Passive procedural capacity of state treasury agencies in claims for late payment interest on returned budgetary sums

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 21.11.2017 sub nr. x/2017 reclamantul Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 2.662.132,78 RON, reprezentând dobânzi de întârziere aferente sumei de 5.108.679,31 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 2885/2.10.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei şi inadmisibilităţii ca neîntemeiate, a admis cererea şi a obligat pârâţii la plata sumei de 2.662.132,78 RON reprezentând dobânzi de întârziere.

Prin decizia civilă nr. 432/A/05.03.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelurile formulate, a anulat încheierea din data de 03.04.2018 şi sentinţa civilă nr. 2885/2.10.2018 şi a trimis cauza spre competentă soluţionare către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Cauza a fost repartizată secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti şi a fost înregistrată sub nr. x/2019.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 499 din 27 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei şi inadmisibilităţii ca neîntemeiate.

A admis cererea formulată de reclamantul Ministerul Economiei (fost Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului), în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice.

A obligat pârâţii la plata sumei de 2.662.132,78 RON reprezentând dobânzi de întârziere.".

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 499 din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice), Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3.1 Recursul declarat de către recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice .

Se invocă motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material .

Recurenta critică respingerea lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, ANAF, DGRFPB, ASFP, de către instanţa de fond, având ca temei faptul purtării unor corespondenţe cu părţile, menţionând că prima pârâtă aredoar calitatea de administrator al conturilor DPAPS, este organ de specilitate în structura şi subordinea MFP, dar nu poate fi obligată la plată, atât timp cât corespondenţa a fost purtată cu MFP, iar virarea sumei de 5.108.679,31 RON s-a realizat cu Ministerul Finanţelor Publice, nu de unităţile subordonate, fapt reţinut în motivare şi de instanţa de fond.

Invocă lipsa personalităţii juridice a primei pârâte, în temeiul art. 1 şi 13 din H.G. nr. 530/2013 şi susţine neîndeplinirea, în speţă, a condiţiilor calităţii procesuale pasive, arătând că, din documentele aflate la dosar, cât şi din motive invocate de intimata-reclamantă, AS1FP nu datorează D.P.A.P.S. sume de bani, titluri de valoare ori alte bunuri mobile incorporale urmăribile .

Pe cale de consecinţă, faţă de motivele prezentate, solicită admiterea recursului în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei sector 1 a Finanţelor Publice şi respingerea solicitării Departamentul pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

II. În ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii, consideră că instanţa în mod eronat a respins excepţia.

Instanţa de fond a reţinut, în respingerea excepţiei inadmisibilităţii, faptul că prin adresele nr. x/26.03.2016, y/25.05.2016 şi nr. 1266/13.04.2016 Ministerul finanţelor Publice (fostul D.P.A.P.S.) a solicitat un punct de vedere privind restituirea sumei (..) conform prevederilor art. 182 din Legea nr. 207/2015" şi astfel Curtea apreciază că a fost parcursă procedura prealabilă .

Obiectul prezentei cauze -solicitare dobânzi se circumscrie ariei de aplicare a prevederilor Legii nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală, lege specială. "Art. 182 - Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.

Reclamantul susţine (aspect preluat şi în respingerea excepţie de Curtea de Apei) că prin cererile menţionate mai sus, a solicitat restituirea sumei de 5.108.679,31 RON şi a eventualelor dobânzi reprezentând garanţie de participare a A. executată silit urmare a popririi instituite la SN SĂRII S.A..

Prin nota de restituire nr. x/17.10.2017 Administraţia sector 1 a Finanţelor Publice Trezoreria Statului sector 1 a restituită reclamantei la data de 06.11.2017 prin OP 470 (cum reiese chiar din cerere reclamantei pag 6.) suma de 5.108.679,31 RON.

Ori, în urma soluţionării cererilor reclamantei, prin nota de restituire nr. x/17.10.2017, în situaţia în care D.P.A.P.S. era nemulţumită, de soluţia privind restituirea sumei, avea posibilitatea contestării soluţiei (restituirea) pe cale administrativă, şi ulterior la instanţa de contencios.

Drept urmare, în cauză se aplică prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului care stabilesc:

"înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. (...)".

În aceste condiţii, reclamanta nu putea investi instanţa de contencios administrativ cu o cerere de obligare la acordare dobânzi, întrucât în această situaţie, prevederile Titlul VIII -Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală, ar rămâne fără finalitate, iar, voinţa legiuitorului a fost ca, înainte de a se adresa instanţei de judecată cu o cerere de anulare a actelor administrative fiscale, aceasta să fie supusă cenzurii autorităţii publice.

De asemenea prevederile art. 8 alin. (1) - din acelaşi precizează că, Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit ia plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios. administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale".

Faţă de aspectele prezentate se poate constata că reţinerile instanţei de fond privind parcurgerea procedurii prealabile sunt eronate, astfel că admiterea unei cereri de acordare dobânzi, direct la instanţa de judecată, este inadmisibilă, raportat la lipsa parcurgerii procedurii prealabile.

În consecinţă, solicită casarea sentinţei civile nr. 499/27.09.2019, admiterea excepţiei privind lipsa parcurgerii procedurii prealabile şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

III. Pe fondul cauzei, consideră că în mod greşit instanţa a dispus obligarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice în solidar cu ceilalţi pârâţi la plata sumei de 2.662.132,78 RON reprezentând dobânzi întârziere.

Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice a fost obligată la plata dobânzilor, în situaţia în care prin Trezoreria Statului Sectorul 1 (organ în subordine AS1FP), are calitatea doar de administrator al conturilor D.P.A.P.S.

Instanţa în soluţia dată prin sentinţa civilă nr. 499/27.09.2019, nu face altceva decât să prezinte situaţia de fapt care a dus la solicitarea de acordare dobânzi, fără a motiva faptele ilicite săvârşite de instituţia publică - AS1FP-Trezoreria Statului Sectorul 1-în cauza de faţă

Din motivare cereri de chemare în judecată, se poate reţine că la data de 30.07.2014, prin adresa nr. x, Departamentul Pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului (D.P.A.P.S) a fost informat de Societatea Sării S.A. că în urma executări silite dispusă de B. a fost executată integral suma de 5.436.405,88 RON, în baza în baza sentinţei civile nr. 6382/29.10.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012.

Prin acţiune înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 21.11.2017, declinată la instanţa de contencios, data de 21.11.2017, Departamentul pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului (D.PAP.S) solicită acordarea sumei de 2.662.132,78 RON, pentru suma de 5.436.405,88 RON executată silită de B..

Faţă de obiectul cererii, Departamentul pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului nu are înfiinţată poprire pe conturile deschise la Trezoreria Statului sector 1.

B., nu a comunicat nici o adresă de înfiinţare poprire asupra conturilor D.PAP.S., iar, în evidenţele Trezoreriei Statului sector 1 se identifică restituirea sumei de 5.108.679,31 RON în contul deschis pe Codul fiscal x - Departamentul pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului.

Pentru aspectele menţionate, instanţa de fond a obligat Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice la plata sumei de 2.662.132,78 RON-dobânzi, fără a arăta culpa instituţiei, raportat la obiectul cererii, fără să indice cuantumul despăgubirilor de care se face vinovată AS1FP.

În speţa de faţă, instanţa de fond, în aprecierea dispoziţiilor legii contenciosului administrativ avea obligaţia de a analiza cererea de plată a unor despăgubiri formulată de reclamantă în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, "Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei" sub aspectul îndeplinirii condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţilor pârâte, astfel cum s-a statuat atât în literatura de specialitate cât şi în jurisprudenţa actuală a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal, respectiv existenţa unui act administrativ ilegal, anulat de instanţă, un prejudiciu suferit de reclamant care trebuie dovedit şi legătura de cauzalitate între actul ilegal şi prejudiciul suferit de reclamant.

Din această perspectivă, acţiunea formulată de reclamantă nu îndeplineşte cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a AS1FP, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că pretinsul prejudiciu a fost cauzat, respectiv nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre acestea.

Pe de altă parte, în stabilirea prejudiciului suferit ca şi a legăturii de cauzalitate trebuie avută în vedere natura juridică a actelor administrativ fiscale anulate şi în consecinţă aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor legii speciale în materie respectiv prevederile Codului de procedură fiscală, potrivit cărora pentru sumele nedatorate respectiv nerestituite în termenul legal contribuabilul are dreptul la dobândă.

De asemenea, nu se poate reţine nici eventualul prejudiciu invocat de D.P.A.P.S., în situaţia în care suma de 5.108.679,31 RON, nu este o datorie către instituţie, ci una a D.P.A.P.S către bugetul de stat. Suma de 5.108.679,31 RON reprezintă o garanţie plătită de un subiect de drept la o licitaţie, încasată de D.P.A.P.S şi care, ulterior, a fost virată la bugetul de stat.

Ori, cum se poate reţine din înscrisurile aflate la dosar, şi din motivarea cererii de chemare în judecată, faptul că la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, după constituirea unui grup de lucru pentru analizarea situaţie, s-a luat decizia ca suma de 5.108.679,31 RON să fie restituită, pentru acoperirea, la bugetul de stat a unei sume reprezentând dividende de la societăţile şi companiile naţionale şi societăţile cu capital majoritar de stat care au fost executate silit în anul 2014.

În aceste condiţii, nu se poate identifica, şi nici nu a fost indicat de reclamant pretinsul prejudiciul săvârşit de Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, şi nici nu se poate reţine legătura de cauzalitate dintre prejudiciul solicitat şi pretinsa faptă ilicită în sarcina instituţiei.

În raport de aceste motive susţine întrunirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. .

3.2 Recursul declarat de către recurentul pârât Ministerul Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice).

Se invocă motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 (dezvoltând principiile teoretice şi jurisprudenţiale aplicabile acestui motiv de casare şi criticând considerentele instanţei de fond), precum şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (susţinând aplicarea greşită a normelor de drept material) . Se arată că, datorită strânsei legături între cele două motive, acestea sunt tratate împreună .

Susţine o motivare sumară şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, a respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a MFP, criticând argumentul instanţei de fond privind corespondenţa purtată între părţi şi virarea sumei de 5.108.679,31 RON, la care au fost calculate dobânzile de întârziere care fac obiectul prezentei cauze, de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

Menţionează că, această corespondenţă cuprinde doar un punct de vedere al MFP solicitat de către intimata reclamantă, fără efectele juridice ale unui act administrativ, conform art. 2 LCA .

