Restitution claim under O.U.G. 83/1999 rejected; appeal dismissed as unfounded, affirming denial of compensation.

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2018 la Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, anularea Deciziei nr. 861/24.10.2017 emisă de către Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi obligarea acesteia la emiterea unei Decizii prin care să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită şi să se propună acordarea măsurilor compensatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, pentru fosta proprietate, formată din teren în suprafaţă de 211 mp, situat în Municipiul Huşi, Strada x nr. 40.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 161 din 21 decembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins, ca nefondată, acţiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 161/21.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi, reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat instanţei: admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, casarea în integralitate a sentinţei recurate şi, în urma rejudecării în fond, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul anulării Deciziei nr. 861/24.10.2017 şi obligării Comisiei Speciale de Retrocedare la emiterea unei noi decizii, cu respectarea dispoziţiilor legale, prin care să se constate calitatea de persoană îndreptăţită şi sa se propună acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în suprafaţă de 211 m.p., situat în Mun. Huşi, str. x, fostă proprietate a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti (Mozaice) din R.S.R., preluată în mod abuziv de Statul Român,

Apreciază recurenta că, sentinţa recurată, pe de o parte, cuprinde motive contradictorii, situaţie în care este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar, pe de alta parte, a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 83/1999 care consacră dreptul la obţinerea de măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, pentru imobilele preluate în mod abuziv şi a prevederilor Legii nr. 10/2001.

În opinia recurentei, Sentinţa recurată nu este motivată. Sub acest aspect, astfel cum rezultă din cuprinsul Sentinţei recurate, prima instanţa a reţinut că, recurenta nu a dovedit calitatea de proprietar a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti (Mozaice) din RSR asupra terenului în suprafaţă de 211 mp, situat în Mun. Huşi, str. x.

Pentru a ajunge la această concluzie, prima instanţă a reţinut următoarele: terenul a trecut în proprietatea statului direct din patrimoniul testatoarei B. la momentul decesului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974; în temeiul testamentului întocmit de B., Federaţia Comunităţilor Evreieşti (Mozaice) din RSR a dobândit dreptul de proprietate numai în ceea ce priveşte construcţia (casa si anexe).

Recurenta susţine că, Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material. Sub acest aspect, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999 care, pe de o parte, consacră dreptul comunităţilor minorităţilor naţionale din România de a solicita si de a obţine măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, pentru imobilele preluate abuziv în perioada 1945-1989, iar, pe de altă parte, stabileşte procedura de retrocedare, apreciază recurenta ca fiind nelegală soluţia primei instanţe de respingere a contestaţiei împotriva Deciziei nr. 861/24.10.2017, emisă de intimată.

În continuare, recurenta apreciază ca fiind nelegal considerentul primei instanţe potrivit căruia terenul ar fi trecut direct din patrimoniul testatoarei, B., în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, sens în care solicită instanţei de recurs să aibă în vedere următoarele: acest considerent nu este susţinut de niciunul din înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Dimpotrivă, există o serie de documente întocmite de autorităţile statului existente în perioada 1976-1981 care confirmă că testatoarea B. a transmis, pe calea devoluţiunii testamentare, inclusiv terenul situat în Mun. Huşi, str. x.

Se mai arată că, acest considerent este nelegal în condiţiile în care art. 30 din Legea nr. 58/1974 contravenea: normelor constituţionale existente la acel moment care garantau dreptul de proprietate (art. 31 alin. (1) din Constituţia din 1965), dispoziţiilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului nr. 1948 care, la art. 17 alin. (1) si (2), prevedea că, o persoana nu poate fi lipsită în mod arbitrar de proprietatea sa, dispoziţiilor art. 480-481 C. civ. 1864 care stabileau că, proproprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele şi de a dispune de el şi că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, cu excepţia cazurilor de expropriere pentru cauza de utilitate publică.

Concluzionează recurenta că, nu există niciun element care să conducă la concluzia că intenţia testatoarei nu a fost aceea de a transmite întreaga proprietate, teren şi contrucţie. către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din RSR.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 425 alin. (1), Iit. b), teza a Ii-a din noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "considerentele, în care se vor arata obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale pârtilor, expunerea situaţiei de fapt reţinuta de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor'".

