Moral damages award upheld as Fund's 18,150 RON compensation for traffic injury remains valid

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, la data de 25.06.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei Fondului de Garantare a Asiguraţilor nr. 20111/30.05.2019, obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând despăgubiri garantate ca urmare a falimentului B. S.A., precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de soluţionarea litigiului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 903 din 6 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul De Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa obligării intimatului la plata daunelor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că prin cererea de chemare în judecată a propus un martor, în acord cu disp. 194 lit. e) C. proc. civ., iar intimata-pârâtă nu a înţeles să se opună audierii acestuia, prin întâmpinare şi nici la termenul la care proba a fost încuviinţată, înţelegând să-şi precizeze poziţia la termenul la care martorul a fost legal citat în vederea audierii. Cât timp intimata-pârâtă nu s-a opus încuviinţării probei cu martori anterior citării acestuia, consideră că aceasta atitudine poate fi interpretată în sensul arătat de art. 315 alin. (2) C. proc. civ., respectiv o convenţie tacită cu privire la audierea acestuia. Consideră că la termenul la care martorul a fost legal citat în vederea audierii, instanţa ar fi avut posibilitatea ascultării acestuia şi a cenzurării declaraţiei, în sensul în care să reţină numai aspectele relevante, ţinand cont de legătura existentă între recurentă şi martor, acesta fiind soţul său.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată a solicitat ca întinderea prejudiciului nepatrimonial să fie avută în vedere şi în considerarea regimului de viaţă deteriorat de după-accident al recurentei şi a consecinţelor prezente asupra stării sale de sănătate. Potrivit art. 249 din C. proc. civ., aceste susţineri trebuiau dovedite, sens în care a solicitat încuviinţarea probei cu martori.

Consideră că este greu de stabilit cuantumul daunelor morale în absenţa unor criterii legale, instanţa, statuând în echitate, în funcţie de imprejurarile concrete ale speţei, fiind nevoita sa aprecieze o sumă globală care sa constituie o satisfacţie echitabilă pentru recurentă.

În opinia sa, pentru acordarea daunelor morale este nevoie de anumite elemente probatorii, de natură să permită instanţei găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă analiza documentelor medicale depuse la dosarul cauzei. Este esenţială percepţia instanţei asupra consecinţelor suferite de recurenta în toate aspectele vieţii acesteia, aceasta percepţie putandu-se contura intr-o modalitate cat mai apropiata de realitate numai in urma audierii martorului propus, care cunoştea situaţia reclamantei, respectiv, felul cum a traversat perioada de după accident, elemente de natură a evidenţia caracterul sever al prejudiciului incercat. Or, considerentele hotărârii recurate nu fac vorbire despre intervenţia chirurgicală suferită de recurentă, nici despre faptul că a fost externată cu recomandarea de repaus la pat timp de 14 zile sau ca ulterior s-a deplasat cu cadru de mers.

Susţine că, într-adevăr, nu există criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, însă instanţa trebuia să ţină cont de criteriile stabilite jurisprudenţa în materie. De pildă, instanţa supremă, prin Decizia ICCJ nr. 1 din 9 ianuarie 2014, a apreciat că reprezintă astfel de criterii "consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială".

În speţa de faţă, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că intimatul a stabilit cuantumul daunelor morale în mod just, ţinând cont de procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare. Apreciază că este nelegală şi nerelevantă cuantificarea prejudiciului nepatrimonial suferit de către recurentă, în abstract, prin raportare la alte speţe şi nu prin raportare la particularităţile speţei analizate. Despăgubirile se stabilesc potrivit legii şi aprecierii subiective a instanţei. Raportarea exclusivă la numărul de zile de îngrijire medicală este vădit nelegală şi în contradicţie cu principiul reparării efective a prejudiciului. Zilele de îngrijiri medicale nu constituie un mijloc absolut de cuantificare a prejudiciului moral.

Recurenta-reclamantă a susţinut că prejudiciul reţinut de prima instanţa a fost subdimensionat raportat la traumele, suferinţa fizică şi regimul de viaţă deteriorat la care aceasta a fost supusă ca urmare a producerii accidentului de circulaţie în care a fost implicată, astfel cum acestea reies din înscrisurile de la dosar. În urma accidentului, recurenta a fost diagnosticată cu fractura a bazinului, traumatism cranio-cerebral minor, plaga buză inferioară, contuzie ambii genunchi, contuzie pumn si mâna dreaptă, entorsă glezna stânga. În prezent, recurenta poate merge într-un ritm foarte scăzut şi are dureri mari.

În consecinţă, apreciază că suma avută în vedere de prima instanţă că despăgubiri morale este disproporţionată în raport de prejudiciul nepatrimonial încercat de recurenta.

