Taxability of Medical Reimbursements: General Normative Reference vs. Individual Administrative Acts

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantele A., B. şi C., personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

- anularea prevederilor pct. 8.3.8. paragraful al doilea din Procedura operaţională privind decontarea serviciilor de asistenţă medicală, medicamentelor şi protezelor din bugetul Ministerului Public, aprobată prin Ordinul nr. 142/23.06.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- restituirea sumelor reţinute cu titlu de impozit şi contribuţie datorate bugetului asigurărilor sociale asupra contravalorii serviciilor medicale decontate în baza dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 567/2004 şi ale H.G. nr. 762/2010;

- repararea prejudiciului creat prin acordarea parţială a drepturilor aprobate de care reclamantele ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre venitul la care reclamantele sunt îndreptăţite şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda penalizatoare până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 859 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului în privinţa capetelor nr. 2 şi nr. 3 de cerere şi respinge respectivele capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a respins în rest acţiunea formulată de reclamantele A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 859 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A., B., C. au declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, în esenţă, recurentele au sustinut că aplicarea dispozitiilor criticate de către Deprtamentul economico financiar din cadrul Parchetului ICCJ contravine normelor fiscale in vigoare intrucât nicio prevedere financiar fiscală nu prevede că aceste sume se impozitează astfel fiind prejudiciate recurentele prin reţinerea de două ori a impozitului pentru sumele reprezentand contravaloarea medicamentelor/serviciilor medicale.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 24 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin cererile nr. 2804/14.12.018, nr. 1338/22.07.2019 (A.), nr. 640/21.08.2019 (B.), nr. 2466/24.10.2018, nr. 60/15.01.2019 (C.), reclamantele au solicitat decontarea contravalorii serviciilor stomatologice efectuate în baza art. 67 alin. din Legea nr. 567/2004 şi H.G. nr. 762/2010.

Sumele decontate au fost impozitate, astfel cum reiese din fluturaşii de salariu ataşaţi, suma primită fiind mult mai mică decât cea aprobată.

Prin cererea înregistrată la Cabinetul Procurorului General sub nr. x/2019 din 18.10.2019 reclamantele au solicitat restituirea diferenţei dintre suma aprobată spre decontare şi suma primită după impozitare. Cererea a fost trimisă secţiei de resurse umane şi documentare şi Departamentului economico-financiar şi administrativ. Departamentul economico-financiar şi administrativ, prin răspunsul nr. x/10.12.2019, a comunicat reclamantelor că aceste drepturi se impozitează în conformitate cu Ordinul nr. 142/23.06.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că în Raportul de audit a Curţii de Conturi a României nu au fost constatate abateri conform H.G. nr. 762/2010.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantele au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anularea prevederilor pct. 8.3.8. paragraful al doilea din Procedura operaţională privind decontarea serviciilor de asistenţă medicală, medicamentelor şi protezelor din bugetul Ministerului Public, aprobată prin Ordinul nr. 142/23.06.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa reparării prejudiciului prin obligarea pârâtului la restituirea sumelor reţinute, în baza respectivei proceduri, cu titlul de impozit şi de contribuţie la buget asupra contravalorii serviciilor medicale şi prin obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre venitul la care reclamantele sunt îndreptăţite şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda penalizatoare până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantele formulând critici din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a normelor de drept material.

Aminteşte Înalta Curte că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Din lecturarea cererii de recurs, se constată că recurentele-reclamante au susţinut, în esnţă, că dispoziţiile criticate adaugă la lege, iar aplicarea acestora de Departamentul economico financiar din cadrul Parchetului ICCJ contravine normelor fiscale in vigoare intrucât nicio prevedere financiar fiscală nu prevede că aceste sume se impozitează astfel fiind prejudiciate recurentele prin reţinerea de două ori a impozitului pentru sumele reprezentand contravaloarea medicamentelor/serviciilor medicale, în realitate, acestea manifestându-si nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă invocând aşadar în calea de atac argumente similare cu cele expuse în faţa primei instanţe, care au fost analizate în mod corespunzător de aceasta, concluzia fiind împărtăşită de Înalta Curte, care constată că sunt nefondate criticile formulate de reclamant, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că pct. 8.3.8. paragraful al doilea din Procedura operaţională privind decontarea serviciilor de asistenţă medicală, medicamentelor şi protezelor din bugetul Ministerului Public, aprobată prin Ordinul nr. 142/23.06.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prevede că:

"La întocmirea statului de plată pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul parchetelor, în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora se vor avea în vedere principiile de impunere fiscală prevăzute de legislaţia în vigoare la data efectuării plăţii".