Arată că acest aspect reiese inclusiv din adresa nr. x/16.05.2012 formulată de Ministerul Economiei, adresă prin care se solicită punctul de vedere al Ministerului Finanţelor Publice cu privire la încadrarea în categoria de venituri corectă a "garanţiei de participare pe care ofertantul declarat câştigător o pierde în urma refuzului de a semna contractul de privatizare, respectiv "venit din privatizare" sau "alte venituri", în vederea stabilirii destinaţiei sumei încasate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 113/2006"3.

Aşadar, prin adresa MFP nr. x/02.08.2012, reţinută de către instanţa de fond ca fiind actul ce îi conferă calitate procesuală pasivă recurentului în prezenta cauză, se exprimă un punct de vedere, exclusiv prin referire la cadrul normativ incident problematicii expuse de către Ministerul Economiei, fără a se face vreo trimitere la o situaţie individualizată, astfel încât să se poată reţine faptul că actul în cauza ar putea avea forma juridică a unei manifestări de voinţă unilaterală şi expresă în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în virtutea realizării puterii publice, între Ministerul Economiei prin Oficiul Participanţilor Statului şi Privatizarii în Industrie (existent la acel moment) şi A..

În susţinerea celor anterior prezentate, arată că, A. a chemat în judecată Ministerul Economiei solicitând instanţei obligarea acestuia la restituirea sumei achitată cu titlu de garanţie de participare, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 .

Dosarul anterior menţionat a fost soluţionat pe fond, prin sentinţa nr. 6382/29.10.2013 a Tribunalului Bucureşti, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligarea Ministerului Economiei la restituirea către A. a sumei reprezentând garanţie de participare la licitaţie, precum şi dobânda legală aferentă calculată de la data de 18.12.2012, până la data plăţii efective.

Prin Decizia nr. 501/27.06.2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul formulat de Ministerul Economiei prin OPSPl împotriva sentinţei nr. 6382/29.10.2013 a Tribunalului Bucureşti, aceasta rămânând irevocabilă prin respingerea recursului, conform Deciziei ÎCCJ nr. 989/30.03.2015.

Ceea ce prezintă însă interes, constă în faptul că, în justificarea soluţiei date de către instanţă în dosarul nr. x/2012, se reţine în mod expres:

"Faţă de situaţia expusă, constatând că procedura privatizării C. S.A. a fost întreruptă prin voinţa unilaterală a vânzătorului, exclusiv pentru motivul că termenul de 10 zile prevăzut la art. 57 raportat la art. 43 din H.G. nr. 577/2022 se împlinise, deşi ofertantul nu refuzase explicit semnarea contractului de vânzare cumpărare, iar comportamentul acestuia pe parcursul negocierilor nu lăsa să se presupună un astfel de refuz, instanţa apreciază că acţiunea, astfel cum a fost modificată, este întemeiată, reclamanta fiind îndreptăţită să obţină restituirea garanţiei de participare la licitaţie. (...)

Astfel, aceasta este datorată cu începere de la data punerii pârâtului în întârziere prin cererea de chemare în judecată (18.12.2012), conform art. 1522 alin. (1) C. civ., aceasta fiind momentul în care încetează buna credinţă a celui care s-a îmbogăţit fără justă cauză." (Sentinţa civilă nr. 6382/29.10.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pg. 11)

"(...) relevant este că, deşi contractul de vânzare cumpărare nu s-a încheiat din motive neimputabile reclamantului, iar procedura privatizării a fost stopată ca urmare a voinţei pârâtului, exclusiv pentru motivul că termenul de 10 zile prevăzut pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare se împlinise, deşi reclamantul a fost de acord cu semnarea contractului, reţinerea garanţiei, în condiţiile ari. 34 alin. (2) lit. b)4 din H.G. nr. 577/2002 nu se justifică întrucât nu este incidenţă ipoteza expres prevăzută de lege, pârâta nemaiavând temei legal pentru reţinerea acesteia". (Decizia civilă nr. 501/27 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială pg. 20).

"Înalta Curte reţine că s-a observat în mod corect că atitudinea apelantului şi modul în care contestă faptul că prima instanţă a considerat că OPSPI nu a manifestat bună -credinţă în derulară negocierilor, cu referire ia anumite aspecte de ordin factual menţionate de apelant, sunt irelevante, reţinerea garanţiei, în condiţiile art. 34 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. x, nu se justifică întrucât nu este incidenţă ipoteza expres prevăzută de lege, pârâta nemaiavând temei legal pentru reţinerea acesteia, cât timp a arătat expres că propunerea este acceptată şi că doreşte să semneze contractul." (Decizia nr. 989 din 30 martie 2015 a ÎCCJ, secţia a II-a civilă, pg. 30-31).

Aşadar, se poate observa că la baza soluţiei instanţei referitoare la restituirea garanţiei, sub nicio formă nu a fost reţinută adresa MFP nr. x/02.08.2012 la care face referire instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a subscrisei, instanţa reţinând în mod expres şi unitar faptul că "procedura privatizării C. S.A. a fond întreruptă prin voinţa unilaterală a vânzătorului".

În ceea ce priveşte argumentul reţinut de către instanţa de fond, argument potrivit căruia Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât intimata-reclamantă a virat la bugetul de stat, prin O.P. nr. x/20.11.2012, suma de 5.108.679,31 RON, precizăm următoarele:

4 (2) Pierderea garanţiei de participare intervine în următoarele cazuri:

b) refuzul de a semna contractul de vânzare-cumpărare de către ofertantul selectat în condiţiile stabilite în oferta finală fermă.

Din extrasul de cont al intimatei-reclamante, extras aflat la dosarul de fond al cauzei, rezultă că IBAN-ul plătitorului este x, acest IBAN fiind de interes deoarece reprezintă contul efectiv din care a plecat suma de 5.108.679,31 RON - reprezentând debitul principal, iar menţiunile conexe fiind lipsite de importanţă practică.

Codul IBAN al plătitorului reprezintă un element de identificare format dintr-o succesiune de numere şi litere, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 1271/2004 pentru aprobarea Precizărilor privind structura codurilor IBAN aferente conturilor de cheltuieli şi venituri bugetare, precum şi a conturilor de disponibilităţi deschise la unităţile Trezoreriei Statului, în care elementul de identificare al Trezoreriei este reprezentat prin cifrele 701 atribuite, conform anexei din Ordinul nr. 1271/2004, Trezoreriei Sector 1, în administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti -Administraţia Sectorului 1.

Faţă de această situaţie, potrivit art. 1 şi 13 din H.G. nr. 530/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, A.N.A.F. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti au personalitate juridică, iar în cadrul acesteia din urmă funcţionează Administraţia Financiară a Sectorului 1, organ fără personalitate juridică.

De asemenea, atât doctrina, cât şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au edificat problematica semnificaţiei noţiunii de "autoritate publică" în materie de contencios administrativ, statuând în mod repetat faptul că:

"Autoritatea publică este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public. în materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorităţii publice astfel definite, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării şi executarea în concret a legii.

Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă capacitatea autorităţii publice de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică.".

"Ceea ce determină capacitatea unei autorităţi de a sta în proces este abilitatea legală de a elibera un anume act administrativ, potrivit atribuţiilor conferite de lege. Cum, în speţă, Garda financiară are o asemenea abilitate legală, prin legea sa de funcţionare, şi cum măsurile dispuse în raport cu actul fiscal întocmit de aceasta trebuie să-i fie opozabile, se impunea judecarea litigiului în raport cu aceasta" (C.Ap. Timişoara, Buletinul jurisprudenţei, dec. nr. 575/11.05.2005, pg. 320-321).

Aşadar, din coroborarea motivelor de fapt descrise, cu motivele de drept invocate în cauză, reiese fără echivoc faptul că dacă, plata debitului principal, în cuantum de 5.108.679,31 RON a fost efectuată către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti -Administraţia Financiară a Sectorului 1, cât şi ulterior, restituirea sa a fost efectuată tot de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Financiară a Sectorului 1 în contul D.P.A.P.S, plata accesoriilor urmează a se face tot de către această instituţie, Ministerul Finanţelor Publice neavând calitate procesuală pasivă în raport cu obiectul dedus judecăţii, respectiv plata accesoriilor aferentei debitului anterior menţionat.

Potrivit principiului independenţei patrimoniale prevăzut la art. 222 din C. civ., "persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel", iar potrivit art. 221, "Dacă prin lege nu se dispune altfel, persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele licite sau ilicite ale organelor lor, în aceleaşi condiţii ca persoanele juridice de drept privat".

În această situaţie, sintetizând criticile aduse Hotărârii civile nr. 499/2019, cu privire la soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, rugăm Onorata instanţă să aibă în vedere faptul că:

- soluţia instanţei de fond cuprinde o serie de date prezentate sumar, fără a arăta motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care s-au înlăturat argumentele Ministerului Finanţelor Publice, instanţa limitându-se la a enumera în justificarea soluţiei sale adresa MFP nr. x/02.08.2012, precum şi OP nr. x/20.11.2012;

- soluţia instanţei de fond denotă încălcarea şi totodată, aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care, am arătat pe larg faptul că, pe de o parte adresa reţinută de către instanţă nu constituie act administrativ si nici nu a stat la baza reţinerii, în mod eronat, de către intimata-reclamantă a garanţiei în cauză, iar pe de altă parte, din OP nr. x/20.11.2012 reiese că plata efectuată de către intimata-recurentă a fost efectuată în contul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Financiară a Sectorului 1, şi nu în contul Ministerului Finanţelor Publice.

2. Referitor la soluţia instanţei de fond cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocate de către Ministerul Finanţelor Publice, rugăm Onorata curte de constate faptul că motivarea acesteia nu cuprinde o analiză a motivelor prezentate de MFP în susţinerea excepţiei şi, totodată, reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material incidente cauzei.

Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia inadmisibilităţii, pe de o parte din perspectiva nerespectării de către intimata-reclamantă a dispoziţiilor 182 coroborate cu cele ale art. 77 Codul de procedură fiscală, precum şi la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii referitoare la necesitatea formulării, respectiv anexării, la cererea de chemare în judecată, a plângerii prealabile, iar pe de altă parte din perspectiva neîndeplinirii cerinţelor reglementate de dispoziţiile art. 19 din actul normativ anterior citat, respectiv cerinţa potrivit căreia, formularea unei acţiuni în pretenţii nu poate avea o existenţă de sine stătătoare, atâta timp cât nu există o acţiune prin care să se solicite instanţei constatarea acestui refuz.

