestaţiei în anulare întemeiată pe cazul de contestaţie mai sus menţionat, pe această cale fiind susceptibile de valorificare numai erori materiale evidente în legătură cu aspectele de ordin formal ale judecării recursului.

În consecinţă, nu se poate identifica o eroare materială în pronunţarea deciziei contestate, ci eventual o greşeală de judecată ce nu poate fi constatată şi remediată pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Faţă de argumentele prezentate, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., se va respinge, cu opinie majoritară, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga contestatorul la plata sumei de 535,49 RON către intimata Compania de Apă Buzău S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată (aferente transportului), potrivit dovezilor pe care partea le-a depus la dosar la termenul de dezbateri .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva Deciziei nr. 4841 din 1 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul la plata sumei de 535,49 RON către intimata Compania de Apă Buzău S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2022.

Cu opinie separată, în sensul admiterii contestaţiei în anulare formulată de contestatorul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, anulării Deciziei nr. 4841 din 1 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 şi rejudecării recursului.

Contrar opiniei majoritare, apreciez că se impunea admiterea contestaţiei în anulare formulată de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva deciziei nr. 4841 din 1 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, anularea deciziei contestate şi rejudecarea recursului, pentru considerentele următoare:

Instanţa de recurs a constatat nulitatea recursului cu argumentarea că motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, se observă că recurentul nu circumstanţiază în niciun mod critica potrivit căreia hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei, rezumându-se la a reitera sub o formă fidelă apărările susţinute prin întâmpinare în faţa instanţei de fond.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

În motivare, cererea de recurs deşi conţine la începutul ei o reiterare a aspectelor din întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, partea a doua a cererii se referă, chiar dacă nu explicit prin indicarea incidenţei pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., la motivarea hotărârii.

Astfel, s-a afirmat şi apoi detaliat faptul că modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să motiveze sentinţa recurata încalcă prevederile art. 425 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Art. 425 - Conţinutul hotărârii

(1) Hotărârea va cuprinde:

(...)

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinuta de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Din modul de redactare a textului de lege, rezultă faptul că art. 425 C. proc. civ. conţine norme imperative iar lipsa unor menţiuni poate atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 174 şi următoarele C. proc. civ.

Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe celelalte, pentru ce motiv a găsit o probă ca fiind pertinentă şi nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială a acestuia.

Potrivit jurisprudenţei în materie, dreptul la un proces echitabil presupune şi motivarea hotărârilor.

Justiţiabilii trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate şi că judecătorul a examinat toate probele administrate. În plus, enunţarea problemelor de drept şi de fapt pe care judecătorul şi-a întemeiat soluţia trebuie să permită justiţiabilului să aprecieze şansele de succes ale unui recurs.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia CEDO, nu poate trece drept efectiv decât dacă "cererile şi observaţiile părţilor sunt în mod real ascultate" adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată.

În concret, chiar dacă partea a indicat şi reiterat expres faptul că recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., faţă de care în mod corect s-a admis excepţia nulităţii, conţinutul căii de atac se referă şi la alte motive neanalizate.

Acest lucru, având în vedere scopul instituit de legiuitor pentru art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. echivalează cu o necercetare integrală a căii de atac, ce se poate subsuma unei "erori materiale", care ar atrage admiterea contestaţiei în anulare.