Bailiff's disciplinary fine upheld for unlawful sealing and inventory operations

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub numărul x/5019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti - Comisia Superioară de Disciplină, Camera Executorilor Judecătoreşti şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, a solicitat anularea Hotărârii nr. 16/19.07.2019 emise de Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 2/01.02.2019 emise Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti - Consiliul de Disciplină.

1.2. Prin încheierea de şedinţă din 10 decembrie 2019, Curtea de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a UNEJ invocată prin întâmpinare şi a constatat rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ, ca urmare a precizărilor formulate de către reclamant.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 12 din 11 februarie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Camera Executorilor Judecătoreşti şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 12 din 11 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A. pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (10 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că prin Hotărârea nr. 2/01.02.2019 a Consiliului de Disciplină al CEJ Ploieşti, faptele care i se impută au fost reţinute în mod greşit ca abateri disciplinare.

Consiliul de Disciplină a hotărât în mod nelegal admiterea acţiunii disciplinare, sancţionându-l prin aplicarea amenzii în cuantum de 2.000 RON, în temeiul art. 49 lit. c) din Legea 188/2000, cu motivarea că în mod greşit executorul judecătoresc a încuviinţat cererea de inventar fără să solicite petentei să clarifice cererea şi să precizeze în mod expres dacă solicită ca executorul judecătoresc să efectueze inventarierea sau să participe la efectuarea inventarierii.

Acelaşi mod defectuos de interpretare a legii este preluat şi de instanţa fondului care motivează în acelaşi sens.

În opinia recurentului, nu poate fi reţinut ca motiv de abatere disciplinară o asemenea argumentaţie, pe de o parte, pentru că cererea formulată de creditoarea S.C. B. S.A. Buzău este cât se poate de clară, fiind intitulată "cerere inventariere privind predarea fermei Gheraseni" aşa cum rezultă înscrisul 768/26.02.2018, iar pe de altă parte, legea îi conferă executorului judecătoresc atât calitatea cât şi capacitatea de a interpreta din punct de vedere juridic o cerere din domeniul executării silite.

Faptul că organele disciplinare au apreciat ca fiind greşită încuviinţarea cererii de inventariere nu are nicio relevanţă în analizarea unei eventuale neglijenţe în instrumentarea dosarului de executare, câtă vreme, în calitatea sa de executor judecătoresc, a apreciat cererea ca fiind cât se poate de clară, nemaiavând nevoie de lămuriri suplimentare.

Referitor la fapta de neglijenţă de a fi permis aplicarea sigiliilor aparţinând S.C. B. S.A. Buzău, arată recurentul că, deşi Consiliul de Disciplină a constatat că sigiliile aplicate nu-i aparţin, a considerat ca neglijenţă şi atingere a probităţii profesiei acţiunea sa de permitere a aplicării sigiliilor petentei, fără însă a menţiona modalitatea în care s-ar fi putut opune unei asemenea operaţiuni şi nici temeiul juridic.

Mai mult, instanţa de fond consideră neîntemeiată această apărare şi motivează neglijenţa recurentului prin omisiunea de a trece în procesul-verbal că sigiile aplicate aparţineau petentei S.C. B. S.A. Buzău, fară a indica cine şi în ce fel a fost prejudiciat de această omisiune, mai ales că procesul-verbal de inventariere nu a fost niciodată contestat la instanţa de judecată.

Susţine că nici în adresa de sesizare a Consiliului de Disciplină de către Colegiul Director şi nici în memoriul depus de S.C. C. S.R.L. nu s-a făcut vorbire despre o eventuala neglijenţă dată de faptul că nu a solicitat procesul-verbal de predare primire privind bunurile ce au făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/24.08.2016, însă în hotărârea contestată apare ca temei al sancţionării sale disciplinare şi o asemenea situaţie de fapt.

Ca urmare, solicită recurentul să se constate că, pe de o parte, Consiliul de Disciplină nu a fost învestit cu analizarea acestei situaţii, iar pe de cealaltă parte, concluziile la care a ajuns sunt complet nereale, atâta timp cât instanţa de executare a încuviinţat executarea silită, considerând la fel ca şi recurentul ca fiind certă, lichidă şi exigibilă creanţa, neavând vreo importanta faptul ca, ulterior, a fost admisa contestaţia la executare şi a fost desfiinţată inclusiv încheierea de încuviinţare.

