Validity of local tax assessment based on land registry data versus legislative reclassification of land destination

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2019 reclamanta A. S.R.L. în temeiul art. 1 şi 8 din legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 281 Codul de procedură fiscală, a chemat în judecată civilă pârâţii ORAŞUL NĂVODARI şi PRIMARUL ORAŞULUI NĂVODARI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în baza probatoriilor administrate în contradictoriu, să se dispună:

- anularea Dispoziţiei nr. 1052/22.06.2018 privind soluţionarea contestaţiei emisă de Primarul Oraşului Năvodari;

- anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/15.01.2018 emisă de Oraşul Năvodari - Serviciul de impozite şi taxe locale în ceea ce priveşte impozitul pe teren aferent anului 2018 şi sumele pretins restante înscrise la rubrica "Alte menţiuni ale organului fiscal".

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 200/CA din data de 17 octombrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Năvodari şi Primarul Oraşului Năvodari şi a dispus anularea Dispoziţiei nr. 1052/22.06.2018 privind soluţionarea contestaţiei, emise de Primarul Oraşului Năvodari.

A dispus anularea în parte a deciziei de impunere pentru anul 2018 nr. 812/15.01.2018 pentru suma de 167.265 RON, reprezentând impozit pe teren, respectiv pentru suma de 7.665.538,98 RON menţionată ca restantă de plată şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 6050 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei civile nr. 200/CA din data de 17 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanaţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Oraşul Năvodari şi Primarul Oraşului Năvodari, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În drept, recurenţii-pârâţi au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivând recursul declarat, arată că, la data de 15.01.2018 a fost emisă decizia de Impunere nr. x prin care s-au stabilit obligatiile fiscale, termenele de plata, si cuantumul acestor obligatii, pentru anul 2018, stabilindu-se impozit pe cladiri in cuantum de 99.397,00 RON, impozit pe mijloacele de transport in cuantum de 60 RON, impozit pe teren in cuantum de 237.818,00 RON, taxa firma, reclama si publicitate in cuantum de 96 RON si impozit pe vehicule in cuantum de 150 RON.

Ulterior contestaţiei aminstrativ fiscale, soluţionată prin dispoziţia 1502/22.06.2018, prin Sentinta civila nr. 200/CA/17.10.2019 pronuntata de Curtea de Apel Constanta - sectia contencios administrativ si Fiscal a admis cererea de chemare in judecata si a dispus anularea Dispozitiei Primarului Orasului Navodari nr. 1052/22.06.2018 cat si anularea in parte a Deciziei de Impunere nr. x/15.01.2018, pentru suma de 167.265 RON, cat si pentru suma de 7.665.538.98 RON, mentionata ca restanta de plata.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut cu intâietate aplicarea Deciziei 3351/2017 a ICCJ, dosar in care a fost administrata proba cu expertiza topo din care a rezultat faptul ca terenul declarat si constatat prin extras CF si acte de proprietate ca fiind intravilan, in realitate este extravilan.

Recurenţii critică această sentinţă, apreciind că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 466 alin. (5) Codul fiscal, coroborat cu art. 256 Codul fiscal, art. 82 Codul de procedură fiscală, art. 2, 23 din Legea 7/1996 .

Astfel, prima instanţă a omis efectele declaraţiilor fiscale, actele de proprietate, extrasul de carte funciară, impozitul pe teren fiind stabilit conform acestora, iar prima instanţă, prin textul de lege invocate in motivarea hotararii, isi contrazice propria solutie, tocmai urmare a aplicarii gresite a art. 466 alin. (5) Codul fiscal:

"(5) În cazul modificării categoriei de folosinţă a terenului, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data modificării folosinţei, şi datorează impozitul pe teren conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor."

Intimata nu si-a indeplinit obligatia statuata de art. 466 alin. (5) Codul fiscal, in a depune declaraţie fiscală rectificativă privind categoria de folosinta pentru a putea beneficia de aceasta modificare incepand cu 1 ianuarie a anului urmator;

Astfel, aceasta culpa trebuie retinuta in sarcina contribuabilului, care nu a inteles sa-si modifice declaratia tocmai in urma pronuntarii DECIZIEI CURTII DE APEL CONSTANTA NR. 117/CA/11 mai 2017, definitive la 30.10.2017.

