Military reserve transfer ruling upheld; annulment application inadmissible.

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.03.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, anularea Ordinului nr. MDGP 7/24.01.2014 de trecere în rezervă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 30 iunie 2016, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului referitoare la declasificarea documentelor clasificate "secret de serviciu", instanţa reţinând că, faţă de motivul de nelegalitate a ordinului, invocat în cererea de chemare în judecată (nelegalitatea deciziei ORNISS), de împrejurarea că prin adresa nr. x/24.01.2014 emisă de M.Ap. N reclamantului i-au fost aduse la cunoştinţă motivele de fapt şi de drept care au stat la baza trecerii în rezervă, precum şi faţă de încuviinţarea cererii avocatului ales de a consulta aceste documente, măsura declasificării nu este necesară, dreptul la apărare al reclamantului fiind respectat în limitele impuse de Legea nr. 182/2002 privind protecţia documentelor clasificate.

De asemenea, a fost respinsă cererea de sesizare CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin încheierea de şedinţă din 11 noiembrie 2016, s-a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Deciziei ORNISS nr. S11287/17.07.2013 (invocată în scris la 3.11.2016 şi pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică din 4 noiembrie 2016), reţinându-se că aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 554/2004 este limitată de puterea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească, iar în condiţiile în care acţiunea în anularea deciziei a fost respinsă definitiv pentru tardivitatea plângerii prealabile, primirea excepţiei de nelegalitate ar conduce şi la eludarea dispoziţiilor legale care reglementează exercitarea acţiunii directe într-un anumit termen şi cu respectarea procedurii prealabile.

Prin sentinţa nr. 4235 din 30 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 30 iunie 2016, a încheierii din 11 noiembrie 2016, precum şi a sentinţei nr. 4235 din 30 decembrie 2016 pronunţate de prima instanţă, a promovat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

4. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 3386 din 3 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia de nelegalitate invocată de recurentul reclamant;

- a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 30 iunie 2016, încheierii din 11 noiembrie 2016 şi sentinţei civile nr. 4235 din 30 decembrie 2016 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat;

- a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta B.;

5. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 3386 din 3 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 7 iunie 2021, sub nr. x/2021.

Contestatorul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate şi rejudecarea cauzei, arătând că a depus note scrise în faţa instanţei de fond, iar la termenul din 02.06.2021 a învederat instanţei de recurs că la dosar există documente clasificate secrete de stat ale MApN-DGIA cu privire la motivele reale ale trecerii sale în rezervă.

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., contestatorul a învederat că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, în ceea ce priveşte constatarea nulităţii recursului pe care l-a declarat, întrucât calea de atac a fost motivată şi a îndeplinit condiţiile de fond reglementate de lege în ceea ce priveşte admisibilitatea recursului.

A arătat contestatorul că la pagina. 9 din decizia atacată, instanţa de recurs a motivat că "nu poate primi acest nou motiv de nelegalitate a "ordinului de trecere in rezerva, invocat fără respectarea termenului procedural in fata instanţei, căci se opun prevederile art. 494 raportat la art. 478 C. proc. civ..".

În opinia contestatorului, problemele (procedurale) pe care trebuie să le lămurească instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei, sunt următoarele:

- dacă recurentul a invocat in fata instanţei de fond chestiunea falsului ordin de trecere în rezerva;

- dacă recurentul a invocat chestiunea falsului ordin de trecere in rezerva ca o critica de nelegalitate, apărare implicită, cerere in probaţiune, sau probe noi (in condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. si Deciziei RIL nr. 9/2020)

- dacă această chestiune a fost soluţionată de instanţa de fond, inclusiv administrarea probatoriului solicitat prin cererea depusa la 14.06.2016.

Cu privire la încheierea din 16.12.2016, instanţa de recurs a reţinut în mod greşit următoarele: avocatul recurentului a arătat că nu a formulat în scris cerere adiţională cu noul motiv de nelegalitate a ordinului, iar nu că acesta nu a insistat in înscrierea in fals.

Instanţa de recurs, plecând de la această greşeala materială, a considerat că nu se poate reţine vreo atingere adusă dreptului la apărare, că înscrierea in fals vizează înscrisurile probatorii, iar nu însuşi actul administrativ supus controlului de legalitate si în concluzie a constatat nefondate criticile subsumate motivului de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) în cauza nefiind decelate reguli de procedura încălcate de prima instanţa.

În opinia contestatorului, se poate constata si ca interpretarea pe care o da instanţa de recurs art. 301 C. proc. civ. este greşită, restrictivă. Dispoziţiile procedurale-art. 301 alin. (1) sau art. 304 alin. (1) C. proc. civ. nu disting intre înscrisuri ca mijloace de probe şi înscrisuri care pot face obiectul unei acţiuni judiciare, şi deci se aplică regula de interpretare potrivit căreia unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie sa distingă.

A mai arătat contestatorul că cererea sa poate fi considerată atât ca o explicitare a criticilor şi apărărilor formulate in fata primei instanţe, cât şi o cerere în probaţiune, potrivit art. 478 C. proc. civ. şi, în niciun caz, nu pot fi considerate chestiuni/probe noi inadmisibile in apel/recurs, deoarece au fost invocate in fata instanţei de fond.

