Excavation tax scope: calculation based on effective versus licensed mining surface and applicability to exploitation under post-2015 Fiscal Code provisions

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei Saraiu şi Consiliul Local al Comunei Saraiu, a solicitat anularea Deciziei de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 reprezentând taxa de eliberare a autorizaţiei de excavare, în cuantum de 2.489.964,52 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 102/CA din 30 iulie 2020 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în partea acţiunea şi cererea conexă formulate de A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMUNA SARAIU.

A dispus anularea în parte a deciziei de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 în ceea ce priveşte suma de 2.236.519 RON, reprezentând taxă eliberare autorizaţie de excavare şi suma de 186.979,52 RON reprezentând majorări de întârziere.

A respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei Saraiu şi Consiliul Local Saraiu ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A obligat pârâta Comuna Saraiu prin Primar la plata către reclamantă a sumei de 5.600 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 102/CA din 30 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comuna Saraiu prin Primar, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate, cu consecinţa rejudecării cauzei şi respingerii acţiunii, în totalitate.

După prezentarea contextului factual ce a condus la adoptarea hotărârii recurate în prezenta cauză, recurenta-pârâtă a apreciat că având vedere împrejurarea că în anul 2013, societatea reclamantă a obţinut permisul de exploatare nr. 16494 pentru suprafaţa exploatata - 17.94 ha, rezultă că aceasta este suprafaţa excavată, împrejurare faţă de care în mod legal a calculat şi emis Decizia de impunere ce face obiectul prezentei judecăţi.

Susţine recurenta că taxa în discuţie este stabilită în conformitate cu prevederile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, recurenta arată că având în vedere împrejurarea că în cauză nu s-a dovedit că reclamanta a forat/excavat o suprafaţa mai mica decât suprafaţa ce face obiectul contractului încheiat între parţi şi pentru care s-a obţinut permisul de exploatare, hotărârea instanţei de fond este nelegală, împrejurare fata de care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

3.2. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident împotriva sentinţei instanţei de fond, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea în parte a deciziei de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 în ceea ce priveşte suma de 2.259.639 RON, reprezentând taxă eliberare autorizaţie de excavare şi suma de 189.291, 52 de RON.

În motivarea căii de atac, recurenta susţine că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reţinând greşit că societatea reclamantă datorează taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări începând cu data de 01.01.2016.

Astfel, potrivit art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, "Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavari necesare lucrărilor de cercetare şi prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice şi a studiilor privind ridicările topografice, sondele de gaze, petrol şi alte excavări se datorează de către titularii drepturilor de prospecţiune si explorare şi se calculează prin înmulţirea numărului de metri pătraţi de teren ce vor fi efectiv afectaţi ta suprafaţa solului de foraje şi excavări cu o valoare cuprinsă între 0 şi 15 RON".

Anterior, art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal arăta că; "Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice. ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze si petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 8 RON".

Susţine recurenta că deşi instanţa de fond a reţinut că prevederile actuale reiau, în esenţă, dispoziţiile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, în opinia sa, terminologia utilizată de cele două acte normative este diferită.

Potrivit art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, autorizaţia de foraje sau excavări era necesară pentru studiile geotehnice, ridicările topografice, exploatările de carieră, balastierele, sondele de gaze şi petrol, precum şi pentru alte exploatări, ceea ce conduce la concluzia că taxa aferentă eliberării autorizaţiei menţionate era datorată de titularii dreptului de a efectua lucrările arătate.

Potrivit art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, autorizaţia de foraje sau excavări este necesară pentru efectuarea lucrărilor de cercetare şi prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice şi a studiilor privind ridicările topografice, sondele de gaze, petrol şi alte excavări, astfel că este datorată numai de titularii dreptului de a efectua lucrărilor de cercetare şi prospectare, adică de titularii drepturilor de prospectare şi explorare, astfel că, în cuprinsul art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015, nu se mai regăseşte noţiunea "exploatare" utilizată anterior de art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003.

Recurenta subliniază că noile dispoziţii legale, spre deosebire de reglementarea anterioară, indică expres debitorii obligaţiei de plată a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, respectiv "titularii drepturilor de prospecţiune si explorare".

Or, noţiunile de "exploatare" (utilizată de art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003) şi "explorare" (utilizată de art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015) nu sunt sinonime, ele definesc activităţi miniere distincte.