Susţin că nu exista vreo culpă in sarcina organului fiscal in stabilirea impozitului, atat timp cat faptul culpabil apartine ezxclusiv contribuabilului, singurul in masura a proceda la modificarea categoriei de folosinta si a inscrierii in CF a acestui aspect. Ori acesta nu si-a modificat declaratia pana pe data de 30.11.2017, pentru a putea beneficia de eventuala facilitate la data de 01.01.2018

In concluzie, atat timp cat acesta nu si-a indeplinit obligatia statuata la art. 466 alin. (5) Codul fiscal, nu poate beneficia de calculul impozitului calculat pe noua categorie de folosinta, decat incepand cu 1 ianuarie al anului urmator celui in care s-a depus declaratia, iar în susţienrea acestei concluzii aduce un argument de interpretare, arătând că a interpreta altfel, inseamna a adauga la lege. Ori legea - Codul fiscal este de stricta interpretare si aplicare.

Potrivit Art. 2 alin. (2) din Legea 7/1996 "(2) Prin sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se realizează:

[...]

d) publicitatea imobiliară, care asigură opozabilitatea drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice, precum şi a oricăror raporturi juridice supuse publicităţii, referitoare la imobile."

Potrivit art. 23 din Legea nr. 7/1996. - "Cartea funciară este alcătuită din titlu, indicând numărul ei şi numele localităţii în care este situat imobilul, precum şi din 3 părţi:

A. partea I, referitoare la descrierea imobilelor, care va cuprinde:

a) numărul de ordine şi cel cadastral al imobilului;

b) suprafaţa imobilului, reieşită din măsurători cadastrale, destinaţia, adresa administrativă, categoriile de folosinţă şi, după caz, construcţiile. Scoaterea definitivă şi temporară din circuitul agricol a imobilelor situate în intravilanul aprobat potrivit legii se face prin autorizaţia de construire.

c) planul imobilului cu descrierea imobilului constituie anexa la partea I a cărţii funciare, întocmită conform regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale, care se publică în Monitorul Oficial al României."

Potrivit art. 256 din Legea nr. 571/2003 "Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual" care se calculeaza potrivit art. 258 din Legea nr. 571/2003. Mai mult art. 259 alin. (6) din acelasi act normativ stabileste ca "Orice persoană care dobândeşte teren are obligaţia de a depune o declaraţie privind achiziţia terenului la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv", iar art. 260 stabileste termenele de plata (31 martie, respectiv 30 septembrie).

Susţine concluzia în sensul că, categoria de folosinta este dată de actele de proprietate si extras CF, iar orice modificare trebuie efectuata exclusiv de proprietar (in cazul de fata contribuabil) si adusa la cunostiinta organului fiscal prin declaratiile depuse in conditiile legii.

Atât timp cat Codul fiscal prevede in mod expres obligativitatea depunerii declaratiei de dobandire a unui teren, obligativitatea de plata a impozitului pe acest teren, stabileste exact cuantumul impozitului datorat, termenele de plata si, in plus, prin Normele Metodologice este reglementata chiar Declaratia tipizata ce trebuie obligatoriu a fi depusa de catre contribuabil, apreciem ca IMPOZITUL PE TEREN, datorat de catre o persoana juridica este acel tip de obligatie fiscal pentru care exista obligativitatea legala de depunere a unei declaratii in sensul art. 82 alin. (2) din C. proc. civ. iar plata se va face conform acestor declaratii.

În raport de aceste aspecte apreciază că, în mod corect, organul fiscal a emis decizia de impunere prin raportare la Declaratiile inregistrate la acesta, actele de proprietate si extrasele CF depuse de contribuabil s-a raportat la acest act fiscal ca fiind actul de stabilire a impozitului datorat de contribuabil prin completarea de catre acesta a declaratiei, cu atat mai mult cu cat Codul de procedură fiscală stabileste ca "declaratia fiscala intocmita potrivit art. 82 alin. (2) este asimilata cu o decizie de impunere" potrivit art. 86 alin. (4) Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, atat timp cat declaratia are valoarea unui act de creanta potrivit art. 86 alin. (4) Codul de procedură fiscală, nu se putea emite o decizie decat in conformitate cu acesta declaratie.

Apreciază ca fiind legala decizia de calcul a accesoriilor, prin raportare la data emiterii acestei decizii. Urmeaza a se avea in vedere imprejurarea ca aceste accesorii au fost calculate prin raportare la debitul restant la data emiterii.

