Taxpayer appeal over fiscal assessment rejected as inadmissible and meritless

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală Pentru Contribuabili Mijlocii, a solicitat anularea următoarelor acte administrative fiscale ca fiind nelegale şi netemeinice, acte administrative emise de D.G.R.F.P. Bucureşti A.F.P.C. Mijlocii, în urma efectuării inspecţiei fiscale:

- Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite in cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 14/03/2019;

- Decizia privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x din 14/03/2019 stabilite de inspecţia fiscala nr. x din data de 14/03/2019;

- Raportul de inspecţie fiscala nr. x din data de 14/03/2019 şi dispoziţia privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscale nr. x din 14/03/2019.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 668 din data de 21 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. x/14.03.2019, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.03.2019 şi a deciziei de modificare a bazei de impozitare nr. x/14.03.2019.

A respins cererea având ca obiect anularea deciziei nr. 1059/14.05.2019 şi a deciziei nr. 6/14.03.2019 emise de AFCM Bucureşti, formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 668 din data de 21 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casare sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea cererii de recurs, reclamanta în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. a dezvoltat următoarele critici:

Cu privire la primul motiv de casare a apreciat că sentinţa de fond nu este motivată încălcând astfel exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care impun prezentarea coerentă şi efectivă a examenului critic al magistratului, de natură să suţină rezultatul deliberării dar şi concordanţa argumentelor cu aspectele deduse în judecată de către parte.

Recurenta-reclamantă apreciază că argumentele sale au fost în sensul că, în urma emiterii unor acte administrative nelegale, s-au emis decizii de soluţionare a contestaiţei administrative nelegale, în sensul că iniţial recurenta a primit o decizie şi anume cea cu nr. 1059/14.05.2019 prin care să dădea răspuns contestaţiei administrative fără a se face menţiune că ar fi fost disjunsă analiza în procedura necontencioasă pe vreo critică formulată astfel că, prezumţia a fost în sensul că decizia nr. 1059 a soluţionat întreaga contestaţie administrativă.

Deşi instanţa de fond a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii formulării celei de-a doua cereri completatoare ce viza decizia nr. 483/2019, instanţa de fond reţine în mod cu totul eronat în cuprinsul filei 8 din sentinţa recurată faptul că recurenta nu ar fi uzitat de contestaţia administrativă împotriva deciziei nr. 29/14.03.2019 privind modificarea bazei de impozitare deşi, contestarea acestui act administrativ rezulta din cel puţin două înscrisuri existente la dosarul cauzei şi anume contestaţia administrativă şi răspunsul la contestaţia administrativă materilizat în decizia nr. 483 de unde rezultă fără nici un dubiu că acest act administrativ a fost contestat. In decizia nr. 483 plângerea administrativă împotriva decizie nr. 28, 29/14.05.2019 a fost respinsă ca neîntemeiată şi nemotivată, nicidecum ca şi tardivă cum reţine instanţa de fond.

In lipsa analizei corelate a acestor argumente de fond cu faptul că ne aflăm în prezenţa unor acte administrative nelegale emise haotic a dus la o lipsă de motivare şi de încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului care include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, iar acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus art. 6 implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor cel puţin pentru a le aprecia pertineţa în acest sens a se vedea cauza Albina contra României.

Un alt aspect de nemotivare a sentinţei de fond este dat şi de faptul că instanţa de fond nu analizează nici un moment criticile privitoare la decizia 1059/14.05.2019 care evident că erau un tot unitar şi erau identice cu cele ale actelor administrative contestate astfel cum a şi arătat instanţei de fond reclamanta, întrucât ele au fost emise în baza aceluiaşi RIF şi au avut la bază argumente comune care au dus la critici comune, dar se limitează să arate că soluţia dată de către pârâtă pentru nemotivare este una prevăzută în codul de procedură fiscală.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs apreciază recurentul că instanţa de fond în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 204 C. proc. civ.. care au condus la înlăturarea analizei criticilor formulate de societate în condiţiile în care actele administrative erau contestate prin cererea de chemare în judecată dispoziţia 1059 afirma că ne soluţionează contestaţia administrativă, iar noi am făcut dovada că am formulat o singură contestaţie administrativă.

