Annullment of agricultural payment revocation claims: retroactivity of 2011 control ordinance to pre-2011 campaigns and evidentiary sufficiency of lease contracts for land use rights

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28 octombrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea integrală a actelor administrative emise de pârâtă, respectiv:

- Decizia nr. 15948/02 iulie 2014, de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de APIA - Aparat Central sub nr. x/11.04.2014 (înregistrat la Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol - DACIS sub nr. x/10.04.2014), prin care au fost stabilite creanţe bugetare în valoare de 48.299,34 RON reprezentând sprijin direct pe suprafaţă în campania 2007;

- Decizia nr. 22326/05 iulie 2014, de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de APIA - Aparat Central nr. 12139/11.04.2014 (înregistrat la DACIS sub nr. x/14.04.2014), prin care au fost stabilite creanţe bugetare în valoare de 264.295,65 RON reprezentând sprijin direct pe suprafaţă în campania 2008;

- Decizia nr. 22327/09 iulie 2014, de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de către APIA-Aparat Central nr. 2440/15.04.2014 (înregistrat la DACIS sub nr. x/15.04.2014), prin care au fost stabilite creanţe bugetare în valoare de 308.220.44 RON reprezentând sprijin direct pe suprafaţă în campania 2009;

- Decizia nr. 22328/09 iulie 2014, de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de APIA - Aparat Central nr. 12442/15.09.2014(înregistrat la DACIS sub nr. x/15.04.2014), prin care au fost stabilite creanţe bugetare în valoare de 282.868,51 RON reprezentând sprijin direct pe suprafaţă în campania 2010.

De asemenea, reclamanta a solicitat, ca o consecinţă a anulării actelor administrativ emise de pârâtă, exonerarea de la plata tuturor creanţelor bugetare cu titlu de sprijin direct pe suprafaţă şi a eventualelor accesorii, stabilite prin procesele-verbale atacate cu contestaţie administrativă.

Prin sentinţa nr. 80/2015/04 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 145/2015/23 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Împotriva sentinţei nr. 145/2015/23 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1819 din 08 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 145/2015 din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte a dispus admiterea recursului, având în vedere că împrejurările de fapt şi de drept esenţiale dezlegării cauzei nu au fost lămurite de către prima instanţă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 99/2020 din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

A anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei cu nr. 15948/02.07.2014 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 07.04.2014, ambele emise de pârâtă, prin care au fost stabilite creanţe bugetare în sumă de 48.299,34 RON, şi exonerează reclamantul de la plata acestora.

A anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei cu nr. 22326/05.07.2014 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 07.04.2014, ambele emise de pârâtă, prin care au fost stabilite creanţe bugetare în sumă de 264.295,65 RON, şi exonerează reclamantul de la plata acestora.

A anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei cu nr. 22327/09.07.2014 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 09.04.2014, ambele emise de pârâtă, prin care au fost stabilite creanţe bugetare în sumă de 308.220,44 RON, şi exonerează reclamantul de la plata acestora.

A anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei cu nr. 22328/09.07.2014 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 10.04.2014, ambele emise de pârâtă, prin care au fost stabilite creanţe bugetare în sumă de 282.868,57 RON, şi exonerează reclamantul de la plata acestora.

A obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 16.150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în toate fazele procesului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 99/2020 din 25 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs au fost reiterate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept care au stat la baza constatării neregulii, fiind reluate susţinerile din întâmpinarea depusă în faţa instanşei de fond cu privire la situaţia de fapt din campania 2007, campania 2008, campania 2009, campania 2010.

Recurenta a precizat că intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a prezentat pentru fiecare campanie, ca şi documente justificative ale dreptului de folosinţă, contractele încheiate după data depunerii cererilor de plată sau contracte a căror suprafeţe au fost încadrate în alte blocuri fizice decât cele care a solicitat sprijin financiar.