In mod gresit contribuabilul a apreciat ca prin acesta decizie se stabilesc impozite si taxe aferente anilor anteriori, in cuantum de 4,510.358,17 RON - impozit si 2.463.632,14 RON - majorari de intarziere. Acestea sunt simple mentiuni cuprinse in cadrul Deciziei, mentiuni ce sunt premise a fi facute in concordanta cu dispozitiile Codul de procedură fiscală.

Decizia cuprinde toate elementele prevazute de art. 97 si art. 46 Codul de procedură fiscală.

Art. 97 prevede "Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi tipul creanţei fiscale, baza de impozitare, precum şi cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă."

- Decizia are inscrisa data la care isi produce efectele. (lit. b) din art. 46)

- Decizia mentioneaza ce reprezinta fiecare suma inscrisa de catre organul fiscal (lit. e) din art. 46);

- Decizia cuprinde motivarea in drept;

- Nu este nevoie de semnatura persoanei imputernicite atat timp cat a fost emisa in conditiile art. 46 alin. (3) Codul de procedură fiscală. Acest text de lege prevede: "Actul administrativ fiscal emis în formă electronică cuprinde elementele prevăzute la alin. (2), cu excepţia elementelor prevăzute la lit. h)"; art. 46 alin. (2) lit. h) prevede "h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila organului fiscal emitent".

Urmeaza a sesiza imprejurarea ca acest act a fost emis in format electronic, motiv pentru care nu mai este necesara semnatura si stampila autoritatii publice locale.

Practic Decizia de impunere a fost data NUMAI PENTRU SUMA 675.041,00 RON, si nu si pentru suma de 7.665.538,98 RON care face obiectul altor decizii de impunere care la randul lor sunt contestate.

Recurenţii au solicitat admiterea recursului declarat, casarea sentintei recurate, trimitere cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata - fond si recurs,

A solicitat încuviinţarea probatoriului cu înscrisuri, enumerând documentatia ce a stat la baza emiterii actelor contestate, declaratiile fiscale depuse de A. la organul fiscal si actele ce insotesc aceste declaratii, inclusiv titlul de proprietate si extrasele CF din care rezulta ca aceste terenuri sunt situate in intravilan.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la data de 12 august 2020 prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de către intimaţii pârâţi, ca nefondate, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată aferente soluţionării recursului.

Intimata se apără în sensul că recurenţii nu au formulat nicio critică veritabilă de nelegalitate împotriva hotărârii instanţei de fond, ci s-au limitat la a relua ad litteram apărările invocate prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe cât priveşte decizia de impunere contestată. În egală măsură, nu au formulat critici în ce priveşte soluţia primei instanţe de anulare a Dispoziţiei nr. 1052/22.06.2018 de soluţionare a contestaţiei.

Apreciază intimata că susţinerile recurenţilor privind pronunţarea hotărârii recurate cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 466 alin. (5) Codul fiscal, sunt nefondate, aducând ca prim argumentm, faptul că terenul în suprafaţă de 611.594 mp a fost trecut din intravilan în extravilan la iniţiativa autorităţii publice locale, prin HCL Năvodari nr. 42/25.08.1994 de aprobare a Planului urbanistic general al Oraşului Năvodari. Prin urmare, în evidenţele autorităţii publice locale terenul figurează ca extravilan, iar impozitul trebuia stabilit corespunzător acestei încadrări, independent de declaraţia fiscală depusă de reclamantă.

Din această perspectivă, apreciază că în mod corect instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 465 alin. (1) Codul fiscal potrivit cu care "Impozitul/Taxa pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa terenului, rangul localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local", constatând că impozitul pe teren aferent anului 201S a fost stabilit cu încălcarea acestei norme.

Un al doilea argument vizează câmpul de aplicare a normei invocate de către reucrenţi, ce priveşte modificarea categoriei de folosinţă a terenului, iar nu trecerea terenului din intravilan în extravilan sau invers.

Categoria de folosinţă a terenului este definită de art. 380 prima liniuţă din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014 ca fiind o "caracterizare codificată din punct de vedere al scopului pentru care este utilizat", iar din economia dispoziţiilor art. 465 Codul fiscal rezultă categoriile de folosinţă ale terenurilor, respectiv: teren cu construcţii, teren arabil, păşune, fâneaţă, vie, livadă, pădure, teren cu ape, drumuri şi căi ferate, teren neproductiv.