În soluţionarea acestei excepţii, instanţa de fond a reţinut:

"Curtea va respinge excepţia inadmisibilităţii cererii ca neîntemeiată, deoarece prin adresele nr. x/26.03.2016, y/25.05.2016 şi nr. 1266/13.04.2016, Ministerul Economiei (fostul DPAPS) a solicitat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Ministerului Finanţelor Publice analiza şi comunicarea unui punct de vedere cu privire ia restituirea către DPAPS a sumei virată la bugetul statului cu OP nr. x/201.20212, inclusiv a eventualelor dobânzi conform prevederilor art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. în acest fel, Curtea apreciază că a fost parcursă procedura prealabilă."

Aşadar, dintr-o primă lecturare a motivării instanţei de fond reiese că aceasta a ignorat argumentele care susţin excepţia inadmisibilităţii invocate de către Ministerul Finanţelor Publice din prisma neîndeplinirii cerinţelor reglementate de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, omiţând a se pronunţa asupra acestor aspecte.

- Cu toate acestea, în cele ce urmează vom indica argumentele pentru care, soluţia instanţei de fond, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 182 Codul de procedură fiscală, încalcă normele de drept material aplicabile în prezenta cauză.

Aşadar, în motivarea soluţiei sale, instanţa precizează că, în opinia sa a fost parcursă procedura prealabilă inclusiv cu Ministerul Finanţelor Publice .

Cu privire la această constatare, arătăm că potrivit art. 182 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.

Art. 77 din Codul de procedură fiscală stabileşte termenele de soluţionare a cererilor contribuabililor sau ale plătitorilor, astfel cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluţionează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare, termen care poate fi prelungit în funcţie de diverse criterii stabilite în acest articol.

Astfel, dispoziţiilor art. 182 din Codul de procedură fiscală stabilesc cadrul în care se poate face restituirea sumelor de la buget.

În situaţia în care plătitorul a formulat o cerere solicitând, în temeiul art. 182, restituirea unui debit principal, acesta are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului de soluţionare.

Pentru a valorifica dreptul la restituire reglementat de dispoziţiile legale menţionate anterior, intimata-reclamantă trebuia sa formuleze o cerere de restituire, iar în situaţia în care sumele respective nu i-ar fi fost restituite, ori nu ar fi primit niciun răspuns, s-ar fi născut dreptul la o acţiune în contencios administrativ, evident cu respectarea procedurii reglementată de aceasta lege, respectiv formularea unei plângeri prealabile conform art. 7 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Conform art. 7 din Legea contenciosului administrativ, "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.[...]'

Instanţa de fond indică în motivarea sa un număr de trei adrese, respectiv adresa nr. x/26.03.2016, nr. y/25.05.2016 şi nr. 1266/13.04.2016, reţinând faptul că aceste adrese reprezintă procedura prealabilă în raport inclusiv cu Ministerul Finanţelor Publice.

Raportat la acest aspect, arătăm Onoratei instanţe următoarele:

•Adresa nr. x/26.03.2016 are ca destinatar exclusiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice;

•Adresa nr. x/13.04.2016 are de asemenea ca destinatar exclusiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti -Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte adresa nr. x/25.05.2016, adresă care într-adevăr are ca destinatar Ministerul Finanţelor Publice, este important a se observa că aceasta vizează solicitarea de către reclamantă a "contului pe care DPAPS trebuie să îl comunice Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice -Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice, în vederea restituirii sumei solicitate, precum şi destinaţia acestei sume, codul de identificare fiscală al beneficiarului, precum şi contul în care se virează suma", (a se vedea pg. 2 ultimul paragraf din adresa reclamantei nr. x/25.05.2016).

Aşadar, nu numai că adresele indicate de către instanţa de fond nu pot avea caracterul procedurii prealabile necesare admisibilităţii cererii de chemare în judecată în raport cu Ministerul Finanţelor Publice, ci, mai mult decât atât, adresele în cauză confirmă faptul că intimata-reclamanta a solicitat restituirea sumei de 5.108.679.31 RON (contravaloarea garanţiei de participare executata si virata la bugetul statului) şi eventualele dobânzi de la Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice -Administraţia Financiara a Sectorului 1.

Pe cale de consecinţă reiese că intimata-reclamantă nu a efectuat o astfel de cerere către Ministerul Finanţelor Publice şi nu a efectuat nici o procedură prealabilă, în sensul pe care aceasta noţiune o are potrivit art. 7 din Legea contenciosului administrativ, fapt ce conferă întregului demers judiciar un vădit caracter de inadmisibilitate.

Un al doilea motiv ce conferă caracter inadmisibil acţiunii, şi care nu a fost analizat de către instanţa de fond, rezultă din dispoziţiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora "Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei."

Este neîndoielnic faptul că pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin actul administrativ - lato sensu noţiunii - textul prevede obligativitatea formulării în prealabil unei acţiuni prin care să se obţină anularea acestui act (sau obligarea la emiterea unui astfel de act).

O astfel de acţiune nu poate avea o existenţă de sine stătătoare atâta timp cât nu există o acţiune prin care să se solicite instanţei constatarea acestui refuz.

Prin prezenta acţiune reclamanta a solicitat exclusiv acordarea unor daune, fără sa fi formulat înainte o acţiune prin care să se fi constatat faptul generator de prejudiciu comis de MFP în executarea unui raport de drept public.

Potrivit unui text de lege, cu valoare de principiu, respectiv ar. 723 alin. (1) din C. proc. civ. "Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă si potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege."

Acelaşi principiu a fost menţinut şi în actuala reglementare, respectiv în art. 12 din Noul C. proc. civ. (noul C. proc. civ.) "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă. potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege si fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi."

Cererea de despăgubiri formulată în temeiul Legii contenciosului administrativ este doar accesorie si nu poate fi soluţionată în absenţa unei acţiuni principale, daunele acordându-se numai în cazul admiterii cererii principale privind sancţionarea nerespectării unei obligaţii administrative.

Pe de altă parte, în opinia noastră, legea contenciosului administrativ nu prevede posibilitatea de a obţine pe calea contenciosului o "constatare" a unui prejudiciu, cazurile în care o astfel de acţiune poate fi pornită, respectiv soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa, fiind expres şi limitativ prevăzute de lege, ceea ce conferă acţiunii un caracter de "realizare a dreptului".

Pe cale de consecinţă, apreciem ca fiind evident faptul că cerinţele prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite în prezenta cauză, acţiunea dobândind pe cale de consecinţă caracter inadmisibil.

Mai mult de atât, chiar dacă am aplica raţionamentul logic de interpretare a normelor juridice, respectiv interpretarea prin reducere la absurd - ad absurdum - şi am stabili ipotezele în care ar putea fi admisibilă acţiunea în despăgubiri, formulată de reclamantă, în contencios administrativ, s-ar desprinde următoarele ipoteze:

- fie prin formularea unei acţiuni principale de către reclamantă, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin care reclamanta să fi învestit instanţa cu un capăt de cerere principal, în speţă un eventual refuz de soluţionare favorabilă a unei cereri, şi, în subsidiar, în baza art. 18 alin. (3), să fi solicitat instanţei să se pronunţe şi asupra acordării de despăgubiri, ipoteză care în mod evident nu este aplicabilă prezentei speţe, întrucât cum se poate observa din cererea de chemare în judecată, obiectul exclusiv al acesteia constă în "obligarea pârâtului (n.n. în speţă a Ministerului Finanţelor Publice) la plata sumei de 2.662.132,78 RON, reprezentând dobânzi de întârziere aferente sumei de 5.108.679,31 RON.";

- fie prin formularea unei acţiuni pe cale separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, acţiune care să aibă ca obiect exclusiv acordarea de despăgubiri, având însă un caracter subsecvent unei eventuale acţiuni împotriva presupusului refuz de rezolvare a unei cereri referitoare ia un drept sau interes legitim al reclamantei, ipoteză care, de asemenea nu este incidenţă prezentei cauze, întrucât reclamanta nu a formulat o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 8 astfel încât să fie îndreptăţită să formuleze pe cale separată o acţiune în pretenţii, în contencios administrativ.

În acest sens arată că inclusiv în doctrină s-a reţinut în mod expres că "Interpretarea logică şi sistematică a prevederilor art. 8, art. 18 şi art. 19 din Lege conduce la concluzia că în cadrul procesului de contencios administrativ, privit în sens larg, acţiunea separată pentru despăgubiri este o etapă ulterioară acţiunii principale îndreptate împotriva actului vătămător".

În concluzie, sintetizând criticile aduse Hotărârii civile nr. 499/2019, cu privire la soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocate de Ministerul Finanţelor Publice, solicită a se avea în vedere faptul că:

- în justificarea soluţiei sale instanţa de fond se referă la înscrisuri pe care le considerăm ca fiind de natură să confirme susţinerile MFP, întrucât nu dovedesc faptul că a fost îndeplinită procedura prealabilă în raport cu subscrisa, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa;

- prin calificarea celor trei adrese ca procedură prealabilă în raport cu subscrisa, instanţa a aplicat în mod eronat dispoziţiile incidente în materie, ducând la extinderea aplicării prevederilor art. 182 Codul de procedură fiscală unei situaţii de fapt care nu corespunde celor reţinute de către instanţă;

- instanţa de fond a ignorat motivarea excepţiei inadmisibilităţii invocate de către Ministerul Finanţelor Publice din prisma neîndeplinirii cerinţelor reglementate de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, omiţând a se pronunţa asupra unor argumente care, în opinia noastră, sunt fundamentale în influenţarea soluţiei instanţei.

3. Referitor la soluţia instanţei de fond cu privire la admiterea acţiunii şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.662.132,78 RON reprezentând dobânzi de întârziere, rugăm Onorata curte de constate faptul că motivarea acesteia este sumară, fără a fi arătate considerentele de fapt şi de drept care au dus la soluţia pronunţată.

Aşa cum reiese din hotărârea criticată, instanţa de fond, de la pg. 13, paragraful 2, până la finalul considerentelor sale, respectiv pg. 14, paragraful 3, se rezumă la redarea unei înşiruiri de fapte, această redare fiind de altfel preluată, ad literam, din cererea de chemare în judecată (sens în care indicăm Punctul II. Prezentarea situaţiei de fapt -pg. 2-4 din cererea intimatei-reclamante).

