Judicial Inspection dismissal upheld; annulment challenge and damages claims rejected on appeal.

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.01.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B. şi C., cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

- verificarea şi constatarea situaţiei conform căreia Rezoluţia de clasare din 17.10.2018, emisă şi comunicată de către pârâta Inspecţia Judiciară reclamantului, ca soluţie la lucrarea înregistrată sub nr. x/2018, este lovită de nulitate absolută, pentru motivele ce se vor arăta, ca urmare a nerespectării condiţiilor de legalitate, formă şi conţinut, solicitare valabilă şi pentru Rezoluţia nr. 8435/IJ/2018, din 07.12.2018, a Inspectorului Şef, ce a fost ulterior formulată, ca drept soluţie, la plângerea din 23.11.2018, privind clasarea;

- verificarea şi constatarea faptului că, prin respectiva Rezoluţie de clasare din 17.10.2018, nici nu s-a realizat o soluţionare a cererii şi a solicitării din 08.08.2018 de efectuare de verificări şi pronunţare, sub aspect disciplinar, pentru situaţiile concret, distinct şi punctual reclamate şi indicate (prevăzute de art. 99 lit. a), şi) lit. t), din) Legea nr. 303/2004, ca şi de art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004);

- admiterea contestaţiei formulate atât cu privire la Rezoluţia de clasare din 17.10.2018 ce a fost emisă şi comunicată de către Inspecţia Judiciară în soluţionarea lucrării înregistrată sub nr. x/2018, precum şi distinct, cu privire la Rezoluţia Inspectorului Şef cu nr. 8435/IJ/2018 din 07.12.2018 de respingere a plângerii la soluţia de clasare, anterior menţionată, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de desfiinţare a acestor două acte menţionate;

- trimiterea lucrării şi a dosarului nr. x/2953 la inspectorul judiciar competent pentru completarea cercetărilor şi îndeplinirea condiţiilor de formă, conţinut şi legalitate, a noului act de soluţionare, ce se va emite (rezoluţie), care să îndeplinească şi condiţia de a realiza o analiza şi o pronunţare distinctă, concretă asupra celor reclamate şi solicitate, prin sesizarea disciplinară datată 08.08.2018;

- pronunţarea instanţei şi asupra legalităţii actelor şi a operaţiunilor administrative succesive care au stat la baza emiterii Rezoluţiei de clasare din 17.10.2018, în lucrarea nr. x/2018, de către Inspecţia Judiciară, ca şi distinct, cu privire şi la Rezoluţia Inspectorului Şef nr. 8435/IJ/2018 din 07.12.2018;

- obligării pârâtei Inspecţia Judiciară la plata în solidar şi a unui prejudiciului simbolic, de 100 RON, pentru modalitatea defectuoasă de întocmire a actelor de soluţionare a sesizării disciplinare din 08.08.2018 şi excesul de putere dovedit, precum şi pentru nesoluţionarea cererii;

- acordarea cheltuielilor de judecată ce se vor efectua în cauză;

Prin cererea înregistrată la data de 13.01.2020, reclamantul A. a depus la dosar cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 616/16.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, pentru motive de omisiune de pronunţare, în mod explicit şi distinct, prin dispozitivul sentinţei respective, asupra tuturor capetelor de cerere cu care instanţa a fost legal sesizată şi investită.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 616 din data de 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii întâmpinării ca neîntemeiată.

A respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B. şi Mihail Dragoş Mihai, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 287 din data de 20 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale funcţionale ca neîntemeiată.