În mod evident, în speţă, nu a criticat impozitarea terenului în raport de o categorie de folosinţă necorespunzătoare, ci impozitarea suprafeţei de 611.594 mp ca teren intravilan, deşi potrivit încadrării făcute de Consiliul Local Năvodari acesta este situat în extravilan.

Mai mult, categoria de folosinţă sau destinaţia unui imobil nu "este dată de actele de proprietate şi extras CF" astfel cum neîntemeiat susţin recurenţii, ci este cea rezultată din planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului (art. 37 din Regulamentul general de urbanism aprobat prin H.G. nr. 525/1996).

Un al treilea argument derivă din faptul că declaraţia fiscală depusă de reclamantă pentru înregistrarea fiscală a bunurilor impozabile nu este asimilată unei decizii de impunere, astfel cum neîntemeiat susţin recurenţii.

Astfel, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 93 alin. (1) lit. a), art. 95 alin. (4) şi art. 102 alin. (2) Codul de procedură fiscală rezultă că declaraţiile fiscale sunt asimilate deciziilor de impunere doar atunci când legea stabileşte în sarcina contribuabilului obligaţia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale. Situaţiile în care contribuabilul are obligaţia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale sunt strict şi expres reglementate de Codul fiscal, iar între acestea nu se află impozitele şi taxele locale. Pe cale de consecinţă, declaraţiile fiscale depuse de reclamantă pentru bunurile impozabile nu sunt asimilate deciziilor de impunere.

Pe de altă parte, dacă declaraţiile fiscale ar fi fost asimilate deciziilor de impunere, organul fiscal local nu ar mai fi emis o nouă decizie de impunere, respectiv decizia nr. 812/15.01.2018.

Învederează faptul că Punctul de vedere al Oraşului Năvodari referitor la asimilarea declaraţiei fiscale unei decizii de impunere a fost infirmat prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în dosarele nr. x/2017, y/2017, prin care instanţa a constatat că refuzul de emitere al deciziei de impunere pe motiv că declaraţiile fiscale sunt asimilate deciziilor de impunere este nelegal şi a obligat Oraşul Năvodari la emiterea deciziilor de impunere pentru anii 2015 şi 2016. Anexăm în acest sens, hotărârile pronunţate în cauzele respective şi dovada rămânerii definitive a acestora.

Referitor la faptul că, la data emiterii deciziei de impunere, terenul în suprafaţă de 611.594 mp figura în cartea funciară ca teren intravilan: maniera în care terenul apare înscris în cartea funciară este lipsită de relevanţă cât priveşte modul de stabilire a impozitului pe teren, de vreme ce dispoziţiile art. 465 alin. (1) Codul fiscal stabilesc criteriile/elementele în baza cărora se stabileşte impozitul pe teren, fără a face referire la situaţia terenului conform cărţii funciare.

Mai mult, potrivit art. 466 alin. (11) Codul fiscal "Declararea terenurilor în scop fiscal nu este condiţionată de înregistrarea acestor terenuri la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară." Or, în condiţiile în care, în vederea impozitării terenurilor, nu este necesară înscrierea acestora în cartea funciară, este evident că nici operaţiunea de stabilire/calculare a impozitului nu este condiţionată de regimul juridic al terenului menţionat în cartea funciară.

Critica referitoare la anularea deciziei de impunere pentru suma de 6.990.497,98 RON menţionată ca restantă de plată, de asemenea, este nefondată.

Deşi recurenţii fac vorbire de o "decizie de calcul al accesoriilor", în speţă, nu există o astfel de decizie.

În documentaţia depusă de recurenţi în faţa instanţei de fond nu se regăsesc decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, nici în documentaţia depusă în faţa instanţei de recurs.

Prin urmare, susţinerile recurenţilor potrivit cu care accesoriile au fost calculate prin raportare la debitul restant la data emiterii, nu pot fi primite, în condiţiile în care nu au fost emise şi nu ni s-au comunicat decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.

Pe de altă parte, nu a criticat cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii, ci înscrierea lor în Decizia nr. 812/15.01.2018 fără a exista decizii emise conform art. 98 lit. c) Codul de procedură fiscală 2015, respectiv art. 88 lit. c) Codul de procedură fiscală 2003.