În finalul considerentelor sale şi a ceea ce ar trebui să reprezinte raţionamentul instanţei, se reţine concluzia potrivit căreia:

"în temeiul art. 182 din Legea n. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală, Curtea va admite cererea şi va obliga pe pârâţi la plata sumei de 2.662.132,78 RON reprezentând dobânzi de întârziere."

Aşadar, reiese fără echivoc faptul că motivarea instanţei de fond nu conduce în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv, reprezentând o motivare sumară ce reflectă faptul că instanţa nu a procedat la propria ei analiză astfel încât să asigure o garanţie a caracterului echidistant al procedurii judiciare şi al respectării dreptului la apărare al subscrisei.

În acest sens pentru a răspunde cerinţelor unui proces echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate de către părţi, motivarea fiind un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie.

În acelaşi sens, s-a statuat faptul că obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o garanţie a procesului echitabil, inclusiv prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pe cale de consecinţă, motivarea soluţiei pe fond, în opinia noastră, reprezintă o preluare a poziţiei exprimate de către intimatul-reclamant prin cererea de chemare în judecată, apreciem că Hotărârea civilă nr. 499/27.09.2019 nu respectă obligaţia instanţei de a elabora o motivare adecvată, concretă, precisă, necontradictorie şi corespunzătoare tuturor aspectelor de fapt şi de drept ale procesului, astfel încât să reiasă temeiurile care au condus la concluzia judecătorului.

În plus faţă de cele arătate, cu privire la situaţia de fapt ce a determinat apariţia prezentului litigiu, face următoarele precizări:

În anul 2012 Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (actualul Departament pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului), a scos la vânzare pachetul integral de acţiuni deţinut de către statul Român la S.C. C. S.A. Abrud.

Pentru achiziţia pachetului de acţiuni a fost declarat câştigător ofertantul A., Canada, care a refuzat semnarea contractului de privatizare, fapt pentru care garanţia de participare la licitaţie în valoare de 1.449.276,4 USD (echivalentul a 5.108.679,31 RON) a fost virată către bugetul de stat de către O.P.S.P.I., cu ordinul de plată nr. x/20.11.2012, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 577/2002.

În anul 2012 A., Canada, a acţionat în instanţă Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, prin O.P.S.P.I., pentru recuperarea garanţiei depuse.

Prin sentinţa civilă nr. 6382/29.10.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti in dosar nr. x/2012, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, prin O.P.S.P.I., să restituie reclamantei A., Canada, suma de 1.449.276,40 USD, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând garanţia de participare la licitaţie, precum şi dobânda aferentă, calculată de la data de 18.12.2012 până la data plăţii efective.

Sentinţa a fost pusă în executare de B.E.J, B., care a transmis înştiinţări de înfiinţare a popririi la O.P.S.P.I, cât şi la majoritatea operatorilor economici din portofoliul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, inclusiv Societatea Naţională a Sării S.A..

Potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 113/2006, dividendele încasate de instituţiile publice implicate in procesul de privatizare se fac venit la bugetul de stat. Astfel Societatea Naţională a Sării S.A. avea obligaţia de a vira integral la bugetul de stat suma de 20.617.052 RON, reprezentând dividende cuvenite Statului Român, aferente exerciţiului financiar al anului 2013.

Ca urmare a înfiinţării popririi, Societatea Naţională a Sării S.A. a virat în contul executorului judecătoresc suma de 5.436.405.88 de RON, virând ulterior în contul O.P.S.P.I doar suma de 15.180.646.12 RON (diminuându-se astfel suma datorată bugetului de stat ca dividende de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, în calitate de acţionar al Societăţii Naţionale a Sării S.A., în numele Statului Român).

Tot în sensul celor de mai sus, trebuie menţionat faptul că potrivit art. 62 alin. (2) din Legea 500/2002 privind finanţele publice, "Instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, varsă integral veniturile realizate la bugetul din care sunt finanţate", intimata-reclamantă fiind o astfel de instituţie finanţată integral de la bugetul de stat.

Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului a efectuat demersuri în vederea recuperării sumei de 5.108.679,31 RON, solicitând Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice - Administraţia Financiară a Sectorului 1, prin adresele nr. x/01.03.2016 şi nr. y/13.04.2016. restituirea sumei de 5.108.679.31 RON, precum şi eventuale dobânzi stabilite conform prevederilor art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, în data de 03.11.2017. suma de 5.108.679,31 RON a fost virată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Administraţia Financiară a Sectorului 1 în contul Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.

Ulterior, Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, la rândul său, a virat această sumă la bugetul statului cu OP nr. x/06.11.2017. în contul dividendelor datorate de Societatea Naţională a Sării S.A., aferente exerciţiului financiar 2013.

Sintetizând, aşa cum reiese din prezentarea situaţiei care a generat prezentul litigiu:

a) de la bugetul de stat, se impunea virarea către intimata-reclamantă a sumei de 5.108.679.31 RON (contravaloare garanţie) - sumă reţinută în 2014 de la SN Sării prin poprire.

b) suma de 5.108.679.31 RON (dividende) era datorată de către intimata-reclamantă bugetului de stat.

c) ambele operaţiuni au fost efectuate în 03 şi 06 noiembrie 2017.

Prin urmare, nu se poate reţine că lipsa acestei sume din bugetul intimatei -reclamante ar fi dus la prejudicierea acesteia, întrucât suma în cauză reprezenta o creanţă, o datorie a aceluiaşi buget de stat.

O altă critică pe care o aduce soluţiei instanţei de fond constă în faptul că, aşa cum reiese din Hotărârea nr. 499/2019, instanţa a dispus acordarea dobânzilor de întârziere începând cu data de 20.11.2012.

În acest sens arată că, deşi D.P.A.P.S. a solicitat penalităţi de întârziere de la data virării sumei de 5.108.679,31 RON la bugetul de stat prin O.P. nr. x, aceasta nu a învederat temeiul de drept în baza căruia ar fi îndreptăţită să obţină efectiv aceste penalităţi, pe de-o parte, iar pe de alta dacă ar fi îndreptăţită la acestea, de ce de la data de 20.11.2012.

Astfel, potrivit art. 1827 coroborat cu art. 778 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală - temeiul în baza căruia s-a admis acţiunea D.P.A.P.S - pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului, care începe să curgă după ziua următoare celor 45 de zile necesare soluţionării cererii, calculate de la data când a depus respectiva cerere, potrivit art. 77 din acelaşi cod, termen ce poate fi prelungit.

Or, dacă prin Hotărârea nr. 499/2019, instanţa a reţinut că temeiul de acordare a penalităţilor de întârziere este reprezentat de art. 182 din Codul de procedură fiscală, atunci este necesară efectuarea unui raţionament logico-juridic în urma căruia se poate lesne observa că penalităţile de întârziere pe de-o parte nu pot fi datorate, iar pe de alta, daca s-ar admite acest lucru, nu ar fi datorate din data de 20.11.2012.

De asemenea, instanţa de fond a dispus acordarea dobânzilor de întârziere începând cu data de 20.11.2012, deşi, potrivit sentinţei civile nr. 6382/29.10.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2012, OPSPI a restituit contravaloarea garanţiei de participare la licitaţie începând cu data de 18.12.2012 .

Pe cale de consecinţă, apare ca evident că plata dobânzilor de întârziere calculate începând cu data de 20.11.2012 ar reprezenta o plată nedatorată intimatei-reclamante, întrucât, inclusiv potrivit principiului de drept accesorium sequitur principale, acordarea unor creanţe accesorii debitului principal nu se poate calcula începând cu o dată anterioară (20.11.2012) celei la care s-a stabilit debitul principal (18.12.2012).

3.3 Recursul declarat de către recurenta pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală .

Recurenta susţine aplicarea motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 (instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărările formulate) şi pct. 8 (încălcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material) .

II.1. În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calitatii procesuale pasive a Agentiei Naţionale de Administrare Fiscala.

In acest sens, solicită a se observa că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, raportul juridic de drept administrativ se naşte intre persoana vătămata si autoritatea emitenta a actului administrativ.

Doctrina juridica este unanimă în a considera că, în procesul civil, calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligaţiei unei persoane de a participa ca parte in procesul civil.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi intre persoana reclamantului şi persoana care este titularul dreptului în raportul dedus judecaţii (calitate procesuala activa) şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă).

În speţă de faţă, aşa cum se poate observa, nu se atacă niciun act administrativ emis de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, iar între intimatul-reclamant şi recurentă nu există niciun raport juridic.

Arată că nu poate fi reţinută motivarea instanţei de fond potrivit căreia Ministerul Finanţelor Publice a indicat în mod concret entităţile aflate în subordinea acestuia care au calitate procesuala pasivă, iar pe de altă parte, a existat o corespondenţă între reclamant şi toţi pârâţii, purtată de-a lungul timpului, în vederea clarificării modalităţii de soluţionare a reglării sumelor reprezentând venituri din privatizare.

Susţine aplicarea art. 1 şi 13 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile şi completarile ulterioare, dar şi pct. 4 şi 5 din OMFP 1899/2004, privind condiţiile de plată a dobânzilor, arătând că, în speţă, restituirea sumei de 5.108.679,31 a fost efectuata, prin Nota nr. x/17.10.2017, de catre Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice.

Or, în mod vadit nelegal, respectiv cu incalcarea tuturor dispozitiilor indicate/citate anterior, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calitatii procesuale pasive a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in conditiile in care institutia noastra nu are, potrivit legii, atributii de administrare, respectiv de restituire/compensare sume platite la bugetul de stat si nici de acordare a dobanzilor.

Precizam ca, Ministerul Finanţelor Publice nu a arătat ca Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala ar avea calitate procesuala pasiva în prezenta cauza şi, oricum, acest aspect nu ar fi de natură sa atragă calitatea procesuală pasivă în cauză a recurentei.

De asemenea, apreciază că nu are nicio o relevanţă în ceea ce priveşte justificarea calitatii procesuale pasive corespondenţa între reclamant şi toţi pârâţii.

Astfel, în primul rând, vă rugăm sa observati ca, o eventuala corespondenta purtata intre Ministerul Economiei şi A.N.A.F. nu este de natura sa justifice, potrivit legii, calitatea procesuala pasiva a institutiei noastre în conditiile în care, aşa cum am arătat, intre institutia noastră şi intimatul-reclamant nu exista niciun raport juridic şi în prezenta cauza nu se ataca niciun act emis de A.N.A.F.

