Cross-appeals dismissed in traffic accident moral damages dispute, upholding appellate award of 9,900 RON

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25.06.2019 sub x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 19999/29.05.2019 de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, admiterea cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 63 din data de 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia nr. 19999/29.05.2019, exclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantei, a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamantei la suma de 22.500 RON şi a obligat pârâtul la plata către aceasta a diferenţei de despăgubire în cuantum de 9900 RON, menţinând în rest decizia contestată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 63 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Recursul declarat de către reclamanta A.

Recurenta-reclamantă a apreciat că sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 în ceea ce priveşte procesul de evaluare a daunelor morale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 potrivit cărora în caz de vătămare corporală, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România şi face trimitere în acest sens la decizia nr. 3357/2014 a Înaltei Curţi, prin care s-a statuat că " neevaluarea prejudiciului prin raportare la dispoziţiile articolului mai sus invocat, constituie motiv de casare".

A susţinut că instanţa de fond a examinat decizia contestată doar prin prisma procedurii interne a FGA şi, deşi în urma acestei analize a constatat nereguli în aplicarea sa, instanţa nu a corectat situaţia, nu a făcut o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate, ci a concluzionat că este legală modalitatea de acordare a daunelor morale de către pârât.

În opinia sa, suma acordată de către pârât cu titlu de daune morale a fost plafonată formal, arbitrar şi a fost infimă prin raportare la circumstanţele particulare ale speţei.

A mai arătat că a criticat în faţa instanţei de fond şi Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale în România pe cale amiabilă" elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, scopului real al emiterii acestui ghid fiind ca instanţele să acorde automat suma trecută în Ghid, fără a mai aprecia asupra gravităţii prejudiciului moral suferit şi nici asupra faptului dacă această sumă este sau nu este rezonabilă, prin raportare la împrejurările concrete ale speţei, respectiv la urmările accidentului. De asemenea, deciziile la care se face referire în anexa Ghidului sunt majoritatea eronate. din totalul de aproximativ 858 de Decizii, care se regăsesc în Anexă un procent foarte mare dintre acestea reprezintă Hotărâri care fie sunt menţionate eronat (sau nu există pe situl B.), fie au un alt obiect al cauzei decât cele care interesează: ucidere din culpă, pretenţii-daune morale.

Acest ghid este bazat pe o jurisprudenţă care nu poate fi verificată pe site-ul invocat de autorii Ghidului, iar asigurătorii, fără a face o verificare asupra a ceea ce se susţine, solicită instanţelor de judecată să ţină cont de evaluările din acest ghid, de media daunelor stipulate în cuprinsul lui, medie care putem afirma cu certitudine că nu poate fi stabilită şi nu poate fi luată ca atare.

Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere că, soluţiile la care se raportează autorii Ghidului se referă la accidente de circulaţie din anii 2006-2008, când nivelul limitelor de despăgubire era cu mult mai mic. Consideră că daunele morale ar fi trebuit revizuite şi în funcţie de indicii care s-au avut în vedere la revizuirea limitei valorii poliţelor de asigurare.

A susţinut că daunele morale nu se stabilesc în funcţie de posibilităţile financiare ale victimei, nici ale persoanei vinovate de producerea accidentului, şi cu atât mai puţin ale asigurătorului care este o persoană juridică, un profesionist ce îşi are întotdeuna în vedere profitul. Daunele morale sunt, şi trebuie să reprezinte, o compensare morală efectivă, care să dea substanţă şi să valideze dreptul constituţional la viaţă, din cauza faptului că dacă lucrurile nu ar avea această finalitate, am fi în situaţia unei deturnării a daunelor morale de la finalitatea lor etică şi legală.

Recurenta-reclamantă a necesitat un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale, a suferit fracturi costale cu dislocare, arsură chimică gr. II-III gamba dreaptă, precum şi hemotorax. Leziunile suferite au fost puternicresimţite de către victima care nici în prezent nu s-a refăcut în totalitate. A suferit de depresie ca urmare a acestui accident necesitând tratament medical. Acest accident a fost un moment de cumpănă în viaţa recurentei-reclamante. în prezent aceasta nu se mai poate bucura de viaţă aşa cum o făcea până la data accidentului, şocul fiind foarte puternic resimţit de către victimă.