A respins cererea formulată de reclamantul A., cu privire la sentinţa civilă nr. 616/16.10.2019, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B. şi Mihail Dragoş Mihai, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs.

a) Împotriva sentinţei civile nr. 616 din data de 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant a susţinut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 264/25.09-2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (1), lit. c), ca şi cele ale art. 23 alin. (8) şi alin. (9), ambele din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, s-a hotărât înfiinţarea, în cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, de complete specializate, cu începere de la 01.10.2018, în soluţionarea litigiilor, cu obiect anularea rezoluţiilor emise de Inspecţia judiciară, precum şi împrejurarea că, între aceste complete specializate, nici nu figurează şi completul 19 Fond, cu judecător unic, D.(care în această compunere, a şi pronunţat, sentinţa civilă nr. 616/16.10.2019, acum recurată), vor rezulta, următoarele aspecte de nulitate de ordine publică, a respectivei soluţionări, aspecte învocate, în condiţiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiţii recurentul apreciază că că instanţa, nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, în soluţionarea respectivei cauze, pentru motivul că, completul 19 Fond, nu face parte dintre completele specializate, stabilite şi arătate eplicit şi individualizate, prin Hotărârea nr. 264/25.09.2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti.

Mai apreciază recurentul-reclamant că nici principiul repartiţiei, în mod aleatoriu, a completului respectiv, nu a fost realizată, întruct această repartiţie, trebuia îndeplinită doar numai în raport cu completele specializate hotărâte, cu indicativele arătate a fi doar: CI F, C14 F, C16 F, C17 F, C23 F, C33 F, C34 F, C40 F, C42 F;

In susţinerea nulităţii de ordine publică invocată, aminteşte recurentul Decizia nr. 417/2019 (cu precădere, paragraful 138 şi următoarele, cu extinderea făcută şi pentru domeniul civil, cu reţinerea şi a sancţiunii, arătată de pct. 2, din dispozutivul Deciziei, etc), ce a fost pronunţată de către Curtea Constituţională,

În ceea ce priveşte legalitatea soluţiei de respingere, ca drept inadmisibilă, a cererii de înscriere în fals, prin chiar partera introductivă, a respectivei sentinţe civile nr. 616/16.10.2019, recurentul apreciază că: înscrierea în fals, se referea nu cu privire la înscrisurile a căror anulare se ceruse prin acţiune, care i s-au comunicat iniţial, de către pârâtă; instanţa a motivat, această inadmisibilitate, prin explicaţia fără corespondent real şi logic, explicaţie dată în sensul că "rezoluţiile în discuţie în legătură cu care partea a înţeles să declanşeze procedura de înscriere în fals fac obiectul prezentei cauze, sunt contestate în prezenta cauză, deja fiind aleasă o cale principală de contestare a acestora".

Tot ca nelegalitate, se poate indica şi promisiunea, evident ulterior omisă, făcută în sensul că, conţinutul înscrierii în fals, se va valorifica "cu ocazia fondului cauzei", dar instanţa nu a mai făcut nici o rememorare şi nici o "valorificare", pronunţând soluţia, în raport cu înscrisurile falsificate prezentate de pârâtă, modificând astfel şi obiectul şi cadrul acţiunii, cu încălcarea şi a prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., fiind cazul unei nulităţi de ordine publică, la care se şi referă art. 246 alin. (2), C. proc. civ., în raport şi cu prevederile imperative, ale art. art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, anterior invocat, se şi solicită instanţei de control judiciar, să constate şi să sancţioneze, nelegalitatea soluţiei instanţei de fond, dată în sensul respingerii cererii de înscriere în fals, sub motivarea şi pretextul generic şi nereal, că nu ar fi fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 şi următoarele C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond, asupra speţei, asupra cadrului procesual şi asupra obiectului, cu care instanţa a fost investită şi sesizată, nu are nici o motivare, fiind de observat că, instanţa de fond, şi-a motivat soluţia pronunţată, dar pe baza exclusivă, a conţinutului actelor falsificate, prezentate de către pârâtă, cu titlu de documentaţie, astfel că, rezoluţiile în forma şi conţinutul pentru care s-a şi promovat acţiunea, au fost total ignorate, deşi era obligaţia instanţei, să analizeze şi să se pronunţe, în raport cu actele prezentate, împreună cu acţiunea şi nu în raport cu acte modificate ulterior, ilicit, de către pârâtă, astfel având şi explicaţia, de ce instanţa, a şi refuzat, efectuarea procedurii falsului, tocmai pentru a da o soluţie, pe bază de acte falsificate şi să nu le pot contesta, prin înscrierea în fals.

