Disciplinary complaint closure upheld; challenge to Judicial Inspection resolutions definitively dismissed

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.08.2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19- 2305 din 23.07.2019, precum şi a Rezoluţiei de clasare nr. 275/25.02.2019 a Inspecţiei Judiciare.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia tardivităţii contestaţiei, ca neîntemeiată, s-a admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României. S-a dispus sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) şi art. 451 alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 317/2004. S-a respins cererea de sesizare a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

S-a respins cererea de suspendare a judecăţii, ca neîntemeiată. S-a respins contestaţia formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată

Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanţii A. şi B. prin mandatar C. au declarat recurs împotriva sentinţei nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Reclamanţii au criticat soluţia Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte respingerea solicitării de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a C. civ..R cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 317/2004, inclusiv fondul cauzei prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

Cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a sesizării Curţii Constituţionale a României, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, recurenţii - reclamaţi au formulat recurs, apreciind că soluţia primei instanţe ar fi fost nefondată.

În dezvoltarea considerentelor expuse prin cererea de recurs depusă ulterior comunicării motivării hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, recurenţii -reclamaţi au menţionat că excepţia neconstituţionalîtăţii are legătură cu soluţionarea cauzei, dat fiind faptul că prin necitarea în procedura disciplinară desfăşurată în faţa C.S.M, a autorilor sesizării, persoanele interesate ar fi lipsite de posibilitatea susţinerii propriei acţiuni disciplinare, fiind privaţi de efectuarea unui act de justiţie egal şi imparţial.

Prin urmare, s-a apreciat că neconstituţionalitatea invocată ar avea legătură directă cu cererea principală.

În susţinerea motivului principal de recurs, recurenţii -reclamanţi au invocat şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând instanţei de control judiciar casarea sentinţei civile recurate, cu consecinţa retrimiterii dosarului la Curtea de Apel Bucureşti spre rejudecare, precum şi suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2020 al Curţii Constituţionale a României în care aceştia au calitatea de autori aî sesizării.

În opinia acestora, suspendarea dosarului s-ar impune pentru respectarea drepturilor procesuale, dat fiind faptul că soluţia în dosar ar depinde de soluţia pronunţată de instanţa de contencios constituţional.

În ceea ce priveşte soluţia dată de instanţa de fond cererii de chemare în judecată, aceştia au învederat că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti ar fi dată cu încălcarea art. 45 alin. (1) lit. d), art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, art. 71 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 şi art. 653, art. 777, art. 644, art. 1022 şi art. 966-968 C. civ. 1864.

În considerentele cererii de recurs, recurenţii - reclamaţi au criticat, în esenţă, modalitatea magistratului fondului de interpretare a dispoziţiilor legale incidente, inclusiv din perspectiva situaţiei de fapt reţinute în motivarea sentinţei, pe care au apreciat-o ca fiind nelegală.

În opinia lor, sentinţa recurată nu ar conţine o analiză legală a aspectelor sesizate prin cererea de chemare în judecată, fiind pronunţată prin încălcarea normelor de drept material anterior redate, prin stabilirea unei situaţii de fapt contrare probatoriului administrat.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu privire la solicitarea de suspendare a cauzei până la soluţionarea dosarului Curţii Constituţionale a României nr. 355D/2020, instanţa de control judiciar va respinge acest capăt de cerere, ca nefondat.

Instanţa de control judiciar va avea vedere Decizia nr. 1160/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că judecătorul are opţiunea de a aprecia asupra oportunităţii aplicării acestei măsuri faţă de împrejurările concrete ale cauzei, precum şi faptul că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 au fost abrogate.

În referire la critica vizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 317/2004, de asemenea instanţa va respinge această solicitare ca nefondată, având în vedere că textul de lege criticat nu are legătură cu procesul de faţă, întrucât reglementează procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, în situaţia în care se exercită o acţiune disciplinară, în timp ce obiectul acţiunii este reprezentat de solicitarea recurenţilor-reclamanţi de anulare a unei rezoluţii de clasare emise de Inspecţia Judiciară.

Trebuie menţionat faptul că, cercetarea disciplinară a magistraţilor se poate realiza doar în condiţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, care reglementează atât competenţele Inspecţiei Judiciare şi atribuţiile inspectorilor judiciari, cât şi procedura cercetării disciplinare.

Cu privire la motivul de nelegalitate de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurenţii - reclamanţi în susţinerea căii de atac, instanţa reţine că, se poate dispune casarea hotărârii doar dacă: instanţa ar fi aplicat o normă generală nesocotind existenţa normei speciale (Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor - norme speciale în materie disciplinară).

Or, legea specială în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prevede la art. 74 alin. (1) lit. e) că inspectorii judiciari au ca atribuţie efectuarea de verificări ale sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a magistraţilor ori în legătură cu încălcarea obligaţiilor profesionale ale acestora, cu trimitere şi la Legea nr. 303/2004, republicată, care prevede abaterile invocate de recurent şi, în plus, sancţiunile aplicabile, dacă ar fi aplicat o normă care nu ar fi incidenţă în speţă (ipoteză exclusă faţă de natura actelor administrative contestate); dacă, în fine, s-ar fi dat o interpretare greşită textului de lege corespunzător situaţiei de fapt (ipoteză, de asemenea, exclusă, în considerarea obiectului cauzei şi al motivării clare a sentinţei instanţei de fond).

Concluzionând instanţa reţine că, argumentele invocate de recurenţii -reclamanţi în susţinerea recursului nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate ale sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, dată fiind situaţia de fapt expusă, în cuprinsul hotărârii recurate precum şi a dispoziţiilor legale reţinute de către instanţa de fond ca fiind incidente.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. prin mandatar C. împotriva sentinţei nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2022.