De asemenea, nu a susţinut că prin Decizia nr. 812/15.01.2018 se stabilesc impozite şi taxe aferente anilor anteriori, ci a contestat legalitatea deciziei din perspectiva înscrierii unor sume care fie au fost stabilite prin decizii de impunere anterioare - situaţie în care ne aflăm în prezenţa unei duble impuneri, fie nu au fost stabilite prin decizii de impunere - situaţie în care nu puteau fi calificate drept restante, nici nu puteau genera accesorii.

Recurenţii pretind că menţionarea sumelor restante în decizia de impunere aferentă anului 2018 s-a realizat "în concordanţă cu dispoziţiile codului de procedură fiscală", însă omit să indice în concret temeiul legal al acestor "menţiuni".

Susţinerile recurenţilor referitoare la conformitatea deciziei de impunere cu dispoziţiile art. 97 şi art. 46 Codul de procedură fiscală, sunt nefondate.

Decizia de impunere nr. x/15.01.2018 a fost emisă cu încălcarea art. 97 Codul de procedură fiscală, întrucât în ce priveşte terenurile impozabile, în cuprinsul acesteia nu este menţionată baza impozabilă. În condiţiile în care recurenta deţine mai multe terenuri, fiecare teren reprezintă o bază impozabilă, prin urmare trebuiau menţionate distinct în decizie, fiecare cu datele sale de identificare şi elementele prevăzute de art. 465 alin. (1) Codul fiscal.

De asemenea, decizia de impunere nr. x/15.01.2018 a fost emisă şi cu încălcarea art. 46 Codul de procedură fiscală, întrucât nu cuprinde semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal. Decizia a fost emisă pe suport de hârtie, prin urmare conform art. 46 alin. (2) lit. h) Codul de procedură fiscală trebuia să conţină semnătura emitentului.

Decizia nu a fost emisă în condiţiile art. 46 alin. (3) Codul de procedură fiscală, astfel cum susţin recurenţii. Pe exemplarul deciziei depus de recurenţi la dosar apare menţiunea potrivit cu care a fost înmânată reprezentanţilor recurentei la data de 20.03.2018, prin urmare decizia a fost emisă pe suport de hârtie şi a fost comunicată conform art. 47 alin. (13) Codul de procedură fiscală, prin remitere la sediul organului fiscal. Editarea în sistem informatic a actului administrativ fiscal nu se confundă cu emiterea actului în formă electronică, acesta din urmă fiind semnat conform art. 46 alin. (5) Codul de procedură fiscală cu semnătura electronică extinsă a autorităţii administraţiei publice locale din care face parte organul fiscal local emitent, bazată pe un certificat calificat şi comunicat conform art. 47 alin. (15) Codul de procedură fiscală.

În egală măsură, decizia nu a fost emisă în condiţiile art. 46 alin. (6) Codul de procedură fiscală, aceasta nepurtând menţiunea privind tipărirea sa prin intermediul unui centru de imprimare masivă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Se susţine, de către recurenţi, încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 466 alin. (5), coroborat cu art. 256 Codul fiscal .

Înalta Curte observă că, prin decizia de impunere pentru anul 2018 se stabileşte în sarcina intimatei un impozit pe teren în sumă de 4.510.358,17 RON, precum şi majorări de întârziere la data de 31.12.2017 în sumă de 2.463.632,14 RON, pentru terenul situat în Năvodari, strada x nr. 1, zona de impozitare C.

În soluţionarea contestaţiei administrativ fiscale, prin dispoziţia 1052/22.06.2018 sunt examinate şi respinse susţinerile de nelegalitate, printre care şi cea privind calculul greşit al impozitului pe teren, în condiţiile în care terenul de 611.594 mp a fost trecut în extravilanul localităţii, prin HCL 42/1994, de aprobare a planului de urbanism general al localităţii Năvodari, aspect reţinut şi în cuprinsul a două expertize judiciare realizate în dosarul x/2011 al Curţii de Apel Constanţa (dosar ce viza, conform susţinerilor contestatoarei, anularea deciziei de impunere emisă pentru anul fiscal 2011-fila x, penultim paragraf din dispoziţia 1052).

Aceste susţineri au fost respinse, ca neîntemeiate, de către organul fiscal de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale, reţinându-se faptul că întabularea dreptului de proprietate a fost realizată pentru terenul, aflat în intravilan, aplicându-se calculul pentru teren intravilan conform normelor de procedură fiscală, avându-se în vedere şi rolul de evidenţă pentru sistemul de impozite şi taxe, al sistemului integrat de cadastru şi carte funciară.