În acelaşi context, de nesocotire totală, a obligaţiilor impuse de art. 20 C. proc. civ., instanţa a încălcat nu numai dreptul la apărare, ca şi de acces la un proces echitabil, refuzând legalitatea, egalitatea, contradictorialitatea şi rolul activ, a refuzat a se conforma şi obligaţiei impusă, de art. 43 alin. (2) C. proc. civ., cu atât mai mult, cu cât era şi conştientă, că nu face parte din completele specializate.

Nu în ultimul rând, este de observat că, instanţa nu numai că opune, o situaţie total nouă, rezultată din actele modificate de către pârâtă(completate ilicit, cu paginaţie, semnături, şi date, rubrici de avizare, etc), refuzând a soluţiona cauza, în raport cu actele comunicate iniţial, de pârâtă, dar şi mai mult, îşi însuşeşte numai susţinerile pârâtei, în pofida contrazicerilor textelor de lege.

Cu privire la acest raţinament, recurentul-reclamant susţine că; inspectorul şef adjunct, poate semna valabil, de confirmare, ori avizare, a rezoluţiei de clasare, în locul inspectorului şef, deşi legea, dă expres, această atribuţie şi calitate, doar inspectorului şef; nu trebuie îndeplinită condiţia cerută de art. 18 alin. (4) din Regulamentul de efectuare a lucrărilor, care arată şi impune, ca numai "după avizare" rezoluţia de clasare, se comunică, ba mai mult, s-a preluat şi susţinerea că "simplul fapt de a transmite în forma în care a fost efectuată(rezoluţia) nu poate conduce Ia concluzia că avizele cerute de lege lipsesc", explicaţie care arată că, modificarea actelor, este o practică a pârâtei, care comunică o variantă şi apoi, funcţie de ce se reclamă, se "completează" actele, ca totui să pară legal, adică, se poate comunica petentului şi un act incomplet, care, la nevoie, se "completează", adică total inadmisibil.

Cu privire şi la tardivitatea invocată, a soluţionării prin rezoluţia de clasare, se solicită a se constata că, data de 19.09.2018, data de pretinsă primire a sesizării disciplinare, de la C.S.M., nu poate corespunde cu realitatea, dat fiind că sesizarea a fost depusă la C.S.M., la data de 08.08.2018, fiind greu de acceptat că, sesizarea ar fi fost reţinută la C.S.M., 41 de zile, pentru ca apoi să se remită Inspecţiei Judiciare.

Din acest considerent s-a solicitat ca pârâta, să prezinte originalul actului doveditor, că ar fi primit sesizarea. Ia data atestată, de 19.09.2018.

Mai susţine recurentul că motivarea nici nu se prezintă ordonat şi logic, fiind doar un melanj, numai din susţinerile pârâtei, petentul fiind total ignorat, practic nefiind "ascultat", în sensul cerut de art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ori, în cel mai bun caz, apărările invocate, au ajuns a fi răstălmăcite şi interpretate intenţionat eronat şi în contra prevederilor legale şi a obligaţiilor rezultate din legi, coduri şi regulamente, fără a mai menţiona şi că, unele dintre capetele de cerere, nici măcar nu au fost analizate deşi toate au şi fost redate, iniţial, în partea introductivă.

Sentinţa recurată nu respectă condiţia impusă de art. 131 alin. (2) din Regulamentul instanţelor, privind motivarea soluţiei, nerezultând "silogismul juridic", cerut pentru o legală motivare.

Nu este de neglijat nici nulitatea absolută rezultată din împrejurările privind conţinutul dispozitivului sentinţei civile nr. 616/16.10.2019, deoarece la o acţiune, cu şapte capete de cerere, distinct formulate şi motivate, se pronunţă o soluţie generică, de respingere, arătându-se doar părţile în cauză şi fără a se indica şi identifica măcar şi obiectul respectivului litigiu, la care se referă respectiva soluţie, rezultând că, această soluţie, poate fi aplicată, şi chiar invocată şi ca autoritate de lucru judecat, în orice alte litigii, privind aceleaşi părţi, indiferent de obiect şi cadru procesual, adică inadmisibil, de nelegalitate evidentă.

