Mayor’s incompatibility finding upheld as appeal over school board role rejected

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Argeş, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare a incompatibilităţilor nr. x emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin sentinţa civilă nr. 1229/7.12.2015, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 66/F - Cont/21.03.2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului şi, în consecinţă, a anulat raportul de evaluare contestat.

Prin decizia nr. 3288/13.06.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 66/F - Cont/21.03.2016 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. A fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

I.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza în fond după casare, prin sentinţa nr. 112/F-CONT din 21 octombrie 2020, a respins acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 112/F-CONT din 21 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:

1. În opinia recurentului, nu au fost respectate dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. în sensul că judecătorul nu a dat dovadă de un rol activ, în condiţiile în care nu au fost lămurite aspecte relevante în soluţionarea litigiului.

Prin Raportul de evaluare nr. x/25.03.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, s-a constatat că a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor în perioada 13.09.2010-10.06.2012, întrucât a deţinut în mod simultan atât funcţia de Primar al comunei Dobreşti, judeţul Argeş, cât şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dobreşti.

Din probele existente la dosar se poate observa că reclamantul a deţinut calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dobreşti începând cu data de 22.10.2010, odată cu adoptarea de către Şcoala Gimnazială Dobreşti a Deciziei nr. 34/22.10.2010 prin care s-a aprobat Consiliul de Administraţie al acestei unităţi de învăţământ.

Acesta este momentul de la care a devenit membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dobreşti şi de la care a deţinut simultan cele două calităţi, iar în motivarea sentinţei nr. 112/F-CONT/21.10.2020 nu se face nici o menţiune cu privire la această neclaritate.

Apreciază că această chestiune trebuia lămurită, cu atât mai mult cu cât la fila x ultimul paragraf din hotărâre (referitor la sentinţa nr. 66/F-Cont/2i.03.20i6), se arată că inspectorul AJV.J. a reţinut starea de incompatibilitate începând cu luna septembrie 2010, deşi adresa sus-menţionată a fost întocmită în luna octombrie 2010.

Această neconcordantă a fost observată şi analizată prin hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual, însă în rejudecare aceasta nu a mai făcut obiectul cercetării judecătoreşti.

De asemenea, apreciază că această chestiune este una esenţială pentru o corectă soluţionare a cauzei, deoarece în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) şi art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, întrucât pentru perioada 13.09.2010-22.10.2010, nu a fost în stare de incompatibilitate, în această perioadă deţinând doar funcţia de Primar al comunei Dobreşti, judeţul Argeş.

2. Instanţa de fond nu a analizat posibila intervenţie în cauză a prescripţiei răspunderii administrative, civile şi disciplinare pentru faptele reţinute în sarcina sa în Raportul de evaluare nr. x/25.03.2015 al Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a constatat că în perioada 13.09.2010-10.06.2012, subsemnatul s-a aflat în stare de incompatibilitate.

În opinia recurentului, pentru soluţionarea acestei critici trebuie avută în vedere Decizia nr. 74/16.11.2020 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizie nepublicată până la acest moment în Monitorul Oficial).

De asemenea, că prin Legea nr. 54 din 20 martie 2019 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 222 din 21 martie 2019, la articolul 25 din Legea nr. 176/2010, după alin. (4) s-a introdus un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:

Recurentul susţine că din coroborarea acestor dispoziţiilor Legii nr. 54 din 20 martie 2019, art. 9 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. cu Decizia nr. 74/16.11.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se ajunge la următoarele concluzii:

1. Dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, produc efecte juridice prin publicarea lor în Monitorul Oficial nr. 222 din 21 martie 2019.

2. Dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, la acest moment produc efecte juridice, acestea nefiind abrogate de Parlamentul României (autoritatea emitentă).

3. Din coroborarea art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 cu art. 9 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., singura concluzie care se poate trage este aceea că rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este acela de interpreta legea în sensul aplicării ei.

4. Coroborând cu Decizia nr. 74/16.11.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 şi cu art. 9 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., rezultă că la acest moment singura instanţa competentă care poate constata prescripţia răspunderii administrativ-disciplinare pentru faptele reţinute în sarcina subsemnatului în Raportul de evaluare nr. x/25.03.2015 al Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a constatat că în perioada 13.09.2010-10.06.2012, reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .

Această concluzie rezultă din următorul raţionament:

- din moment ce art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 este în vigoare la acest moment, aceasta trebuie să producă efecte juridice în sensul aplicării acestuia;

- din moment ce prin Decizia nr. 74/16.11.2020 s-a stabilit în mod definitiv că " în acţiunea în anularea ordinului prefectului..., nu pot fi valorificate ca motive de nelegalitate prescripţia răspunderii administrative,..., sau decăderea de a angaja răspunderea disciplinară" înseamnă că singura pârghie legală prin care persoanele vizate de raportul de evaluare pot solicita instanţei de judecată să constate în temeiul art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 (text în vigoare şi care trebuie interpretat în sensul de a produce efecte) intervenţia în cauză a prescripţiei răspunderii civile, administrative sau disciplinare, o constituie contestaţia împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Recurentul susţine că nu a avut posibilitatea de a formula această solicitare în faţa instanţei de fond, deoarece Decizia nr. 74/16.11.2020 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost pronunţată ulterior datei la care Curtea de Apel Piteşti a pronunţat sentinţa recurată.

Potrivit art. 2517 din C. civ., termenul prescripţiei generale este de 3 ani, iar presupusa faptă de incompatibilitate se afirmă că a fost săvârşită în perioada 13.09.2010-10.06.2012.

Raportând termenul general de prescripţie la debutul perioadei de incompatibilitate care este momentul săvârşirii acesteia, moment de la care curge termenul general de prescripţie, rezultă la data de 13.09.2013 cursul acesteia a fost împlinit, iar răspunderea administrativă, civilă, delictuală pentru fapta proprie nu mai poate fi angajată.

Raportând acelaşi termen la momentul încetării stării de incompatibilitate 10.06.2012, rezultă de asemenea că la data de 10.06.2015 cursul prescripţiei răspunderii civile a fost împlinit şi nu mai poate fi angajată răspunderea civilă pentru fapta proprie.

De asemenea, arată că sesizarea din oficiu a avut loc ulterior datei de 10.06.2012, iar raportul de evaluare a fost întocmit la data de 25.03.2014.

În perioada curgerii şi împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii civile, aceasta nu a fost nici suspendată potrivit art. 2532 din C. civ. şi nici întreruptă potrivit art. 2537 din C. civ.

Întocmirea sesizării din oficiu, precum şi raportul de evaluare nu suspendă şi nu întrerupe cursul prescripţiei, neputând fi privită în mod analog cu o cerere de chemare în judecată cu o sesizare din oficiu sau cu un raport de evaluare, concluzie indubitabilă şi care rezultă fără putinţă de tăgadă din dispoziţiile art. 10 din C. civ. şi art. 194 din C. proc. civ.

Cum prescripţia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie nu a fost nici suspendată şi nici întreruptă, şi cum presupusa stare de incompatibilitate a încetat odată cu apariţia O.U.G. nr. 49/26.06.2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 486/30.06.2014, aspect recunoscut chiar de inspectorul de integritate în raportul întocmit, rezultă ca de asemenea a intervenit prescripţia răspunderii civile la data de 10.06.2015.

Nedând efect juridic în sensul constatării prescripţiei presupusei stări de incompatibilitate, ar însemna că aceasta este imprescriptibilă, ceea ce ar fi contrar legii şi spiritului acesteia, întrucât o faptă prescriptibilă ar avea un caracter perpetuu ceea ce ar însemna să fiu sancţionat pentru o presupusă faptă de incompatibilitate după opt ani.

În sensul prescrierii răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru fapte ce determină existenţa unui conflict de interese sau stării de incompatibilitate se circumscriu şi prevederile Legii nr. 54/2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 222/21.03.2019.