De asemenea, a arătat că intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L. a prezentat contracte încheiate de către persoane calitate de arendatori, cu S.C. C. S.R.L., în calitate de arendaş, contracte ce nu sunt incluse în anexele la cele două contracte de cesiune.

Contractul de închiriere nr. x/12.05.2008 încheiat între locatorul D. şi S.C. A. întru suprafaţa de 45,00 ha, nu poate fi luat în considerare pentru justificarea dreptului de a terenului respectiv, întrucât a fost încheiat după data decesului locatorului.

În continuare recurenta-pârâtă a susţinut că actele administrative atacate au fost întocmite conform art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, respectându-se întocmai condiţiile şi elementele obligatorii.

Atât intimata - reclamantă, cât şi instanţa de fond nu au arătat şi nici nu au precizat care sunt normele legale încălcate de către emitent la elaborarea actelor administrative, astfel încât să opereze sancţiunea nulităţii absolute.

Astfel, prin sentinţa recurată instanţa de fond în mod nelegal a reţinut faptul că" În perioada 18.01.2011 -20.06.2011 Serviciul antifraudă din cadrul Direcţiei Antifraudă, Control Intern Supracontrol (D.A.C.I.S.) din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - denumită în continuare A.P.I.A. a efectuat o verificare asupra modului de acordare a sprijinului pe suprafaţă pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. în campaniile 2007-2010, în acest sens fiind întocmite cele patru acte administrative atacate în prezenta cauză şi menţinute prin deciziile de soluţionare a contestaţiilor, prin intermediul lor constatându-se nereguli cu privire la modul de acordare a sprijinului pe suprafaţa de teren agricol aferent acestei perioade, totodată stabilindu-se şi creanţe bugetare datorate bugetului Uniunii Europene şi bugetului de stat".

Controlul a fost efectuat în anul 2014, în baza delegaţiei nr. 10767/03.04.2014, emisă de Directorul General al APIA, având în vedere adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova cu privire la dosarul penal nr. x/2011 din data de 20.12.2013, prin care a solicitat verificarea legalităţii acordării sprijinului financiar către reclamanta S.C. A. S.R.L., în campaniile 2007-2010.

Reţinerea faptului că în cauză controlul şi verificarea abaterilor intimatei s-a efectuat cu încălcarea O.G. nr. 79/2003 - perioada 2007-2010 şi astfel nu prezintă fundament legal O.U.G. nr. 66/2011 în temeiul căreia a fost efectuat controlul - art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 fiind declarat neconstituţional prin DCC nr. 66/2015, nu poate constitui argument în pronunţarea soluţiei de admitere a cererii intimatei. În opinia recurentei, instanţa a favorizat intimata-reclamanta deoarece:

- art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011: "Activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificării prin legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare".

Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015 prin care s-a constatat faptul că prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 6/2011 sunt neconstituţionale a intrat în vigoare la data de 07.04.2015 -fiind publicata în Monitorul Oficial Partea I nr. 236 din 7 aprilie 2015 - si cum decizia curţii constituţionale este obligatorie numai pentru viitor, nu prezintă fundament legal în prezenta cauză deoarece efectele sale nu retroactivează.

În concluzie, verificările efectuate în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 de către echipa de control asupra cererilor depuse de intimata în perioada 2007-2010 sunt legale.

De asemenea, instanţa a mai reţinut faptul că "o altă neregulă reţinută a fost aceea că reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada dreptului de folosinţă şi utilizare a terenului pentru care a depus cererea de sprijin, din analiza celor două contracte de concesiune invocate de aceasta şi încheiate cu S.C. C. S.R.L. rezultând ca au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative prevăzute de art. 211 si art. 22 din Legea nr. 16/1994 - Legea arendei, sancţiunea fiind în acest act normativ nulitatea absoluta a acestor contracte.