II.2. In mod gresit instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii cererii.

Astfel, potrivit prevederilor art. 182 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prevederi pe care instanţa de fond şi-a întemeiat hotararea:

(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.

[...]

(4) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor.".

De asemenea, aşa cum am mai arătat, pct. 4 si 5 din O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, reglementeaza:

"4. Plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent.

[...]

5. Cererea de plată a dobânzii se soluţionează de organul fiscal competent în termenul prevăzut la art. 199 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată.".

Precizează că, dispoziţiile art. 182 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal reglementează o procedură specială, pe calea căreia se poate solicita acordarea dobânzilor in conformitate cu dispoziţiile Codul de procedură fiscală, respectiv formularea unei cereri in acest sens la organul fiscal competent.

Învederează că, in situaţia in care cel care a formulat cererea de acordare a dobânzilor se considera vătămat prin soluţia data de organul fiscal competent, are posibilitatea formulării contestaţiei împotriva respectivei soluţii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, procedura nefiind urmată de către reclamantă, iar cererea adresată în mod direct instanţei de judecată, este inadmisibilă .

Având in vedere considerentele expuse mai sus, rezulta fără putinţă de tăgadă ca, respingând excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare in judecata, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 182 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi dispozitiile O.M.F.P. nr. 1899/2004.

II.3. Pe fondul cauzei, aşa cum a arătat la pct. I. din prezentul recurs, hotărârea este nemotivata potrivit legii.

Arată că iinstanţa de fond s-a limitat la a indica art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală si a retine ca, având in vedere momentul încasării sumei de 5.108.679,31 RON, virata de D.P.A.P.S. cu OP nr. x/20.11.2012 si momentul virării de către D.G.R.F.P., respectiv data de 03.11.2017, D.P.A.P.S. s-au calculat dobânzi de întârziere in cuantum de 2.662.132,78 RON, si ca, suma de 5.108.679.31, plătită de reclamanta D.P.A.P.S. este nedatorată conform sentinţei civile nr. 6382/29.10.2013, pronunţată in dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civila.

Apreciază că este imposibila exercitarea controlului judiciar.

Precizează că instanţa de fond nu a argumentat în concret, de ce i se cuvine intimatului-reclamant suma de 2.662.132,78 RON reprezentând dobânzi, respectiv nu a arătat care sunt considerentele pentru care a reţinut incidenta in prezenta cauza a prevederilor art. 182 din Legea nr. 207/2015 si nu a analizat îndeplinirea condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii celor trei pârâţi.

În alta ordine de idei, invederează că este vădit nelegală acordarea de dobânzi pentru pretinsa restituire cu întârziere a unei sume reprezentând garanţie de participare la licitaţie, suma ce fusese virată la bugetul de stat in temeiul dispoziţiilor legale.

Instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire un aspect esenţial şi anume acela ca, aşa cum a arătat chiar intimatul-reclamant în cererea de chemare în judecată, după constituirea unui grup de lucru pentru analiza situaţiei, s-a luat decizia ca suma de 5.108.679,31 RON sa fie restituita cu un scop, respectiv pentru acoperirea, tot la bugetul de stat, a unei sume reprezentând dividende de la societăţile si companiile naţionale si societăţile cu capital majoritar de stat, care a fost executata silit in anul 2014. Aşadar, practic, s-a efectuat o compensare a acestor sume, astfel încât considerăm că nu poate fi vorba despre plata unor dobânzi de întârziere, în condiţiile în care ambele sume au fost înregistrate in conturi ale bugetului de stat.

De asemenea, invederează că, pentru a stabili ca o restituire s-a făcut cu întârziere, instanţa ar fi trebuit sa arate care era momentul la care s-a născut obligaţia de restituire.

Or, este evident ca momentul naşterii obligaţiei de restituire nu putea fi 20.11.2012, cum greşit a indicat intimatul-reclamant si cum, în mod vădit nelegal, a retinut şi instanţa de fond.

Fata de cele aratate mai sus, rezulta ca instanţa de fond a aplicat gresit în prezenta cauza prevederile art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

4. Apărările formulate

4.1 Întâmpinarea formulată de intimatul recurent Ministerul Finanţelor Publice.

Intimatul recurent susţine că instanţa de fond a realizat o analiză formală a speţei iar în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, motivarea respingerii acestei excepţii este extrem de lapidară.

Aşa cum a arătat şi prin recursul formulat, Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, simpla emitere a adresei nr. x/2012 nejustificând chemarea în judecată şi implicit obligativitatea la plata sumei de 2.662.132,78 RON alături de celelalte pârâte chemate în judecată (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Finanţelor Publice sector 1 Bucureşti).

Atât prin apărările formulate în faţa instanţei de fond cât şi prin calea de atac promovată a menţionat că adresa nr. x/2012 nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare (în continuare, "Legea nr. 554/2004").

Altfel spus, adresa nr. x/2012 nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice fiind de fapt un punct de vedere al Ministerului Finanţelor exprimat la solicitarea Ministerului Economiei cu privire la normele legale aplicabile problematicii expuse de Ministerul Economiei.

De altfel, cu privire la natura juridică a adreselor emise de instituţia noastră, secţia de contencios administrativ si Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie s-a mai pronunţat, reţinând prin decizia nr. 3269/2018 că adresele nr. x/02.10.2015 şi nr. y/17.12.2015 reprezintă răspunsul formulat de Ministerul Finanţelor Publice la solicitarea adresată de Ministerul Justiţiei, prin care se comunică prevederile fiscale aplicabile sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma de dobânzi legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, sume acordate prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie 2015.

Aceste adrese nu îndeplinesc condiţiile unui act administrativ, aşa cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) pentru că nu creează, nu modifică şi nu sting raporturi juridice de drept administrativ, având caracterul unor comunicări.

Din definiţia dată de legiuitor în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă că pentru ca un act să se circumscrie noţiunii de act administrativ, este necesar să fie emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării şi executării legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În cauza de faţă, prin cele doua adrese nu a luat naştere, nu au fost modificate sau stinse raporturi juridice, acestea conţinând enunţarea prevederilor legale incidente.

În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 1894/2017, nr. 2043/2019 respectiv nr. 4457/2019 pronunţate tot de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

De asemenea, un alt aspect ce relevă soluţionarea eronată a cauzei din perspectiva respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, îl constituie şi faptul că instanţa de fond a preferat să rămână la suprafaţa lucrurilor, apreciind că atâta vreme cât OPSPI a virat la bugetul statului suma de 5.108.679,31 RON prin ordinul de plata nr. x/20.11.2012, implicit instituţia are calitate procesuala pasivă în prezenta cauza.

Se susţine contrariul, anume că deşi Ministerul Finanţelor Publice este administratorul bugetului statului, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, "Legea nr. 500/2002") şi elaborează legea bugetului şi legea de rectificare bugetară, aceasta nu determină automat prezenţa sa în toate litigiile ce vizează sumele achitate la bugetul statului.

Astfel, este important de menţionat faptul că ministrul finanţelor publice este din perspectiva art. 20 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 ordonator principal de credite alături de ceilalţi miniştrii precum şi de conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome.

Corelativ, potrivit alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 500/2002, conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea/coordonarea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz.

Prin urmare, din perspectiva art. 20, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală este ordonator secundar de credite iar directorul general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti este ordonator terţiar.

Totodată, aşa cum s-a arătat şi prin apărările formulate în faţa instanţei de fond, şi prin cele înaintate Înaltei Curţi, atât Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cât şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti au personalitate juridică potrivit art. 1 respectiv art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, (în continuare, "H.G. nr. 520/2013").

Având în vedere cele mai sus arătate, dispoziţiile legale stabilite prin Ordinul nr. 1271/2004 pentru aprobarea Precizărilor privind structura codurilor IBAN aferente conturilor de cheltuieli şi venituri bugetare, precum şi conturilor de disponibilităţi deschise la unităţile Trezoreriei Statului, şi menţiunile cuprinse în ordinul de plata nr. x/20.11.2012, este indubitabil faptul ca suma de 5.108.679,31 RON a fost virată în contul administrat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti -Administraţia Finanţelor Publice sector 1.

Dacă ar fi fost virată suma în contul Ministerului Finanţelor Publice deschis la Banca Naţională a României potrivit art. 27 din Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările şi completările ulterioare, ori într-unul din conturile proprii pe care instituţia le are deschise la Trezoreria sectorului 5 Bucureşti, atunci raţionamentul instanţei de fond ar fi fost corect.

Însă atâta vreme cât cei 5.108.679,31 RON au fost viraţi la Trezoreria sectorului 1 aflată în subordinea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice sector 1, este evident că această sumă nu poate fi restituită decât de către instituţia care administrează acest cont (fapt care s-a şi întâmplat) iar nu de Ministerul Finanţelor Publice.

Corelativ, potrivit principiului accesorium sequitur principalem, accesoriile aferente acestei sume urmează regimul de restituire al debitului principal.

Având în vedere aspectele menţionate solicită să constate că instanţa de fond a realizat o analiză formală a speţei, judecătorul fondului preferând să preia succint afirmaţiile/apărările intimatei-reclamante, fără a trece prin propriul filtru nici situaţia de fapt şi nici dispoziţiile legale incidente cauzei ce au stat la baza formării raţionamentului ce a condus la pronunţarea soluţiei atacate.

Astfel, şi din perspectivă formală, se referă la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea atacată nu cuprinde decât succint considerentele referitoare la susţinerile părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, şi nicidecum considerentele potrivit cărora au fost însuşite respectiv respinse apărările părţilor.

4.2 Întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, reorganizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 68/2019 şi continuator al Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, prin O.P.S.P.I./D.P.A.P.S.

Intimatul formulează apărări în ceea ce priveşte excepţia calităţii procesuale pasive invocată atât în faţa instanţei de fond şi ulterior ca motiv de recurs de către toate cele trei recurente/pârâte (M.F.P., A.N.A.F. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti- Sector 1) şi solicită respingerea acesteia, având în vedere că, astfel cum rezultă din extrasul de cont din data de 03.11.2017, suma de 5.108.679,31 RON - la care au fost calculate dobânzile de întârziere care fac obiectul prezentei cauze - a fost virată de Ministerul Finanţelor Publice.