Mai arată recurentul că în calitate de pârât, a fost indicat prin acţiune, C., iar instanţa s-a pronunţat, în raport cu o altă persoană, fără calitate în cauză, respectiv în raport cu Mihail Dragoş Mihai, ceea ce nu e tot una.

În drept, această cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 6 C. proc. civ.

b) În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţa civile nr. 287 din data de 20 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., a solicitat în temeiul aceloraşi motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 6 C. proc. civ. admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.

În susţinerea acestui recurs, recurentul apreciază că prin dispozitivul pronunţat, instanţa respinge excepţia necompetenţei materiale funcţionale, invocată, prin cererea din 20.05.2020, ca fiind neîntemeiată.

Susţine că instanţa nu s-a conformat procedurii prealabile, arătată de art. 9 alin. (4) din Ordinul nr. 1284/2004, aşa încât, soluţia respectivă, pronunţată astfel de către instanţă, este afectată de nulitatea de ordine publică prevăzută de art. 246 alin. (1) C. proc. civ.

Toate apărările şi trimiterile făcute, la textele legale în materie, din conţinutul cererii de la 20.05.2020, au fost efectiv ignorate, de către instanţă, fapt ce arată, nu numai încălcarea dreptului la apărare, ca şi de acces la un proces echitabil, dar şi nesocotirea obligaţiilor rezultate, din art. 20 C. proc. civ., precum şi încălcarea obligaţiei de "ascultare", impusă de art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu toate consecinţele-ce decurg, de aici;

Instanţa face referire, la Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, nr. 374/2018, arătând că prin acest act administrativ, s-ar fi aprobat planificarea şedinţelor de judecată şi implicit şi constituirea şi numerotarea completelor de judecată specializate, situaţie care nu se poate regăsi şi identifica, prin conţinutul actului menţionat, ce aprobă "anexele", fără a se şi identifica, acestea (ca număr de înregistrare şi dată de întocmire), fiind deci, aprobări incerte şi generale, fără aplicabilitate practică şi concretă;

În astfel de condiţii, este cert că, soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale funcţionale, nu are nici o motivare valabilă.

Cu privire la fondul cauzei, se constată că:

Recurentul apreciază că instanţa pronunţă prin dispozitiv, o soluţie generică şi incertă, de respingere a unei cereri, neidentificată, a reclamantului, "cu privire la sentinţa civilă nr. 616/16.10.2019, în dosarul nr. x/2019", arătându-se doar părţile, nerezultând despre ce cerere concretă este vorba, cu referire la sentinţa menţionată, situaţie care şi justifică, a se invoca, nulitatea de ordine publică a unei astfel de soluţii, cu aplicarea şi a prevederilor art. 405 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 12 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţele recurate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs şi a apărărilor susţinute de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a respinge recursurile, ca fiind nefondate, pentru considerentele următoare:

În ceea ce priveşte prima cerere de recurs formulată de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 616 din data de 16 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte reţine că acesta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., susţinând că sentinţa recurată a fost pronunţată de o instanţă ce nu a fost alcătuită potirivit dispoziţiilor legale, iar instanaţ a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În susţinerea acestor motive de casare, recurentul a prezenta critici privitoare la faptul că prin Hotărârea nr. 264/25.09.2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (1), lit. c), ca şi cele ale art. 23 alin. (8) şi alin. (9), ambele din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, s-a hotărât înfiinţarea, în cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, de complete specializate, cu începere de la 01.10.2018, în soluţionarea litigiilor, cu obiect anularea rezoluţiilor emise de Inspecţia judiciară, precum şi împrejurarea că, între aceste complete specializate, nici nu figurează şi completul 19 Fond, cu judecător unic, D., care în această compunere, a pronunţat sentinţa civilă nr. 616/16.10.2019.