Totodată, a susţinut că încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul sancţionator este greşită, întrucât nu se poate face vinovat de abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. c) din Legea 188/2000, probitatea sa profesională neputând fi pusă la îndoială, iar săvârşirea unor fapte care să aducă atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri nu a fost dovedită sub nicio formă.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută la 47 lit. e) din Legea 188/2000, a arătat că nu poate fi vorba despre întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, iar despre neglijenţa în efectuarea lucrărilor, aceasta nu a fost dovedită şi nici motivată de către Consiliul de Disciplina prin Hotărârea nr. 2/2019.

În măsura în care se va aprecia că a manifestat vreo neglijenţă în instrumentarea dosarelor în cauză, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, solicitând admiterea excepţiei şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepţia nulităţii recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., şi respinsă în şedinţa publică din 04.05.2022.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu titlu preliminar, se reţine că intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive pe calea întâmpinării depuse la dosar. În condiţiile în care intimata-pârâtă nu a recurat încheierea din 10 decembrie 2019, prin care excepţia a fost respinsă, ca neîntemeiată, soluţia asupra excepţiei nu poate fi supusă controlului instanţei de control judiciar, pe calea apărărilor în recurs.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ în condiţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 16/19.07.2019 emisă de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 2/01.02.2019 emisă Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti - Consiliul de Disciplină.

Potrivit situaţiei de fapt, se reţine că în urma memoriul înregistrat sub nr. x/08.10.2018 la CEJ Ploieşti, petenta S.C. C. S.R.L. a sesizat Colegiul Director cu privire la posibilele abateri săvârşite de către reclamant în instrumentarea dosarului x/2018, având ca obiect participarea la inventarierea tuturor bunurilor mobile şi imobile din cadrul "fermei Gherăseni" şi a dosarului x/2018 având ca obiect recuperare creanţă.

Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a decis formularea unei acţiuni disciplinare împotriva executorului judecătoresc A. pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute la art. 47 lit. c) şi e) din Legea nr. 188/2000.

Prin Hotărârea nr. 2/01.02.2019, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti - Consiliul de Disciplină a admis acţiunea disciplinară şi a aplicat executorului judecătoresc sancţiunea amenzii în cuantum de 2000 de RON, prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea 188/2000, pentru atingerea adusă probităţii profesionale şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor.

Prin această hotărâre, s-a reţinut că reclamantul a săvârşit următoarele fapte care au atras răspunderea sa disciplinară: (i) în mod greşit executorul judecătoresc a încuviinţat cererea de inventariere fără să solicite petentei să clarifice şi să precizeze în mod expres dacă solicită ca executorul judecătoresc să efectueze inventarierea sau să participe la efectuarea inventarierii de către comisia S.C. B. S.A numită prin decizia 769/26.02.2018, urmând să constate că s-a efectuat această operaţiune de către comisie; (ii) în privinţa efectuării operaţiunii de inventariere rezultă fără dubiu că executorul judecătoresc a greşit când a aplicat sau a permis aplicarea sigiliilor aparţinând S.C. B. S.A.; din cuprinsul procesului-verbal rezultă că sigiliile au fost aplicate de executorul judecătoresc; ulterior, la audierea în faţa colegiului director şi în faţa consiliului de disciplină a precizat că sigiliile aparţineau S.C. B. S.A. şi au fost aplicate de reprezentanţii acesteia; (iii) executorul judecătoresc a manifestat neglijenţă în efectuarea lucrărilor în dosarul de executare 629/2018, deoarece nu a solicitat S.C B. S.A. Buzău să depună şi procesul-verbal de predare-primire încheiat între aceasta şi S.C. C. S.R.L. privind bunurile ce au făcut obiectul contractului de închiriere autentificat sub numărul x/24.08.2016, cu atât mai mult cu cât efectuase inventarierea acestor bunuri şi cunoştea situaţia de fapt de la locul situării bunurilor.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de reclamant, reţinând că faptele săvârşite se încadrează în dispoziţiile art. 47 lit. c) şi e) din Legea nr. 188/2000, iar sancţiunea aplicată corespunde gravităţii faptelor, astfel că nu se impune înlocuirea acesteia.