Prin precizările depuse la dosar la data de 12 mai 2020, recurenta-reclamantă a arătat că îşi întemeiază recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrat şi fiscal Decizia nr. 20111/30.05.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate în urma producerii accidentului rutier din data de 07.04.2016.

Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar reclamanta a criticat această soluţie, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile formulate de către reclamantă privind încălcarea art. 315 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora pot fi audiate în calitate de martori persoanele prevăzute în cuprinsul alin. (1) al aceluiaşi articol, la punctele 1-3, cu acordul părţilor, câtă vreme o astfel de convenţie nu a existat, ci, dimpotrivă, astfel cum rezultă din practicaua sentinţei recurate, pârâtul FGA s-a opus expresis verbis audierii martorului C., de îndată ce a aflat că acesta este chiar soţul reclamantei.

Totodată, Înalta Curte constată că sentinţa recurată respectă rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi cuprinde raţionamentul logico-juridic care a condus la soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, judecătorul fondului apreciind, în mod corect, că, în lipsa unor criterii legale de determinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor morale, prin raportare la procedura internă şi la înscrisurile justificative depuse la dosar de către reclamantă.

În realitate, criticile formulate de către reclamantă vizează modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanţă, or acestea exced analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului, întrucât instanţa de fond are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În privinţa celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta invocă încălcarea de către prima instanţă a art. 1381 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală coroborat cu art. 1531 din acelaşi act normativ şi critică modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate prin sentinţa recurată, la care era îndreptăţită în urma producerii accidentului de circulaţie din data de 07/04/2016.

Înalta Curte va respinge criticile referitoare la greşita stabilire a valorii despăgubirilor morale cuvenite reclamantei, ca nefondate, reţinând că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului acestora, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

Conform art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 " La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: f) daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din Romania."

Înalta Curte constată că, deşi dispoziţiile art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la momentul producerii accidentului rutier, fac trimitere la "legislaţia şi jurisprudenţa din România", nu există o prevedere legală care să stabilească în mod expres criteriile şi limitele despăgubirilor morale ce se cuvin victimelor unui accident de circulaţie. În literatura de specialitate şi în practica instanţelor de judecată, s-a reţinut în mod constant că daunele morale trebuie stabilite prin raportare la consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate şi în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională. Despăgubirile trebuie să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real produs victimei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daunele morale, dar nici să nu fie derizorii.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, instanţa reţinând că, deşi reclamanta o suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor este adecvat situaţiei relevate în speţă.

În lipsa unor criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a adoptat, prin Decizia nr. 74/2018, o procedură internă care prevede limitele minime şi maxime ale despăgubirii, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, iar dincolo de aceste limite, valorile în concret trebuie stabilite în raport de anumiţi indicatori particulari fiecărei speţe.

În speţa de faţă, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a stabilit cuantumul despăgubirilor morale prin raportare la cele 55 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, de faptul că leziunile suferite nu au pus în pericol viaţa victimei, reclamanta nu a fost încadrată în vreun grad de handicap, iar vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-funcţionale. Faţă de aceste circumstanţe, despăgubirea a fost calculată astfel: 18.150 RON = 55 x 330 RON/zi de îngrijire medicală.

Aşadar, intimatul-pârât a avut în vedere un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamantă, respectiv durata îngrijirilor medicale indicată prin certificatul medico-legal, precum şi un criteriu subiectiv, raportat la circumstanţele particulare ale cauzei.

Totodată, Înalta Curte reţine că, în speţa de faţă, reclamanta nu a dovedit circumstanţe extraordinare care să conducă la concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin decizia contestată. Mai mult decât atât, reclamanta s-a rezumat la susţineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferinţelor resimţite, fără a formula, punctual, critici faţă de considerentele sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că Fondul de Garantare a Asiguraţilor are rolul de a proteja creditorii de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător, însă nu are obligaţia de a garanta plata unor sume stabilite de creditorii de asigurare prin cererea de plată. Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este succesorul în drepturi şi obligaţii ale vreunui asigurător şi nu datorează despăgubiri "ope legis". De asemenea, obligaţiile Fondului de Garantare a Asiguraţilor se nasc, se modifică şi se sting în temeiul Legii nr. 213/2015 şi nu în baza contractului de asigurare, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare.

Aşadar, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment.

Înalta Curte constată că pârâtul nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la o procedură de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare coroporale sau decese, adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, tocmai pentru a preîntâmpina crearea unor situaţii discriminatorii, în lipsa unor criterii de individualizare expres prevăzute de lege.

Înalta Curte apreciază că, în cauză nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, instanţa de fond analizând în mod corect atât criteriul obiectiv al numărului de îngrijiri medicale, cât şi criteriile subiective ce decurs din situaţia personală a reclamantei şi întregul material probator administrat.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 903 din 6 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2022.