Tax objection procedure: Administrative “mootness” decision annulled; taxpayer’s withdrawal upheld and appeal against tax authority dismissed
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the tax authority’s appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court’s judgment that annulled the administrative decision closing the taxpayer’s objection. The dispute concerned the procedural validity of a decision declaring an administrative objection "moot" because the original tax assessment had been replaced by a new one correcting material errors, even though the underlying tax obligation of approximately 13.6 million RON remained in effect. The court held that the taxpayer retained a legitimate and current legal interest to challenge the administrative act because the objection had been properly withdrawn by the taxpayer pursuant to the statutory procedure, rather than being rendered moot by objective subsequent events. Relying on Article 208 of Government Emergency Ordinance No. 92/2003 and Article 33 of the Civil Procedure Code, the court established that the administrative body was obligated to record the withdrawal of the objection and that the "mootness" doctrine was inapplicable where the objection was voluntarily withdrawn; consequently, the tax authority’s argument of lack of interest failed, and the appellate court’s annulment of the administrative decision stands as the final binding outcome.
Legislator headnote
AI generatedart. 33 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Tax objection procedure: Administrative “mootness” decision annulled; taxpayer’s withdrawal upheld and appeal against tax authority dismissed: , recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată în dosarul x/2016 la data de 15.07.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili Bucureşti - Activitatea de inspecţie fiscală, anularea Deciziei nr. 34/09.02.2016 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.R.L..
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 25/CA/2020-PI din data de 3 martie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes invocată prin întâmpinare de pârâta ANAF.
A admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a anulat Decizia nr. 34/09.02.2016 emisă de pârâtă.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 25/CA/2020-PI din data de 3 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, în principal să se respingă acţiunea ca lipsită de interes, iar în subsidiară să respingă ca neîntemeiată.
În susţinerea cererii de recurs a invocat următoarele critici:
În ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei de interes, hotărârea a fost data cu aplicarea greşita a prevederilor art. 33 C. proc. civ.
Asa cum rezulta din prevederea sus-invocată, alături de calitatea procesuală, capacitatea procesuală şi afirmarea unui drept, exerciţiul acţiunii civile este condiţionat şi de existenta unui interes, adică de folosul practic pe care o parte il urmăreşte prin punerea în mişcare a acţiunii judiciare.
Doctrina juridică este constantă în a considera că interesul trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie legitim, adică sa nu vina in conflict cu legea; să fie personal, adică folosul practic sa vizeze pe cel care recurge la forma procedurala; şi să fie născut si actual, in sensul ca cel interesat, daca nu ar recurge la acţiune in momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.
În speţă, prin decizia nr. 34/09.02.2016 a fost respinsă ca rămasă fără obiect contestaţia administrativă, motivat de faptul că decizia de impunere nr. x/19.10.2015 a fost inlocuită cu decizia de impunere nr. x/08.12.2015 prin care au fost îndreptate erorile materiale constatate în cuprinsul titlului de creanţa menţionat anterior.
Însă reclamanta a lăsat la latitudinea instanţei soluţionarea excepţiei invocate de instituţia noastră, motivat de faptul ca decizia atacata nu mai produce efecte juridice.
Având in vedere aceste considerente, nu exista un interes născut şi actual care să justifice promovarea acţiunii, motiv pentru care, solicită să se constate că, cererea de chemare în judecată este lipsită de interes şi trebuie respinsă ca atare.
În ceea ce priveşte soluţia de anulare a deciziei nr. 34/09.02.2016, aceasta a fost pronunţata cu încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 110 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată şi pct. 107.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004.
Conform dispoziţiilor art. 110 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, "Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii'", iar conform pct. 107.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "Titlul de creanţă este actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptăţite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii; [...]".
In speta, urmare inspecţiei fiscale efectuată la S.C. A. S.R.L. - în insolvenţă, organele de inspecţie fiscală au emis Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/19.10.2015 prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare în sumă de 13.674.486 RON.
Însă, ca urmare a contestaţiei formulate de reclamanta şi a adresei organelor de administrare fiscală, organele de inspecţie fiscală au întocmit Referatul nr. x/04.12.2015, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/08.12.2015 în vederea îndreptării erorii materiale privind perioada pentru care s-au calculat obligaţii fiscale accesorii, respectiv 01.06.2006-30.11.2011, faţă de 01.06.2011-31.12.2011.
Prin adresa nr. x/22.12.2015 organele de inspecţie fiscală din cadrul DGAMC au precizat că "(...) Decizia de impunere nr. x/08.12.2015 o înlocuieşte pe cea iniţială (...) ".
În consecinţă, urmare a modificării survenită prin emiterea la data de 08.12.2015 a Deciziei de impunere nr. x, comunicată societăţii în data de 22.12.2015, Decizia de impunere nr. x/19.10.2015 emisă la data de 19.10.2015 şi comunicată societăţii în data de 17.11.2015 nu mai produce efecte faţă de reclamanta.
Având în vedere cele anterior prezentate, precum şi prevederile legale incidente în speţă invederează că, in mod corect organul de soluţionare a respins contestaţia formulată de reclamanta, ca lipsită de obiect.