Raportat la aceste elemente factuale, prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că prevederile art. 465 Codul fiscal stabilesc atribuţia de încadrare a terenurilor, în raport de criteriile enumerate în alin. (1), în favoarea consiliului local, dar şi metoda de calul diferenţiată, potrivit alin. (3) şi (7), pentru terenurile intravilane şi respectiv extravilane (calcul diferenţiat şi potrivit pct. 82 din normele aprobate prin H.G. nr. 1/2016).

Este de menţionat faptul că prevederile art. 466 din Codul fiscal, coroborate cu pct. 89 din normele aprobate prin H.G. nr. 1/2016 impun, pe de o parte, obligaţia funcţionarilor publici cu atribuţii privind completarea, ţinerea la zi şi centralizarea datelor în registrele agricole, de a comunica modificările intervenite în registrul agricol, referitoare la terenurile deţinute în proprietate sau în folosinţă, atunci când acestea sunt de natură să conducă la modificarea impozitului/taxei pe teren; totodată, alin. (5) al art. 466, greşit invocat de către recurenţi, reglementează obligaţia contribuabilului de a declara schimbarea categoriei de folosinţă, acesta fiind unul dintre criteriile metodei de calcul a impozitului pe teren .

Dar categoria de folosinţă, stabilită conform normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin OMAP nr. 534 din 21 noiembrie 2001 (pct. 7.1) nu este identică sau similară terminologic, destinaţiei terenurilor (destinaţia reglementată prin art. 2 din Legea 18/1991, a fondului funciar şi în secundar, inclusiv prin acelaşi pct. 7.1 din normele menţionate).

Dar această normă nu a fost considerată încălcată, de către instanţa de fond, atât timp cât se reţine, în cuprinsul sentinţei, faptul că intimata a depus declaraţiile corespunzătoare, la data de 17.10.2012, deci ulterior intrării în vigoare a HCL 42/1994.

Totodată, prima instanţă a apreciat asupra existenţei autorităţii de lucru judecat al Sentinţei 117/2017 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia 3315/2017 ICCJ SCAF, precum şi a Sentinţei 172/2018 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia 2915/2019 a ICCJ SCAF .

De asemenea, nu poate fi reţinută încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 82 Codul de procedură fiscală, normă de procedură ce reglementează obligaţia de înregistrare fiscală .

În ceea ce priveşte legislaţia aplicabilă în materie de cadastru şi carte funciară, Înalta Curte constată că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea 7/1996, prin sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se realizează, printre altele, furnizarea datelor necesare sistemului de impozite şi taxe pentru stabilirea corectă a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor, solicitate de instituţiile abilitate.

Acest text, deşi consacră rolul de evidenţă al sistemului integrat cadastru/carte funciară, este greşit interpretat, în motivarea recursului .

Astfel, în primul rând, nu au fost solicitate ANCPI, în speţă, datele necesare stabilirii impozitului pe teren, neactualizate de către contribuabil, organul fiscal mărginindu-se să verifice alte înscrisuri, depuse de către acesta.

În cel de al doilea rând, prima instanţă a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat, iar aceasta presupune, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., efectul negativ opus recurenţilor, fiind suficient ca în "judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă" (Decizia ÎCCJ (SC I) nr. 4100/2018).

Iar acest specific al speţei nuanţează, în esenţă, principiul exercitării dreptului de apreciere al organului fiscal, asupra relevanţei stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege, dar şi în privinţa adoptării soluţiei, pe baza unor constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză .

Ca urmare, faptul că evidenţele de cadastru, sau elementele cărţii funciare, în raport de prevederile art. 23 din Legea 7/1996, nu apar a fi actualizate, în raport de înscrisurile examinate şi prezentate organului fiscal sau organului de soluţionare a contestaţiei fiscale au fost reţinute în mod corect de către instanţa de fond, aceasta fiind suverană în exercitarea dreptului de apreciere asupra stării de fapt; pe de altă parte, existenţa unor consecinţe juridice ce se subrogă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi reţinute în speţă .

Pentru considerentele mai sus expuse şi având în vedere prevederile art. 496 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Oraşul Năvodari şi Primarul Oraşului Năvodari împotriva sentinţei civile nr. 200/CA din data de 17 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2022.