La analiza existentei acestei nereguli curtea va porni de la chiar textul ort. 7 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 125/2006 menţionată anterior, din interpretarea acestuia rezultând că trebuie îndeplinite două condiţii cumulative pentru ca fermierul să beneficieze de acordarea de plăţi, respectiv să pună la dispoziţie documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţa şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea de plată."

Or, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, beneficiarul trebuie să respecte nu mai puţin de 11 condiţii generale pentru a beneficia de sprijin financiar, iar dovada dreptului de a utiliza şi exploata suprafeţele de teren pentru care a solicitat sprijin trebuie făcută prin acte juridice, potrivit legii, a căror valabilitate să fie neîndoielnică, aspect total exclus de către instanţa de fond.

Sub acest aspect instanţa de fond nu a luat în considerare apărările formulate de către instituţia pârâtă, în sensul că a trecut cu superficialitate peste faptul că (...) suprafaţa de 48.77 ha, tarlaua (T) 136. parcela (P) 2, încheiat între D. şi S.C. C. S.R.L., în baza Titlului de proprietate nr. x/08.10.2002, înserată în Contractul de arendă nr. x/2004, se regăseşte şi în Contractul de arendă nr. x/15.05.2007, încheiat de intimată cu arendator E. - aceeaşi suprafaţă de 48,77 ha, amplasată în aceeaşi tarla şi parcelă cadastrală (...)- hotărârea data fiind nelegală.

"Dacă în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie nici inspectorii organului de control nu au contestat îndeplinirea ei, punctele de vedere ale părţilor sunt diferite referitoare la prima condiţie, in sensul ca parata apreciază ca cesiunea contractelor de arendare menţionate anterior pentru dovada dreptului de folosinţa aferent suprafeţelor declarate in cererile unice de plata depuse de reclamanta este lovita de nulitate absoluta, ele neputând constitui documente care atestă folosinţa terenului."

"Curtea apreciază că aceasta interpretare a reprezentanţilor pârâte este una restrictivă şi nu corespunde scopului avut în vedere de legiuitor, respectiv existenţa unor înscrisuri suficient de relevante pentru dovedirea dreptului de folosinţă asupra terenului exploatat şi nu a dreptului de proprietate asupra acestuia, între cele două forme juridice existând diferente semnificative, însă în prezenta cauză prezentând interes numai prima formă."

Curtea a apreciat greşit aceste aspecte si astfel a pronunţat o soluţie nelegala, întrucât echipa de control legal constituită nu a făcut altceva decât să constate faptul că subarendarea este interzisă de lege şi astfel nu se poate primi sprijin financiar cu încălcarea prevederilor legale privind arendarea.

În acest sens sunt relevante prevederile art. 4 din Ordinul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale nr. 67/2011 care cuprinde normele in vigoare la data controlului şi care se referă expres, ca documente doveditoare solicitate producătorilor agricoli, la " alte acte care fac dovada folosinţei terenului» precum şi prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 care prevăd că beneficiarii plăţilor directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoane fizice sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatori sau altele asemenea.

În legătură cu acest tip de documente, învederează instanţei că în aceste tabele sunt înscrise doar câteva informaţii (în cele mai multe cazuri: nume şi prenume arendatori, suprafeţe, durată de valabilitate).

În condiţiile în care contractele nu au fost prezentate în format electronic funcţionarilor responsabili cu gestionarea, nu au fost anexate cererilor şi prin urmare datele din acestea nu pot fi verificate, analizate şi coroborate cu tabele centralizatoare, cu documentele anexate acestora (vezi titluri de proprietate, certificate de moştenitor, registre din evidenţele primăriilor, etc.) şi cu cele înregistrate în evidenţele primăriilor, tabelele centralizatoare nu constituie o dovadă a dreptului de folosinţă în sensul stabilit de legiuitor.