Astfel, potrivit legii menţionate răspunderea civilă, administrativă sau disciplinară nu mai poate fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor în condiţiile art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Este adevărat că potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Aceasta nu înseamnă că unei părţi, pentru o faptă civilă aflată în curs de judecată, i se poate refuza constatarea aplicării unui text de lege, respectiv prescripţia acestuia, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) din Constituţia României potrivit căreia părţile nu dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Dispoziţia normativă cuprinsă la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie, în cazul persoanei care a ocupat o funcţie electorală (eligibilă) şi pentru care s-a constatat starea de incompatibilitate, incapacitatea de a mai ocupa orice altă funcţie sau demnitate publică (în înţelesul constituţional al normei, aşa cum a fost stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 418/2014), pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În acest caz, mandatul al cărui final este avut în vedere de ipoteza normei este, fără dubiu, mandatul în legătură cu care s-a constatat starea de incompatibilitate.

Această concluzie se impune cu necesitate logică, de vreme ce teza în discuţie, respectiv teza a doua a art. 25 alin. (2) - Dacă persoana a ocupat o funcţia eligibilă nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani da la încetarea mandatului - trebuie interpretată în corespondenţă cu prima ipoteză - Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (0) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. - întrucât vizează aceeaşi situaţie juridică, aplicabilă însă unei alte categorii de destinatari ai normei, anume persoanele care ocupă funcţii eligibile.

Totodată, funcţia actuală, deşi este similară ca natură cu cea în exercitarea căreia a intervenit starea de incompatibilitate, este esenţialmente distinctă, fiind vorba despre un alt mandat Aşadar, nu se poate reţine o continuitate a funcţiei anterioare, astfel încât să se poată aprecia că interdicţia operează de Ia finalul mandatului actual.

Pe de altă parte, interpretarea per a contraria a normei conţinute de ultima teză nu duce la concluzia prezentată de apelant. Astfel, în situaţia contrară ipotezei legale, respectiv aceea in care persoana ocupă o altă funcţie publică la momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare - aşa cum este cazul de faţă - nu se poate trage o concluzie asupra momentului de la care începe să opereze interdicţia, întrucât un asemenea moment este susceptibil de faze multiple. Aşadar, negând ipoteza normei şi, prin urmare, plecând de la premisa persoanei care ocupă o funcţie publică, nu se ajunge la concluzia absolut necesară că interdicţia începe să curgă de la terminarea mandatului iniţial, întrucât orice alt moment de început al interdicţiei este compatibil logic cu ipoteza negată a normei.

Numai în situaţia în care teza finală a art. 25 alin. (2) ar fi reglementat ipoteza în care persoana nu mai ocupă funcţia ori demnitatea respectivă, adică aceea în care a intervenit incompatibilitatea, interdicţia ar fi operat de la momentul rămânerii definitive a raportului.

Însă, de vreme ce legiuitorul a utilizat, în ultima teză a art. 25 alin. (2) articolul nehotărât "o" pentru referirea la funcţia ori demnitatea publică, se poate prezuma că intenţia acestuia a fost aceea de a exclude incidenţa interdicţiei de la data rămânerii definitive a raportului pentru persoanele care, între timp, au dobândit o altă funcţie publică. Or, sub acest aspect, legiuitorul beneficiază de întreaga putere de apreciere, o asemenea apreciere neputând face obiectul cenzurii instanţei de judecată.

3. În subsidiar, recurentul solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.

În măsura în care se va considera că această chestiune nu poate fi pusă pentru prima dată în discuţia părţilor în faţa instanţei de recurs, apreciază că se impune trimiterea cauzei sare rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

4. Recurentul precizează că in Monitorul Oficial nr. 421 din 7 iunie 2017 a fost publicată Legea nr. 128 din 31 mai 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 pentru unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Astfel, prin apariţia Legii nr. 128/2017, fapta pentru care starea de incompatibilitate a contestatorului A., respectiv participarea în consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dobreşti, sunt invalidate.

Recurentul susţine că a participat în mod corect la dezbaterile consiliului pentru că avea responsabilitatea bugetului ca şi Primar, având în vedere că şcolile sunt în subordinea Primăriei. Aşadar, potrivit legislaţiei din 2017 contestatorul A. a procedat în mod corect, iar legislaţia a dezincriminat o astfel de situaţie.