Prin urmare, deşi atât activitatea de exploatare, cât şi activitatea de explorare sunt activităţi miniere, cea dintâi presupune lucrări executate în subteran şi/sau la suprafaţă pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora în forme specifice, pe când cea de-a doua presupune ansamblul de studii şi activităţi pentru identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă şi calitativă a acestora, precum şi determinarea condiţiilor tehnice şi economice de valorificare.

De asemenea, urmează a se observa că nici "explorarea" şi nici "exploatarea" nu se confundă cu "prospecţiunea", definita legal ca fiind ansamblul de studii şi lucrări de suprafaţă care se realizează pentru identificarea posibilităţilor existenţei unor acumulări de resurse minerale.

Recurenta-reclamantă consideră că, faţă de interpretarea expusă a dispoziţiilor art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, nu s-ar putea susţine că, începând cu data de 01.01.2016, taxa ar fi datorată în mod direct în temeiul hotărârii Consiliului Local Saraiu nr. 71/09.09.2014, întrucât această hotărâre care a stabilit cuantumul taxei pe metru pătrat, a fost adoptată în considerarea art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 şi nu a stabilit alţi debitori ai taxei decât norma fiscală de drept substanţial în vigoare la data adoptării sale şi, cu atât mai mult, nu a avut în vedere dispoziţii legale ulterioare, cuprinse într-un act normativ de forţă superioară, de la care, de altfel, nici nu ar fi putut deroga.

Raportat la argumentele anterior menţionate, apreciază că, fundamentat pe o interpretare şi aplicare eronată la cazul concret dedus judecăţii a dispoziţiilor art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, instanţa de fond a reţinut că societatea reclamantă ar datora taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavari începând cu data de 01.01.2016, întrucât societatea reclamantă nu a efectuat vreodată lucrări de explorare şi prospecţiune, astfel că, începând cu data de 01.01.2016, respectiv începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 227/2005, nu îi revine obligaţia de a solicita eliberarea autorizaţiei pentru foraje şi excavări şi, pe cale de consecinţă, nici cea privind achitarea taxei aferente eliberării acestei autorizaţii.

În mod greşit, instanţa de fond nu a găsit întemeiat acest motiv de nelegalitate invocat de societatea reclamantă şi a procedat la anularea deciziei de impunere numai în ceea ce priveşte suma de 2.236.519 RON, reprezentând taxă eliberare autorizaţie de excavare şi suma de 186.979,52 RON, reprezentând majorări de întârziere.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Comuna Saraiu, susţinând în esenţă că sunt nefondate susţinerile acesteia potrivit cărora instanţa de fond a făcut, în cauza de faţă, o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 969 şi art. 1073 din C. civ. 1864 cu raportare la art. 267 din Legea nr. 571/2003, întrucât, aceste dispoziţii legale nu ar putea fi interpretate în sensul că taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări s-ar calcula si ar fi datorată pentru întreaga suprafaţă ce a format obiect al contractului de asociere în participaţiune nr. x/12.04.2007, iar nu prin raportare la suprafaţa efectiv afectată de lucrările de exploatare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. Între Consiliul Local al Comunei Saraiu şi S.C. A. S.R.L. a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. x/12.04.2007 în vederea exploatării eficiente a unei cariere de piatră.

Prin HCL Saraiu nr. 71/09.09.2014 s-a aprobat perceperea unei taxe pentru eliberarea autorizaţiei de foraje şi excavări în cuantum de 8 RON/mp.

Pentru perioada 2014-2016, reclamantei A. S.R.L. i-au fost eliberate de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale permise de exploatare, prin care i s-a acordat acesteia dreptul de exploatare pentru roci metamorfice în perimetrul temporar de exploatare "Saraiu", comuna Saraiu, jud. Constanţa, prin aceste permise stabilindu-se resursele minerale exploatabile şi redevenţa minieră datorată bugetului de stat.

Prin decizia de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017, pârâta a stabilit în sarcina societăţii A. S.R.L. obligaţia achitării taxei pentru eliberare autorizaţie de excavare conform HCL nr. 71/09.09.2014 de 8 RON/mp, pentru perioada 2014-31.12.2016, în cuantum de 2.289.711 RON şi 200.251,52 RON majorări de întârziere.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 reprezentând taxa de eliberare a autorizaţiei de excavare, în cuantum de 2.489.964,52 RON.