În opinia sa, instanţa de fond trebuia, şi era datoare, să analizeze în detaliu solicitările recurentei-reclamante, raportat la decizia contestată, să procedeze la un examen propriu al pricinii, prin raportare strictă la solicitările făcute în concret în faţa instanţei. Astfel, magistratul avea obligaţia, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenţei Curţilor de Apel din România şi nu numai, pentru ca, pe de o parte, persoana vătămată să fie just despăgubită, dar şi să existe o judecată în echitate. În cauza de faţă, judecata s-a făcut cu încălcarea principiului unei juste şi echitabile judecăţi prin înlăturarea în totalitate argumentelor aduse de recurenta-reclamantă în susţinerea contestaţiei.

3.2. Recursul declarat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât FGA a susţinut că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie, art. 11 si art. 13 alin. (3) si 14 alin. (2) din Legea 213/2015,art. 50 din Norma ASF 23/2014, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A arătat că în motivarea majorării sumei acordate cu titlu de daune morale instanţa a reţinut în principal, că pârâtul FGA nu şi-a respectat propria decizie internă şi nu a analizat prin raportare strictă la situaţia personală a reclamantei, unde anume se situează aceasta în intervalul prevăzut pentru situaţiile în care pentru recuperare au fost necesare un număr de zile de îngrijiri medicale situate între 31 de zile şi 90 de zile. Raportându-se la probatoriul administrat - acte medicale depuse la dosarul de despăgubire, dar şi declaraţia martorului C., instanţa de fond a apreciat că în cauză s-a făcut dovada necesităţii încadrării reclamantei în punctajul maxim, pentru îndeplinirea a cel puţin două dintre consecinţele expuse în Decizie, respectiv: a) leziunile au lăsat urme vizibile; b) leziunile suferite au provocat suferinţe puternice, au lăsat traume fizice şi psihice de durată.

Instanţa a încălcat astfel prevederile constituţionale privind separaţia puterilor în stat prevăzuta de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum si limitele învestirii - de vreme ce trebuia sa aprecieze asupra legalităţii deciziei având in vedere inscrisurile pe care FGA le-a avut la dispoziţie la momentul soluţionării cererii de plata si nu in considerarea declaraţiei de martor, care releva elemente ce nu au fost făcute cunoscut FGA si care, schimbând starea de fapt, ar fi condus la o alta evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatei. orice persoana ce pretinde un drept de creanţa împotriva unui asigurător in faliment trebuie sa formuleze o cerere motivată în acest sens adresata Fondului de Garantare a asiguraţilor, la care sa anexeze înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate- acestea fiind dispoziţiile obligatorii cuprinse in conţinutul art. 14 alin. (1) si 2 din Legea 213/2015.

A susţinut pârâtul că acordarea de despăgubiri potrivit procedurii administrative de plata prevăzuta de Legea 213/2015 este obligatorie, legea dând în competenţa FGA ca persoana jurdica de drept public desfăşurarea acestei proceduri şi aprecierea asupra despăgubirilor/indemnizaţiilor solictate, iar in cazul contestării deciziilor FGA, instanţele de contencios administerativ se pot pronunţa, si nu altfel.

Potrivit art. 2 alin. (1) si 3 şi art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015, precum şi art. 21 din Norma ASF 16/2015, Fondul protejază creditorii de asigurări de consecinţele insolventei şi nu se substituie asigurătorilor, obligaţiile fondului fiind obligaţii proprii, noi, si nu o continuare/preluare a obligaţiilor asigurătorilor faliţi, aceste obligaţii fiind limitate atât in timp - la falimentul unui asigurător cât şi ca plafon de garantare.

Obligaţiile FGA au ca izvor Legea 213/2015 şi cererile de plată formulate de creditorii de asigurări- care generează raporturi de drept administrativ dintre aceştia şi FGA, acesta ramând un terţ fata de contractul de asigurare RCA care generează obligaţia de plata in sarcina asigurătorului. Fondul este obligat să procedeze la circumstanţierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituita în dauna efectiv suferită, aceasta fiind raţiunea introducerii în textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de dauna de către FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015.

Suma acordata intimatei a fost stabilită în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, fiind dată prin apreciere în cadrul pragului respectiv -în lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale si În lipsa alor menţiuni sau înscrisuri care ar fi permis o alta apreciere a stării de fapt in privinţa consecinţelor accidentului rutier reclamat.