De asemenea, în susţinerea calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P., referitor la suma care face obiectul prezentei cauze, subliniază faptul că, prin adresa nr. x/02.08.2012, recurentul (Ministerul Finanţelor Publice) a transmis O.P.S.P.I. (D.P.A.P.S.) următoarele precizări/indicaţii:

- "garanţia de participare la licitaţie pentru cumpărarea de acţiuni la societăţile comerciale, în cazul în care ofertantul declarat câştigător o pierde ca urmare a refuzului de a semna contractul de privatizare se încadrează în categoria alte venituri;

- veniturile obţinute din garanţia de participare la licitaţie pentru cumpărarea de acţiuni la societăţile comerciale, în cazul în care ofertantul declarat câştigător o pierde ca urmare a refuzului de a semna contractul de privatizare, se varsă integral la bugetul de stat."

În baza acestei solicitări a recurentului-pârât, reclamantul O.P.S.P.I./D.P.A.P.S. (actualmente Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri) a virat suma de 5.108.679,31 RON la bugetul de stat cu O.P. nr. x/20.11.2012, situaţie care a generat prezentul litigiu.

În adresa anterior menţionată recurenţii nu au invocat niciun moment faptul că nu au competenţa de a se pronunţa cu privire la sumele în discuţie, dimpotrivă indică faptul că sumele reprezentând garanţia de participare la procesul de privatizare se virează la bugetul de stat.

Subliniază totodată faptul că urmare litigiului existent între A. şi Ministerul Economiei, prin O.P.S.P.I., Ministerul Economiei a fost obligat irevocabil la restituirea sumei reprezentând garanţia de participare. Având în vedere sentinţa rămasă irevocabilă au fost executate silit dividendele cuvenite acţionarului Statul Roman la SN a Sării S.A.

Situaţia a fost adusă la cunoştinţa Ministerului Finanţelor Publice cu adresele D.P.A.P.S. nr. x/31.07.2014, nr. y/07.10.2014 şi nr. 3195/11.11.2014, depuse la dosarul cauzei, prin care s-au comunicat demersurile întreprinse de D.P.A.P.S. pentru soluţionarea acestui caz, respectiv stornarea din evidentele instituţiei a sumei de 5.436.405,88 RON, plătită de Societatea Naţională a Sării S.A. B., B. şi B., în baza sentinţei nr. 6382/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Ca urmare, fostul D.P.A.P.S. a prezentat Ministerului Finanţelor Publice cu adresele nr. x/26.01.2015, nr. y/21.04.2015 şi nr. 2751/07.07.2015 compensarea, ca posibilă soluţie, între cele două sume, având în vedere că bugetul de stat este destinaţia finală atât a dividendelor, cât şi a garanţiei executate şi virate de O.P.S.P.I./D.P.A.P.S. în anul 2012, şi a solicitat reanalizarea acestui caz.

Prin adresa nr. x/02.12.2015, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. x/03.12.2015, s-a propus constituirea unui grup de lucru din care să facă parte specialişti din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi din cadrul D.P.A.P.S. care să stabilească modalitatea de rezolvare a acestui caz, precum şi nominalizarea persoanelor care să facă parte din acest grup de lucru.

Urmare acestei corespondente îndelungate, în data de 03.11.2017 a fost virată în contul D.P.A.P.S. suma de 5.108.679,31 RON, care, la rândul său a virat această sumă la bugetul statului cu O.P. nr. x/06.11.2017, în contul dividendelor datorate de SN a Sării aferente exerciţiului financiar 2013.

Aşa cum rezultă din întreaga corespondentă aflată la dosarul cauzei, pârâtul M.F.P. prin fapta proprie a determinat instituţia la plata unor sume nedatorate.

În acelaşi sens, învederează instanţei de apel că recurentul - Ministerul Finanţelor Publice, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, a indicat în mod concret entităţile aflate în subordinea acestuia care au calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a solicitat introducerea în cauză, alături de MFP şi a recurentelor anterior menţionate (A.N.A.F. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Sector 1).

Mai mult decât atât, corespondenta a fost purtată de-a lungul timpului, în vederea clarificării modalităţii de soluţionare a reglării sumelor reprezentând venituri din privatizare cu toate entităţile care deţin calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, inclusiv deci şi cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscala şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Sector 1.

În acelaşi sens, arată instanţei de recurs ca recurentul - Ministerul Finanţelor Publice, recunoaşte justeţea pretenţiilor sale, încercând să demonstreze că în cauză nu are calitate procesuală pasivă, subliniind fără echivoc că "plata accesoriilor urmează a se face tot de către această instituţie" (Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Sector 1), dar fără a explica de ce debitul principal, respectiv suma de 5.108.679,31 RON, reprezentând venituri din privatizare a fost virat în contul fostului D.P.A.P.S. de Ministerul Finanţelor Publice în data de 03.11.2017 - conform extrasului de cont din data de 03.11.2017.

De asemenea, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de celelalte două părti introduse în cauză (A.N.A.F. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice-Bucureşti - Sector 1), sunt neîntemeiate deoarece, pe de o parte, Ministerul Finanţelor Publice a indicat în mod concret entităţile aflate în subordinea acestuia care au calitate procesuală pasivă, iar, pe de altă parte, a existat o însemnată corespondenţă între Ministerul Economiei şi si recurenţii din cauză, purtată de-a lungul timpului, în vederea clarificării modalităţii de soluţionare a reglării sumelor reprezentând venituri din privatizare.

Având în vedere argumentele anterior menţionate, solicită respingerea acestor motive de recurs, privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice A.N.A.F. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Sector 1, ca nefondate.

Formulează apărări şi în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ invocată de cei trei recurenţi/pârâţi, arată instanţei că aceasta este nefondată întrucât prezentul litigiu nu se circumscrie ariei de aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004, pentru a putea susţine inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Mai mult decât atât, chiar în aceste condiţii, astfel cum a menţionat mai sus a existat o corespondenţă îndelungată iniţiată de O.P.S.P.I./D.P.A.P.S. (in acest sens este corespondenţa depusă la dosarul cauzei) în vederea soluţionării pe cale amiabilă a situaţiei care face obiectul prezentei cauze.

În acelaşi sens, solicită să constate că şi în cazul în care, prin absurd, cauza de faţă ar fi reţinută spre soluţionare de către instanţa de contencios administrativ, în conformitate cu dispoziţiile ari. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 "(5) în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe sau al acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.."

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) "Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul lezai."

Astfel, prin adresele nr. x/26.03.2016, y/25.05.2016 şi nr. 1266/13.04.2016, Ministerul Economiei (fostul D.P.A.P.S.) a solicitat Agenţiei de Administrare Fiscală şi Ministerului Finanţelor Publice analiza şi comunicarea unui punct de vedere cu privire ia restituirea către D.P.A.P.S. a sumei virată la bugetul statului cu OP nr. x/20.11.2012, inclusiv a eventualelor dobânzi conform prevederilor art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscalăa. Aşa cum se poate constata, acest aspect a fost reţinut şi de către instanţa de fond.

Astfel, solicită instanţei să constate că:

- Ministerul Economiei (fostul D.P.A.P.S.) este scutit de parcurgerea procedurii prealabile întrucât, aşa cum se poate constata, nici Ministerul Finanţelor şi nici A.N.A.F. nu a răspuns solicitărilor repetate privind plata dobânzii de întârziere în cuantum de 2.662.132,78 RON, aferentă sumei de 5.108.679,31 RON, plătită de fostul D.P.A.P.S. la indicaţiile Ministerului Finanţelor Publice, dar nedatorată conform Deciziei nr. 989/30.03.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- Procedura prealabilă atât de clamată de către recurenţii/pârâţi Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F. şi Administraţia Financiară Sector 1 a fost oricum parcursă de către fostul D.P.A.P.S. aşa cum rezultă din adresele mai sus menţionate (nr. 1906/26.03.2016, 1887/25.05.2016 şi nr. 1266/13.04.2016), solicitările respective fiind soluţionate doar parţial prin virarea în contul fostului D.P.A.P.S. a sumei de 5.108.679,31 RON (contravaloarea garanţiei de participare executată şi virată la bugetul statului) de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice -Administraţia Financiară a Sectorului 1, dar fără dobânda aferentă.

În vederea unei juste soluţionări a excepţiei inadmisibilităţii invocată de către recurenţii pârâţi subliniază faptul că debitul principal îl reprezintă garanţia de participare plătită de ofertantul A.. în procesul de privatizare al societăţii C. S.A., iar obiectul prezentului litigiu îl reprezintă dobânzile (accesoriile) calculate la această sumă - restituită deja de Ministerul Finanţelor Publice conform extrasului de cont din data de 03.11.2017- astfel cum a dezvoltat în cererea introductivă de instanţă, astfel că solicită instanţei respingerea acestui motiv de recurs invocat în cauză ca nefondat.

Cu privire la "motivarea sumară" a sentinţei civile nr. 499/27.09.2019, susţinută atât de către Ministerul Finanţelor Publice cât şi de A.N.A.F. în recursurile declarate în prezenta cauză, solicită instanţei respingerea acestui motiv de recurs ca nefondat întrucât din analiza sumară a hotărârii atacate se poate constata că instanţa de fond a analizat fiecare excepţie invocata de recurenţii-pârâţi în întâmpinările formulate la cererea de chemare în judecată, şi, de asemenea a motivat sentinţa atacată pe fond.

Astfel, aşa cum se poate constata, instanţa de fond a motivat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către recurentele pârâte, raportată la faptul că suma de 5.108.679,31 RON a fost restituită de către Ministerul Finanţelor Publice, aceeaşi instituţie (MFP) indicând în mod expres instituţiile subordonate care au calitate procesuală pasivă.

Instanţa de fond a arătat fără echivoc faptul că reclamantele-pârâte nu au contestat restituirea sumei menţionate mai sus, efectuând în concret această operaţiune, astfel încât nu se poate afirma că faţă de restituirea sumei de 5.108.679,31 RON aceste instituţii aveau calitate procesuală pasivă, dar faţă de accesoriile acesteia nu ar putea avea acesta calitate (deşi în mod indubitabil suma menţionată este purtătoare de dobânzi/penalităţi de întârziere).

Aşa cum se poate constata, Curtea de Apel Bucureşti şi-a argumentat soluţia pe fond arătând că în conformitate cu dispoziţiile art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală recurentele-pârâte au obligaţia plăţii sumei de 2.662.132,78 RON către Ministerul Economiei (fost D.P.A.P.S.), actualmente Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, reprezentând dobânzi de întârziere aferente sumei de 5.108.679.31 RON plătită de instituţie, dar nedatorată, conform sentinţei civile nr. 6382/29.10.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Bucureşti.