În fine, prin prisma prevederilor de la art. 425 lit. b), recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunţată nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar, impunându-se, în aceste condiţii, admiterea recursului, casarea hotărârii şi respingerea acţiunii intimate-reclamante ca fiind neîntemeiată.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că sentinţa recurată este dată cu respectarea dispoziţiilor art. 501 privind judecata în fond după casare, cu aprecierea corectă a probelor administrate în cauza şi interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material

În esenţă, intimata-reclamantă a susţinut că în dezvoltarea motivelor de recurs, pe 15 pagini, recurenta a reluat situaţia de fapt descrisă prin cele 2 întâmpinări depuse la fond în primul şi al doilea ciclu procesual, reproducând "ad literam", la virgulă, aceleaşi apărări, iar în ultimele 3 pagini din motivele de recurs, recurenta a dat o interpretare proprie dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, astfel cum a procedat şi prin întâmpinări.

Intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului formulat de către intimata-recurentă ca neîntemeiat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pentru a răspunde criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte are în vedere, rezumativ, contextul factual şi cadrul legislativ care a condus la prezentul litigiu.

În cauză, Serviciul antifraudă din cadrul Direcţiei Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol (D.A.C.I.S.) din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - A.P.I.A. a efectuat o verificare asupra modului de acordare a sprijinului pe suprafaţă pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. în campaniile 2007-2010, în acest sens fiind întocmite cele patru acte administrative atacate şi menţinute prin deciziile de soluţionare a contestaţiilor, prin intermediul lor constatându-se nereguli cu privire la modul de acordare a sprijinului pe suprafaţa de teren agricol aferent acestei perioade, totodată stabilindu-se şi creanţe bugetare datorate bugetului Uniunii Europene şi bugetului de stat.

Din analiza celor patru procese-verbale contestate, rezultă că organele de control au apreciat că nu au fost respectate prevederile art. 7 alin. (1) lit. c) şi f) din O.U.G. nr. 125/2006 aprobată şi completată prin Legea nr. 139/2007, texte care prevăd că, pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitantul trebuie să îndeplinească şi două condiţii generale, mai precis să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor, respectiv să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea următoarelor acte: Decizia nr. 15948/02 iulie 2014, de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, prin care au fost stabilite creanţe bugetare în valoare de 48.299,34 RON reprezentând sprijin direct pe suprafaţă în campania 2007; Decizia nr. 22326/05 iulie 2014, de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, prin care au fost stabilite creanţe bugetare în valoare de 264.295,65 RON reprezentând sprijin direct pe suprafaţă în campania 2008; Decizia nr. 22327/09 iulie 2014, de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prin care au fost stabilite creanţe bugetare în valoare de 308.220.44 RON reprezentând sprijin direct pe suprafaţă în campania 2009; Decizia nr. 22328/09 iulie 2014, de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, prin care au fost stabilite creanţe bugetare în valoare de 282.868,51 RON reprezentând sprijin direct pe suprafaţă în campania 2010.

Soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor contestate, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte observă că primele 17 pagini din cererea de recurs reprezintă o reluare fidelă a susţinerilor din întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe, nefiind formulate niciun fel de critici raportat la conţinutul concret al sentinţei atacate.

Contrar susţinerilor generale ale recurentei, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat toate apărările şi toate argumentele invocate de pârâtă.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde, în motivare, argumentele care au format convingerea primei instanţe cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

De asemenea, Înalta Curte constată că motivele referitoare la contractele de arendare sunt, în fapt, aspecte privind situaţia de fapt, care reprezintă motive de netemeinicie ce nu pot fi analizate în recurs.