Cu privire la fondul pricinii şi la nelegalitatea sentinţei de fond sub acest aspect arată că instanţa de fond a greşit când a apreciat că actele administrative a căror anulare o solicită nu sunt acte administrative. La determinarea caracterului de act administrativ a deciziilor de impunere şi la posibilitatea de solicitare a anulării raportului de inspecţie fiscală în prezentul litigiu, recurentul susţine că prin sentinţa civilă nr. 767/11.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul x/2019 prin care s-a soluţionat cererea sa de suspendare a acestor decizii, instanţa a apreciat că acestea sunt acte administrative susceptibile de suspendare în temeiul dispoziţiei legii nr. 554/2004, aceeaşi opinie având-o şi Înalta Curte de Casaţie şi Jusitiţie în recursul promovat în acel dosar în sensul ca trebuie cercetat atât cazul bine jusitificat cât şi paguba iminentă cu privire la actele administrative a căror suspendare se solicită.

Pe de altă parte la data iniţierii prezentului litigiu reclamanta avea emise actele administrativ fiscale arătate în petit şi o soluţie la contestaţia administrativă ce a primit numărul 1059, care nu făcea trimitere la faptul ca ar fi fost disjunse criticile referitoare la desfiinţarea raportului de inspecţie fiscala nr. x din data de 14.03.2019, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferentelor bazelor de impozitare stabilite in cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice, nr. x din 14/03/2019, astfel că în mod cu totul justificat a solicitat în prezenta acţiune anularea tuturor actelor administrative contestate pe cale administrativă împreună cu soluţia data la contestaţia admnistrativă, existând presupunerea rezonabilă ca decizia nr. 1059 a soluţionat această procedură prealabilă.

Precizează recurenta-reclamantă că a contestat toate actele administrative indicate în petit însă pârâta a răspuns parţial doar în ceea ce priveşte dispoziţia nr. x/14.03.2019 astfel că, a considerat să sesizeze instanţa cu toate actele administrative pe care le-a considerat nelegale şi care i-au produs o gravă vătămare, acte administrative pe care le-a contestat şi în procedura prealabilă şi care în mod evident formează un tot unitar ele fiind efectele raportului de inspecţie fiscală care a fost contestat şi el pentru aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.

Nu avea de unde să cunoască la momentul formulării cererii de chemare în judecată şi la data completării acesteia că urma să se emită o nouă decizie astfel că, faţă de această prezumţie de rezolvare a contestaţiei noastre încă de la data de 20.05.2020, acţiunea noastră era admisibilă în totalitate.

Cu privire la legalitatea decizie nr. 1059 şi a deciziei de măsuri numărul 6 apreciază că acestea sunt nelegale prin raportare la reţinerile nelegale şi netemeinice din raportul de inspecţie fiscală, reţineri pe care le-a criticat pe larg în acţiunea iniţială, astfel că, plecând de la prezumţii nelegale şi de la aplicarea de texte de lege trunchiat sau de la evitarea de aplicare a legii şi demonstrate de noi ca atare s-a ajuns la a fi obligaţi la măsuri nelegale, sau care nu intră în atribuţiile sale ca şi contribuabili.

Solicită instanţei de recurs să constate că prin decizia 1059 nu s-a analizat sub nici o formă contestaţia administrativă care a vizat raportul de inspecţie fiscală raport de inspecţie fiscală ce a avut drept efect emiterea deciziilor fiscale contestate, şi ulterior nici instanţa de fond nu a făcut o astfel de analiză.

Tot din actele administrative contestate reiese şi faptul că organul constator cu rea credinţă înlătură anumite cheltuieli şi măreşte baza de impozitare indicând numere de maşini greşite pentru a justifica această măsură, procedând în aceeaşi manieră şi cu celelate cheltuieli sau acte justificative înlăturându-le prin aplicarea unor texte de lege în mod greşit. Aceste aspecte de nelegalitate nu au fost analizate nici un moment de către instanţa de fond, aceasta fiind preocupată să respingă cererea ca inabmisibilă.

Aspectele legate de cheltuielile deductibile au făcut obiect de analiză şi în dosarul nr. x/2017 unde s-a întocmit raport de expertiză care a constatat faptul că acele cheltuieli erau deductibile şi în mod greşit au fost înlăturate, pentru parte din societăţile arătate în raport s-a desfăşurat şi un dosar de urmărire penală pentru evanziune fiscală soldat cu neînceprea urmăririi penale iar pentru B. există hotărâri judecătoreşti care au clarificat situaţia facturilor, toate aceste elemente pe lângă cele de legalitate ale documentelor contabile au fost ignorate de către organul de inspecţie fiscală iar ulterior de către instanţa de fond deşi i-au fost aduse la cunoştinţă, instanţa apreciind că nu sunt argumente suficiente pentru a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ.

4. Apărările formulate în cauză.

Initmata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 12 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, având în vedere următoarele:

În ceea ce priveşte primul motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte analizând criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, constată că acest motiv de casare are un caracter inform, considerente pentru care nu se impune o analiză efectivă a acestuia din partea instanţei de recurs.