În drept, recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză.
Initmata-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 12 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat pentru cele în continuare arătate:
În prima critică susţinută prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de fond a soluţionat excepţia lipsei de interes cu aplicarea greşită a prevederilor art. 33 C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată, prin raportare la cele reţinute în considerentele instanţei de fond şi confirmate de înscrisurile existente la dosarul cauzei care prezintă evoluţia procedurilor şi actelor emise pe cale administrativă de către recurenta-reclamantă.
Astfel, în mod corect că a reţinut instanţa de fond cu privire la situaţia de fapt că, prin contestaţia înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) sub nr. x/16.12.2015 formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/19.10.2015, această instituţie a sesizat Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, care emis Decizia nr. 34/09.02.2016 prin care a reţinut că acestă contestaţie este rămasă fără obiect.
S-a luat această decizie, motivat de faptul că, urmare a contestaţiei formulate de S.C. A. S.R.L. şi a adresei organelor de administrare fiscală, organele de inspecţie fiscală au întocmit Referatul nr. x 59/04.12.2015, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/08.12.2015 în vederea îndreptării erorii materiale privind perioada pentru care s-au calculat obligaţii fiscale accesorii, respectiv 01.06.2006-30.11.2011, faţă de 01.06.2011-31.12.2011, această decizie de impunere înlocuind-o pe cea iniţială, emisă în data de 19.10.2015.
Şi împotriva acestei din urmă Decizii de impunere nr. x/08.12.2015, reclamanta a formulat contestaţie înregistrată sub nr. x/16.12.2015, iar ulterior a formulat cerere de renunţare la soluţionarea contestaţiei prin cererea înregistrată la DGAMC sub nr. x/28.01.2016.
Faţă de cererea de renunţare contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 2266/08.12.2015 a fost soluţionată de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF prin Decizia nr. 35/09.02.2016, în sensul că a luat act de renunţarea la contestaţie.
Cu toate acestea, cererea de anulare a Deciziei nr. 34/09.02.2016 formulată în prezenta cauză nu poate fi apreciată ca lipsită de interes, aşa cum a susţinut pârâta în faţa instanţei de fond, şi a reiterat prin criticile susţinute faţă de soluţia instanţei de fond în faţa instanţei de recurs, având în vedere următoarele considerente:
Este adevărat că decizia de impunere nr. x/19.10.2015 a fost înlocuita cu decizia de impunere nr. x/08.12.2015, dar prin această ultimă decizie au fost îndreptate erorile materiale privitoare la perioada pentru care s-au calculat obligaţii fiscale accesorii, respectiv 01.06.2006-30.11.2011, faţă de 01.06.2011-31.12.2011, această decizie de impunere înlocuind-o pe cea iniţială, emisă în data de 19.10.2015, însă au fost menţinute obligaţiile fiscale suplimentare de plată în cuantum de 13.674.486 RON.
Aşadar demersul anulării deciziei nu poate fi privit ca lipsit de interes, în contextul celor mai sus arătate.
Prin decizia nr. 34/09.02.2016, a cărei anulare se solicită în cauză, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF a soluţionat contestaţia formulată de reclamantă, în sensul că a constatat că este rămasă fără obiect, deşi, prin cererea înregistrată la DGAMC sub nr. x/28.01.2016, reclamanta a renunţat la contestaţia înregistrată.
Or, în conformitate cu prevederile art. 208 din O.G. nr. 92/2003:,,(1) Contestaţia poate fi retrasă de contestator până la soluţionarea acesteia. Organul de soluţionare competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renunţarea la contestaţie.
(2) Prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestaţie în interiorul termenului general de depunere a acesteia." procedura renunţării la contestaţie nu este identică cu procedura rămânerii fără obiect, aceasta din urmă presupunând, exitenţa unor motive obiective ulterioare care să determine rămânerea fără obiect. Acesta fiind un argument în plus al acţiunii în anulare, cum corect a arătat şi instanţa de fond.
În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond prin care a dispus anularea deciziei nr. 34/09.02.2016, criticile recurentei-pârâte subsumate aceloraşi argumente întemeiate pe soluţia respingerii contestaţiei administrative ca lipsită de obiect, sunt deasemeea nefondate.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF a constatat în mod greşit că este rămasă fără obiect contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/19.10.2015, în condiţiile în care contestatoarea a formulat cerere de renunţare la contestaţie.
Potrivit art. 208 din O.G. nr. 92/2003 citat mai sus, aplicabil în raport de momentul începerii procedurii administrative, contestaţia poate fi retrasă de contestator până la soluţionarea acesteia, iar prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestaţie în interiorul termenului general de depunere a acesteia. Astfel, procedura de a soluţiona cererea de renunţare la contestaţie nu este opţională pentru organul de soluţionare, ci are un caracter obligatoriu, considerente pentru care în mod corect a reţinut instanţa de fond că în speţă se impune anularea deciziei nr. 34/09.02.2016.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenţirecurentul-pârt, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 25/CA/2020-PI din data de 3 martie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 25/CA/2020-PI din data de 3 martie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2022.