Soluţionând cauza în fond, prima instanţă a admis în partea acţiunea şi a dispus anularea în parte a deciziei de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 în ceea ce priveşte suma de 2.236.519 RON, reprezentând taxă eliberare autorizaţie de excavare şi suma de 186.979,52 RON reprezentând majorări de întârziere, reţinând că este întemeiată doar critica privind modalitatea concretă de stabilire a taxei, prin raportare la întreaga suprafaţă de 17,94 ha ce formează obiectul contractului de asociere în participaţiune nr. x şi nu prin raportare la suprafaţa afectată de lucrările de exploatare şi a apreciat că modalitatea corectă de stabilire a taxei este prin raportare la suprafeţele de teren efectiv afectate de activitatea de exploatare minieră desfăşurate de societatea reclamantă perioada 2014-2016.

Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, suprafaţa de teren efectiv afectată de activitatea de exploatare minieră desfăşurate de societatea reclamantă este de 6649 mp, stabilindu-se cuantumul taxei pentru autorizaţia de forare şi excavare aferente suprafeţelor afectate efectiv de exploatarea de carieră, la 53.192 RON.

II.2. Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comuna Saraiu întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În calea de atac, recurenta-pârâtă Comuna Saraiu a reiterat aspectele expuse în faţa instanţei de fond, susţinând în esenţă că, întrucât societatea reclamantă a obţinut permisul de exploatare nr. 16494, pentru suprafaţa exploatata - 17.94 ha, rezultă că aceasta este suprafaţa excavată, împrejurare faţă de care apreciază că în mod legal a calculat şi emis decizia de impunere ce face obiectul prezentei judecăţi.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte potrivit cărora întrucât reclamanta nu a dovedit că a forat/excavat o suprafaţa mai mica decât suprafaţa ce face obiectul contractului încheiat între parţi şi pentru care s-a obţinut permisul de exploatare, Înalta Curte constată că este corectă concluzia primei instanţe în sensul că stabilirea corectă a taxei se face prin raportare la suprafaţa afectată efectiv de lucrările de exploatare.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere chestiunile de drept analizate prin Decizia nr. 27/2017 din 24 aprilie 2017 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit că " taxa de foraj sau excavare este concepută ca o taxă locală unică, ce se plăteşte în vederea obţinerii autorizaţiei de construire reglementate de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, se calculează în raport cu numărul de metri pătraţi de teren afectat de prospecţiunile anterioare exploatărilor şi se virează în bugetul local".

Astfel, se reţine în cuprinsul acestei decizii că, în vederea interpretării normelor legale mai sus citate trebuie analizate, pe de o parte, regimul de autorizare aplicabil activităţii de exploatare a carierei de piatră, iar, pe de altă parte, obligaţiile de plată către bugetele publice ca urmare a desfăşurării acestei activităţi.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, "Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire (...)", fiind inclusă o listă de lucrări pentru care este necesară obţinerea autorizaţiei de construire [lit. a) - i)]. Or, art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991 face referire la: "lucrări de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice."

Din modul de redactare a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, rezultă că lucrările de foraje şi excavaţii la care textul legal se referă sunt auxiliare unor activităţi determinate, respectiv efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice. Totodată, având în vedere prevederile art. 1 alin. (1), ale art. 2 alin. (1) şi ale art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, lucrările de foraje şi excavări pot fi executate numai pe baza unei autorizaţii de construire, în măsura în care sunt auxiliare efectuării studiilor geotehnice şi prospecţiunilor geologice, proiectării şi deschiderii exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă/subterane sau subacvatice.

Toate activităţile reunite în enumerarea din art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991 au în comun faptul că sunt desfăşurate în legătură cu explorarea şi exploatarea resurselor minerale, aflate în proprietatea exclusivă a statului. În aceste condiţii, desfăşurarea de către orice persoană a unor lucrări de foraje sau excavări în vederea explorării sau exploatării resurselor minerale, astfel cum aceste resurse sunt definite de Legea nr. 85/2003, determină aplicarea prevederilor acestei din urmă legi în ceea ce priveşte desfăşurarea lucrărilor respective.

În speţă, activitatea reclamantei s-a realizat în baza unor permise de exploatare, această activitate constând în, exploatarea carierei de piatră Saraiu, fiind supusă autorizării prin reglementarea obligativităţii obţinerii permisului de exploatare, în condiţiile Legii nr. 85/2003.