Instanţa de fond nu a soluţionat, discutat, analizat, respins motivat cererea-nici ca o critica/apărare de nelegalitate, nici ca cerere de probe si nu a făcut nicio discuţie despre calificarea naturii sale juridice-pur.

Atât instanţa de fond, cât si instanţa de recurs au încălcat dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., nefiind lămurit caracterul fals al actului administrativ atacat.

Fiind vorba de un act administrativ - înscris oficial, apreciază că era în discuţie un motiv de ordine publică, mai ales ca instanţa de recurs a apreciat că verificarea înscrisurilor se referă exclusiv la înscrisuri sub semnătură privată. Subliniază contestatorul şi că MApN şi DGJ au avut acelaşi comportament de încălcare a adevărului.

Instanţa a soluţionat cu prioritate excepţia de nelegalitate a tuturor actelor care au stat la baza ordinului contestat .

Instanţa de recurs nu a soluţionat deci excepţia de nelegalitate cu privire la toate actele care au stat la baza ordinului contestat-in special Raportul M0909Q/2013, aceasta fiind deci un motiv nesoluţionat de instanţa de recurs.

Instanţa de recurs a motivat că in dosarul nr. x/2014 instanţa a respins cererea de anulare a Deciziei ORNISS nr. SI 1287/17.07.2013 ca inadmisibilă, pricina fiind deci soluţionata pe cale de excepţie.

Si aceasta dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale - instanţa de recurs nu a considerat faptul că plângerea prealabilă există în dosarul nr. x/2014.

Apreciază contestatorul că instanţa de recurs trebuia să facă aplicarea prevederilor legale referitoare la eroarea judiciara (constatarea unei erori judiciare evidente, vădite) şi astfel să aplice art. 96 din Legea nr. 303/2004 in sensul in care această prevedere poate produce efecte juridice.

În fine, contestatorul a susţinut că aprecierea instanţei potrivit căreia pe perioadă totală de 6 luni de punere la dispoziţie în vederea încadrării, i s-a comunicat recurentului şi faptul că s-a solicitat principalelor structuri din minister identificarea unei funcţii corespunzătoare pentru încadrare, este rezultatul unei erori materiale.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată.

II. Soluţia asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nedevolutivă, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2) şi 3) din C. proc. civ., invocate de contestator:

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Aşadar, reglementând contestaţia în anulare, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, aceste două motive alături de alte motive expres şi limitativ prevăzute de lege, textul de lege fiind de strictă interpretare.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta se referă la săvârşirea unei erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale căii de atac, care au avut drept consecinţă soluţionarea greşită a acesteia, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Contestaţia în anulare nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, să se pronunţe asupra cererilor şi excepţiilor invocate în cauză, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge la rejudecarea aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în prezenta cale de atac extraordinară de atac, contestatorul nu invocă o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele invocate se referă la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la modalitatea în care instanţa de recurs a examinat cererile formulate în cauză, a judecat calea de atac şi a interpretat şi aplicat dispoziţiilor legale, vizând, astfel, rejudecarea căii de atac şi legalitatea ordinului de trecere in rezervă, a cărei anulare a format obiectul cauzei.

Susţinerile contestatorului referitoare la greşita concluzie a instanţei de recurs asupra ordinului de trecere în rezerva, a excepţiei de nelegalitate, precum şi a plângerii prealabile, reprezintă critici de nelegalitate la adresa deciziei pronunţate în recurs, care nu pot fi formulate în calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare.

Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, la judecata acesteia şi la aplicarea dispoziţiilor legale, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata, a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă, cazurile în care o asemenea cale de atac poate fi formulată fiind strict reglementate de lege.

Ca atare, motivul contestaţiei în anulare, în sensul că dezlegarea dată de instanţa de recurs prin Decizia nr. 3386 din 3 iunie 2021 este rezultatul unei erori materiale, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de recurent, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, or, în speţă, nu se poate susţine existenţa vreunei omisiuni a instanţei de recurs de a analiza motivele de casare.

Omisiunea la care se referă dispoziţia legală invocată ca temei legal al contestaţiei există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea motivelor invocate, le-a examinat împreună, analizând, însă, cazurile de casare prevăzute de lege invocate. Totodată, textul se referă expres numai la motivele de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate cazurilor de casare.

Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, rezultă că instanţa de recurs, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ. invocate de recurentul-reclamant, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile contestatorului.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a soluţiei adoptate, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs. Susţinerile invocate de contestator nu se circumscriu motivelor strict şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. pentru exercitarea contestaţiei în anulare, excedează voinţei legiuitorului, care a reglementat contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nedevolutivă.

În lipsa unor motive care să se circumscrie cazurilor expres reglementate de lege, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă,.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, nefiind întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocate de intimatul Ministerul Apărării Naţionale şi va respinge contestaţia în anulare formulată de A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimatul Ministerul Apărării Naţionale.

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3386 din 3 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.