Prosecutor’s salary recalcation appeal dismissed as unfounded, upholding lower court order for back pay based on unified Justice family VRS.

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a solicitat anularea Ordinului nr. 1152 din data de 24.04.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, astfel:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

- pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON +8,5%+ 10%);

- începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON (conform pct. 1.2), la care seva aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017;

- obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenţei dintre venitul pe care l-am fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la VRS de: - 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, - 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 -31.12.2017, respectiv 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii 153/2017, începând cu 1.01.2018 şi în continuare) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 10 din data 29 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată pentru pretenţiile anterioare datei de 03.06.2016;

- a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a anulat, în parte Ordinul nr. 1152/2019;

- a obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă ÎCCJ la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru perioada 03.06.2016-31.12.2017 prin raportare la V.R.S. în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10%, iar începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la V.R.S. 484,18 RON, la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea 153/2017, în condiţiile prevăzute de lege,

- a obligat pârâţii la plata pentru fiecare lună a drepturilor salariale, începând cu data de 03.06.2016, constând în diferenţa între venitul cuvenit şi venitul încasat, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, datorată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii, până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 10 din data de 29 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi admiterea excepţiei lipsei de obiect pntru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect; respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, recurentul-pârât susţine că prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3206/29.11.2019 s-a stabilit salarizarea procurorilor din cadrul acestui parchet, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, în raport de o valoare de referinţă sectorială ("VRS") în cuantum de 484,18 RON.

De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşin ordin, în măsura în care nu devin incidente prev. art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Consideră recurentul-pârât că instanţa de fond a recunoscut reclamantului în mod greşit dreptul la stabilirea salariului în funcţie de cuantumul VRS calculat prin raportare la O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2007, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 25/2011, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că O.G. nr. 10/2007 nu se aplică şi magistraţilor.

Acordarea majorărilor prevăzute de aceste acte normative se acordă doar personalului contractual din sectorul bugetar şi personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, iar acordarea majorărilor în discuţie numai anumitor categorii profesionale reprezintă o opţiune a legiuitorului, iar nu o formă de discriminare. Instanţa de judecată nu are dreptul de a modifica ori înlocui sistemul de salarizare, acesta fiind atributul legiuitorului, care se bucură de o marjă largă de apreciere În acest sens, recurentul-pârât solicită a fi avute în vedere considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 289/2005, nr. 586/2005, nr. 693/2006, nr. 818-821/2008, dar şi jurispurdenţa CEDO în cauzele Kechko c. Ucrainei şi Wieczorek c. Poloniei.

Mai arată recurentul-pârât că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 1/2007.

Printr-un alt argument de nelegalitate, recurentul-pârât susţine că reclamantul solicită drepturi salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate, în cursul anului 2008, conform O.G. nr. 13/2008, în referire, însă, la drepturi salariale calculate, începând cu data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei.

În acest sens, recurentul-pârât arată că, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite procurorilor din subordine, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 897/22.05.2018, prin care drepturile salariale ale procurorilor au fost recalculate, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin raportare la VRS de 463,5 RON. La emiterea acestui act administrativ s-a avut în vedere ordinul emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/15.03.2008, în executarea hotărârii judecătoreşti definitive reprezentate de sentinţa civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Ulterior, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 76/15.03.2018, prin care s-a stabilit salarizarea personalului începând cu data de 01.01.2018 în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017, iar procurorul general a emis ordinele nr. 906 şi 907 din 24.05.2018, neanulate până în prezent şi care produc efecte.

Susţine că după publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 în Monitorul Oficial, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 09.04.2015. Astfel, începând cu data de 09.04.2015, s-a procedat la calcularea drepturilor salariale din familia ocupaţională "Justiţie" prin raportare la VRS de 421,36 RON, iar începând cu data de 01.12.2015, salarizarea procurorilor s-a făcut prin raportare la VRS de 463,50 RON, conform Ordinului nr. 897/2018. Ulterior, prin Ordinul nr. 3206/29.11.2019, salarizarea s-a stabilit prin raportare la VRS în cuantum de 484,18 RON, pentru perioada 01.12.2016 - 31.12.2017.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de pârât.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticlor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la lipsa de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, când a fost emis Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3206/29.11.2019, Înalta Curte îl apreciază a fi neîntemeiat.

