Judicial disciplinary dismissal for *ex officio* replacement of bankruptcy practitioner; limits on administrative review of judicial discretion and res judicata.

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererrii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. 2013B emise de Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie pentru Judecători în data de 02.07.2020, prin care a fost respinsă sesizarea nr. 19-5642 formulata de Consorţiul format din A. si B., solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei contestate si trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 805 din 21 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie pentru Judecători şi C., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. - instanţa de fond a încălcat reguli de procedură care atrag sancţiunea nulităţii hotărârii.

În opinia recurentei, hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate absolută, solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare, potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 498 alin. (2) C. proc. civ. pentru următoarele două considerente: încălcarea art. 425 alin. (1) lit. c) noul C. proc. civ. privind conţinutul dispozitivului, atât privind identificarea pârtilor, cât şi soluţia "cererilor deduse judecaţii ", ambele fiind încălcate, dispozitivul necuprinzand ce contestaţie s-a soluţionat; instanţa de fond nu a soluţionat fondul cauzei, considerentele cuprinzând exclusiv aspecte teoretice generale, nereferindu-se concret la fondul cauzei, aşa cum el constituie obiectul cererii, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că, hotărârea pronunţată cuprinde atât motive contradictorii, cât si motive străine de natura cauzei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Susţine recurenta că, un motiv străin de natura pricinii vizează conduita inspectorilor judiciar, aspreciindu-se de către Curtea de Apel Bucureşti, pe de o parte, că fondul este supus puterii discreţionare în apreciere din partea inspectorilor, care nu sunt obligaţi să administreze probe, iar pe de altă parte, se examinează comportamentul acestora în administrarea probelor, pe care le şi enunţă.

De asemenea, se confundă independenţa judecătorului cu noţiunea de imunitate absolută şi cu obligaţia acestuia de a respecta legea, raţionamentele expuse în considerente fiind contradictorii şi fără trimitere la elementele concrete ale spetei.

Se confundă, de asemenea, dreptul de acces liber la justiţie cu limitele unui drept absolut, sancţionat de practica C.E.D.O. si de Curtea Constituţională.

Tot străine de natura pricinii sunt si susţinerile vizând tendinţa de unificare a jurisprudentei prin consultarea, în deliberare, cu ceilalţi colegi ai d-nei judecător C., procedura civilă fiind foarte clară în acordarea acestor competente de unificare a jurisprudentei numai Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, prin pronunţarea RIL-urilor.

Recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de fond si care face obiectul prezentului recurs a încălcat legea pe de o parte, iar pe de altă parte, a aplicat greşit legea în speţă.

Astfel, s-a aplicat greşit în speţă art. 47 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care nu este de natură să confere pârâtei Inspecţia Judiciară puteri discreţionare de apreciere numai asupra formelor si procedurilor fară fond, inclusiv să ignore probe relevante în cauză. Aceasta ar echivala cu un abuz, dovadă fiind faptul că inspectorii au antamat probleme de fond si au administrat probe.

Consideră recurenta că, s-au aplicat greşit în speţa de faţă dispoziţiile art. 99 si art. 99 1 din Legea nr. 303/2004.

Concluzionează recurenta că, instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit în speţă normele de drept material în materia cercetării disciplinare a magistraţilor, dar şi obligaţiile legale ale acestora în raport cu celelalte părţi procesuale, precum si cu specificul Legii insolventei nr. 85/2006, care stabileşte în mod clar atribuţiile fiecărui participant la procedură si care sunt etapele care trebuie parcurse în funcţie de momentul la care se află procedura. Inspecţia Judiciară, la soluţionarea sesizării recurentei, trebuia şi putea să analizeze în concret dacă magistratul sesizat, a încălcat legea si a săvârşit vreo abatere disciplinară din neglijenţă sau cu intenţie, vătămând astfel interesele altor parti, astfel cum s-a apreciat în mod coect prin rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, prin analizarea informaţiilor si probelor mai mult decât relevante în sensul săvârşirii unor abateri disciplinare în accepţiunea legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, acesta ar putea fi, eventual, reţinut de instanţa de control judiciar, de exemplu, în cazul nerespectării principiului oralităţii, al publicităţii şedinţei de judecată, al nelegalei citări a reclamanţilor pentru ultimul termen de judecată, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia, şi altele, nefiind prevăzute în mod exhaustiv de C. proc. civ.

Simpla indicare a unui articol din C. proc. civ., lipsită însă de descrierea şi motivarea faptică a situaţiei care să dea legitimitate dispoziţiei legale invocate, nu este suficientă.

Motivul de nelegalitate de ordine publică prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, casarea hotărârii putându-se dispune doar în cazul în care magistratul fondului nu a făcut cunoscute părţilor temeiurile, fundamentele soluţiei adoptate, astfel încât instanţa de control judiciar să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei.

Hotărârea poate fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât şi atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speţa.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă: există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea ar fi întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel încât nu se poate şti ce anume a decis instanţa;există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipseşte total motivarea dezlegării date de instanţă unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă; judecătorul a motivat confuz sau sumar situaţia de fapt astfel încât instanţa de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată.

Astfel, în cauza de faţă niciunul dintre aceste posibile motive de casare nu se verifică, instanţa de fond motivând coerent soluţia dispusă, raportat la obiectul cauzei.