Sub aspectul regimului de autorizare incident în cauză, Înalta Curte are în vedere că decizia nr. 27/2017 a ICCJ a concluzionat că activitatea care presupune şi realizarea de excavări într-un strat de roci utile, care trebuie îndepărtate, este compusă din două activităţi care trebuie supuse unui regim de autorizare distinct, respectiv activitatea de construire propriu-zisă, supusă autorizării conform art. 3 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 50/1991, şi activitatea de excavare necesară exploatării unor resurse minerale, supusă autorizării conform art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, respectiv art. 28 din Legea nr. 85/2003.

Având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora pentru activitatea de foraj şi excavare este necesară obţinerea unei autorizaţii de construire, precum şi art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, care reglementează obligaţiile fiscale născute în legătură cu emiterea autorizaţiilor la care face referire art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, apare cu evidenţă faptul că autorizaţia de foraje şi excavări prevăzută de Codul fiscal este autorizaţia de construire la care face referire art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991.

Prin urmare, taxa de foraj sau excavare este concepută ca o taxă locală unică, ce se plăteşte în vederea obţinerii autorizaţiei de construire reglementate de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, se calculează în raport cu numărul de metri pătraţi de teren afectat de prospecţiunile anterioare exploatărilor şi se virează în bugetul local.

Spre deosebire de taxa locală reglementată de Codul fiscal, art. 28 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 statuează că pentru eliberarea permisului de exploatare solicitantul va trebui să plătească taxa pe activitatea de exploatare, redevenţa minieră trimestrială pe parcursul valabilităţii permisului (art. 45 alin. (4) din Legea nr. 85/2003) şi garanţia financiară pentru refacerea mediului.

Având în vedere prevederile din Legea nr. 85/2003 precizate, se poate observa că realizarea unor lucrări dintre cele prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 50/1991, în speţă lucrări de excavare în vederea exploatării unor roci metamorfice, este permisă numai în baza unui permis de exploatare, emis de autorităţile competente, realizarea acestor lucrări dând naştere unor obligaţii de plată către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de exploatare şi a unei redevenţe miniere.

În ceea ce priveşte raportul dintre taxa datorată bugetului local pentru eliberarea autorizaţiei de realizare a lucrărilor de excavare în vederea exploatării de resurse minerale (o formă specială de autorizaţie de construire) şi taxa pentru activitatea de exploatare, acestea sunt datorate unor bugete diferite şi au un obiect diferit. Astfel, taxa datorată bugetului local este percepută pentru eliberarea autorizaţiei care permite excavarea, în timp ce taxa percepută la bugetul de stat este datorată pentru desfăşurarea activităţii propriu-zise de exploatare, de extragere a resurselor minerale.

Autorizaţia de foraje şi excavări prevăzută de art. 267 alin. (4) Codul fiscal se solicită şi se eliberează numai pentru forajele şi excavările necesare studiilor geotehnice, iar taxa pentru obţinerea unei astfel de autorizaţii se calculează doar pentru suprafeţele afectate de aceste operaţiuni prin care se determină existenţa şi calitatea substanţei minerale.

În aceste condiţii, recursul formulat de pârâta Comuna Saraiu prin Primar este nefondat, întrucât calcularea taxei prevăzute de art. 267 alin. (4) Codul fiscal pentru o suprafaţă de 179.400 mp este realizată, evident, ca urmare a unor interpretări eronate ale dispoziţiilor Codul fiscal, reclamanta neexecutând lucrări de foraje sau excavaţii necesare studiilor geotehnice pe o suprafaţă de 6649 mp, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, efectuat în cauză.

II.3. În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-reclamantă. Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei-reclamante referitoare la lipsa obligaţiei de a plăti taxa pentru eliberarea autorizaţieide foraje sau excavări necesare lucrărilor de cercetare şi prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice şi a studiilor privind ridicările topografice, sondele de gaze, petrol şi alte excavări, pentru anul 2016.

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate în recursul reclamantei S.C. A. S.R.L., Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 474 alin. (10) potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în vigoare începând cu 01.01.2016, care au modificat prevederile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003.