În mod corect prima instanţă a observat caracterul general al dispoziţiilor criticare, care nu prevăd, în conţinutul lor, condiţiile efective ale derulării operaţiunilor de decontare a serviciilor medicale/medicamentelor, ci prevăd, în mod corect, că la întocmirea statului de plată al personalului auxiliar se vor avea în vedere principiile de impunere fiscală prevăzute de legislaţia în vigoare la data efectuării plăţii.

"Principiile de impunere fiscală în vigoare la data efectuării plăţii" sunt normele fiscale aplicabile procedurii decontării, la data plăţii/efectuării decontării (stabilite de Codul fiscal, dar şi de orice alte acte normative aplicabile); aceste reguli pot să prevadă sau să nu prevadă impozitarea sumelor decontate. Prin generalitatea sa, dispoziţia în discuţie din Ordinul nr. 142/23.06.2015 în litigiul de faţă nu poate fi criticată ca nelegală. Cel mult, generalitatea ar putea genera o interpretare în sensul că prin "principiile de impunere fiscală în vigoare la data efectuării plăţii" se înţelege în mod automat, că se aplică impozitarea contravalorii serviciilor/medicamentelor decontate. Dar această interpretare nu înseamnă şi nelegalitatea actului normativ atacat, întrucât nelegalitatea nu derivă în mod direct din normă, ci din modul în care ea este în concret aplicată prin actele administrative individuale emise în soluţionarea cererilor de decontare.

În concluzie, s-a apreciat de judecătorul fondului că nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a reglementării atacate la pct. 1 din cererea de chemare în judecată, nici părţile reclamante neindicând în concret motive de nulitate în privinţa textului reglementării supuse analizei instanţei, ci în privinţa practicii administrative, aspecte pe care de altfel reclamantele le-au reiterat prin cererea de recurs.

Or, astfel cum s-a reţinut anterior, aceste aspecte au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurentele-reclamante.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că nu actul atacat de reclamante prevede impozitul în discuţie, ci acest act doar face trimitere la lege, prin prezenta cale de atac nefiind criticat aşadar raţionamentul judecătorului fondului, care este însuşit de instanţa de control judiciar.

Astfel, ceea ce reclamantele doresc să învedereze instanţei este, de fapt, o eronată aplicare în practica administrativă a pârâtului, a prevederilor normative enunţate la pct. 1 din cererea de chemare în judecată, nefiind vorba, aşadar, de o nelegalitate a textului normativ propriu-zis, ci de o posibilă nelegală practică administrativă a instituţiei pârâte bazată pe o nelegalitate a actelor administrative individuale prin care reclamantelor li s-au decontat serviciile medicale/medicamentele/li s-a refuzat în concret decontarea integrală a serviciilor medicale/medicamentelor, prin reţinerea la buget a impozitului şi a contribuţiilor CAS pentru contravaloarea achitată pentru respectivele servicii/medicamente sau de o eventuală nevoie de reglementare suplimentară a procedurii decontării în discuţie, pentru evitarea, pe viitor, a practicii administrative neunitare.

Reclamantele nu au identificat în litigiul de faţă şi nu au solicitat instanţei anularea unor acte administrative cu caracter individual prin care li s-a refuzat decontarea în integralitate a serviciilor/medicamentelor/prin care li s-au reţinut impozit/contribuţii la buget, reclamantele formulând cereri pentru decontare, ceea ce înseamnă că acestea au fost supuse analizei pârâtului şi aprobării (în modalitatea indicată de reclamante, cu reţinerea impozitului/a contribuţiilor CAS).

În ceea ce priveşte soluţia pe capătul de cerere privind repararea prejudiciului, Înalta Curte constată că prima instanţă a constatat că pârâtul nu este competent să dispună restituirea de la buget a sumelor încasate cu titlul de creanţe, astfel că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului în privinţa capetelor nr. 2 şi nr. 3 de cerere şi a respins respectivele capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Or, recurentele-reclamante, prin memoriul de recurs nu au formulat critici privind soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului, ci au expus argumente pe fondul cererilor, care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele A., B., C. împotriva sentinţei civile nr. 859 din 22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.