În anul 2020 se afirmă că contestatorul nu merită să fie şi este lipsit de integritate pentru a fi primar, în condiţiile în care Legea nr. 128/2017 modifică Legea nr. 161/2003 şi elimină situaţia de incompatibilitate reţinută în sarcina contestatorului prin raportul de evaluare.

Raportul de incompatibilitate pentru 2010-2012 pe legislaţia de atunci era valid, dar efectele sale se produc retroactiv. Este una dintre puţinele situaţii, cu referire la art. 6 alin. (6) din C. civ., în care o lege poate retroactiva, respectiv când efectele Legii nr. 128/2017 pot retroactiva atunci când ele vizează capacitatea persoanei.

Art. 176 din C. civ. vorbeşte de interdicţie, iar Curtea Constituţională vorbeşte de decăderea de a ocupa o funcţie publică.

Decăderea de a ocupa o funcţie publică este evident o limitare a capacităţii unei persoane.

În opinia recurentului, în aceste condiţii, Legea de drept public, cum este şi aceasta a incompatibilităţilor, retroactivează.

Modificările legislative succesive, majoritatea efectuate în anul 2003 în privinţa exercitării funcţiei de primar/viceprimar au generat o lipsă de claritate, rigoare şi predictibilitate normativă. Un text de lege căruia îi lipsea claritatea, precizia, acurateţea şi caracterul univoc va deveni lipsit de eficienţă în procesul de aplicare a legii, existenţa sa normativă, deşi incontestabilă, neputând prin urmare, duce la naşterea unor noi raporturi juridice (Decizia Curţii Constituţionale nr. 252 din 19 aprilie 2018, paragraful 150). Mai mult, în aceeaşi Decizie nr. 252 din 19.04.2018, la paragraful 155, Curtea Constituţională a statuat că: în lipsa elementelor de circumstanţiere, precizie şi detaliere menţionate la paragrafele precedente, legea ar rămâne la un nivel ştiinţific, abstract, fără legătură cu realitatea juridică, ceea ce nu este de dorit.

Din aceste considerente Parlamentul României a exclus situaţii identice cu a contestatorului din sfera incompatibilităţilor.

Cel mai elocvent exemplu îl constituie expunerea de motive care a fundamentat adoptarea legii în care iniţiatorul recunoaşte că adoptarea Legii nr. 128/2017 a avut ca scop:

1. Punerea în acord a literei şi-spiritului Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală cu prevederile Legii nr. 161/2003.

2. Corelarea dispoziţiilor art. 36 alin. (3) lit. c), art. 37 din Legea nr. 215/2001, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 cu norma care instituia regimul incompatibilităţilor.

3. Coroborarea prevederilor art. 62 din Legea nr. 215/2001 şi art. 63 alin. (5) lit. c) în sensul că: "este normal şi corect ca primarul să facă parte din consiliile de administraţie ale regiilor autonome de interes local sau ale societăţilor comerciale de interes local, ci este chiar o obligaţie legală pe care acesta o are în exercitarea atribuţiilor sale conferite de lege".

Or, potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 161/2003, o astfel de participare este considerată ca intrând în categoria incompatibilităţilor.

În fine, recurentul susţine că afectarea se poate realiza doar prin aplicarea legii modificatoare situaţiilor existente anterior intrării în vigoare a legii noi.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimta-pârât a susţinut că instanţa de fond, în rejudecarea cauzei, a analizat, aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 3288/13.06.2019, în raport cu conţinutul celor două adrese "dacă reclamantul a ştiut că a fost desemnat membru în Consiliul de administraţie al Şcolii".

Intimata- pârâtă a susţinut că înmod corect instanţa de fond a stabilit că recurentul a avut cunoştinţă de conţinutul adresei nr. x/13.09.2010, emisă de către Primăria Comunei Dobreşti prin care a fost desemnat ca reprezentant al primarului în Consiliul de Administraţie al scolii, această desemnare fiind realizată cu ştirea si la sugestia sa.

Apreciază intimata că şi al doilea motiv de recurs prin care se critică sentinţa instanţei de fond, pentru că aceasta nu a analizat posibila intervenţie în cauză a prescripţiei răspunderii administrative, civile şi disciplinare, este nefondat.