Înalta Curte, apreciază, faţă de critica circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi incident acest motiv, trebuie ca instanţa să nu fi fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale. Acest motiv are în vedere situaţiile în care instanţa a fost alcătuită cu încălcarea dispoziţiilor legale privind compunerea şi constituirea instanţei. În litigiul pendinte, instanţa de recurs reţine că nu au fost indicate expres care anume reguli privind compunerea şi constituirea instanţei au fost încălcate de instanţa de fond şi care atrag sancţiunea nulităţii.

Sintagma "alcătuirea instanţei" implică atât nerespectarea normelor privind compunerea instanţei, cât şi pe acelea referitoare la constituirea instanţei.

În ceea ce priveşte noţiunile de compunere şi de constituire a instanţei, ambele desemnând alcătuirea instanţei, s-a arătat că distincţia dintre acestea priveşte faptul că prin compunerea instanţei se înţelege formarea instanţei din personal având funcţia de judecător, în timp ce prin constituirea instanţei se înţelege formarea instanţei din personal având nu numai funcţia de judecător, dar şi pe aceea de grefier, magistrat-asistent, asistent judiciar şi procuror.

Chiar dacă noţiunile de compunere şi de constituire nu sunt prevăzute ca atare în legislaţie, C. proc. civ. face referiri la unele instituţii sau acte ce privesc nu numai judecătorii, dar şi pe ceilalţi participanţi.

Referitor la greşita compunere a instanţei, se are în vedere atât alcătuirea acesteia cu un număr necorespunzător de judecători, cât şi cu judecători care se aflau într-o situaţie de incompatibilitate ori recuzare, aceasta deoarece textul de lege nu-şi restrânge aplicabilitatea la încălcarea dispoziţiilor privind alcătuirea instanţei cuprinse în legea de organizare judecătorească, ci se referă la orice situaţie în care instanţa nu a fost alcătuită potrivit legii, fie a celei de organizare judecătorească, fie a celei de procedură.

Pentru o mai bună înţelegere a raţionamentului privitor la modul în care trebuie interpretat motivul de casare invocat în cauza dedusă judecăţii (art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), instanţa de recurs, cu titlu exemplificativ reţine că: instanţa este greşit alcătuită în situaţia în care la judecată participă un judecător incompatibil; or, hotărârea pronunţată de un judecător împotriva căruia s-a formulat o cerere de recuzare, care nu a fost soluţionată, este lovită de nulitate şi va fi casată, instanţa nefiind alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; sau încheierea este pronunţată de un complet nelegal constituit, dacă unul dintre membrii acestuia a formulat cerere de abţinere care a fost admisă, astfel că judecătorul trebuia să se retragă de la judecarea pricinii.

În aceeaşi notă, ipoteza în care, calificând greşit calea de atac exercitată drept recurs în loc de apel, instanţa a pronunţat o hotărâre în complet format din trei judecători în loc de doi, cum prevede legea, reprezintă o situaţie de încălcare a normelor legale imperative privind compunerea instanţei.

Tot în cadrul aprecierii legalităţii completului de judecată trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care prevăd limitativ cauzele ce pot fi judecate de judecătorii stagiari.

O altă situaţie în care se poate ivi o problemă legată de compunerea instanţei este aceea a completului de divergenţă, constituit în condiţiile art. 399 C. proc. civ., ori în situaţiile în care participarea procurorului era obligatorie la soluţionarea cauzei, lipsa reprezentantului Ministerului Public la dezbateri atrage casarea deciziei, deoarece, în atare situaţie, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Tot cu privire la legalitatea alcătuirii completului, este de menţionat şi situaţia stabilită de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, care precizează că, completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate, opinia acestora consemnându-seîn hotărâre, iar opinia separată se motivează.

În ceea ce priveşte criticile privitoare la modalitatea de alcătuire a instanţei de fond, recurentul-reclamant a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susţinând în plus faţă de cele arătate în susţinerea motivului de casare de la pct. 1 că instanţa de fond nu a valorificat cererea sa de înscriere în fals, precum şi faptul că instanţa s-a pronunţat împotriva unei pârât ce nu a fost indicat în acţiune, respectiv cererea de chemare în judecată urmărea judecata în contradictoriu cu C., iar instanţa în dispozitiv a făcut referire la o persoană diferită, Mihail Dragoş Mihai.