Soluţia instanţei de fond este însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt necontestată de către părţi.

Reevaluând materialul probator pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile exprimate neputând fi circumscrise acestui motiv de casare ce vizează fie nemotivarea hotărârii, fie existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Întrucât niciuna dintre ipotezele acestei norme nu se identifică în cauză, iar criticile formulate pot fi încadrate doar în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând modul greşit de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 47 lit. c) şi e) din Legea 188/2000, analiza instanţei se va limita la acest motiv de casare.

Contrar susţinerilor recurentului, în mod legal instanţa de fond a stabilit că faptele reţinute în actul sancţionator întrunesc elementele abaterilor disciplinare prevăzute la art. 47 lit. c) din Legea 188/2000 constând în "săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri", în forma săvârşirii de fapte care aduc atingere probităţii profesionale, respectiv art. 47 lit. e) din Legea 188/2000 "întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor", în forma neglijenţei în efectuarea lucrărilor.

Referitor la prima faptă imputată, constând în încuviinţarea în mod greşit a cererii de inventariere a bunurilor mobile şi imobile din cadrul fermei Gherăseni, susţinerile recurentului care afirmă că a procedat corect la operaţiunea de inventariere, în conformitate cu dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., nu pot fi primite.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., care au constituit temeiul de drept al procesului-verbal de inventariere din 28.02.2018, fac referire la o situaţie excepţională, respectiv constatarea de urgenţă a unei stări de fapt, în cadrul asigurării de probe şi anume conservarea unor dovezi sau situaţii de fapt pentru a putea fi folosite într-un proces viitor sau chiar într-un proces în curs, când există riscul ca un mijloc de probă să dispară până la începerea procesului sau chiar pe parcursul acestuia.

Din cuprinsul cererii înregistrate sub nr. x/27.02.2018, rezultă că petenta S.C. B. S.A. a solicitat executorului judecătoresc să participe la inventarierea tuturor bunurilor mobile şi imobile din cadrul fermei Gherăseni, în vederea predării pe bază de proces-verbal a fermei către proprietarul acesteia, S.C. C. S.R.L., fără a indica vreun temei de drept în acest sesns.

Or, în speţă, recurentul reclamant a procedat la inventarierea bunurilor, fără să solicite petentei S.C. B. S.A să clarifice cererea şi să precizeze, în mod expres, dacă solicită ca executorul judecătoresc să efectueze inventarierea sau să participe la efectuarea inventarierii de către comisia S.C. B. S.A numită prin decizia 769/26.02.2018, urmând să constate că s-a efectuat această operaţiune de către comisie.

Procedând în această modalitate, recurentul-reclamant a încălcat dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., care prevăd doar posibilitatea constatării de către executorul judecătoresc a unei situaţii de fapt, fără implicarea acestuia efectivă în demersurile ce se realizează cu ocazia inventarierii.

În aceste condiţii, fără a nega dreptul executorului judecătoresc de a interpreta din punct de vedere juridic o cerere de executare silită, Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că recurentul -reclamant trebuia doar să constate o stare de fapt, neavând temei legal în baza căruia să efectueze operaţiunea de inventariere a bunurilor, fapta imputată fiind de natură a aduce atingere probităţii profesionale.

Aceleaşi considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte cea de- a doua faptă imputată recurentului referitoare la sigilarea halelor.

În lipsa unui temei legal care să îi confere dreptul de a proceda la inventarierea bunurilor şi la sigilarea halelor, recurentul a aplicat şi a permis aplicarea sigiliilor aparţinând S.C. B. fără să menţioneze în procesul-verbal de inventariere din 28.02.2018, cui aparţin sigiliile.

Înalta Curte nu poate reţine drept cauză exoneratoare faptul că în actul sancţionator nu s-a menţionat modalitatea în care executorul judecătoresc s-ar fi putut opune unei asemenea operaţiuni şi nici temeiul juridic, câtă vreme recurentul avea obligaţia să menţioneze în procesul-verbal de inventarire din 28.02.2018, că s-au aplicat sigiliile petentei S.C. B. S.A. şi nu propriile sigilii şi, de asemenea, cine le-a aplicat. Or, din cuprinsul procesului-verbal rezultă că cel care a aplicat sigiliile este chiar executorul judecătoresc.

