Shareholding-threshold challenge ends as claimant withdraws; lower ruling annulled, proceedings closed
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took note of the claimant’s waiver of its action and annulled the lower court’s decision (Civil Sent. no. 172/11 March 2020 of the Bucharest Court of Appeal), thereby terminating the proceedings with the claimant prevailing on that waiver. The dispute concerned an administrative challenge by a company against a decision of the Financial Supervisory Authority rejecting its preliminary complaint regarding the calculation of shareholding thresholds for a concerting shareholder group, with claims for annulment and for the authority to apply specific provisions of Law No. 297/2004 and Law No. 24/2017; the first-instance court had dismissed the action as partly inadmissible and partly unfounded. The High Court upheld the waiver under Article 406(1), (4) and (5) of the Civil Procedure Code, invoking the principle of party disposition (Article 9) and the court’s duty not to exceed the limits of referral (Article 22(6)), and, given the respondent’s express agreement, saw no need to examine the merits of the appeal, ordering annulment of the attacked decision as required by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 286A1 din Legea nr. 297/2004, art. 406 alin. (5) din C. proc. civ, art. 406 C. proc. civ, art. 9 din C. proc. civ, art. 22 alin. (6) din C. proc. civ, art. 406 alin. (1) din C. proc. civ; Shareholding-threshold challenge ends as claimant withdraws; lower ruling annulled, proceedings closed: no. 172/11 March 2020 of the Bucharest Court of Appeal), thereby terminating the proceedings with the claimant prevailing on that waiver. The dispute concerned an administrative challenge by a company against a decision of the Financial Supervisory Authority rejecting its preliminary complaint regarding the calculation of shareholding thresholds for a concerting shareholder group, with claims for annulment and for the authority to apply specific provisions of Law No. 297/2004 and Law No. 24/2017; the first-instance court had dismissed the action as partly inadmissible and partly unfounded. The High Court upheld the waiver under Article 406(1), (4) and (5) of the Civil Procedure Code, invoking the principle of party disposition (Article 9) and the court’s duty not to exceed the limits of referral (Article 22(6)), and, given the respondent’s express agreement, saw no need to examine the merits of the appeal, ordering annulment of the attacked decision as required by law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the decision: the court took note of the claimant's renunciation and ordered the annulment of the appealed judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 22.07.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară cerere de chemare în judecată solicitând ca, în temeiul art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, să se dispună:
- Anularea Deciziei nr. 857/25.06.2019 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care a fost respinsă plângerea prealabilă nr. x/30.05.2019 formulată de A. S.A. împotriva Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 649/08.05.2019;
- Obligarea Autorităţii de Supraveghere Financiară să ia în considerare, pentru calculul cotei de deţinere în capitalul social a grupului de acţionari care acţionează în mod concertat în legătură cu al A. S.A., a deţinerilor indirecte de acţiuni prin intermediul fondurilor deschise sau închise de investiţii de tip OPCVM/AOPC aplicând dispoziţiile art. 286A1 din Legea nr. 297/2004, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 30 coroborat cu dispoziţiile alin. (2) lit. f) pct. l, pct. 2, pct. 4 şi pct. 6 din Legea nr. 24/2017.
Prin sentinţa nr. 415 din 12 noiembrie 2019, analizând excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, în considerarea dispoziţiilor art. 245-248 din C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
La data de 16.12.2019 cauza a fost înregistrată după declinare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinta civilă nr. 172 din data de 11 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Deciziei 875/25.06.2019 şi a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
A respins în rest acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs clamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
4. Procedura în faţa instanţei de recurs
Prin cererea formulata la data de 04 martie 2022, recurent-reclamanta A., a solicitat să se ia act de renunţarea la judecarea cererii de chemare în judecată solicitând să se dispună totodată anularea hotărârii pronunţată în cauză, potrivit art. 406 alin. (5) din C. proc. civ.
Cererea de renunţare la judecată a fost comunicată intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară, care a depus la data de 15 martie 2022 adresă prin care a comunicat că a luat act de cererea de renunţare declarată de reclamantă şi a solicitat ca instanţa de recurs să ia act de această cerere şi să dispună în consecinţă.
5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea recurentei-reclamante A. S.A. de renunţare la judecarea cererii formulată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reţine următoarele:
Legea recunoaşte reclamantei, ca expresie a principiului disponibilităţii, dreptul de a renunţa la cererea pe care a introdus-o fără a fi obligat să justifice motivele care au stat la baza deciziei sale. Renunţarea la judecată apare, aşadar, ca un act de procedură de dispoziţie, unilateral, specific reclamantului, prin care acesta îşi exprimă, în mod vădit, intenţia de a nu mai continua procesul început, putând interveni în orice moment al judecăţii şi în orice proces civil.
Sesizată fiind cu soluţionarea prezentului recurs, Înalta Curte constată că la data de 04 martie 2021, recurenta-reclamantă A. S.A. a depus la dosar o cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2019.
În susţinerea cererii de renunţare, recurenta a invocat art. 406 C. proc. civ.
Cererea de renunţare a fost comunicată intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară la data de 09 martie 2022, aceasta exprimându-şi punctul de vedere cu privire la solicitarea recurentei-reclamante, în sensul de a se lua act de către instanţă de această cerere prin adresa ataşată la dosarul cauzei la data de 18 martie 2022 .
Având de analizat cererea de renunţare, astfel cum a fost formulată de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.
Potrivit alin. (2) şi (3) al sus indicatului text normativ obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar partea poate oricând renunţa la judecarea cererii sale sau la însuşi dreptul pretins, în condiţiile legii.
În egală măsură, instanţa de control judiciar are în vedere în acest sens şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, care prevăd că: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".
În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5) al aceluiaşi text de lege, când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.
De asemenea, Înalta Curte, în raport de conduita procesuală a intimatei, care a formulat un punct de vedere faţă de cererea de renunţare la judecată, ce i-a fost comunicată, în virtutea prevederilor art. 406 alin. (4) C. proc. civ., constată existenţa acordului expres al intimatei faţă de cererea de renunţare.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a se lua act de renunţarea recurentei-reclamante A. S.A. la judecata cererii de anulare a Deciziei nr. 857/25.06.2019 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi, pe cale de consecinţă, a se dispune anularea sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. şi dispune anularea sentinţei civile nr. 172 din data de 11 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2022.