Probation officer salary adjustment: validity of sectoral reference value orders and application of inflation indexation for delayed payment

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrata la 03.05.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2018 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune (DNP), obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cu indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

A solicitat obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

- începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

- începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

A solicitat obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei.

A solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

- să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază -pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

A solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariate de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

A solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1554 din data de 23 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare din 23.01.2019 şi a respins ca tardivă cererea modificatoare din 23.01.2019.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în ce priveşte solicitarea de obligare a MJ să aloce DNP sumele necesare plăţii drepturilor salariale restante şi respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DNP în ceea ce priveşte solicitarea de emitere a Ordinului prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei.

A respins capătul de cerere privind obligarea DNP la emiterea ordinului prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un ordin individual prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 463,5 RON începând cu 01.12.2015.

A obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 542/C/2018 şi sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 2883/C/2018 şi 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculată de la data scadenţei fiecărei sume până la data plăţii efective. În rest a respins celelalte solicitări.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1554 din data de 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei.

Direcţia Naţională de Probaţiune prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solictat admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, pârâta a susţinut că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.), întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

Soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ. (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

Soluţia primei instanţe, este nelegală, fiind pronunţată şi cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

In cauză nu este îndeplinită condiţia "refuzului nejustificat", întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariate acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ.

Referitor la soluţia instanţei de obligare a pârâtei la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 şi sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.) întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanţa de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanţa să analizeze fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanţa a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018.

Soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţe salariale cuvenite ca urmare a emiterii şi dobânda legală Ordinului MJ nr. 2883/C/19.07.2018 actualizate cu indicele de inflaţie aferentă perioadei este nelegală, fiind pronunţată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. x.

Cu privire la soluţia instanţei de obligare la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018 de modificare a OMJ nr. 542/C/2018, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.)

Prin O.U.G. nr. 3/2019 Guvernul României a stabilit că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul de justiţie prin acte administrative ale ordonatorilor de credite se va realiza în mod eşalonat pentru o perioadă de 5 ani începând cu 2019.

S-a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor legale privind condiţiile răspunderii civile a Direcţiei Naţionale de Probaţiune pentru repararea pagubei.

S-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantului, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018, în sensul ca începând cu data de 01.01.2018, salariul de care beneficiază intimata-reclamantă conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referinţă sectorială, astfel că lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

Prin urmare, în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, în condiţiile în care nu există o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, s-a solicitat a se constat că soluţia instanţei privind obligarea la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutare a obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi despre neexecutarea acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata lor.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 498 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În cadrul recursului său, pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat a se constata că la acest moment pretenţiile reclamantului au rămas fără obiect şi, ca urmare, acţiunea acestuia a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 30.08.2018 ministrul justiţiei a emis Ordinul nr. 3396/C/2018 prin care s-au stabilit drepturile individuale ale personalului de probaţiune cuprins în anexele ordinului respectiv.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimata A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii, excepţia nulităţii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 29 iulie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 aprilie 2022, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursului formulată de Direcţia Naţională de Probaţiune, invocate de către intimata A., urmează a le respinge pentru considerentele următoare:

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, intimata-reclamanta a apreciat că hotărârea pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa civilă nr. 1554 din data de 23 aprilie 2019) este definitivă prin raportare la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. în sensul în care conflictele de muncă nu sunt supuse recursului, considerente pentru care calea de atac exercitată de către recurenta-pârâtă este inadmisibilă.

Înalta Curte constată că intimata-reclamantă în mod greşit a apreciat că litigiul său a fost soluţionat în fond de către o instanţă specializată în litigii de muncă. În fapt, litigiul a fost soluţionat de către o instanţă specializată în contencios administrativ şi fiscal, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată. Mai mult, Înalta Curte subliniază că în cadrul litigiilor de muncă prima instanţă specializată, competentă material să soluţioneze astfel de litigii este tribunalul, pe când în speţă, prima instanţa competentă materială să soluţioneze cererea de chemare în judecată este Curtea de Apel.

Or, în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată determină competenţa de soluţionare a cauzei din partea unui instanţe specializate în contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte regulile de procedură privitoare la căile de atac ce pot fi exercitate în cauză se reţine că acestea sunt cele prevăzute de prevederile Legii nr. 554/2004.

În acest sens, în materia contenciosului administrativ, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Faţă de cele prezentate mai sus, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs este nefondată, urmând a o respinge.

În ceea ce priveşte exccepţia nulităţii recursului, întemeiată pe faptul că argumentele recurentei-intimate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată şi în acest caz că excepţia este nefondată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta a prezentat critici ce se circumscriu motivelor de casare nominalizate expres în cuprinsul cererii, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. În considerarea acestei poziţii procesuale manifestate de către recurenta-pârâtă, instanţa de recurs urmează a respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.

Trecând la analiza pe fond a cererilor de recurs, Înalta Curte analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile, ca nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta Direcţia Naţională de Probaţiune invocă faptul că prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea acesteia la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 întrucât nu s-a analizat fondul cauzei, pentru că dreptul fusese deja acordat, ca urmare a emiterii OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018.

Or, chiar prin ordinul invocat s-au stabilit diferenţele salariale datorate, potrivit solicitării reclamantei, iar prima instanţă s-a pronunţat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii. Prin urmare, nu există temeiuri din care să rezulte că instanţa de fond ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune rectificarea celor două ordine în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum şi obligarea la plata diferenţelor de drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, fiind obligată la plata diferenţelor dintre sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 542/C/2018 şi sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 2883/C/2018 şi 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective. În ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât Ministerul Justiţiei acesta a fost obligat la emiterea unui ordin individual prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 463,5 RON începând cu 01.12.2015.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21 decembrie 2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21 decembrie 2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05 februarie 2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Aşadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) şi aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01 decembrie 2015-31 decembrie 2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea constată că pârâtului Ministerul Justiţiei îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09 aprilie 2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, şi s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuţie au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, împărtăşind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale neputând fi reţinute.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanţă a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Referitor la celelalte critici formulate cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea ţin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei.

Referitor la memoriul de recurs prin care recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a susţinut că acţiunea acestuia a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 30.08.2018 ministrul justiţiei a emis Ordinul nr. 3396/C/2018 prin care s-au stabilit drepturile individuale ale personalului de probaţiune cuprins în anexele ordinului respectiv, Înalta Curte apreciază că este nefondat. În mod corect a reinut instanţa de fond că se impune emiterea unui ordin individual, care să stabilească drepturile salariale ale reclamantei, în condiţiile în care prin OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018 s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile), iar la art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenţii-pârâţi, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâţii Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii şi inadmisibilităţii cererii de recurs.

Respinge recursurile declarate de pârâţii Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1554 din data de 23 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2022.