Având în vedere cele menţionate mai sus, solicită instanţei respingerea acestui motiv de recurs ca nefondat.

4.3 Prin note scrise, intimatul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului invocă excepţia nulităţii celor trei recursuri, în conformitate cu prevederile art. 494 raportat la art. 248 C. proc. civ.

Susţine că, din analiza dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., rezulta ca cererea de recurs trebuie sa cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât criticile sa poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Aşa cum se poate constata, neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute în cuprinsul art. 488 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea cererii de recurs.

Aşa cum se poate constata, atât Ministerul Finanţelor Publice cat şi ANAF şi DGRFPB reiau acelaşi apărări/critici prezentate atât în primul ciclu procesual (dosar x/2017), cat şi în fata Curţii de Apel Bucureşti, în cauza prezenta, începând cu invocarea jurisprudenţei CEDO şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi continuând cu reinvocarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, abordata în mod identic de către cei trei recurenţi.

5. Considerentele Înaltei Curţi

5.1 Asupra excepţiei nulităţii recursurilor

Recurenţii au formulat critici asupra legalităţii sentinţei, apreciind că motivarea instanţei de fond nu este conformă modului de soluţionare a excepţiilor precum şi a fondului şi respective că motivarea nu include o analiză a apărărilor formulate, fiind indicat în mod expres motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi susţin încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte aceleaşi soluţii pronunţate de către instanţa de fond .

Sancţiunea nulităţii cererii de recurs intervine, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. .

Pe lângă faptul indicării motivelor de casare, trebuie reţinut şi că din expunerea motivelor în fapt şi în drept se pot reţine critici ce exced acestor motive (specific unor căi de atac cu caracter devolutiv şi de natură să conducă la reaprecierea situaţiei de fapt), ce exced controlului de legalitate a sentinţei în raport de 488 alin. (1) pct. 8 invocat (încadrarea neadecvată situaţiei de fapt reţinute), se regăsesc critici punctuale, prin prisma celor două motive de casare invocate.

Cererea de recurs cuprinde, în mod formal, elementele reglementate de art. 486 C. proc. civ., iar în raport de criticile formulate trebuie pusă în discuţie aptitudinea recursului, de a conduce la reformarea sentinţei atacate şi nu valabilitatea acestuia .

5.2 Considerente asupra recursurilor

Cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat atât în ceea ce priveşte considerentele instanţei de fond asupra excepţiilor soluţionate, în ceea ce priveşte omisiunea examinării apărărilor formulate de către părţi, cât şi sub aspectul nemotivării sentinţei recurate, Înalta Curte urmează să reţină că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., poate fi dispusă casarea unei hotărâri atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei .

Fără a relua principiile jurisprudenţiale indicate de către recurenţi, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, motivarea constituie un element esenţial al hotărârii judecătoreşti întrucât este necesară părţilor, pentru a fi înţeleasă modalitatea de aplicare a legii, în speţa dată, de către judecător, explicitează limitele executării obligaţiilor dispuse de către judecător, prin dispozitiv şi totodată expune raţionamentul judiciar ce stă la baza soluţiei pronunţate şi care, împreună cu modalitatea de respectare şi aplicare a normelor de drept material, constituie elementele controlului judiciar, în speţă, în raport de motivele de casare invocate .

Din cuprinsul considerentelor 499/27.09.2019 rezultă, în primul rând faptul că instanţa de fond s-a preocupat de soluţionarea excepţiilor invocate de căte pârâţi (lipsa calităţii procesuale pasive a MFP, a celorlaţi pârâţi, excepţia prescripţiei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa contestaţiei administrativ fiscale prealabile), cu prioritate potrivit art. 248 C. proc. civ., faţă de fondul cauzei .

Sub aspectul motivării sentinţei sunt aplicabile prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele trebuind să includă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiayă soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor .

Fără a relua principiile jurisprudenţiale indicate de către recurenţi, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, motivarea constituie un element esenţial al hotărârii judecătoreşti întrucât este necesară părţilor, pentru a fi înţeleasă modalitatea de aplicare a legii, în speţa dată, de către judecător, explicitează limitele executării obligaţiilor dispuse de către judecător, prin dispozitiv şi totodată expune raţionamentul judiciar ce stă la baza soluţiei pronunţate şi care, împreună cu modalitatea de respectare şi aplicare a normelor de drept material, constituie elementele controlului judiciar, în speţă, în raport de motivele de casare invocate .

Din cuprinsul considerentelor 499/27.09.2019 rezultă, în primul rând faptul că instanţa de fond s-a preocupat de soluţionarea excepţiilor invocate de căte pârâţi (lipsa calităţii procesuale pasive a MFP, a celorlaţi pârâţi, excepţia prescripţiei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa contestaţiei administrativ fiscale prealabile), cu prioritate potrivit art. 248 C. proc. civ., faţă de fondul cauzei .

A reţinut că MFP a virat suma la care au fost calculate dobânzile de întârziere şi totodată a indicat entităţile aflate în subordinea sa, ce prezintă calitatea procesuală pasivă şi de asemenea, faptul că între părţi a fost purtată corespondenţă de-a lungul timpului, în vederea clarificării modalităţii de soluţionare a reglării sumelor.

În mod similar, reţine corespondenţa purtată între părţi, în vederea clarificării modului de soluţionare a reglării sumelor sumelor şi oferă argumentele de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în contencios .

Este de reţinut faptul că obiectul acţiunii este constituit de o solicitare de plată a dobânzilor în sumă de 2.662.132,78 RON, aferente sumei de 5.108.679,31 RON, adresată MFP de către Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, având ca temei în drept indicat de către reclamantă, prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea 207/2015 .

De menţionat faptul că această reclamantă a fost obligată, prin Sentinţa 6382/29.10.2013 a Tribunalului Bucureşti, să restituie suma de 5.108.679,31 RON, terţului plătitor al unei garanţii de participare şi să plătească dobânda legală afererntă, calculată de la data de 18.12.2012 şi până la data plăţii efective, prima instanţă reţinând că suma dispusă a fi restituită este nedatorată, conform sentinţei menţionate .

Expunând aceste considerente ale hotărârii atacate, Înalta Curte observă că prima instanţă a prezentat, în mod sintetic dar corespunzător, raţionamentul judiciar precum şi argumentele care au stat la baza acestuia, putând fi reţinut caracterul clar şi suficient al considerentelor .

Recurenţii au susţinut, în aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., cu titlu de exemplu şi argumente ce vizează reţinerea eronată a circumstanţelor de fapt (natura şi obiectul conrespondenţei purtate între părţi), dar aceste critici ale considerentelor sentinţei nu pot fi reţinute, atât timp cât prima instanţă îşi formulează în mod logic şi fluent argumentele de soluţionare a excepţiilor invocate, plecând de la premisa creată de obligaţia de restuire, dispusă prin hotărârea judiciară, precum şi de la temeiul juridic aplicabil, astfel cum a fost stabilită de către reclamantă, prin cererea de chemare în judecată (calificarea dată acţiunii şi cauzei dreptului făcând obiectul unei judicioase analize, în considerentele declinatorului de competenţă).

Urmează a fi reţinut, cu privire la motivarea sentinţei recurate şi faptul că, deşi instanţa de fond sintetizează problema de drept soluţionată, motivarea nu poate fi apreciată ca fiind sumară şi expeditivă, astfel cum a fost caracterizată de către recurenţi .

Aceasta în condiţiile în care, prima instanţă îşi prezintă considerentele decizorii, atât cu privire la excepţii, cât şi cu privire la condiţiile de fond ale acţiunii formulate.

În raport de cele menţionate, observând faptul că recurenţii critică motivarea hotărârii judecătoreşti inclusiv prin prisma atingerii dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte urmează să reţină că sentinţa recurată prezintă toate elementele necesare realizării controlului judiciar şi totodată permite părţilor să urmărească raţionamentul judiciar al instanţei şi argumentele pe care se sprijină .

Este de menţionat şi faptul că se critică, de către recurenta ANAF şi faptul că nu s-a răspuns şi nu au fost examinate toate apărările formulate de către pârâţi, în procedura de judecată în primă instanţă .

În examinarea acestor critici aduse legalităţii sentinţei de către recurentă, trebuie avut în vedere principiul jurisprudenţial conform căruia motivarea hotărârii judecătoreşti serveşte la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac.

Pentru aplicarea acestui principiu, judecătorul fondului nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat apărările, motivarea fiind o chestiune de esenţă, de conţinut, nu de volum şi care pleacă, în mod necesar de la condiţiile de fond ale acţiunii formulate, dar şi de la modul în care sunt grupate apărările părţilor litigante .

Din acest punct de vedere, trebuie reţinut că instanţa de fond examinează excepţiile invocate de către pârâţi, iar în determinarea drepturilor şi obligaţiilor deduse judecăţii, ca şi conţinut al raporturilor juridice reţine natura juridică a dobânzilor, sursa plăţii, temeiul juridic acordat acţiunii, precum şi implicarea factuală a fiecărei părţi litigante .

Astfel, în speţă, potrivit aspectelor mai sus prezentate, prima instanţă prezintă o motivare clară, concisă şi concretă, argumentele prezentate fiind adaptate la circumstanţele de fapt ale cauzei şi la apărările pârâţilor .

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să reţină faptul că, o primă critică vizează modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, ANAF şi a Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice .

Prima instanţă a respins excepţia invocată faţă de Ministerul Finanţelor Publice, reţinând că acest pârât a restituit, cu O.P. nr. x/20.11.2012, suma de 5.108.679,31 RON, la care au fost calculate dobânzile de întârziere care fac obiectul cauzei, reţinând totodată şi că acest pârât a indicat calitatea procesuală pasivă a celorlalţi pârâţi, reclamanta purtând cu aceştia corespondenţă în vederea clarificării sumelor .

Înala Curte constată că această condiţie de exerciţiu a acţiunii civile rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, conform art. 36 C. proc. civ. .

Pentru a verifica calitatea procesuală trebuie reţinut că, prin cererea introductivă de instanţă, intimatul DPAPS Bucureşti a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata dobânzii pentru suma de 5.108.679,311 RON, calculată la suma de 2.662.132,78 RON, pentru perioada 22.11.2012-2.11.2017; temeiul de drept al cererii introductive a fost precizat ca fiind art. 182 din Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea 207/2015 . Ulterior, la solicitarea reclamantului, au fost introduşi în cauză şi pârâţii ANAF, DGFP Bucureşti şi Administraţia Financiară Sector 1 (DGRFP Bucureşti şi Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice).

