Retrocession of real property denied due to res judicata on donation validity in prior civil litigation

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2018, la data de 06.09.2018, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, contestaţie împotriva Deciziei nr. 954/29.06.2018 emise de Comisia Specială de Retrocedare, solicitând anularea deciziei şi constatarea calităţii reclamantei A. de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul teren, situat in Mun. Bucureşti, str. x comun cu Calea x, obligarea pârâtei să emită decizie cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru acest imobil, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 909 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantă A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare pe fond, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a criticat sentinţa recurată sub două aspecte:

Sub un prim aspect, a arătat că instanţa de fond în mod nelegal a reţinut incidenţa puterii lucrului judecat a considerentelor deciziei civile nr. 511/A/04.12.2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin Decizia I.C.C.J. nr. 2030/08.10.2015, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 430-431 C. proc. civ. pentru a se reţine puterea lucrului judecat, raportat la identitatea de obiect a cauzelor.

Considerentele celor două decizii au în vedere exclusiv construcţia din Bucureşti, str. x, pe când prezentul litigiu priveşte exclusiv terenul situat la aceeaşi adresă. În cuprinsul deciziei Î.C.C.J. "se reţine că instanţa de apel a constatat că bunurile donate se aflau în stare de degradare ori erau defectuos construite, scopul comunităţii evreieşti fiind protejarea propriilor interese, iar actul de donaţie fiind mijlocul juridic cel mai profitabil la acel moment."

Este astfel evident că hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2010 au tranşat exclusiv situaţia construcţiei şi nu pe cea a terenului, care face obiectul prezentei cauze.

În aceste condiţii, soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii fundamentată exclusiv pe incidenţa puterii lucrului judecat apare ca fiind vădit nelegală, nefiind tranşată în niciun moment situaţia terenului din Bucuresti, str. x solicitatat la retrocedare prin cererile nr. x/04.02.2003 si nr. y/04.02.2003.

Referitor la terenul în discuţie, recurenta solicită să se constate că preluarea abuzivă a acestuia nu poate fi contestată, neexistând în niciun moment vreo intenţie a Comunitatii Evreilor din Bucureşti de a gratifica Statul roman cu un teren aflat în proprietarea acesteia.

Inexistenţa intenţiei de a gratifica din partea autorului donaţiei rezultă în mod direct şi neechivoc din imprejurarile concrete în care a fost făcută oferta de donaţie şi din conţinutul actului juridic.

Sub cel de al doilea aspect de critică, invocă nelegalitatea hotărârii recurate în raport de încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, afirmând că intimata avea obligaţia, contrar celor reţinute de către prima instanţă, să analizeze îndeplinirea condiţiilor impuse de prevederile O. U. G. nr. 83/1999, sub aspectul calităţii de proprietar şi a preluării abuzive.

În spetă, intimata a înţeles să ignore înscrisurile depuse pentru dovedirea calităţii de proprietar a Comunitatilor Evreilor din Bucureşti asupra imobilului solicitat şi a preluării abuzive de către Statul român, apreciind că aceste aspecte ar fi fost analizate şi tranşate în cadrul dosarului nr. x/2010

În ceea ce priveşte acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de doaţiune autentificat sub nr. x/19.12.1951, încheiat între Comunitatea Evreilor din Bucureşti şi Sfatul Popular al Raionului "Nicolae Balcescu", susţine că aceata a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 948, art. 966 şi art. 967 C. civ. de la 1864, în cadrul acestei acţiuni fiind analizat cu precădere scopul real al acestui act juridic.

Astfel, ţinând seama de finalitatea celor două acţiuni (cauza imediată) respectiv: (i) constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie şi (ii) constatarea întrunirii în mod cumulativ a condiţiilor impuse de normele O.U.G. nr. 83/1999 şi, în consecinţă, dispunerea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat în mod abuziv, este evident nelegală soluţia de respingere a cererii de retrocedare în raport de considerentele avute în vedere în dosarul nr. x/2010, aceasta din urmă având la bază probatoriul administrat în acel litigiu.

Câtă vreme instanţele învestite cu soluţionarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţiune autentificat sub nr. x/19.12.1951 nu au analizat condiţiile de valabilitate ale acestuia şi din perspectiva cadrului legal aplicabil în prezenta spetă, nici intimata-pârâtă şi nici instanţa de judecată nu erau ţinute de dezlegările date prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2010.

Dimpotrivă, intimata avea obligaţia să aplice normele legale speciale şi, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, să analizeze documentaţia prezentată şi să pronunţe o soluţie, prin decizie motivată.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Recurenta-reclamantă a dedus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 954/29.06.2018 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004 conexată cu cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004, cu privire la retrocedarea imobilului, construcţie şi teren, situat în Bucureşti, fosta str. x, comun cu fosta Calea x, având în vedere că imobilul nu a fost preluat abuziv de către statul român.

În motivarea Deciziei nr. 954/29.06.2018 de respingere a cererii de retrocedare, s-au reţinut următoarele:

- imobilul solicitat a fost donat de Comunitatea evreilor Bucureşti în favoarea Sfatului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu", în anul 1951, în baza actului de donaţiune autentificat de Notariatul de Stat Bucureşti sub nr. x/19.12.1951, completat cu actul adiţional de donaţie autentificat de Notariatul de Stat Bucureşti sub nr. x/12.03.1952, în care se precizează că imobilul din Bucureşti, Calea x, se compune din teren în suprafaţă de 392,44 mp şi construcţii.