În primul rând recurentul este decăzut din dreptul de a mai invoca excepţia prescripţiei, în conformitate cu prevederile art. 2513 C. civ.

În subsidiar, subliniază faptul că raportat la perioada în care recurentul a încălcat regimul juridic al incompatibililăţilor, respectiv 13.09.2010-10.06.2012, raportul de evaluare a fost emis la data de 25.03.2015, deci înlâuntrul termenului de trei ani.

Invocarea în cauză a Deciziei nr. 74/16.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu contravine sau nu face ineficient textul sus-menţionat, care statuează că excepţia prescripţiei este una de ordine privată, iar nu de ordine publică, neputând fi invocată direct în recurs.

În mod corect şi legal instanţa de fond a reţinut că, faţă de modul de aplicare a legilor în timp, urmând principiile generale de drept, rezultă că starea de incompatibilitate este incriminată, se bucură de legalitate şi este efectivă în prezenta cauză.

Totodată, învederează că raportul de evaluare, prin care se constată starea de incompatibilitate, este un act juridic care produce efecte juridice după rămânerea sa definitivă.

În concluzie, solicită să se constate că, în mod temeinic si legal, instanţa de fond a respins acţiunea si a constatat că numitul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 13.09.2010-10.06.2012, încălcând prevederile legale referitoare la incompatibilităţi întrucât a deţinut simultan atât funcţia de primar al comunei Dobresti cât si funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dobreşti - instituţie publică.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Elemente de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă

Prin Raportul de evaluare nr. x/25.03.2015 întocmit de A.N.I., s-a constatat că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor în perioada 13.09.2010-10.06.2012, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de Primar al comunei Dobreşti, judeţul Argeş, cât şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dobreşti, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin sentinţa nr. 66/F - Cont/21.03.2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului şi, în consecinţă, a anulat raportul de evaluare contestat.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin Raportul de Evaluare nr. x/25.03.2015 întocmit de A.N.I., s-a constatat că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor în perioada 13.09.2010-10.06.2012, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de Primar al comunei Dobreşti, judeţul Argeş, cât şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dobreşti, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a mai reţinut de către A.N.I. că petentul nu a respectat obligaţia ce-i revenea potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, de a demisiona din una dintre funcţiile incompatibile, continuând să deţină simultan în perioada septembrie 2010- iunie 2012, atât funcţia de Primar al comunei Dobreşti, judeţ Argeş, cât şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dobreşti, judeţ Argeş.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3288/13.06.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 66/F - Cont/21.03.2016 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. A fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că instanţa de fond a anulat raportul de evaluare reţinând că prin acest act administrativ s-a constatat că reclamantul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor în perioada 13.09.2010-10.06.2012, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de primar al comunei Dobreşti, judeţul Argeş, cât şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dobreşti, reţinând că la dosarul cauzei nu există dovada comunicării către reclamant a Deciziei nr. 34/22.102010, prin care reclamantul a fost numit membru în consiliul de administraţie al şcolii.

Referitor la cunoaşterea de către reclamant a faptului că a fost numit ca membru în Consiliul de administraţie al şcolii, Înalta Curte reţine că la dosar, la fila x, a fost depusă adresa nr. x/13.09.2010 emisă de Primăria Comunei Dobreşti, prin care se comunică Şcolii cu clasele I-VIII Dobreşti numele persoanelor desemnate care vor face parte din Consiliul de administraţie, printre acestea aflându-se şi numele reclamantului.

La fila x se află adresa nr. x/18.11.2014 emisă de Primăria comunei Dobreşti, prin care se comunică Agenţiei Naţionale de Integritate faptul că adresa nr. x/13.09.2010 emisă de Primăria comunei Dobreşti nu este semnată de reclamant, în calitate de primar, ci de viceprimar şi de secretar.