Obiectul prezentei acţiuni îl constituie pretenţia reclamantului de a-i fi recunoscute şi recalculate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de revocare a ordinului de salarizare atacat şi de emitere a unui nou ordin, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea Ordinului nr. 3206/29.11.2019, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenite reclamantului, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi (parţial) de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantului de către pârâtul Ministerul Public. Cel mult, se poate susţine că această împrejurare vizează interesul procesual al susţinerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care priveşte analiza legalităţii ordinului atacat şi refuzul pârâtului de a da curs solicitării reclamantului şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale.

Prin urmare, va fi respins, ca nefondat, motivul de recurs referitor la lipsa parţială de obiect a acţiunii.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la greşita calculare a indemnizaţiei de încadrare cuvenită intimatului-reclamant în raport de O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2007, şi la încălcarea deciziei nr. 25/2011, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, instanţa de control judiciar le va respinge, ca nefondate, constatând că aceste argumente sunt străine de prezenta cauză. Astfel, nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nici al sentinţei recurate şi nici chiar în cuprinsul întâmpinării depuse la fond de pârât, nu au fost antamate/discutate/soluţionate aspecte referitoare la incidenţa O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2007, respectiv la inaplicabilitatea acestor acte normative în cazul magistraţilor, ci doar a unor categorii de personal desemnate de legiuitor.

Critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 13/2008 este, de asemenea, nefondată.

Acest act normativ a prevăzut o creştere a VRS în raport de care se calculează drepturile salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistem cu 2% începând cu data de 01.04.2008, respectiv cu încă 2% începând cu data de 01.10.2008, iar în cazul personalului auxiliar de specialitate, majorarea era de 4% şi, respectiv, de 4,5%, raportat la aceleaşi perioade. Într-adevăr, reclamanta are calitatea de procuror, nefăcând parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, însă dispoziţiile O.G. nr. 13/2008 şi modul de aplicare al acestora au fost în mod corect interpretate şi aplicate de instanţa de fond prin prisma modificărilor legislative ulterioare şi, mai ales, a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

În acest sens reţine şi Înalta Curte că, potrivit considerentelor 27-32 din Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Aşadar, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

La nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 440,154 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi de 484,169 RON, începând cu data de 01.12.2015, prin includerea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008.

Aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi la edictarea art. 1 alin. (51) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie". În acelaşi sens trebuie avute în vedere şi dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat considerentul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, potrivit căruia "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice." Drept urmare, este legală concluzia instanţei de fond în sensul că nu prezintă relevanţă împrejurarea că prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2008 nu privesc categoria magistraţilor, ci a personalului auxiliar de specialitate, devreme ce valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi restul argumentelor din recurs, acestora fiindu-le deja oferit un răspuns în paragrafele anterioare. În esenţă, recurentul-pârât a reluat susţinerile din fond, referitoare la modalitatea de calcul şi stabilire a indemnizaţiilor brute cuvenite procurorilor din subordine, expunând cronologic ordinele emise de procurorul general în perioada 2018-2019. Or, niciunul din argumentele expuse nu contestă efectiv considerentele instanţei de fond, subsumate principiului aplicării unei valori de referinţă sectoriale unice pentru întreaga familie ocupaţională "Justiţie", confirmat de jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Deşi recunoaşte că, potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, legiuitorul a prevăzut necesitatea egalizării indemnizaţiilor de încadrare la nivel maxim, prin luarea în considerare a drepturilor stabilite pe cale judecătorească în favoarea altor salariaţi din aceeaşi familie ocupaţională, recurentul-pârât nu lămureşte motivul pentru care consideră că reclamantul nu are dreptul la calcularea drepturilor salariale cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, valori care au fost deja recunoscute şi aplicate în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".

În consecinţă, întrucât recurentul-pârât nu a prezentat argumente temeinice, care să susţină legalitatea ordinului de salarizare contestat, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală şi va fi menţinută, consecutiv respingerii recursului declarat de pârât.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 10 din 29 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2022.