- A. a solicitat instanţelor judecătoreşti constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie menţionat; prin sentinţa civilă nr. 829/26.04.2012, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2010, instanţa a respins acţiunea pentru lipsă de interes; prin decizia civilă nr. 511/A/04.12.2014, Curtea de Apel Bucureşti, în rejudecare, reţinând dosarul pentru soluţionarea cauzei în fond, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de către reclamantă şi a reţinut în considerentele sentinţei faptul că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru constatarea nulităţii actului de donaţie, deoarece imobilele nu au fost donate sub imperiul unei constrângeri psihice sau prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor puterii de stat; prin Decizia nr. 2030/08.10.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010, s-a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 511/A/04.12.2014; potrivit hotărârilor judecătoreşti, imobilul solicitat nu a fost preluat abuziv de către statul român.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins acţiunea, găsind neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă.

Dezlegarea dată de judecătorul fondului, inclusiv argumentele pe care se întemeiază, sunt însuşite şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a normelor legale incidente situaţiei de fapt.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, care se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la încălcarea prevederilor art. 430-431 C. proc. civ., din perspectiva reţinerii greşite a incidenţei puterii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2010, pe motiv că acestea vizează exclusiv construcţia din Bucureşti, str. x, nu şi terenul situat la aceeaşi adresă, care face obiectul prezentei cauze, critica este nefondată.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 430 şi următoarele C. proc. civ., reţinând incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti prin care a fost respinsă acţiunea formulată de A. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie autentificat sub nr. x/19.12.1951, completat de actul adiţional de donaţie autentificat sub nr. x/12.03.1952.

Prin cele două hotărâri anterior amintite s-a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru constatarea nulităţii actului de donaţie, deoarece imobilele nu au fost donate sub imperiul unei constrângeri psihice sau prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor puterii de stat.

Or, constatarea de către o instanţă de judecată, în mod definitiv, a împrejurării că imobilul solicitat la restituire nu a intrat în patrimoniul statului printr-o preluare abuzivă, produce efecte asupra legalităţii deciziei emise de Comisia Specială de Retrocedare, nefiind îndeplinite cerinţele art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 pentru admiterea cererii şi reconstituirea dreptului de proprietate, acest act normativ reglementând doar situaţia imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român.

Înalta Curte nu poate primi argumentele recurentei vizând lipsa identităţii de obiect între cele două cauze, pe de o parte datorită faptului că terenul pretins de pârâtă este menţionat în actul de donaţie autentificat sub nr. x/19.12.1951, completat de actul adiţional de donaţie autentificat sub nr. x/12.03.1956 de către Notariatul de Stat Bucureşti, iar pe de altă parte şi cel mai important, datorită faptului că în speţă nu se opune efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, ceea ce ar fi presupus tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci efectul pozitiv al acestei autorităţi, raportat la dezlegarea dată de o instanţă de judecată cu privire la un aspect litigios incident în speţa de faţă, mai exact la valabilitatea titlului statului dedusă din valabilitatea contractului de donaţie.

În cauza pendinte, instanţa de contencios administrativ nu poate reaprecia/reanaliza chestiunea vizând valabilitatea actului de donaţie fără a afecta autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care acest aspect a fost deja dezlegat în mod definitiv în cadrul unui litigiu anterior.

Instanţa de fond a observat în mod corect că tocmai motivele invocate în cererea de chemare în judecată, cu privire la inexistenţa intenţiei de a gratifica din partea autorului donaţiei, au fost analizate de instanţe în dosarul nr. x/2010, şi s-a constatat irevocabil faptul că la încheierea contractului de donaţie a existat intenţia de a gratifica, iar această chestiune nu mai poate fi repusă în discuţie într-un litigiu ulterior.

Pe cale de consecinţă, nu poate fi primită critica recurentei ce vizează încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, în sensul că intimata avea obligaţia să analizeze îndeplinirea condiţiilor impuse de prevederile art. 1 alin. (1) din actul normativ, sub aspectul calităţii de proprietar şi a preluării abuzive.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a analizat documentaţia prezentată de reclamantă şi a soluţionat cererile acesteia în raport de înscrisurile relevante, ţinând seama în mod absolut justificat de considerentele stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2010.

Mai mult, aceasta a motivat soluţia pronunţată, arătând considerentele relevante în raport de care a respins cererile pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, reţinând în mod corect că nu este îndeplinită în cauză condiţia ca imobilul a cărui retrocedare se solicită să fi fost preluat abuziv de stat în perioada comunistă, condiţie prevăzută de art. 1 alin. (1), deoarece instanţele judecătoreşti au stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că acesta nu a fost donate sub imperiul unei constrângeri psihice sau prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor puterii de stat, acţiunea în constatarea nulităţii actului de donaţie fiind respinsă irevocabil pentru acest motiv.

Prin urmare, în raport de considerentele hotărârilor judecătoreşti care au autoritate de lucru judecat, intimata-pârâtă nu mai avea posibilitatea de a face o analiză proprie a inexistenţei de a gratifica din partea autorului donaţiei.

Cât priveşte susţinerea recurentei, în sensul că respectiva acţiune avea ca obiect constatarea nulităţii absolute a donaţiei pentru lipsa cauzei potrivit art. 948, 966 şi 967 C. civ. de la 1864, nefiind deci analizată preluarea abuzivă de către stat, Înalta Curte constată, similar instanţei de fond, că din considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2010, rezultă cu claritate că tocmai aceste aspecte au fost analizate, respectiv existenţa şi caracterul licit al cauzei, dar şi valabilitatea consimţământului donatorului, inclusiv prin raportare la o posibilă exercitare abuzivă a puterii de stat.

Pe cale de consecinţă, cum statul deţine un titlu valabil în baza căruia a dobândit imobilul, constituit de contractul autentic de donaţie, confirmat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nefiind dovedită preluarea abuzivă a imobilului, s-a constatat în mod corect că nu mai poate fi repus în discuţie caracterul abuziv al preluării imobilului cu privire la care s-a formulat cererea de retrocedare, condiţie prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 909 din 11 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2022.