Cu privire la aceste critici, instanţa de recurs le apreciază de asemenea ca fiind nefondate. În cuprinsul sentinţei recurate, în partea introductivă, instanţa de fond se pronunţă asupra cererii de înscriere în fals a rezoluţiilor contestate în cauză, apreciind că această cerere este inadmisibilă având în vedere condiţiile instituite de prevederile art. 304 C. proc. civ. pentru a investi instanţa cu astfel de cerere.

În ceea ce priveşte eroarea de nume din dispozitivul sentinţei recurate, în sensul că instanaţa în mod greşit a nominalizat o altă persoană faţă de ceea pe care recurentul a înţeles să o cheme în judecată, Înalta Curte apreciază că reprezintă o critică exagerată în contextul întregii motivări oferită de instanţa de fond, care urmăreşte analiza unor acte administrative la care intimatul-pârât C. a contribuit în exercitarea profesiei sale.

Or, o eroare de o literă a unui nume nu poate reprezenta un argument pertinent în susţinerea unui motiv de casare şi solicitarea analizei de legalitate a sentinţei recurate din partea instanţei de control judiciar, în măsura în care această eroare poate fi îndreptată printr-o altă procedură prevăzută de C. proc. civ., respectiv cea de la art. 442 C. proc. civ.

Înalta Curte, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întemeiat pe critica evocată de recurentul-reclamant că motivarea oferită de instanţa de fond nu se prezintă ordonat şi logic, fiind doar un melanj alcătuit din suţinerile pârâtei, iar modalitatea ei de motivare nu prezintă un silogism juridic, apreciază că aceasta este de asemenea o critică nefondată.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect elementele de fapt care au condus la respingerea cererii de chemare în judecată prin care recurentul-reclamant a solicitat anularea Rezoluţiei de clasare din 17.10.2018, emisă şi comunicată de către pârâta Inspecţia Judiciară reclamantului, ca soluţie la lucrarea înregistrată sub nr. x/2018 formulată împotriva deciziei nr. 1910/13.08.2015 şi verificarea legalităţii actelor şi a operaţiunilor administrative succesive care au stat la baza emiterii Rezoluţiei de clasare din 17.10.2018, în lucrarea nr. x/2018, de către Inspecţia Judiciară şi Rezoluţiei Inspectorului Şef nr. 8435/IJ/2018 din 07.12.2018.

Cu privire la cererea formulată de recurentul-reclamant, în mod corect a reţinut instanţa de fond că rezoluţia vizată de controlul de legalitate cuprinde avizul Şefului Direcţiei de inspecţie pentru judecători, a fost confirmată de Inspectorul-şef adjunct (care este înlocuitorul de drept al inspectorului şef conform art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004) în acord cu prevederile art. 18 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1027/2012, raportat la prevederile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, iar aceasta a fost comunicată petiţionarului, după avizare, în acord cu prevederile art. 18 alin. (4) din acelaşi Regulament.

În cee ce priveşte pretinsa depăsire a termenului prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, aspect reiterat de altfel în critica sentinţei recurate, care în concret se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs constată că instanţa de fond în mod temeinic a reţinut că din analiza înscrisurilor rezultă că verificările prealabile au fost efectuate în termen de 45 zile de la data sesizării Inspecţiei judiciare, sesizare care a avut loc la data de 19.09.2018, întrucât inspectorul judiciar a finalizat lucrările la data de 17.10.2019.

În ceea ce priveşte sesizarea din 09.05.2017 prin care solicitat recurentul-reclamant verificări cu privire la modul în care a fost instrumentat dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Galaţi, făcând o analiză judicioasă a cauzei, instanţa de fond a constat că sesizarea cuprinde aspecte care au făcut obiectul verificărilor prealabile în condiţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în lucrarea cu nr. x/2017, ca urmare a sesizării adresate de petent Tribunalului Galaţi la data de 09.02.2017.