Prin urmare, în mod corect, s-a constatat că recurentul a dat dovadă de neglijenţă în întocmirea procesului-verbal de constatare a unei situaţii de fapt, conform art. 364 C. proc. civ., având în vedere că nu a constatat doar starea de fapt, ci a menţionat şi faptul că " am procedat la sigilarea halelor ".

Dispoziţiile art. 364 alin. (4) C. proc. civ., stipulează că "procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea şi are puterea doveditoare a înscrisului autentic". Având în vedere puterea doveditoare a procesului-verbal întocmit conform art. 364 alin. (4) C. proc. civ., era imperios necesar ca actul să fie întocmit riguros, pentru a nu da naştere la interpretări.

Cât priveşte neglijenţa în efectuarea lucrărilor în dosarul de executare silită nr. x/2018, în mod corect s-a reţinut că recurentul nu a solicitat S.C. B. S.A. să depună procesul-verbal de predare-primire încheiat cu S.C. C. S.R.L. privind bunurile ce au făcut obiectul contractului de închiriere autentificat sub numărul x/24.08.2016.

Neglijenţa recurentului este de necontestat întrucât la dosarul de executare format nu s-au regăsit toate titlurile executorii care le priveau pe cele două societăţi comerciale.

Potrivit dispoziţiilor art. 664 alin. (4) C. proc. civ. " La cerere se vor ataşa titlul executoriu în original sau în copie legalizată(...)".

Conform art. 11.9 din contractul de închiriere autentificat, procesul-verbal de predare-primire constituie titlul executoriu pentru obţinerea eventualelor prejudicii cauzate de distrugerea sau imposibilitatea folosirii bunurilor. Astfel, s-a apreciat corect de către Consiliul de Disciplină că, din moment ce în dosarul de executare silită, se regăseau contractul de închiriere autentificat sub numărul x/18.10.2016 şi actul adiţional autentificat sub 5330/18.10.2017, recurentul trebuia să solicite petentei S.C. B. S.A. Buzău să depună şi acest proces-verbal de predare-primire autentificat sub numărul x din data de 24.08.2016, din moment ce avea cunoştinţă de existenţa acestuia, aspect necontrazis de către recurent.

De altfel, recurentul nu contestă vinovăţia sa sub acest aspect, ci invocă un motiv de nelegalitate procedural, susţinând că nici prin actul de sesizare al Consiliului de Disciplină al C.E.J. Ploieşti şi nici prin memoriul depus de S.C. C. S.R.L. nu s-a solicitat cercetarea cu privire la o eventuală neglijenţă a sa în acest sens.

Or, aşa cum a remarcat şi instanţa de fond, atât prin memoriul petentei, cât şi prin sesizarea formulată de Colegiul Director al C.E.J. Ploieşti s-a solicitat a se face verificări cu privire la activitatea executorului judecătoresc în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2018.

În fine, sunt lipsite de relevanţă susţinerile recurentului în sensul că nu i se poate reţine ca şi culpă în efectuarea lucrărilor, faptul că, ulterior încuviinţării de către instanţa de executare a cererii de executare silită (care a considerat creanţa certă, lichidă şi exigibilă) a fost admisă contestaţia la executare şi desfiinţată inclusiv încheierea de încuviinţare a executării silite, câtă vreme prin actul sancţionator nu s-a reţinut în sarcina recurentului faptul că a solicitat încuviinţarea executării silite, ci doar că la dosarul de executare nu s-au regăsit toate titlurile executorii care le priveau pe cele două societăţi comerciale.

Faţă de toate acestea, Înalta Curte constată că faptele săvârşite de recurent întrunesc elementele abaterilor disciplinare prevăzute de art. 47 lit. c) şi e) din Legea nr. 188/2000, iar sancţiunea aplicată nu depăşeşte marja de apreciere a pârâtelor şi nu apare a fi disproporţionată în raport de gravitatea faptelor săvârşite.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, reţinând că nu există motive de reformare a sentinţei atacate prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 12 din 11 februarie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2022.