De menţionat faptul că suma de 5.108.679,31 RON a fost virată la bugetul de stat cu ordinul de plată nr. x/20.11.2012, de către intimat, în contul administrat de către unitatea de trezorerie Sector 1 Bucureşti, fiind restituită de către Ministerul Finanţelor Publice, la data de 3.11.2017 .

Faţă de acest obiect al cererii de chemare în judecată şi având în vedere temeiul în drept precizat, în raport de prevederile art. 182 din Legea 207/2015

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 34/2009 cu modificările ulterioare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MFP trebuie examinată raportat la calitatea acestui minister, de autoritate a administraţiei de stat, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, cu principal obiectiv de aplicare a strategiei şi Programului de guvernare în domeniul finanţelor publice.

Ministerul Finanţelor are funcţia de administrare a resurselor derulate prin Trezoreria Statului, iar în vederea realizării acestei funcţii, administrează contul curent al Trezoreriei Statutului, administrează contul general al Trezoreriei Statului, deschis la Banca Naţională a României, scop în care încheie convenţii cu aceasta, stabileşte sistemul de organizare şi funcţionare a Trezoreriei Statului, elaborează şi administrează bugetul de venituri şi cheltuieli al Trezoreriei Statului, elaborează bilanţul general al Trezoreriei Statului şi contul de execuţie al bugetului Trezoreriei Statului.

Raportat la aceste atribuţii nu poate fi reţinută existenţa unui drept de dispoziţie, în ceea ce priveşte plata dobânzilor, solicitate de către reclamantă, astfel cum rezultă chiar şi din corespondenţa analizată de către instanţa de fond .

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a ANAF şi a DGRFP Bucureşti, examinată în raport de prevederile H.G. nr. 520/2013, trebuie reţinut că, în vederea realizării funcţiei de coordonare, îndrumare şi control al aplicării reglementărilor legale în domeniul de activitate, precum şi al funcţionării structurilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sa, ANAF aplică împreună cu structurile subordonate, conform competenţelor stabilite de lege, legislaţia în domeniul: trezorerie, unităţile de trezorerie constituindu-se ca structuri teritoriale în cadrul şi subordinea direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, iar funcţionarea fiind reglementată prin ordin al Preşedintelui ANAF, emis cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.

Structurile locale de trezorerie funcţionează în cadrul administraţiilor judeţene/de sector ale finanţelor publice, activitatea lor fiind reglementată de prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice şi a Ordonanţei de urgenţă nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, fiind, în esenţă, responsabile de executarea şi raportarea operaţiunilor de buget al trezoreriei statului (operaţiuni de încasări şi plăţi în RON sau în valută).

În plus, întrucât în speţă obiectul cererii de chemare în judecată, asupra căruia a dispus instanţa de fond, vizează dobânzile pentru o sumă virată, cu titlu de garanţie de participare, la unitatea de trezorerie din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a Sectorului 1, Bucureşti, urmează a fi reţinut şi faptul că, operaţiunile de plăţi sau încasări ale instituţiilor publice se realizează, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 146/2002 (ca regulă|), prin unităţile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal acestea.

În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte urmează să reţină ca fiind întemeiat motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost invocat de către recurenţii Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF, în susţinerea lipsei calităţii proesuale pasive a acestor intimaţi, urmând a fi admise recursurile declarate, în limitele examinate ale calităţii procesuale pasive şi excluzând o analiză a criticilor de fond, formulate prin cele două recursuri .

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Administraţiei Finanţelor Publice a Sectorului 1 Bucureşti, susţinută în temeiul aceluiaşi motiv de casare, de către DGRFP Bucureşti pentru AJFP Sector 1 Bucureşti, Înalta Curte urmează să reţină că unitatea de trezorerie prezintă atribuţii în ceea ce priveşte realizarea operaţiunilor de plăţi din bugetul trezoreriei statului .

Ca urmare, faptul că Ministerul Finanţelor Publice este administratorul contului curent, sau existenţa unei subordonări funcţionale şi organizatorice faţă de MFP şi respectiv, faţă de ANAF, respectiv existenţa unei corespondenţe purtate între intimata reclamantă şi MFP, ANAF, DGRFP Bucureşti-Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice (vizând, în esenţă, încadrarea garanţiei de participare în categoria de venituri bugetare, identificarea contului asupra căruia poartă operaţiunea de plată a dobânzii şi procedura de plată a garanţiei de participare, executate, dar şi a dobânzilor) nu constituie circumstanţe relevante în stabilirea calităţii procesuale pasive, în speţă.

Calitatea procesuală pasivă se raportează la abilitarea legală, în ceea ce priveşte realizarea operaţiunilor de plată.

Iar aceasta cu atât mai mult, cu cât, în raport de temeiul în drept al acţiunii formulate, sunt aplicabile prevederile Capitolului II din Procedura aprobată prin OMFP 1899/2004, potrivit cărora cererea de plată a dobânzii se soluţionează de organul fiscal competent (pct. 5).

Este de menţionat faptul că recurenta Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, prin DGRFP Bucureşti a criticat şi soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, de către instanţa de fond, apreciind că prima instanţă a reţinut în mod greşit îndeplinirea procedurii prealabile, prin adresele ce au avut ca obiect exprimarea unor puncte de vedere privind restituirea sumei virate la buget.

De menţionat faptul că prevederile art. 182 din Codul fiscal prevăd că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului, iar prima instanţă a asimilat corespondenţa purtată între părţi, procedurii administrative prealabile .

Cu privire la corespondenţa purtată între părţi, Înalta Curte reţine că atât prima instanţă, cât şi recurenta, trebuiau să ia în considerare solicitarea expresă de restituie a cuantumului garanţiei de participare şi eventual, a dobânzilor, în condiţiile art. 182 din Legea 207/2015, formulată de către reclamantă, către Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice (înregistrată sub nr. x/27.03.2017, la Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, cu revenire sub nr. x/20.07.2017, recurenta înregistrând cererea de restituire dar, conform adreselor x/2017 şi y/2017 a prelungit termenul de soluţionare, în primuil rând ca urmare a nelămuririlor privind atribuţia de restituire a sumei, iar în cel de al doilea rând ca urmare a necesităţii depunerii a două hotărâri judecătoreşti, în copie leglaizată).

Iar în cel de al doilea rând, trebuie reţinut şi faptul că obiectul corespondenţei purtate între părţi a fost reţinut ca fiind relevant, de către instanţa de fond şi prin prisma existenţei unor nelămuriri ale recurenţilor, în ceea ce priveşte încadrarea garanţiei de participare, în categoria veniturolor bugetare, a procedurii şi condiţiilor de restituire, precum şi în ceea ce priveşte atribuţia de estituire a sumei .

Astfel, Înalta Curte reţine că prima instanţă a reţinut, în mod corect existenţa cererii de plată (atât a sumei, cât şi a dobânzilor), atât timp cât, din toată corespondenţa purtată între părţi (iar aici relevante sunt comunicările realizate între intimata reclamantă şi recurenta Administraţia Secor 1 a Finanţelor Publice) rezultă intenţia neechivocă a reclamantei de a solicita restituirea sumei, cât şi plata dobânzilor .

Iar existenţa cererii de restituire nu este reglementată de art. 182 din Codul de procedură fiscală, ca fiind o procedură administrativă prealabilă, cu aplicarea art. 7 din Legea 554/2004 şi art. 268 Codul de procedură fiscală, astfel cum susţine recurenta, fiind în mod direct aplicabile prevederile art. 268 alin. (2) Codul de procedură fiscală, ce permit formularea acţiunii în contencios administrativ, în cazul contestării unor acte administrative asimilate, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004.

Critică recurenta şi soluţia de obligare, în solidar, la plata dobânzilor, în condiţiile în care are doar calitatea de administrator al conturilor DPAPS, fără a fi prezentată motivarea existenţei unei fapte ilicite; de menţionat faptul că, în speţă se solicită dobânda pentru cuantumul garanţiei de participare, virată la unitatea de trezorerie şi restituită de către aceeaşi unitate de trezorerie .

De menţionat şi faptul că, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 146/2002, această unitate de trezorerie prezintă competenţa de a face operaţiunile de plăţi şi încasări, iar potrivit art. 7 alin. (4) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 146/2002, disponibilităţile din contul curent general al trezoreriei statului sunt producătoare de dobânzi, acordate de către Banca Naţională a României şi care, o dată încasate reprezintă venituri la bugetul trezoreriei statului.

Mai mult, potrivit art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2002, obligaţia de acordare a dobânzilor la disponibilităţile păstrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, revine Trezoreriei Statului şi nu altor autorităţi ale administraţiei publice centrale, de specialitate, iar prevederile art. 182 alin. (4) din Codul de procedură fiscală arată că dobânzile se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor.

Înalta Curte constată că recurenta susţine nelegalitatea sentinţei şi prin prisma neîndeplinirii condiţiilor cumulative, de angajare a răspunderii administrativ patrimoniale, susţinere ce nu îşi găseşte însă, fundamentul în cinrcumstanţele de fapt ale cauzei, precum şi în temeiul de drept aplicat de către instanţa de fond .

În acest sens, trebuie reţinută existenţa unei ipoteze speciale de plată a dobânzilor, decurgând din reţinerea ca fiind aplicabil, de către instanţa de fond, a art. 168 din Codul de procedură fiscală, în considerarea efectelor sentinţei nr. 6382/29.10.2013, în esenţă stabilindu-se caracterul nedatorat al virării cuantumului garanţiei de participare, la bugetul de stat .

Iar în această ipoteză, intervine obligaţia statului, reglementată de art. 182, de a restitui, cu dobândă, sumele restituite de la bugetul de stat, norma de procedură fiscală având scopul de a exclude privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a sumei, calculată conform principiului reglementat de art. 1489 alin. (1), teza a doua C. civ.

Ca urmare nici din această perspectivă nu poate fi reţinută aplicarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Soluţia pronunţată

În raport de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursurilor.

Vor fi admise recursurile declarate de pârâtul Ministerul Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice) şi de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 499 din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa casării, în parte, a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Urmează a fi respins recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 499 din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Vor fi menţinute, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor.

Admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice) şi de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 499 din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 499 din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Menţine, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2022.