În cauza de faţă recurenta-reclamantă nu a susţinut şi nu a dezvoltat argumentele pe care îşi întemeiază motivul de recurs prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea judecătorească recurată este motivată şi nu conţine motive contradictorii raportat la prevederile legale, prevăzute de O.U.G nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, se observă că, hotărârea judecătorească recurată conţine cerinţele stipulate în art. 425 din noul C. proc. civ. şi, totodată, cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul administrativ nr. x/28.09.2004 cu privire la solicitarea reclamantei de restituirea a imobilului, construcţie şi teren situat în Municipiul Huşi, str. x. judeţul Vaslui, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare cu privire la imobilul sus-menţionat, având în vedere că aceasta nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât imobilul, construcţie, nu mai există, fiind demolat, iar imobilul, teren, a trecut în proprietatea statului român direct din patrimoniul testatorului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Totodată, cu privire la construcţia demolată a constatat că propunerea acordării de măsuri compensatorii, în acest caz, nu este posibilă deoarece, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menţionat, construcţiile demolate nu fac obiectul acestui act normativ.

Având în vedere cele anterior menţionate, în mod corect, instanţa de fond a reţinut în cuprinsul sentinţei civile nr. 161/21.12.2018 faptul că intenţia legiuitorului este clară în sensul excluderii construcţiilor demolate din obiectul de reglementare a ordonanţei de urgenţă şi că terenul în litigiu nu s-a aflat niciodată în patrimoniul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, astfel că acest imobil nu se încadrează între cele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv de statul român, neputând face obiectul măsurilor prevăzute de O.U.G. nr. 83/1999.

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele următoare:

Recurenta-reclamantă invocă încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor O.U.G. nr. 83/1999 şi a Legii nr. 10/2001, în sensul că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că terenul nu s-ar fi aflat niciodată în proprietatea reclamantei, acesta trecând direct din patrimoniul testatoarei, B., în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974

Or, instanţa de fond a analizat întregul material probator şi a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, în speţă dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, în baza acestei legi, comunităţile minorităţilor naţionale care aveau calitatea de proprietar al imobilului Ia data trecerii acestuia în proprietatea statului.

Imobilul situat în Huşi, judeţul Vaslui a făcut obiectul unui testament autentificat cu nr. x/1976 de către Notariatul de Stat jud. Vaslui sediul secundar Huşi, lăsat de către o persoană fizică în favoarea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din R.S.R., în anul 1976. Din analiza testamentului autentificat cu nr. x/1976 de către Notariatul de Stat jud. Vaslui sediul secundar Huşi, s-a reţinut faptul că: persoana fizică B. a lăsat moştenire Federaţiei Comunităţilor Evreieşti (Mozaice) din R.S.R., în calitate de moştenitor testamentar, construcţia, compusă din casă şi anexă, situat în Huşi, mai puţin terenul, în suprafaţă de 211 m.p., pe care se află această construcţie; astfel, suprafaţa de teren de 211 m.p. aferentă construcţiei a trecut în proprietatea Statului Român conform Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974.

Construcţia moştenită de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din R.S.R. a fost demolată.

Instanţa de fond în mod corect a reţinut că, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, beneficiar, al unui legat cu titlu particular cuprins în testamentul autentificat sub nr. x/1976, la. Notariatul de Stat Vaslui, sediul secundar Huşi, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului casă şi construcţii anexe, situat în Huşi, str. x, acesta fiind testat în favoarea sa.

Corect a observant judecătorul fondului că, terenul a trecut direct din proprietatea numitei B. în proprietatea statului, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 58/1974.

Astfel, în cazul de faţă, nu se îndeplineşte una dintre condiţiile esenţiale pentru ca restituirea imobilului să devină posibilă în contextul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume aceea ca respectivul imobil să se fi aflat în proprietatea comunităţii minorităţii naţionale, la momentul preluării abuzive.

Instanţa de fond, în mod temeinic, a reţinut în considerentele Sentinţei recurate că, în baza testamentului autentificat sub nr. x/1976, Federaţia Comunităţilor Evreieşti (Mozaice) dobândise doar dreptul de proprietate asupra construcţiei - casă şi anexe, nu şi asupra terenului, manifestarea de voinţă a testatoarei neputând fi extinsă dincolo de conţinutul concret şi neechivoc al testamentului.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că sunt lipsite de relevanţă susţinerile reclamantei referitoare la faptul că în Anexa la Decretul nr. 174/05.05.1980, la poziţia 52, apare evidenţiată Federaţia Comunităţilor Evreieşti cu imobil ce se expropriază situat în oraşul Huşi, str. x, reprezentând 211 m.p. teren, şi 186,14 construcţii, acestea sunt fără relevanţă, neputând dovedi un drept de proprietate al Federaţiei asupra terenului, aceasta fiind premisa aplicării prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999.

Mai mult, instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea contestaţiei introdusă de către recurenta-reclamantă, A., împotriva actului administrativ - Decizia nr. 861/24.10.2017, prin sentinţa civilă nr. 161/2018 a respins acţiunea, menţinând astfel Decizia emisă de către Comisia Specială de Retrocedare, având în vedere că pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedeşte cu certitudine încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 161 din 21 decembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2022.