În raport de probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut corect stare de fapt din care rezulta că în urma verificărilor nu s-au constatat indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, astfel că prin rezoluţia din 22.02.2017, s-a dispus clasarea sesizării, rezultatul verificărilor fiind comunicat petentului la data de 29.03.2017.

Faţă de aceste elemente, în aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1)-(4) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară întreaga procedură administrativă exercitată de pârâta Inspecţia Judiciară în analiza petiţiilor adresate de recurentul-reclamant se bucură de caracterul de legalitate.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile emise de recurentul-reclamant circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în speţă nefiind relevate argumente contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel cum susţine recurentul.

Astfel fiind, hotărârea recurată respectă condiţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv a avut în vedere stabilirea situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, fără a se putea reţine elemente contradictorii în privinţa considerentelor sentinţei.

În consecinţă, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, acest motiv de casare este nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei nr. 287 din data de 20 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a soluţionat cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 616 din data de 16 octombrie 2019, întemeiat pe aceleaşi motive de casare invocate şi în cuprinsul primului recurs, Înata Curte constată că şi acest recurs este nefondat.

Înalta Curte, în raport de criticile invocate în cuprinsul cererii de recurs întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 apreciază că acestea sunt similare celor evocate în contra sentinţei nr. 616 din data de 16 octombrie 2019, considerente pentru care este de prisos reluarea raţionamentului detaliat mai sus, pentru care instanţa de recurs apreciază că acestea sunt apreciate ca fiind nefondate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susţinut sumar doar de critica conform căreia sentinţa recurată este total nemotivată deoarece nu a răspuns punctual fiecărui capăt de cerere, Înalta Curte analizând sentinţa recurată, constată că şi acest motiv de casare este nefondat.

Faţă de soluţionarea excepţiei necompetenţei funcţionale, instanţa de recurs constată că în mod judicios instanţa de fond a reţinut că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în cadrul competenţei jurisdicţionale trebuie distins între competenţa materială (de atribuţie) şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii (a se vedea paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6.04.2017 şi paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24.11.2017).

Competenţei materiale procesuale i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale.

Răspunzând implicit şi recursului anterior, instanţa de recurs constată că instanaţ de fond a clarificat în mod corect în cuprinsul considerentelor sentinţei civile nr. 287 din data de 20 mai 2020, modalitatea în care s-a constituit din punct de vedere completul instanţei de fond. Astfel, instanaţ de fond arată că, conform Hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 374/2018 prin care s-a aprobat planificarea şedinţelor de judecată pentru anul 2019, respectiv constituirea completelor de judecată, numerotate, ţinându-se seama de materiile în care se judecă, de specializarea completelor şi de faza procesuală în care se află, conform art. 101 alin. (5) din ROIIJ, C 19 fond este specializat în materia litigiilor având ca obiect anularea rezoluţiilor emise de Inspecţia Judiciară, sens în care excepţia este neîntemeiată.

Cât priveşte critica că nu s-a motivat de către instanţa de fond, de ce nu s-a pronunţat pe fiecare capăt de cerere în parte, Înalta Curte în acord cu opinia instanţei de fond apreciază că potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare."

Or, în speţă chiar dacă dispozitivul sentinţei recurate nr. 616 din data de 16 octombrie 2019, nu răspunde punctual fiecărui capăt de cerere, în cuprinsul considerentelor acelei sentinţe, instanţa de fond a analizat şi tratat cu profesionalism şi punctual tot ceea ce recurentul-reclamant a solicitat prin cererea de chemare în judecată, respectând îndeaproape prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel şi în acest caz, hotărârea recurată respectă condiţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv a avut în vedere stabilirea situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, fără a se putea reţine elemente contradictorii în privinţa considerentelor sentinţei sau străine de natura pricinii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge recursurile declarate de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 616 din data de 16 octombrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 287 din data de 20 mai 2020 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 616 din data de 16 octombrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 287 din data de 20 mai 2020 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2022.