Criticile care aparent au fost subsumate acestui motiv de casare, în concret se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi vor fi analizate din perspectiva acestui motiv de casare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă prin care aceasta a susţinut că instanţa de fond nu a analizat criticile sale cu privire la decizia nr. 1059/14.05.2019, astfel că sentinţa recurată este insuficient motivată.

Înalta Curte, în analiza criticilor susbsumate motivului de casare sus-precizat, apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect elementele de fapt şi de drept care au condus la respingerea capetelor de cerere privitoare la anularea deciziei de impunere nr. x/14.03.2019, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.03.2019 şi a deciziei de modificare a bazei de impozitare nr. x/14.03.2019, ca inadmisibile şi a capătului de cerere privitor la anularea deciziei nr. 1059/14.05.2019 şi a deciziei nr. 6/14.03.2019 emise de AFCM Bucureşti ca neîntemeiat.

Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte respingerea ca inadmisibilă a cererii prin care recurenta-reclamantă a solicitat anularea deciziei de modificare a bazei de impozitare nr. x/14.03.2019, instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamanta nu a uzat de calea de atac a contestatiei administrative. Iar în ceea ce priveşte respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare a deciziei de impunere nr. x/14.03.2019, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.03.2019, instanţa de fond, prin raportare la prevederile art. 204 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată sunt nefondate criticile emise de recurenta-reclamantă, nefiind relevate argumente contradictorii ori străine de natura pricinii, care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel fiind, hotărârea recurată respectă condiţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv a avut în vedere stabilirea situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, fără a se putea reţine elemente contradictorii în privinţa considerentelor sentinţei.

În consecinţă, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, acest prim motiv de casare este nefondat.

Înalta Curte trecând la analiza criticilor ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că şi aceste critici nun sunt întemeiate.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei de modificare a bazei de impozitare nr. x/14.03.2019, reclamanta nu a formulat contestaţie pe cale administrativă, având în vedere procedura prevăzută de art. 268 din Legea nr. 207/2015.

Or, în conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015: "Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit prezentului titlu. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal."

Aşadar, recurenta-reclamantă avea obligaţia să parcurgă procedura administrativă, această procedură, cum corect a reţinut şi instanţa de fond reprezenta o condiţionare pentru promovarea unei acţiuni în contencios adminsitrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei de impunere nr. x/14.03.2019, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.03.2019, instanţa de recurs apreciază ca fiind just raţionamentul instaNţei de fond conform căruia acest petit de cerere este inadmisibil, prin raportare la prevederile Legii nr. 207/2015, care prevăd în mod expres că în principal obiectul cauzei contencios-fiscale priveşte soluţionarea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative alături de actele fiscale primare, iar nu acestea din urmă, independent de decizia de soluţionare a contestaţiei.

Cum în cauză, cererea de anulare a decizie de soluţionare a contestaţiei a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 204 C. proc. civ., în mod corect a reţinut instanţa de fond că, petitul prin care s-a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x/14.03.2019, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.03.2019 este inadmisibil.

Cât priveşte, criticile faţă de modul în care instanţa de fond a soluţionat cererea de anulare a deciziei nr. 1059/14.05.2019 şi a dispoziţiei nr. 6/14.03.2019 emise de AFCM Bucureşti, Înalta Curte apreciază că şi acestea sunt nefondate.

Prin decizia nr. 1059/14.05.2019 s-a dispus respingerea ca nemotivată a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Dispoziţiei AFCM Bucureşti privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/14.03.2019. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă prezintă o serie de argumente privind nelegalitatea celor două acte administrative contestate, însă instanţa de recurs nu poate efectua o astfel de analiză prin raportare la cele reţinute de către instanţa de fond.

Faţă de acest capăt de cerere instanţa de fond de asemenea, în mod corect a reţinut că nu se poate pronuţa asupra temeiniciei şi legalităţii lor, deoarece în măsura în care prin contestaţia administrativă nu a indicat motive de fapt şi de drept, iar organul fiscal competent a respins contestaţia ca nemotivată, instanţa de judecată se află în imposibilitate legală de a proceda la o analiză pe fond a contestaţiei administrative.

Temeiul legal care confirmă legalitatea deciziei nr. 1059/14.05.2019 este prevăzut de art. 280 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 conform căruia:,,(1) Dacă organul de soluţionare competent constată neîndeplinirea unei condiţii procedurale, contestaţia se respinge fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei."

Or, recurenta-reclamantă a încălcat condiţia prevăzută de art. 269 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 care obligă contestatoarea să motiveze în fapt şi în drept contestaţia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 668 din data de 21 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 668 din data de 21 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2022.