Prima instanţă a reţinut că prin decizia nr. 34/22.10.2010, întocmită de Şcoala Gimnazială Dobreşti, judeţul Argeş, s-a aprobat Consiliul de Administraţie al acestei unităţi de învăţământ, Consiliu din care făcea parte şi reclamantul, care era primar la acea dată, iar la dosarul cauzei nu există dovada comunicării deciziei nr. 34 din 22.10.2010 către reclamant, astfel că se constată că acesta a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii fără să fie informat.

Instanţa de recurs, în primul ciclu procesual a reţinut astfel că, prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de anulare a raportului de evaluare pe împrejurarea că reclamantul a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii fără să fie informat, dar această concluzie s-a bazat exclusiv pe faptul că nu i-a fost comunicată decizia nr. 34/22.10.2010 prin care s-a aprobat de către unitatea de învăţământ componenţa Consiliului de administraţie. Insă, instanţa de fond nu a analizat însă dacă reclamantul a avut cunoştinţă de faptul că a fost desemnat din partea primăriei ca membru în Consiliul de administraţie, astfel cum se menţionează în adresa nr. x/13.09.2010 emisă de Primăria comunei Dobreşti.

Aşadar, instanţa de recurs a stabilit că nu se poate considera că pronunţându-se cu privire la efectele juridice pe care le produce lipsa comunicării către reclamant a deciziei nr. 34/22.10.2010, prima instanţă a examinat şi celelalte argumente ce vizează aspecte diferite. Împrejurarea că reclamantul nu a avut cunoştinţă de aprobarea de către unitatea de învăţământ a componenţei Consiliului de administraţie nu echivalează cu necunoaşterea desemnării lui din partea primăriei ca membru în acest Consiliu de administraţie. Tocmai de aceea, în opinia instanţei de recurs, se impune a se stabili, în raport cu conţinutul celor două adrese, dacă reclamantul a ştiut că a fost desemnat membru în Consiliul de administraţie al şcolii.

Astfel reînvestită, din ansamblul materialului probator, Curtea de apel reţinut că nu a avut loc în temeiul şi cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al primarului în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ având obligaţia de a nu încălca ea însăşi regimul juridic al incompatibilităţilor.

Din probatoriul administrat şi suplimentat a rezultat că numirea reclamantului, ca reprezentant al primarului în consiliul de administraţie, s-a făcut cu ştirea şi la sugestia sa, chiar dacă în mod formal, lipsind în momentul respectiv de la locul de muncă, adresa de înştiinţare a unităţii scolare asupra propunerii reclamantului ca membru în consiliul de administraţie, respectiv Adresa nr. x/13.09.2010 a fost semnată de către viceprimar (potrivit adresei emisă de primăria Dobreşti sub nr. x/18.11.2014-dosar iniţial).

2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant şi a apărărilor intimatei-pârâte

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", Înalta Curte constată că, prin acest motiv de recurs, reclamantul a susţinut că instanţa de fond nu a dat dovadă de un rol activ, întrucât nu a lămurit toate aspectele relevante pentru soluţionarea litigiului, în sensul că nu a reţinut faptul că în perioada 13.09.2010-22.10.2010 nu s-a aflat în stare de incompatitibilitate

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că instanţa de fond, aşa cum a stabilit Înalta Curte prin decizia nr. 3288/13.06.2019, a lămurit chestiunile la care recurentul face referire şi a constatat că starea de incompatibilitate reţinută în sarcina reclamantului a fost corect constatată pentru perioada 13 septembrie 2010 - 10 iunie 2012.

Instanţa a înlăturat apărarea reclamantului potrivit căreia acesta nu a avut cunoştinţă de numirea sa în Consiliul de Administraţie, nefiind o numire valabilă şi opozabilă atât timp cât nu i-a fost comunicată, având în vedere că din probatoriul administrat a constatat că numirea reclamantului, ca reprezentant al primarului în consiliul de administraţie, s-a făcut cu ştirea şi la sugestia sa, chiar dacă, în mod formal, lipsind în momentul respectiv de la locul de muncă, adresa de înştiinţare a unităţii scolare asupra propunerii reclamantului ca membru în consiliul de administraţie, respectiv Adresa nr. x/13.09.2010, a fost semnată de către viceprimar (potrivit adresei emisă de primăria Dobreşti sub nr. x/18.11.2014), care, audiat ca martor, a arătat că acesta i-a confirmat cele stabilite anterior asupra desemnării în consiliul de administraţie. De asemenea, instanţa a înlăturat argumentele reclamantului potrivit cărora Decizia nr. 34/22.10.2010 nu îi este opozabilă deoarece nu i-a fost comunicată, având în vedere copiile proceselor-verbale ale şedinţelor consiliului de administraţie, depuse la dosar, din care rezulta că reclamantul a exercitat funcţia de membru în consiliul de administraţie al şcolii, prima şedintă a consiliului de administraţie la care a participat, semnând procesul-verbal, fiind la data de 28.09.2010.