Recurgerea la o procedura interna standardizată a FGA nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanelor indreptatite de a primi daune morale -fiind realizata pe baza sumelor plătite de asigurătorul D., atât pe cale amiabila cat si ca urmare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate impotriva sa.

A mai susţinut recurentul pârât că majorarea despăgubirii acordate intimatei de către instanţa s-a bazat exclusiv pe elemente suplimentare care nu au fost făcute cunoscute FGA - si care au rezultat din declaraţia martoriei audiată în cauză.

Instanţa de fond avea obligaţia, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenţei instanţelor, pentru ca, pe de o parte, părţile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei. Or, din motivarea sentinţei nu rezultă că instanţa ar fi avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile şi evitarea îmbogăţirii fără justă cauză, precum şi pe cel al proportionalităţii dintre prejudiciul suferit şi suma acordată cu titlu de despăgubire.

4. Apărările formulate în cauză

Atât recurenta-reclamantă A., cât şi recurentul-pârât FGA au formulat întâmpinare, fiecare solicitând respingerea recursului părţii adverse, ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor

Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru considerentele ce succed:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de control administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 19999/29.05.2019 şi obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 250 000 RON cu titlu de daune morale solicitate prin cererea de plată, ca urmare a prejudiciului suferit în urma producerii accidentului rutier din data de 12 iulie 2015.

Prin decizia contestată, FGA a admis în parte cererea de plată pentru suma de 14.113 RON, din care 1.513 RON daune materiale şi 12.600 RON daune morale, respingând în rest cererea cu privire la diferenţa solicitată.

Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, a anulat în parte decizia nr. 19999/29.05.2019 şi a obligat pârâtul FGA la plata sumei suplimentare de 9.900 RON cu titlu de daune morale.

Atât reclamanta A., cât şi pârâtul FGA au criticat legalitatea soluţiei dispuse de către instanţa de fond în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate.

1. În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamanta A.

În esenţă, criticile recurentei-reclamante vizează modalitatea în care instanţa de fond a soluţionat cererea sa de acordare a daunelor morale, respectiv cuantumul acestora, susţinând că instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 50 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014 şi s-a raportat în mod eronat la procedura internă a FGA şi la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale în România pe cale amiabilă, elaborat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România; (….)"

Înalta Curte constată că, deşi dispoziţiile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, fac trimitere la "legislaţia şi jurisprudenţa din România", nu există o prevedere legală care să stabilească în mod expres criteriile şi limitele despăgubirilor morale ce se cuvin victimelor unui accident de circulaţie.

În literatura de specialitate şi în practica instanţelor de judecată, s-a reţinut în mod constant că daunele morale trebuie stabilite prin raportare la consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate şi în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională. Despăgubirile trebuie să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real produs victimei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daunele morale, dar nici să nu fie derizorii.

În recurs, recurenta-reclamantă nu a prezentat argumente care să infirme concluziile instanţei de fond, rezumându-se la susţineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferinţelor resimţite, fără a contraargumenta, punctual, considerentele sentinţei recurate.

Împrejurarea că la stabilirea cuantumului daunelor morale au fost avute în vedere Ghidul FPVS şi procedura internă adoptată de FGA, precum şi jurisprudenţa instanţelor de judecată, nu poate constitui un argument de nelegalitate, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, în lipsa unor criterii obiective de evaluare, instanţa de fond a folosit pentru cuantificare toate orientările menţionate, tocmai pentru a nu se crea situaţii de discriminare între persoane aflate în situaţii similare şi pentru a justifica principiul echităţii acordării despăgubirilor de acest gen.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, deşi reclamanta o suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către instanţa de fond este adecvat situaţiei relevate în speţă.

Instanţa de fond a avut în vedere un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamantă, respectiv durata îngrijirilor medicale indicată prin certificatul medico-legal, precum şi un criteriu subiectiv, raportat la circumstanţele particulare ale cauzei, prin raportare la întregul material probator administrat în cauză.

Prin urmare, în speţa de faţă, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, nefiind încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului.

2. Referitor la recursul declarat de pârâtul FGA

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că nu pot fi primite susţinerile pârâtului FGA conform cărora, la acordarea daunelor morale, instanţa nu a ţinut cont de procedura internă, obligatorie, folosită de către recurentul-pârât pentru stabilirea cuantumului acestora.