Referitor la perioada în care a fost efectuat controlul, reţinută de prima instanţă ca fiind 18.01.2011 - 20.06.2011, Înalta Curte constată că sunt fondate susţinerile recurentei potrivit cărora Serviciul Antifraudă din cadrul Direcţiei Antifraudă, Control Intern Supracontrol (D.A.C.I.S.) din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - A.P.I.A. a efectuat o verificare asupra modului de acordare a sprijinului pe suprafaţă pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. în campaniile 2007-2010, în perioada 06.01.2014-15.03.2014, însă este vorba despre o simplă eroare materială, care nu este de natură să modifice temeiurile de drept incidente în cauză şi nici să afecteze legalitatea sentinţei atacate.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate referitor la aplicarea retroactivă în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015, Înalta Curte constată că nu este fondat. Curtea Constituţională a constatat că trebuie realizate, în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii, calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare, numai procedura urmată de organele de control fiind cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului (paragraful 33), astfel că în mod corect a observat instanţa de fond că reţinerea acestei fapte ca neregulă în temeiul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu are fundament legal, prin raportare la perioada care a făcut obiectul verificărilor (2007-2010), când în vigoare era O.G. nr. 79/2003. Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, prin aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 cu ocazia efectuării unui control ce viza abateri (nereguli) din anii 2007-2010.

Susţinerile recurentei potrivit cărora instanţa de fond a aplicat în cauză retroactiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015 sunt nefondate, întrucât deciziile Curţii Constituţionale se aplică tuturor cauzelor aflate în curs de judecată.

În ceea ce priveşte criticile privind faptul că prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală, întrucât echipa de control legal constituită nu a făcut altceva decât să constate faptul că subarendarea este interzisă de lege şi astfel nu se poate primi sprijin financiar cu încălcarea prevederilor legale privind arendarea, sunt nefondate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere cele dispuse prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, în sensul că prima instanţă nu oferise un răspuns specific şi explicit la argumentul decisiv invocat de reclamantă, legal de autoritatea hotărârii penale în cauza dedusă judecăţii, prin raportare atât la prevederile art. 28 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cât şi la chestiunile esenţiale dezlegate de instanţa penală prin încheierea nr. 256/18 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2014, prima instanţă a avut în vedere considerentele reţinute prin Ordonanţa din data de 20.12.2013 din dosarul nr. x/2011, confirmată de instanţa competentă, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Instanţa de fond, conform prevederilor art. 501 din C. proc. civ. privind judecata în fond după casare, a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cât şi chestiunile esenţiale dezlegate prin Ordonanţa din 20 decembrie 2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Anticorupţie Craiova în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă ca urmare a controlului jurisdicţional finalizat prin încheierea nr. 256/18 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia Penală în dosarul nr. x/2014. Aşa fiind, prima instanţă în mod corect a avut în vedere şi concluzia la care s-a ajuns în urma finalizării dosarului penal, în sensul că nu se poate reţine o faptă care să fi avut ca efect obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul UE de către reclamantă.

De asemenea, sunt nefondate susţinerile recurentei-pârâte conform cărora în cauză nu s-a făcut dovada dreptului de folosinţă în sensul stabilit de legiuitor. În mod corect instanţa de fond, faţă de cele două condiţii cumulative prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 128/2006, de a se pune la dispoziţie documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi de a se face dovada că se utilizează terenul pentru care s-a depus cererea de plată, cea de a doua necontestată, a constatat că interpretarea pârâtei este una restrictivă şi nu corespunde scopului avut în vedere de legiuitor, respectiv existenţa unor înscrisuri suficient de relevante pentru dovedirea dreptului de folosinţă asupra terenului exploatat şi nu a dreptului de proprietate asupra acestuia. Cu privire la aceste aspecte, este relevant că instanţa de fond a constatat, sub aspectul modului în care s-a conformat reclamanta dispoziţiilor legale în materie şi scopului pentru care acestea au fost edictate, împrejurarea că toţi proprietarii care au încheiat contracte de arendă iniţial cu S.C. C. S.R.L. au primit integral şi la timp produsele cuvenite de la reclamantă, acceptând astfel tacit efectele contractelor încheiate ulterior între cele două societăţi.

Contrar celor susţinute de recurentă, în mod corect instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa neregulilor stabilite prin procesele-verbale contestate, care să atragă pentru reclamantă obligaţia de restituire a sprijinul financiar încasat.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 99/2020 din 25 iunie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.