Astfel, potrivit modificărilor legislative aduse prin Legea nr. 227/2015 "Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesare lucrărilor de cercetare şi prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice şi a studiilor privind ridicările topografice, sondele de gaze, petrol şi alte excavări se datorează de către titularii drepturilor de prospecţiune şi explorare şi se calculează prin înmulţirea numărului de metri pătraţi de teren ce vor fi efectiv afectaţi la suprafaţa solului de foraje şi excavări cu o valoare cuprinsă între 0 si 15 RON.(11) În termen de 30 de zile de la finalizarea fazelor de cercetare şi prospectare, contribuabilii au obligaţia să declare suprafaţa efectiv afectată de foraje sau excavări, iar în cazul în care aceasta diferă de cea pentru care a fost emisă anterior o autorizaţie, taxa aferentă se regularizează astfel încât să reflecte suprafaţa efectiv afectată."

Din modul de formulare al textului de lege, rezulta fără nici un dubiu că, pentru exploatarea resurselor minerale, nu se datorează vreo taxă locală, pentru aceste activităţi fiind datorate taxe şi redevenţe conform Legii Minelor, beneficiarul acestora fiind Statul Român, aşa cum se ştie, subsolul aflându-se în proprietatea publică a statului.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 27/2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "suprafeţele pe care se efectuează lucrările de foraj şi excavare, adică cele de explorare, nu pot fi confundate cu suprafeţele pe care, ulterior, se vor desfăşura lucrările de exploatare pentru că, tocmai prin scopul lor, lucrările de explorare se execută pe suprafeţe mici, fiind făcute tocmai pentru a stabili dacă ulterior se justifică efectuarea de lucrări de exploatare."

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză, pentru perioada 2014-2015 inclusiv, reclamantei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 potrivit cărora "Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 8 RON", iar începând cu 01.01.2016, taxa se calculează potrivit dispoziţiile art. 474 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în vigoare începând cu 01.01.2016.

Înalta Curte reţine că în ceea ce priveşte regimul de autorizare reglementat de Legea nr. 85/2003, concesiunea resurselor minerale are în vedere 3 tipuri de activităţi: de prospecţiune, de explorare şi de exploatare, fiecare dintre acestea având un regim de autorizare distinct.

Astfel, activitatea de prospecţiune, potrivit art. 14 din Legea nr. 85/2003, constă într-un ansamblu de studii şi lucrări de suprafaţă care se realizează pe baza unui permis neexclusiv pentru identificarea posibilităţilor existenţei unor acumulări de resurse minerale.

Explorarea resurselor minerale, conform art. 15 din Legea nr. 85/2003, se realizează pe baza unei licenţe de explorare, eliberată la cerere, scopul lucrărilor de explorare fiind acela de a fundamenta decizia cu privire la oportunitatea valorificării zăcământului.

Exploatarea resurselor minerale se realizează, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, pe baza licenţei de exploatare, activitatea de exploatare fiind definită de art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2003 ca "ansamblul de lucrări executate în subteran şi/sau la suprafaţă pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora în forme specifice".

Având ca reper aceste dispoziţii legale, contrar celor reţinute de prima instanţă, în contextul în care societatea reclamantă nu a efectuat vreodată lucrări de explorare şi prospecţiune, se constată că începând cu data de 01.01.2016, respectiv începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 227/2005, acesteia nu îi revine obligaţia de a solicita eliberarea autorizaţiei pentru foraje şi excavări şi, pe cale de consecinţă, nici cea privind achitarea taxei aferente eliberării acestei autorizaţii.

Înalta Curte constată că, întrucât potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, pentru anul 2016, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a plăti taxa, în cuantum de 23.120 RON(dosar de fond volumul III) şi majorările de întârziere, în cauză se impune admiterea recursului formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., casarea în parte a sentinţei atacate şi anularea deciziei nr. 3788/17.07.2017 şi în ceea ce priveşte suma de 23.120 RON (taxă stabilită pentru anul 2016) şi majorările de întârziere aferente acesteia, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

II.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Comuna Saraiu prin Primar şi va admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., va casa în parte sentinţa atacată în sensul că va anula decizia de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 şi în ceea ce priveşte suma de 23.120 RON (taxă stabilită pentru anul 2016) şi majorările de întârziere aferente acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Comuna Saraiu prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 102/CA din 30 iulie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 102/CA din 30 iulie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată în sensul că anulează decizia de impunere privind creanţele datorate bugetului local nr. 3788/17.07.2017 şi în ceea ce priveşte suma de 23.120 RON (taxă stabilită pentru anul 2016) şi majorările de întârziere aferente acesteia.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.