Faţă de ultimul motiv de casare invocat de către recurentă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine următoarele.

Cu privire la modul de efectuare a verificărilor prealabile şi a cercetării disciplinare în dosar de către inspectorul judiciar, în mod corect s-a reţinut că acestea sunt complete, realizându-se cu respectarea prevederilor din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară adoptat prin Hotărârea nr. 1027 din 15 noiembrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 802 din 29 noiembrie 2012.

De asemenea, prin hotărârea pronunţată, în mod just, s-a reţinut că rezoluţia de respingere din prezenta speţă, a fost emisă cu respectarea cadrului legal şî în conformitate cu limitele de competenţă impuse de lege.

Aşadar, instanţa nu are posibilitatea conferită de lege de a proceda în modalitatea pretinsă de recurentă respectiv de a constata existenţa unei abateri disciplinare şi cu atât mai puţin de a dispune sancţionarea judecătorilor.

În mod corect a reţinut instanţa că, inspectorii judiciari au apreciat just că fapta cercetată nu are relevanţa necesară pentru a atrage răspunderea disciplinară în temeiul dispoziţiilor art. 99 lît. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, nefiind întrunite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru calificarea faptei ca fiind abatere disciplinară.

Totodată, în mod just a reţinut instanţa de fond că marja de apreciere a Inspecţiei Judiciare a fost respectată, Rezoluţia nr. 2013/B din data de 2 octombrie 2020 nefiind emisă cu exces de putere, întrucât verificările efectuate trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat, astfel cum prevede art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Pe lângă argumentele anterioare privitoare la limitele intervenţiei Inspecţiei Judiciare în materie disciplinară, în mod just Curtea de Apel Bucureşti a subliniat că analiza prezentei acţiuni în contencios administrativ se limitează la a aprecia dacă există probe dincolo de orice îndoială rezonabilă privind săvârşirea abaterii disciplinare, ceea ce presupune un control limitat la sfera excesului de putere, fiind exclusă antamarea unor chestiuni litigioase ce au făcut obiectul cercetării procesului în legătură cu care sunt sesizate abaterile disciplinare, în primă instanţă sau în căile de atac de reformare, ori care pot face obiectul căilor de atac de retractare.

A fost subliniat şi faptul că nu este atribuţia instanţei să dezlege o chestiune litigioasă constând în interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 (şi a celorlalte prevederi legale în conexiune cu acestea), care instituie posibilitatea judecătorului sindic de a înlocui practicianul în insolvenţă, în orice stadiu al procedurii, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice.

Acest text de lege a fost deja aplicat în dosarul nr. x/2007, iar soluţia judecătorului sindic a fost menţinută de instanţa de control judiciar, prin decizia civilă nr. 1251/20.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti.

Împrejurarea că judecătorul cercetat disciplinar a purtat discuţii cu colegii, formale sau informale, legate de aplicabilitatea art. 19 din Legea nr. 85/2006 în ipoteza înlocuirii administratorului judiciar, nu reprezintă o încălcare a secretului deliberărilor, deoarece, din probele administrate, a rezultat că subiectul era o problemă de drept cu caracter general, fără semnificaţia implicării acestora în pronunţarea soluţiei la situaţia concretă a propriului dosar, iar consultarea colegilor magistraţi cu privire la aspecte de practică judiciară contribuie la sedimentarea şi unificarea jurisprudenţei.

În mod just s-a constatat că din probele administrate nu a rezultat încălcarea normelor de drept material ori procesual, nici vreo atitudine culpabilă de natura relei-credinţe sau a gravei neglijenţe, prin soluţia pronunţată de judecătorul sindic, confirmată de altfel de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-au interpretat - cu autoritate de lucru judecat -dispoziţiile legale în sensul că judecătorul nu este limitat de ofertele depuse la dosar la momentul la care dispune înlocuirea din oficiu, cu atât mai mult cu cât era vorba de un dosar complex care ridica probleme dificil de gestionat ce erau improbabil a fi rezolvate de practicienii care depuseseră oferte la dosar, sens în care s-a procedat la numirea unui practician în insolvenţă înscris în Tabloul U.N.P.I.R. şi care îndeplinea criteriile expuse în precedent.

Având în vedere că în procedura disciplinară nu se pot pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că toate critîcile reclamantei, legate de insuficienţa motivării, nerespectarea criteriilor de desemnare, inclusiv cele privind competenţa profesională şi logistica necesară gestionării unei cauze complexe de către practicianul în insolvenţă, presupusa nesocotire a voinţei creditorilor, nerespectarea termenului pentru depunerea raportului de activitate ori a procedurii de aducere la cunoştinţă, modalitatea de stabilire a onorariul administratorului judiciar D. (inclusiv prin referire la un alt dosar) etc, se încadrează în veritabile critici de nelegalitate a unor măsuri procesuale ce ţin de esenţa activităţii jurisdicţionale a judecătorului sindic.

Or, eventualele neregularităţi procedurale legate de astfel de aspecte de ordine privată trebuie invocate de către persoanele interesate, cu respectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, putând fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.

În concluzie, instanţa fondului a constatat că în mod legal inspectorul judiciar a reţinut că nemulţumirile şi criticile formulate de reclamantă nu conturează indiciile săvârşirii abaterii disciplinare invocate, nefiind identificate motive de nelegalitate cu privire la rezoluţia contestată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 805 din 21 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2022.