Prin urmare, sunt nefondate susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa de fond nu a arătat raţionamentul în urma căruia a stabilit că starea de incompatibilitate a reclamantului a început în septembrie 2010.

Sunt nefondate susţinerile recurentului, în condiţiile în care desemnarea sa prin Adresa nr. x/13.09.2010 a produs, în mod evident, efecte, întrucât din procesele-verbale ale şedinţelor consiliului de administraţie a rezultat că reclamantul a exercitat funcţia de membru în consiliul de administraţie al şcolii, prima şedintă la care a participat, semnând procesul-verbal, fiind la data de 28.09.2010. În mod corect a observat instanţa de fond că doar calitatea de membru al respectivelor consilii conferea dreptul de a participa la deliberări şi la adoptarea de hotărâri, calitate pe care reclamantul a deţinut-o.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de reclamant, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a constatat că starea de incompatibilitate reţinută în sarcina reclamantului a fost legal constatată pentru perioada 13 septembrie 2010 - 10 iunie 2012, când, potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (2), în forma în vigoare la acea dată, primarul avea obligaţia să îşi desemneze un reprezentant în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ, neîndeplinirea acestei obligaţii atrăgând incidenţa prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate. Reclamantul, în calitate de primar, avea obligaţia de a desemna un reprezentant în consiliul de administraţie al unităţii şcolare în discuţie, şi nu să accepte să participe în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dobreşti.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului potrivit cărora, raportat la momentul încetării stării de incompatibilitate, respectiv 10.06.2012, în cauză era împlinit cursul prescripţiei, făcând trimitere la Decizia nr. 74/16.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la Decizia nr. 449/2015 a Curţii Constituţionale, instanţa de recurs constată că acestea nu pot fi primite.

Criticile referitoare la prescripţiei răspunderii pentru faptele descrise în raportul de evaluare constituie, în fapt, motive de nelegalitate a actului administrativ, care nu au fost invocate de reclamant prin acţiunea în anulare.

Motivele de nelegalitate a raportului de evaluare nu pot fi invocate ca motive de anulare a acestuia direct în calea de atac a recursului. Se invocă în condiţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 şi nu pot fi invocate pentru prima dată prin cererea de recurs, fiind incidente dispoziţiile art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, nu constituie motive de casare de ordine publică, în sensul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., prin motivele de casare de ordine publică, care pot fi ridicate potrivit acestor dispoziţii, fiind vizată legalitatea sentinţei recurate, prin care instanţa de fond a soluţionat cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită, şi nu pot fi calificate drept excepţie absolută, conform art. 245 şi art. 246 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond, de menţinere a Raportului de evaluare prin care s-a reţinut starea de incompatibilitate în sarcina recurentului-reclamant, este legală, corect fiind constatată incidenţa prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate.

Reglementarea incompatibilităţilor, din punct de vedere al existenţei şi efectelor pe care le generează, se raportează la legea în vigoare la momentul cumulării funcţiilor incompatibile, fără a avea relevanţă modificările legislative intervenite ulterior, în cursul sau după finalizarea activităţii de evaluare.

Raportul de evaluare, emis la data de 25.03.2015, se examinează exclusiv având în vedere acest cadrul legislativ, orice modificări legislative, survenite ulterior, neputând fi aplicabile, ţinând cont de principiul neretroactivităţii legii civile (art. 15 alin. (2) Constituţia României coroborat cu art. 6 C. civ.).

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 112/F-CONT din 21 octombrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.