În acest sens, trebuie subliniat că în legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor morale, iar procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, au un caracter de recomandare, astfel că nici instanţa de recurs şi nici prima instanţă nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcţie de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Este adevărat că despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanţele din România şi jurisprudenţa instanţelor naţionale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Cu alte cuvinte, în lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei vătămate.

Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, ţinând cont de faptul că scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu se transforma într-un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure persoana păgubită.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât referitoare la cuantumul sumei acordate de către prima instanţă cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama şi de practica judiciară în materie.

Instanţa de fond a apreciat ca fiind justificată solicitarea reclamantei ca pârâtul să-i acorde despăgubiri suplimentare pentru daunele morale suferite, apreciind ca fiind în concordanţă cu situaţia concretă a intimatei-reclamante acordarea despăgubirilor în funcţie de o valoare medie a despăgubirilor de 500 RON pe zi de îngrijiri medicale, fapt ce a impus admiterea în parte a acţiunii, anularea în parte a deciziei atacate şi obligarea pârâtului să plătească reclamantei în plus o sumă de 9.900 RON.

Adoptarea de către instanţa de fond a unei soluţii contrare celei statuate prin decizia emisă de FGA nu poate conduce de plano la concluzia că au fost nerespectate normele legale, jurisprudenţa în materie şi principiile echităţii, proporţionalităţii şi evitării îmbogăţirii fără justă cauză, cum pretinde recurentul-pârât FGA, judecătorul cauzei având de a-şi forma propria convingere cu privire la întinderea prejudiciului suferit de către reclamantă.

De asemenea, dispoziţiile normative invocate de pârât nu impun o soluţie contrară şi nici nu conduc la concluzia nerespectării criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Este adevărat că durata îngrijirilor medicale, stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamantă, descrise printr-un raport de expertiză medico-legal ori certificat medical sau medico-legal, poate fi pertinentă în stabilirea unor daune materiale şi, eventual, a daunelor morale acordate pentru compensarea suferinţelor fizice îndurate în această etapă a recuperării, însă acesta nu reprezintă unicul criteriu ce trebuie avut în vedere, ci trebuie coroborat cu întreaga situaţie de fapt, respectiv cu suferinţele fizice şi morale la care a fost expusă reclamanta în urma producerii accidentului rutier.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Instanţa supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare şi în acest scop şi pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită precum şi de toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Nu pot fi primite nici criticile recurentului-pârât vizând încălcarea prevederilor constituţionale privind separaţia puterilor în stat prevăzuta de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi limitele învestirii, pe motiv că instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe probe ulterioare ce nu au fost cunoscute de către FGA la momentul soluţionării cererii de plată (declaraţia martorei C.).

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a concluzionat că evaluarea prejudiciului moral de către autoritatea pârâtă nu a fost făcută în mod corect, prin raportare la întreg probatoriu admistrat în cauză, nefiind avută în vedere doar declaraţia martorului audiat, cum greşit afirmă recurentul. Acest aspect rezultă din pagina 7 a sentinţei recurate unde instanţa de fond a arătat că se impune majorarea cuantumului daunelor morale "având în vedere probatoriul administrat - acte medicale depuse la dosarul de despăgubire, dar şi declaraţia martoruli C.".

Criticile recurentului-pârât sunt aşadar nefondate, din considerente reieşind fără putere de tăgădă că instanţa s-a raportat la actele medicale depuse la dosarul de despăgubiri, cunoscute aşadar de către FGA la momentul soluţionării cererii de plată, declaraţia martorului audiat având doar rolul de a confirma consecinţele grave suferită de către reclamantă în urma accidentului rutier.

Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că în mod corect, instanţa de fond, ţinând cont atât de criteriile obiective reglementate de procedura internă a FGA, cât şi consecinţele negative, pe plan fizic şi psihic suferite de către reclamantă în urma accidentului, a apreciat că se impunea încadrarea acesteia în pragul maxim de 500 RON/zi îngrijiri medicale, prevăzut în cadrul procedurii interne a FGA şi a dispus majorarea cuantumului daunelor morale acordate de către FGA cu 9900 RON.

În concluzie, pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamanta A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 63 din 20 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2022.